ICCJ. Decizia nr. 2440/2009. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2440/2009
Dosar nr.2978/59/300.
Şedinţa publică din 4 martie 2009
Prin încheierea de şedinţă din 14 mai 2003 a Judecătoriei Reşiţa, dată în dosarul nr. 573/ 2003, în baza art. 244 pct. 1 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea judecăţii contestaţiei la executare formulată de contestatorul L.Ş. în contradictoriu cu intimaţii C.R.D., C.R.A., Primăria oraşului Reşiţa şi Casa judeţeană de Pensii Caraş-Severin.
Prin aceeaşi încheiere s-a disjuns cererea prin care reclamantul S.L. a solicitat restituirea în natură, în cotă de ½ părţi indivize din suprafaţa de 6330 mp teren, ce se identifică în C.F. nr. 2028 Reşiţa Română sub nr. top 755/1 /a/2/d/l/13 fânaţ, invocând incidenţa art. 9 din Legea nr. 10/2001.
Cererea a fost înregistrată în dosarul nr.3026/2003 al Judecătoriei Reşiţa.
În cauză a formulat o cerere, calificată a fi intervenţie în interes propriu, O.M.I. prin care a formulat aceleaşi pretenţii ca şi reclamantul, cu privire la terenurile înscrise în C.F. nr. 2028 Reşiţa Română.
La dosar au fost depuse notificările formulate de R.V., nr. 129 şi nr. 126/2001 precum şi notificările formulate O.M.I., nr. 20 şi nr. 21/2002, prin care se solicită restituirea în natură a unor terenuri înscrise în C.F. nr. 2028 Reşiţa-Română.
Prin sentinţa civilă nr. 4682 din 22 octombrie 2003, Judecătoria Reşiţa şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraş-Severin, în raport de dispoziţiile art. 24 alin. (8) din Legea nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 1419 din 27 aprilie 2004, Tribunalul Caraş-Severin a respins, ca nefondată, cererea de chemare în judecată precum şi cererea de intervenţie în interes propriu.
In motivarea sentinţei instanţa a reţinut că reclamantul şi intervenientul, prin cererile deduse judecăţii, prin care pretind restituirea în natură a câte ½ părţi indivize din imobilul în litigiu, înscris în C.F. nr. 2028 Reşiţa Română, nr. top 755/l/a/2/l/13 fânaţ, au invocat drept temei juridic dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Instanţa a constatat însă că defuncta R.V., autoarea reclamantului, a declanşat procedura administrativă prevăzută de legea de reparaţie menţionată, anume a formulat notificare care a fost soluţionată prin dispoziţia nr. 1004 din 30 martie 2001, dispoziţie care nu a fost contestată în procedura prevăzută de actul normativ menţionat, caz în care, cererile deduse judecăţii în prezenta cauză sunt tardive, sens în care urmează a fi respinse.
Prin Decizia civilă nr.1682 din 15 iulie 2004, Curtea de Apel Timişoara a respins apelul declarat de reclamantul L.Ş., pentru aceleaşi considerente de drept, anume că reclamantul nu a făcut dovada contestării, în procedura instituită prin dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 10/2001, a celor două dispoziţii, nr. 1004 şi nr. 1014/2001, emise autoarei sale de entitatea deţinătoare.
Prin Decizia civilă nr. 10189 din 7 decembrie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile declarate de apelanţi, a casat Decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, motivat de faptul că a omis să se pronunţe cu privire la apelul declarat de intervenientul M.I.O.
Prin decima civilă nr. 412 din 26 octombrie 2006, Curtea de Apel Timişoara a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamant şi de intervenient.
În motivarea deciziei instanţa a reţinut că autoarea reclamantului, R.V. a formulat notificări cu privire la cele terenurile înscrise în C.F. 2028 Reşiţa, notificări care au fost soluţionate prin dispoziţiile nr. 1004 şi nr. 1014/30.11.2001 de Primarul municipiului Reşiţa.
Autoarea notificărilor a decedat la data de 12 noiembrie 2001, anterior emiterii dispoziţiilor, caz în care, reclamantul L.Ş., în calitate de legatar universal (conform testamentului nr. 28 iulie 2004) avea obligaţia de a continua demersul judiciar împotriva dispoziţiilor mai sus arătate şi anume, în măsura în care aprecia că sunt nelegale, avea deschisă calea contestaţiei în justiţie împotriva acestora.
Cum reclamantul nu a contestat dispoziţiile emise în favoarea autoarei sale în procedura Legii nr. 10/2001 ci a formulat, în nume propriu, o acţiune în justiţie prin care revendică aceleaşi drepturi ca şi autoarea sa, abia în cursul anului 2003, adică tardiv, instanţa de apel a reţinut că, în mod corect, prin sentinţa apelată cererea sa a fost respinsă.
