ICCJ. Decizia nr. 2678/2009. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2678/2009
Dosar nr. 13343/3/200.
Şedinţa publică din 6 martie 2009
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de fată, retine următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 7 aprilie 2008 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III a civilă, reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative (în prezent Ministerul Administraţiei şi Internelor) a solicitat restrângerea exercitării dreptului la libera circulaţie în Italia, pentru o perioadă de cel mult 3 ani, a pârâtului B.P.C.
În motivarea cererii s-a arătat că la 12 martie 2008 pârâtul a fost returnat din Italia pe motiv de şedere ilegală, în baza Acordului de readmisie încheiat între România şi Italia, ratificat prin Legea nr. 173/1997, potrivit căruia, fiecare parte contractantă readmite pe teritoriul său, la cererea celeilalte părţi contractante şi fără alte formalităţi, oricare persoană care nu îndeplineşte condiţiile necesare pentru intrare sau nu mai îndeplineşte cerinţele pentru şederea pe teritoriul părţii contractante solicitante.
În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 potrivit cărora, se poate dispune restrângerea exercitării dreptului la libera circulaţie pentru o perioadă de cel mult 3 ani, cu privire la persoana returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România şi acel stat.
Prin sentinţa civilă nr. 805 din 9 mai 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a III a civilă, a respins acţiunea.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că potrivit art. 27 din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European, statele membre pot restrânge libertatea de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii pentru motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică.
Or, reclamanta a invocat doar nerespectarea condiţiilor prevăzute de legea unui alt stat referitoare la dreptul de şedere pe teritoriul acestuia a unui cetăţean român, fără a administra nici o probă concludentă cu privire la conduita pârâtului din care să reiasă că încălcarea condiţiilor impuse de legea străină ar constitui o ameninţare reală, prezentă şi suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societăţii.
Apelul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte a fost respins de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin Decizia civilă nr. 194 A pronunţată la data de 2 septembrie 2008.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că dreptul la libera circulaţie trebuie analizat prin prisma normei comunitare în materie, care are prioritate în faţa celei interne. Astfel, art. 27 din Directiva 2004/38/CE prevede în mod limitativ 3 situaţii în care statul ar putea restrânge libertatea de circulaţie a persoanelor, respectiv afectarea ordinii publice a sănătăţii publice sau a siguranţei naţionale.
Or, în speţă, nu s-a făcut dovada privind necesitatea luării măsurii, atâta timp cât, nu s-a făcut dovada încălcării ordinii publice, a securităţii naţionale, ori împotriva sănătăţii sau a moralei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Direcţia Generală de Paşapoarte, criticând-o ca fiind nelegală deoarece, chiar şi în condiţiile în care România a devenit membru al Uniunii Europene, cetăţenii români trebuie să-şi exercite toate drepturile şi obligaţiile în acord cu legislaţia actuală şi cu obligaţiile asumate de România în calitate de stat membru al Uniunii Europene.
Se mai susţine că nu există nici un impediment legal pentru neaplicarea art. 38 şi art. 39 din Legea nr. 248/2005 începând cu 1 ianuarie 2007, cu atât mai mult cu cât dispoziţiile art. 38 lit. a) au fost declarate în acord cu Constituţia României prin Decizia nr. 685 din 11 septembrie 2007 a Curţii Constituţionale.
Analizând recursul în limita susţinerilor recurentei, care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Art. 38 din Legea nr. 248/2005 prevede posibilitatea luării măsurii restrângerii dreptului la liberă circulaţie în străinătate pentru o perioadă de cel mult trei ani, în cazul persoanelor readmise în baza unui acord de readmisie, însă, odată cu semnarea actului de aderare a României, legea internă trebuie interpretată prin raportare la dreptul comunitar, care are prioritate.
Această prioritate este stabilită de art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţia României, potrivit căruia prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea actului de aderare, iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării.
Conform dispoziţiilor art. 307 alin. (1) şi (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au obligaţia de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre acest Tratat şi convenţiile încheiate înainte de data aderării ce au generat drepturi şi obligaţii, iar faţă de această prevedere, legislaţia comunitară este de imediată aplicare.
De aceea, legea română trebuie interpretată în raport cu norma comunitară, iar dreptul la liberă circulaţie pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/3 8/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004.
Acest act normativ este cuprins în anexele protocolului de aderare, care cuprinde condiţiile admiterii în Uniunea Europeană şi care a devenit parte a tratatelor europene.
Potrivit legislaţiei europene în materie, dreptul la liberă circulaţie nu este un drept absolut, însă, conform art.27 din Directiva 2004/38/CE, restricţionarea libertăţii de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii şi a membrilor lor de familie poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, siguranţă naţională sau sănătate publică. În alin. (2), textul prevede că măsurile luate trebuie să respecte principiul proporţionalităţii şi să se întemeieze exclusiv pe comportamentul persoanei în cauză şi art. 6 din Tratatul instituind Uniunea Europeană statuează că drepturile fundamentale sunt respectate, aşa cum sunt garantate de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentate.
Prin urmare, deşi calitatea de membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge libertatea de circulaţie a cetăţenilor săi, restrângerea nu se poate dispune numai pentru faptul că o persoană a fost returnată, pentru şedere ilegală, dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie, aşa cum susţine recurenta.
Limitarea exercitării dreptului la liberă circulaţie trebuie supusă condiţiilor prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE, iar prevederile Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate în acord cu legislaţia comunitară.
In cauză, aşa cum corect s-a reţinut prin hotărârile pronunţate, nu s-a dovedit că sunt îndeplinite condiţiile art. 27 din Directivă.
Din declaraţia pârâtului rezultă că a lucrat ca transportator de mobilă fără forme legale, fiind reţinut de poliţia italiană pentru proxenetism, iar recurenta-reclamantă nu a făcut dovada că intimatul-pârât a săvârşit vreo faptă care să justifice luarea măsurii restrângerii dreptului la liberă circulaţie.
Or, faţă de art. 27 alin. (2) din Directiva 2004/38/CE, măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie al intimatului pârât doar pentru faptul că „a lucrat ca transportator de mobilă fără forme legale, fiind reţinut de poliţia italiană pentru proxenetism" nu ar respecta principiul proporţionalităţii şi nu s-ar baza pe comportamentul acestuia.
Întrucât reclamanta nu a probat, în condiţiile art. 1169 C. civ., incidenţa vreunuia dintre cauzele de limitare prevăzute în Directivă, instanţele au pronunţat hotărâri legale, date cu aplicarea şi interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente.
În raport de aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 194 A din 2 septembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2837/2009. Civil. Legea 10/2001; restituire î... | ICCJ. Decizia nr. 262/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
