ICCJ. Decizia nr. 2476/2009. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2476/2009
Dosar nr. 4233/1/200.
Şedinţa publică din 5 martie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
B.D. a chemat în judecată Consiliul Local al comunei Vitomireşti, Judeţul Olt, solicitând retrocedarea imobilului teren şi construcţii situat în ferma Dejeşti, ce a aparţinut bunicilor săi D. şi V.B., preluat de stat în mod abuziv în anul 1946.
În cauză a fost introdusă şi SC V. Sîmbureşti, ferma Sîmbureşti – Dejeşti ca deţinătoare a imobilului revendicat.
Reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 480 C. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 178 din 13 decembrie1999 pronunţată de Judecătoria Slatina, în baza art. 2 lit. e) C. proc. civ., a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt motivat de faptul că imobilul revendicat a format obiectul Legii nr. 187/1945 privind exproprierea.
Tribunalul Olt, secţia civilă, prin sentinţa nr. 187 din 19 decembrie 2000, a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâţii să restituie reclamantului casa de locuit compusă din 6 camere, grajd, uscătorie prune şi teren în suprafaţă de 3740 mp, bunuri situate în comuna Vitomireşti – Dejeşti, Judeţul Olt.
A reţinut prima instanţă, că reclamantul şi-a precizat obiectul acţiunii la 30 mai 2000, în raport de constatările expertizei extrajudiciare T.I., solicitând obligarea pârâţilor Consiliul local al comunei Vitomireşti şi ferma Sâmbureşti – Dejeşti – IAS Câmpu Mare să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie casa de locuit şi terenul de 13.850 mp, cu vecinătăţile prevăzute în cerere.
De asemenea, a stabilit că reclamantul şi-a probat dreptul de proprietate al autorilor săi asupra imobilului în litigiu, însă acţiunea nu poate fi admisă decât pentru construcţia identificată prin expertiză, şi suprafaţa de teren de 3740 mp, diferenţa până la 13.850 mp, fiind proprietatea pârâtei SC V. Sâmbureşti – Dejeşti, Olt.
Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, prin Decizia nr. 77 din 25 aprilie 2001 a admis apelul declarat de reclamantul B.D., împotriva sentinţei nr. 187 din 19 decembrie 2000 a Tribunalului Olt, pe care a desfiinţat-o şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
A respins apelul declarat de pârâta SC v. Sîmbureşti împotriva aceleiaşi sentinţe, ca tardiv formulat.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut că judecătorul fondului nu a motivat modul în care a identificat suprafaţa de teren ce urma a fi restituită, astfel că a făcut aplicaţiunea art. 261 alin. (5) C. proc. civ., lipsa motivării echivalând cu o necercetare a fondului.
Rejudecând cauza, Tribunalul Olt, secţia civilă, prin sentinţa nr. 1084 din 17 decembrie 2002, a admis acţiunea şi a obligat pârâtele să restituie reclamantului casa de locuit, grajd, uscătoria de prune şi 13850 mp, teren din care 7369 mp teren aferent incintei ferma Dejeşti şi 6481 mp teren arabil.
Apelul declarat împotriva acestei sentinţe de pârâta SC V. Sîmbureşti, a fost respins prin Decizia nr. 329 din 7 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă.
A admis apelul declarat de Consiliul local Vitomireşti, Judeţul Olt, a schimbat sentinţa nr. 1804 din 17 decembrie 2002 a Tribunalului Olt, în sensul că a respins acţiunea formulată de reclamantul B.D., ulterior precizată în Legea nr. 10/2001, faţă de această autoritate pentru lipsa calităţii procesuale pasive, exonerându-l implicit de plata cheltuielilor de judecată.
În contra menţionatei decizii a declarat recurs SC V. Sîmbureşti S.A. invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 3 şi 9 C. proc. Civ.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 9111 din 9 noiembrie 2006, a admis recursul declarat de pârâta SC V. Sîmbureşti S.A. împotriva deciziei nr. 329 din 7 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă, pe care a casat-o şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecare.
Pentru a decide astfel, instanţa supremă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Instanţa de fond, Tribunalul Olt, a soluţionat litigiul în raport de temeiul juridic invocat, respectiv art. 480 C. civ. şi prin sentinţa civilă nr. 187 din 19 decembrie 2000, a admis în parte acţiunea conform celor prevăzute în dispozitiv.
Acelaşi temei juridic a fost avut în vedere de Tribunalul Olt, secţia civilă şi cu ocazia rejudecării pricinii după casarea sentinţei, când a pronunţat sentinţa nr. 1084 din 17 decembrie 2002 prin care a restituit reclamantului imobilul revendicat.
