ICCJ. Decizia nr. 2666/2009. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2666/2009
Dosar nr. 2548/91/200.
Şedinţa publică din 6 martie 2009
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de fată, retine următoarele.
Prin cererea înregistrată la data de 11 iulie 2008 pe rolul Tribunalului Vrancea, secţia civilă, reclamantul Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative (în prezent Ministerul Administraţiei şi Internelor) a solicitat, în temeiul obiectivului nr. 2 lit. d) din HG nr. 1347/2007 pentru aprobarea planului de măsuri privind sprijinirea cetăţenilor români aflaţi în Italia, coroborat cu prevederile art. 38 lit. d) din Legea nr. 247/2005 restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie în Italia a pârâtului L.C.C.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că pârâtul a fost expulzat din Italia la data de 6 iunie 2008 în baza Decretului Prefectului Romei şi „datorită comportamentului de care a dat dovadă pe perioada şederii în Italia s-a dispus măsura interzicerii dreptului de a se mai sta pe teritoriul Italiei".
Prin sentinţa civilă nr. 519 din 24 iulie 2008, Tribunalul Vrancea, secţia civilă, a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că potrivit art. 27 din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European, statele membre pot restrânge libertatea de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii pentru motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică.
În speţă, prin decretul de expulzare se prevede că în cazul interdicţiei de returnare, persoana va fi pedepsită cu închisoare şi va fi îndepărtată, cu executarea imediată a măsurii.
Destinatarul măsurii de îndreptare poate prezenta cerere de revocare a interdicţiei de a reintra, numai după o perioadă de cel puţin jumătate din durata măsurii de îndreptare şi oricum după trei ani de la executarea măsurii.
Prin urmare, s-ar ajunge ca, pentru aceeaşi faptă, cetăţeanului european să-i fie aplicate mai multe sancţiuni şi în mod cert dubla măsură de interdicţie de a circula în Italia.
Apelul declarat de reclamantul Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor a fost respins de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, prin Decizia civilă nr. 154/A pronunţată la data de 16 septembrie 2008.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că dreptul la libera circulaţie trebuie analizat prin prisma normei comunitare în materie, care are prioritate în faţa celei interne. Astfel, art. 27 din Directiva 2004/38/CE prevede în mod limitativ 3 situaţii în care statul ar putea restrânge libertatea de circulaţie a persoanelor, respectiv afectarea ordinii publice a sănătăţii publice sau a siguranţei naţionale.
Or, în speţă, nu s-a făcut dovada privind necesitatea luării măsurii, atâta timp cât, nu s-a făcut dovada încălcării ordinii publice, a securităţii naţionale, ori că a fost afectată sănătatea publică.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor, criticând-o ca fiind nelegală deoarece, în conformitate cu dispoziţiile obiectivului nr. 2 lit. d) din HG nr. 1347/2007 coroborate cu cele ale art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, reclamantul are obligaţia de a înainta instanţei dosarele privind îndepărtarea cetăţenilor români expulzaţi din Italia.
În speţă, pârâtul a fost îndepărtat de pe teritoriul Italiei la data de 6 iunie 2008, din documentul emis de autorităţile italiene rezultând că împotriva pârâtului s-a dispus măsura interzicerii de a se întoarce pe teritoriul Italiei pentru o perioadă de până la 3 ani, sub sancţiunea executării pedepsei privative de libertate.
Analizând recursul în limita susţinerilor recurentului, care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Art. 38 din Legea nr. 248/2005 prevede posibilitatea luării măsurii restrângerii dreptului la liberă circulaţie în străinătate pentru o perioadă de cel mult trei ani, în cazul persoanelor readmise în baza unui acord de readmisie, însă, odată cu semnarea actului de aderare a României, legea internă trebuie interpretată prin raportare la dreptul comunitar, care are prioritate.
Această prioritate este stabilită de art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţia României, potrivit căruia prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării.
Conform dispoziţiilor art. 307 alin. (1) şi (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au obligaţia de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre acest Tratat şi convenţiile încheiate înainte de data aderării ce au generat drepturi şi obligaţii, iar faţă de această prevedere, legislaţia comunitară este de imediată aplicare.
De aceea, legea română trebuie interpretată în raport cu norma comunitară, iar dreptul la liberă circulaţie pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004.
Acest act normativ este cuprins în anexele protocolului de aderare şi a devenit parte a tratatelor europene.
Potrivit acestei legislaţii europene, dreptul la liberă circulaţie nu este un drept absolut, însă, conform art. 27 din Directiva 2004/38/CE, restricţionarea libertăţii de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii şi a membrilor lor de familie poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, siguranţă naţională sau sănătate publică. În alin. (2), textul prevede că măsurile luate trebuie să respecte principiul proporţionalităţii şi să se întemeieze exclusiv pe comportamentul persoanei în cauză şi art. 6 din Tratatul instituind Uniunea Europeană statuează că drepturile fundamentale sunt respectate, aşa cum sunt garantate de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentate.
Prin urmare, deşi calitatea de membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge libertatea de circulaţie a cetăţenilor săi, restrângerea nu se poate dispune numai pentru faptul că o persoană a fost returnată dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie, aşa cum susţine recurentul.
Limitarea exercitării dreptului la liberă circulaţie trebuie supusă condiţiilor prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE, iar prevederile Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate în acord cu legislaţia comunitară.
În cauză, aşa cum corect s-a reţinut prin hotărârile pronunţate, nu s-a dovedit că sunt îndeplinite condiţiile art. 27 din Directivă.
Întrucât reclamantul nu a probat, în condiţiile art. 1169 C. civ., incidenţa vreunuia dintre cauzele de limitare prevăzute în Directivă, instanţele au pronunţat hotărâri legale, date cu aplicarea şi interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente.
În raport de aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 154/A din 16 septembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 262/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2477/2009. Civil → |
|---|
