ICCJ. Decizia nr. 289/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 289/2009
Dosar nr. 1385/30/2006
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2009
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, sub nr. 1385/30/2006 F.S. a solicitat în contradictoriu cu Primarul Municipiului Timişoara, anularea dispoziţiei nr. 1747 din 20 iunie 2006 emisă de pârât, prin care i s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului din Timişoara, iar în subsidiar, în situaţia în care nu este posibilă restituirea acestuia pârâtul să fie obligat la despăgubiri prin compensarea cu un alt teren egal ca valoare şi suprafaţă, sub sancţiunea achitării unor daune cominatorii de 10.000 lei pe zi de întârziere.
În motivarea cererii contestatoarea a arătat că prin dispoziţia nr. 1747/2006 Primarul Municipiului Timişoara i-a refuzat restituirea în natură a imobilului înscris în C.F. 7475 Timişoara, top 9310 în suprafaţă de 820 mp, deoarece casa este demolată iar terenul este ocupat de un bloc de locuinţe şi de reţele, utilităţi publice.
Drept urmare arată reclamanta, prin dispoziţia nr. 1747/2006 i-au fost acordate măsuri reparatorii prin echivalent în condiţiile art. 16 titlul VII din Legea nr. 247/2005, fără a preciza suma ce urmează a fi acordată ca despăgubiri, deşi în preambulul deciziei se menţionează că valoarea imobilului revendicat este de 250.000 Euro.
De asemenea reclamanta arată că Decizia contestată este în contradicţie cu dispoziţiunile art. 26 din Legea nr. 10/2001, deoarece pârâtul a procedat direct la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, fără a-i oferi mai întâi în compensare alte bunuri sau servicii, respectiv un teren de aceeaşi valoare şi în aceeaşi suprafaţă, deşi acesta dispune de un excedent de terenuri intravilane şi extravilane.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul a solicitat respingerea contestaţiei. S-a precizat pe baza referatului comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, că reclamanta are calitatea de persoană îndreptăţită în sensul art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 coroborat cu art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, că imobilul revendicat a trecut în proprietatea statului în temeiul Decretului de expropriere nr. 168/1977 şi că în prezent terenul fiind ocupat de construcţii şi reţele, aparţinând SC E., SC C. şi E.OG România, nu poate fi retrocedat în natură.
Prin precizarea de acţiune, reclamanta a solicitat în subsidiar restituirea în natură a imobilului înscris pe lista spaţiilor ce urmează a fi acordate prin compensare potrivit Legii nr. 10/2001 pentru imobilul din Timişoara, înscris în C.F. nr. 1124 Timişoara şi obligarea pârâtului de a-i acorda în compensare acest imobil în conformitate cu art. 26 din lege precum şi înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei asupra acestui imobil în C.F.
După repunerea cauzei pe rol, suspendată la 28 noiembrie 2006 şi depunerea rezoluţiei de începere a urmăririi penale privind falsul invocat de reclamantă referitor la procesul-verbal de afişare, pârâtul, la cererea de probaţiune formulată de reclamantă, a comunicat că imobilul înscris în C.F. 1124 Timişoara nu poate fi acordat în compensare, deoarece fiind inclus în domeniul public de interes local prin H.C.L.M. nr. 313/2005 şi 321/2005 dar neatestat prin hotărâre de guvern, nu poate face obiectul Legii nr. 10/2001.
În mod similar s-a solicitat pârâtului să comunice situaţia imobilelor înscrise în C.F. 1 Timişoara top 8654 nr. top 13493/4, respectiv dacă aparţin domeniului public sau privat al municipiului şi motivul pentru care acestea nu au fost incluse în lista bunurilor ce pot fi acordate în compensare.
