ICCJ. Decizia nr. 2800/2009. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2800/2009
Dosar nr. 4529/121/200.
Şedinţa publică din 10 martie 2009
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de fată, a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi, secţia civilă, la 23 iunie 2008 reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte a solicitat restrângerea exercitării dreptului la libera circulaţie în Belgia pentru o perioadă de cel mult 3 ani a pârâtului C.P.
în motivarea cererii s-a arătat că pârâtul a fost returnat din Belgia în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această ţară, ratificat prin HG nr. 825/1995, pentru şedere ilegală.
Prin sentinţa civilă nr. 849 din 14 iulie 2008 Tribunalul Galaţi, secţia civilă, a respins cererea ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, după mai multe consideraţii de ordin teoretic, faptul că nu sunt incidente în cauză motivele de ordine publică, siguranţa publică sau sănătatea publică pentru a se restricţiona de către statele membre libertatea de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii şi a membrilor lor de familie, indiferent de naţionalitate.
Apelul declarat de Direcţia Generală de Paşapoarte Bucureşti din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 145 A din 10 septembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă.
În considerentele hotărârii sale instanţa de apel a arătat că norma comunitară înscrisă în art. 27 din Directiva 2004/38/CE prevede în mod limitativ trei situaţii în care statul ar putea restrânge libertatea de circulaţie a persoanelor.
În aceste condiţii, norma internă prevede o categorie mai largă de situaţii posibile când poate dispune restrângerea dreptului cetăţeanului român la libera sa circulaţie, în raport cu categoria situaţiilor de excepţie prevăzute de norma comunitară. Norma internă este parţial incompatibilă cu norma comunitară.
Reclamanta nu a făcut dovada că pârâtul s-ar afla într-una din acele situaţii ce ar impune restricţionarea dreptului la liberă circulaţie în spaţiul Uniunii Europene.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative critica, motivată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând următoarele aspecte:
Chiar şi în condiţiile actuale în care România este stat membru al Uniunii Europene, cetăţenii români, dobândind statutul de cetăţeni ai Uniunii Europene, trebuie să-şi exercite toate drepturile şi obligaţiile ce izvorăsc din aceasta în acord cu legislaţia actuală şi a obligaţiilor asumate de românia în calitate de stat membru al Uniunii Europene.
Returnarea unui cetăţean român dintr-un stat membru al Uniunii Europene, în baza unui acord de readmisie, se aplică atunci când s-a încălcat ordinea juridică interioară a respectivului stat membru din Uniunea Europeană de către cetăţeanul român cu privire la care se solicită returnarea, ceea ce conduce la concluzia că doar acel stat membru al Uniunii Europene poate cenzura legalitatea măsurii de returnare.
Chiar dacă art. 40 al Directivei 2004/3 8/CE prevede transpunerea în legislaţia internă, directiva nu face parte de drept din legislaţia internă, ci impune statelor membre o obligaţie de rezultat şi lasă autorităţilor naţionale competenţele legate de forma şi mijloacele utilizate în acest scop.
Obligaţia statului român ca ulterior readmisiei cetăţeanului român returnat, să restrângă dreptul la liberă circulaţie al respectivului cetăţean român este expres stipulată prin art. 38 din Legea nr. 248/2005.
Potrivit art. 25 din Constituţie, condiţiile exercitării dreptului la liberă circulaţie se stabilesc prin lege, astfel că ţine de opţiunea legiuitorului instituirea anumitor cerinţe specifice în care cetăţenii români pot circula în străinătate.
Analizând hotărârea atacată, în limitele criticii formulate prin motivele de recurs şi în raport de dovezile administrate în primă instanţă, înalta Curte a apreciat că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Reclamanta a solicitat restrângerea exercitării dreptului intimatului la libera circulaţie în Franţa în temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate.
Conform art. 39 alin. (1) din lege, în situaţia prevăzută la art. 38 lit. a) măsura se dispune, la solicitarea Direcţiei Generale de Paşapoarte, cu privire la statul de pe teritoriul căruia a fost returnată persoana, de către tribunalul în a cărui rază teritorială se află domiciliul acestei persoane, iar când aceasta are domiciliul în străinătate, de către Tribunalul Bucureşti.
Aşadar, luarea acestei măsuri este de competenţa instanţelor judecătoreşti cărora, în lipsa unei prevederi care să dispună altfel, nu le poate fi restrâns dreptul de apreciere şi analizare a dovezilor administrate în cauză.
Într-adevăr, libertatea circulaţiei cetăţenilor români nu este absolută, ea trebuind să se desfăşoare cu respectarea cerinţelor legii materiale speciale, la care trimite art. 25 alin. (1) teza a II-a din Constituţie. Or, Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate nu stabileşte că, prin simpla returnare dintr-un alt stat a unui cetăţean român, trebuie să se dispună restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulaţie.
Dacă legiuitorul ar fi dorit ca simpla luare a măsurii returnării să angajeze în mod direct restrângerea exerciţiului dreptului la libera circulaţie, ar fi stipulat că o asemenea restrângere operează de drept.
În legislaţia primară, art. 18.1. TCE prevede că orice cetăţean al Uniunii are dreptul de a circula şi de a locui liber pe teritoriul Statelor membre, sub rezerva limitărilor şi condiţiilor prevăzute de tratat şi de dispoziţiile luate pentru aplicarea sa.
În legislaţia secundară, Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera circulaţie şi rezidenţă a cetăţenilor Uniunii Europene şi membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1.612/68 şi de abrogare a directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE şi 93/96/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 158 din 30 aprilie 2004, stabileşte că limitarea dreptului cetăţenilor statelor membre la liberă circulaţie poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică.
Prin OUG nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European, aprobată prin Legea nr. 260/2005, şi care a intrat în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană (art. 35) a fost transpusă Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE.
Drept urmare, normele din reglementarea comunitară se vor aplica cu prioritate în raport cu normele de drept intern.
Întrucât reclamanta nu a probat, în condiţiile art. 1169 C. civ., incidenţa vreunuia dintre cauzele de limitare prevăzute în Directivă, instanţele de fond au pronunţat hotărâri legale, date cu aplicarea şi interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte a constatat că nu sunt întrunite cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul a fost respins cu consecinţa păstrării hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative împotriva deciziei civile nr. nr. 145 A din 10 septembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2873/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2803/2009. Civil → |
|---|
