ICCJ. Decizia nr. 2486/2009. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2486/2009
Dosar nr. 18651/3/200.
Şedinţa publică din 5 martie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1097 din 20 iunie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-a respins excepţia necompetenţei teritoriale invocată de Ministerul Public, iar pe fond a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte pentru restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie în Franţa pe o perioadă de cel mult 3 ani, a pârâtului P.D.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut, în esenţă, că dreptul la liberă circulaţie poate cunoaşte limitări doar în cazurile şi condiţiile art. 2 paragrafele 3 şi 4 din Protocolul nr. 4, cu respectarea raportului de proporţionalitate între scopul urmărit prin aplicarea unei limitări a dreptului în discuţie şi mijloacele folosite pentru realizarea lui, iar returnarea pârâtului din Franţa, în baza acordului de readmisie încheiat cu această ţară nu reprezintă o împrejurare de natură a justifica persistenţa unei ingerinţe atât de semnificative în libertatea de circulaţie a pârâtului.
Reclamantul a declarat apel împotriva acestei sentinţe, susţinând greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, modificată şi completată prin OG nr. 5/2006, dreptul la liberă circulaţie neavând un caracter absolut ci trebuie să se desfăşoare cu îndeplinirea şi respectarea condiţiilor prevăzute de lege.
Prin Decizia civilă nr. 591/A din 1 septembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, apelul a fost respins ca nefondat.
În motivarea acestei decizii s-a reţinut, în esenţă, că în speţă este aplicabilă norma comunitară în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie şi că în raport de dispoziţiile art. 27 din Directiva 2004/38/CE care prevăd situaţiile de excepţie în care se poate dispune restrângerea dreptului la liberă circulaţie, simpla nerespectare a condiţiilor prevăzute de legea franceză referitoare la dreptul de şedere pe teritoriul său a unui cetăţean român nu se poate încadra în sfera noţiunilor de ordine, siguranţă sau sănătate publică.
Direcţia Generală de Paşapoarte a declarat recurs solicitând casarea hotărârilor şi pe fond admiterea cererii sale.
Dezvoltând, în fapt recursul, Direcţia Generală de Paşapoarte a susţinut că autorităţile române nu au competenţa de a cerceta şi a se pronunţa asupra legalităţii şi temeiniciei actului de returnare săvârşit de autorităţile străine, ci numai de a lua act de această măsură, care constituie condiţie suficientă pentru a se dispune restrângerea exercitării dreptului la libera circulaţie, aşa cum este reglementată prin art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, act normativ aflat în concordanţă cu dispoziţiile art. 25 din Constituţia României.
Recursul astfel motivat corespunde cazului de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.şi nu este fondat.
Ulterior datei de 1 ianuarie 2007, data aderării României la Uniunea Europeană, măsura restrângerii temporare a exercitării dreptului unui cetăţean român la libera circulaţie în statele membre ale Uniunii Europene poate fi dispusă în baza legislaţiei naţionale care o reglementează [art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005] numai în concordanţă deplină cu legislaţia comunitară.
Or, potrivit art. 27 alin. (1) şi (2) din Directiva nr. 2004/38/CE din 29 aprilie 2004 a Parlamentului European şi Consiliului Uniunii Europene, statele membre pot restrânge libertatea de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii şi a membrilor lor de familie, indiferent de cetăţenie, pentru motiv de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică, iar măsura restrângerii nu poate fi întemeiată decât pe conduita persoanei în cauză, care trebuie să constituie o ameninţare reală, prezentă şi suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societăţii.
Aşadar, contrar susţinerilor recurentei, simpla returnare a cetăţeanului român dintr-un stat membru al Uniunii Europene, nu constituie temei suficient pentru luarea măsurii prevăzută de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005.
Dimpotrivă, recurenta avea obligaţia rezultată din prevederile art. 1169 C. civ. şi din prevederile mai sus arătatei norme comunitare de a face dovada că măsura cerută este consecinţa unei fapte care o justifică şi care a fost săvârşită de pârât.
În consecinţă, recursul va fi respins potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Ministerul Administraţiei şi Internelor împotriva deciziei nr. 591 A din 1 septembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2477/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2476/2009. Civil → |
|---|