Pe parcursul procesului, Legea nr. 10/2001 intrase în vigoare, iar la termenul din 7 septembrie 2001 reclamantul a cerut suspendarea judecăţii în temeiul art. 47 din Legea nr. 10/2001 pe motiv că formulase notificarea nr. 114 din 23 iulie 2001 unităţii deţinătoare SC V. Sîmbureşti SA.
Acelaşi reclamant a solicitat reluarea judecăţii având în vedere pasivitatea unităţii notificare şi a precizat temeiul de drept al acţiunii, în sensul că pe lângă dispoziţiile art. 480 C. civ. a înţeles să invoce şi prevederile Legii nr. 10/2001.
Din cele ce preced rezultă că instanţa de fond a soluţionat litigiu exclusiv în baza art. 480 C. civ., şi art. 6 din Legea nr. 213/1998.
În schimb, Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, prin Decizia nr. 329 din 7 noiembrie 2003 a analizat sentinţa tribunalului în raport de prevederile Legii nr. 10/2001, deci pe un alt temei juridic decât cel aplicat de instanţa de fond şi din această perspectivă controlul judecătoresc efectuat în apel este lipsit de eficienţă.
Pe de altă parte, dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 10/2001 prevăd că în cazul acţiunilor în curs de judecată persoana îndreptăţită poate solicita suspendarea cauzei sau poate renunţa la judecata pornită conform dreptului comun, apelând la procedura instituită de legea specială.
Or, în speţă reclamantul, care a promovat acţiunea înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 a invocat pe parcursul soluţionării cauzei prevederile art. 47/1 din lege, pricina a fost suspendată şi ulterior repusă pe rol ceea ce conduce la concluzia că reluarea judecăţii urma a se face în raport de prevederile legale sub imperiul cărora ea a fost începută.
Faţă însă de precizarea reclamantului în sensul că înţelege să beneficieze şi de dispoziţiile Legii nr. 10/2001, în speţă era necesar ca instanţele, în virtutea art. 129-130 C. proc. civ., să determine cadrul procesual exact, în sensul de a pune în discuţie reclamantului că are exclusiv dreptul de opţiune între procedura judiciară în curs şi procedura reglementată de legea nouă.
În acest sens, este de relevat că dacă cel în cauză este interesat să recurgă imediat la procedura directă prin Legea nr. 10/2001, trebuie să renunţe la judecată sau, după caz, să solicite suspendarea judecării acţiunii de drept comun, ceea ce în speţă nu a avut loc.
Cu ocazia rejudecării, instanţa supremă a indicat că în rejudecare să se aibă în vedere şi faptul că reclamantul nu a solicitat potrivit art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 52 din 18 octombrie 2000 şi nici a certificatului de atestarea dreptului de proprietate M. Of. nr. 1836 din 5 aprilie 1996 eliberat de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei pentru o suprafaţă de 135.909 mp.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova sub nr. 25682/1/2004.
Prin Decizia nr. 93 din 3 martie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă, a fost respins apelul formulat de pârâta SC V. Sîmbureşti S.A. şi a admis apelul formulat de pârâtul Consiliul Local Vitomireşti; a schimbat în parte sentinţa, în sensul că, a admis excepţia calităţii procesuale pasive şi a respins acţiunea faţă de acest pârât.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut următoarele:
Aspectele invocate de apelanta SC V. Sîmbureşti S.A., prin motivele suplimentare de apel, în sensul că imobilele revendicate fac obiect de reglementare a legii speciale, că acestea au suferit modificări esenţiale, de structură, care le-au schimbat caracterul şi destinaţia, aspecte în raport de care se impune acordarea de despăgubiri băneşti, sunt critici care nu au relevanţă juridică în cauză, raportat la îndrumarea dată de instanţa supremă şi de precizările făcute de reclamant care şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 480 C. civ.
În ceea ce priveşte existenţa pe terenul în litigiu şi a altor construcţii edificate de apelantă este aplicabil principiul superficies solu cedit, consacrat de art. 49 C. civ., potrivit cu care accesiunea se produce întotdeauna în folosul proprietarului terenului, iar în cauză apelanta nu a formulat cerere reconvenţională.
Determinant în calificarea titlului statului şi respectiv al apelantei, cu privire la suprafaţa de teren, pentru care se opune certificatul de atestare a dreptului de proprietate, este modalitatea concretă din momentul preluării imobilului. Sub acest aspect situaţia este pe deplin stabilită, în sensul că imobilul a fost preluat abuziv, fără a exista niciun titlu de preluare, posesiunea fiind conservată prin violenţă conform art. 1847 C. civ.
Legea nr. 15/1990 nu constituie prin ea însăşi un titlu de proprietate pentru imobilul în litigiu, iar certificatul de atestare a dreptului de proprietate obţinut în condiţiile HG nr. 834/1991 nu este opozabil reclamantului.