Prin sentinţa civilă nr. 290/PI din 13 februarie 2008, Tribunalul Timiş a admis acţiunea formulată şi precizată de reclamanta F.S. împotriva pârâtului Primarul Municipiului Timişoara şi în consecinţă a fost anulată dispoziţia nr.1747 din 20 iunie 2006 a primarului Municipiului Timişoara dispunându-se înscrierea reclamantei pe lista spaţiilor ce urmează a fi acordate în compensare conform Legii nr. 10/2001 a imobilului înscris în C.F. nr. 1 Timişoara, top 8654, în suprafaţă de 780 mp. Pârâtul a fost obligat să acorde reclamantei în compensare acest imobil, urmând să se aprecieze cu ocazia emiterii noii dispoziţii dacă se impune şi restituirea unei sume de bani de către o parte sau cealaltă, în cazul în care imobilele nu sunt echivalente valoric.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a stabilit că imobilul revendicat este ocupat de construcţii autorizate şi reţele de utilităţi, restituirea în natură a acestuia nefiind posibilă.
Prin extrasul de C.F. nr. 1 Timişoara, reclamanta a probat că pârâtul avea posibilitatea de a include în lista bunurilor ce se acordă în compensare, imobilele cu nr. top 8654 şi top 13493/4, întrucât acestea nu sunt incluse în domeniul public.
Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia nr. 115 A din 12 mai 2008 a respins ca nefondat apelul Primarului Municipiului Timişoara împotriva sentinţei nr. 290 din 13 februarie 2008.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că art. 26 din Legea nr. 10/2001 stabileşte o ordine a acordării măsurilor reparatorii, restituirea în natură urmată de compensarea cu alte bunuri şi servicii şi ca ultimă variantă, propunerea acordării de despăgubiri.
În acest cadru legal, instanţa a concluzionat că solicitarea reclamantei de a i se acorda în compensare un alt imobil este nu numai legală dar în speţă şi posibilă, deoarece aşa cum a rezultat din adresa S.C. 2008 – 1363 din 5 februarie 2002 emisă de Consiliul Local al Municipiului Timişoara imobilele indicate de reclamantă, identificate prin C.F. 1 Timişoara top nr.8654 şi 13493/4 sunt în proprietatea privată a Municipiului Timişoara şi nu sunt incluse în domeniul public.
Instanţa a înlăturat susţinerea pârâtului referitoare la plenitudinea de competenţă a Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 în a stabili existenţa sau inexistenţa bunurilor sau serviciilor ce pot fi acordate în compensare, cu motivarea că o atare interpretare a dispoziţiunilor art. 26 din Legea nr. 10/2001 ar pune în discuţie accesul la justiţie, dreptul la un proces echitabil al cărui scop este garantarea unor drepturi concrete şi efective, obiectivate prin observaţiile concrete pe care părţile le consideră pertinente cauzelor supuse examinării instanţei.
Împotriva deciziei nr. 115 A din 12 mai 2008 a declarat recurs motivat în drept pe dispoziţiunile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., Primarul Municipiului Timişoara.
În motivarea recursului, se arată că prin dispoziţia nr. 1747 din 20 iunie 2006 s-a procedat la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, pentru imobilul proprietatea contestatoarei, expropriat în temeiul Decretului nr. 168/1977, deoarece aşa cum s-a constatat prin procesul-verbal, coroborat cu Avizul Unic 605/V/2006 şi Referatul Direcţiei de Urbanism, terenul notificat nu poate fi retrocedat în natură, fiind ocupat de un bloc de locuinţe, iar terenul liber de construcţii, este afectat de reţele aparţinând SC E., SC C. şi E.OG România.
Greşit instanţa a reţinut încălcarea dispoziţiunilor art. 26 din Legea nr. 10/2001, deoarece Primăria Timişoara nu deţine terenuri disponibile sau servicii ce pot fi acordate în compensare. Ca urmare, în mod nelegal şi prin violarea plenitudinii de competenţă a comisiei de aplicarea Legii nr. 10/2001 instanţele au obligat Primăria Municipiului Timişoara la acordarea în compensare reclamantei, a imobilului înscris în C.F. nr. 1 Timişoara top 865 arabil, în suprafaţă de 780 mp.