Referitor la apelul declarat de intervenientul M.O.I., instanţa de apel a reţinut că nu a dovedit că a notificat pretenţiile sale entităţii deţinătoare, respectiv că ar fi contestat o decizie emisă în procedura administrativă prevăzută de acest act normativ sau, după caz, că entitatea deţinătoare a refuzat nejustificat să îi soluţioneze o notificare.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs intervenientul M.O.I., invocând incidenţa art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ.
În motivarea recursului intervenientul reiterează argumentele pentru care se consideră îndreptăţit la restituirea în natură a terenului în litigiu şi pentru care posesorii actuali, C.R.D. şi A., îl ocupă în mod abuziv.
Recurentul susţine că prin dispoziţiile Legii nr. 247/2005 au fost modificate dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi ca atare, în acest context, Primarul municipiului Reşiţa avea obligaţia să îi restituie terenul şi să emită dispoziţie cu privire la cererile pe care le-a formulat, în sensul de a dispune restabilirea situaţiei anterioare ocupării abuzive a terenului în litigiu, cu menţiunea că a cerut entităţii deţinătoare retrocedare în natură a terenului pe care 1-a moştenit şi care este înscris în cartea funciară şi nu acordarea de măsuri reparatorii.
ha data de 20 ianuarie 2007, a decedat intervenientul M.O.I., procesul fiind continuat de fiul său, M.E., în calitate de moştenitor, conform certificatului nr. 50 din 1 martie 2007 emis de BNP N. şi P.
Prin contractul autentificat sub nr. 1143 din 11 aprilie 2007 de BNP D.V., intimatul L.Ş. a cedat drepturile sale litigioase din prezenta cauză în favoarea numitei B.O., care a dobândit calitate sa procesuală în cauză.
Prin contractul autentificat la 28 septembrie 2007 de BNP D.V., recurentul intervenient M.E., la rândul său a cedat drepturile sale litigioase din acest dosar în favoarea numitei B.O., care a preluat şi calitatea sa procesuală din această cauză.
Analizând lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele:
In drept, în aplicarea dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, instanţa de judecată este competentă să soluţioneze pe fond nu numai contestaţia formulată împotriva deciziei sau dispoziţiei de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci şi acţiunea persoanei îndreptăţite în cazul refuzului nejustificat al entităţii deţinătoare de a răspunde la notificarea părţii interesate, astfel cum s-a statuat prin Decizia nr. XX din 19 martie 2007 a ICCJ, dată în recurs în interesul legii.
In speţa supusă analizei, investite cu judecata unor cereri formulată în procedura Legii nr. 10/2001, prima instanţă a reţinut, referitor la acţiunea reclamantului, că nu poate fi primită întrucât avea deschisă calea contestaţiei împotriva dispoziţiei nr. 1004 din 30 martie 2001 emisă de entitatea deţinătoare cu privire la notificarea formulată de autoarea sa şi, referitor la cererea formulată de intervenientul O.M., că nu poate fi primită întrucât nu declanşat procedura administrativă prevăzută de legea de reparaţie menţionată, în sensul că nu a transmis o notificare entităţii deţinătoare.
Instanţa de apel, la rândul său, referitor la intervenientul M.O.I., a constatat că nu poate primi cererea sa întrucât nu a formulat notificare în termenul legal.
Or, la dosarul cauzei au fost depuse notificările formulate O.M.I., nr. 20 şi nr. 21/2002, prin care a solicitat restituirea în natură a unor terenuri înscrise în C.F. nr. 2028 Reşiţa-Română.
Ca atare, în mod eronat instanţele au reţinut ca în cauză ar fi dat un fine de neprimire cu privire la cererea formulată de intervenient, respectiv, lipsa notificării.
Aşa fiind, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a admite recursul declarat de intervenient şi a casa, în parte, Decizia recurată, în sensul că va trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru soluţionarea apelului declarat de intervenientul O.M., adică în limitele investirii prin calea de atac exercitată de această parte a cărei calitate a fost preluată de B.O.
Cu ocazia rejudecării, instanţa urmează a analiza şi celelalte critici formulate de această parte prin recurs, sub formă de apărări.
Celelalte dispoziţii ale deciziei recurate, privind soluţia pronunţată de instanţă cu privire la apelul declarat de reclamantul L.Ş., a cărui calitate procesuală a fost preluată de aceiaşi cesionară B.O., urmează a fi menţinute.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE
Admite recursul declarat de intervenientul M.O.I., continuat de moştenitorul M.E. şi de cesionara în drepturi a acestuia, B.O., împotriva deciziei nr. 412 din 26 octombrie 2006 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Casează, în parte Decizia şi trimite cauza pentru rejudecarea apelului declarat de intervenient aceleiaşi instanţe.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 4 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2476/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2410/2009. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