Întrucât statul nu a avut un titlu de proprietate legal dobândit în condiţiile art. 644-645 C. civ. nu putea prin efectul unei legi să transmită în patrimoniul apelantei bunul (Legea nr. 15/1990), transmiţând ceva ce nu a avut în proprietate.
Aflându-ne în prezenţa a două acte de proprietate asupra aceluiaşi bun, se constată că este preferabil actul de proprietate al reclamantului, care a intrat în circuitul civil mai înainte, bunul fiind dobândit prin unul din modurile prevăzute de art. 644-645 C. civ., pe când actul apelantei provine de la stat care nu a fost niciodată proprietar legal al bunului.
A respins ca nefondată şi critica vizând greşita disjungere a cererii de chemare în garanţie, instanţa de fond făcând o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 63 alin. (2) şi art. 165 C. proc. civ., judecarea cererii de chemare în garanţie întârziind judecarea cererii principale.
Nefiind posesor al bunurilor revendicate, s-a apreciat că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Consiliul Local Vitomireşti este întemeiată.
Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs pârâta SC V. Sîmbureşti S.A., invocând cazurile prevăzute de art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ.
Dezvoltând criticile de nelegalitate recurenta a susţinut că hotărârea recurată este vădit nelegală întrucât cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii, nepronunţându-se cu privire la toate motivele de apel invocate, respectiv inexistenţa în materialitatea sa a imobilului în litigiu, existenţa unui titlu de proprietate, îndeplinirea formalităţilor de publicitate imobiliară şi buna credinţă la dobândirea imobilului în litigiu.
Reclamantul B.D. a formulat întâmpinare la recursul declarat de SC V. Sîmbureşti S.A., prin care a invocat excepţiile tardivităţii recursului şi a nemotivării deoarece criticile formulate nu se încadrează în niciunul din cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În ceea ce priveşte excepţiile tardivităţii şi nemotivării recursului invocate de către reclamantul-intimat Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, urmând a fi respinse.
Potrivit art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii.
În speţă, Decizia recurată a fost comunicată recurentei la data de 4 aprilie 2008, iar recursul a fost înaintat curţii de apel la data de 18 aprilie 2008, data poştei (fila 3 dosar recurs), deci în interiorul termenului de recurs.
A motiva recursul înseamnă că, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin identificarea unuia dintre motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., şi dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanţei, raportat la motivul de recurs invocat.
În cauză, recurenta s-a conformat dispoziţiilor înscris în art. 3021 şi art. 304 C. proc. civ., întrucât în declaraţia de recurs şi indicat motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., dezvoltând şi criticile în legătură cu aceste motive.
Referitor la recursul declarat de recurenta SC V. Sîmbureşti S.A., acesta este nefondat pentru considerentele ce succed.
Potrivit art. 315 alin. (3) C. proc. civ., după casare, instanţa de fond va judeca din nou, ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată".
Casarea cu trimitere dispusă de instanţa supremă s-a datorat faptului că instanţa de fond a soluţionat litigiul exclusiv în baza art. 480 C. civ. şi art. 6 din Legea nr. 213/1998, iar curtea de apel a analizat sentinţa tribunalului în raport de prevederile Legii nr. 10/2001, deci pe un alt temei juridic.
În raport de îndrumarea instanţei supreme şi de precizarea făcută de reclamant care şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 480 C. civ., instanţa de apel a analizat situaţia de fapt a imobilului în litigiu şi regimul juridic al acestuia, stabilind că imobilul a fost preluat abuziv,statul neavând un titlu de proprietate legal dobândit în condiţiile art. 644-645 C. civ., neputând transmite prin efectul Legii nr. 15/1990 ceea ce nu a avut în proprietate.
De asemenea, a constatat în mod judicios că certificatul de atestare a dreptului de proprietate obţinut de recurentă în condiţiile HG nr. 834/1991 nu este opozabil reclamantului.
În aplicarea art. 315 alin. (3) C. proc. civ., curtea de apel în mod corect nu a avut în vedere motivele suplimentare de apel, invocate la data de 25 februarie 2008, respectiv inexistenţa în materialitatea sa a imobilului construcţie, a titlului de proprietate neanulat, îndeplinirea formalităţilor de publicitate imobiliară, deoarece aceste aspecte au fost pe deplin lămurite.
În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (9), C. proc. civ., recursul declarat de recurenta SC V. Sîmbureşti S.A. va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia tardivităţii şi nulităţii recursului pârâtei SC V. Sâmbureşti SA invocată de intimatul-reclamant B.D.
Respinge recursul declarat de pârâta SC V., Sâmbureşti SA împotriva deciziei nr. 93 din 3 martie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2486/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2440/2009. Civil → |
|---|