Având în vedere aceste considerente, Primarul Municipiului Suceava a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei şi sentinţei iar pe fond respingerea contestaţiei formulată de F.S.
Recursul este nefondat.
Prin dispoziţia nr. 1747 din 20 iunie 2006 Primarul Municipiului Timişoara a respins cererea reclamantei de restituire în natură a imobilului, teren situat în Timişoara, înscris în C.F. 7475 Timişoara, top 3910 în suprafaţă de 820 mp, cu motivarea că după expropriere intervenienta prin Decretul nr. 168/1977 şi demolarea construcţiei, terenul a fost ocupat de construcţii şi reţele de utilitate publică. Ca urmare prin dispoziţia contestată reclamantei i-au fost acordate măsuri reparatorii prin echivalent, în condiţiile art. 16 Titlul VII din Legea nr. 247/2005 şi s-a dispus trimiterea dosarului Secretariatului Comisiei Centrale pentru aplicarea Legii nr. 10/2001.
Corect s-a stabilit pe baza procesului-verbal de constatare, a Referatului Direcţiei de Urbanism şi a Avizului Unic nr. 605/2006 că imobilul, teren, nu poate fi retrocedat în natură, deoarece este ocupat de un bloc de locuinţe, iar terenul liber de construcţii este afectat de reţele aparţinând SC E., SC C. şi E.OG România.
Măsura acordării în compensare contestatoarei a unui alt teren este legală şi se înscrie în prevederile art. 26 din Legea nr. 10/2001, care conferă măsurilor reparatorii prin echivalent valoarea unei soluţii extreme, atunci când retrocedarea imobilului în natură nu este posibilă iar acordarea în compensare a altor bunuri sau servicii nu este acceptată de persoana îndreptăţită sau nu este posibilă.
Aşadar, textul de referinţă stabileşte o ordine, o succesiune a măsurilor reparatorii ce pot fi acordate, dacă restituirea în natură, care este prioritară nu este posibilă.
Cu extrasul C.F. nr. 1 reclamanta a probat posibilitatea pârâtului de a include în lista imobilelor ce se acordă în compensare a acelora indicate de aceasta, cu top nr. 8654 şi 13493/4, care nu sunt incluse în domeniul public. În acest sens este atât adresa S.C. 2008-1365 din 5 februarie 2008 a Consiliului Local al Municipiului Timişoara (fila 142 dosar fond) cât şi extrasul de carte funciară (fila 147 dosar fond) care atestă că imobilul cu numărul top 8654 şi 13493/4 face parte din domeniul privat al municipiului Timişoara, contrazicând astfel conţinutul adreselor S.J.2007-16470 din 11 decembrie 2007 şi S.C. 2007-027267 din 10 decembrie 2007, prin care se arată că Primăria Timişoara nu deţine bunuri sau servicii care pot fi acordate în compensare, imobilele în discuţie fiind incluse în domeniul public al municipiului.
Afirmaţiile pârâtului sunt infirmate de chiar instituţia prefectului în adresa nr. 2836 din 22 februarie 2007 care atestă că imobilele propuse a fi trecute în domeniul public al municipiului, prezintă inexactităţi şi neconcordanţe şi că hotărârea Consiliului Local nr. 321/2006 nu relevă pentru nici un imobil destinaţia ori natura de uz sau de interes public. Mai mult, adresa sesizează includerea în listă a terenurilor pe care sunt edificate construcţii aparţinând unor proprietari de locuinţe, terenuri agricole sau intravilane care pot şi trebuie să facă obiectul reconstituirii dreptului de proprietate funciară sau a celorlalte norme cu caracter reparator, pentru atribuire în compensare.
Prin motivele de apel şi acelea de recurs, pârâtul nu a formulat critici privind terenul acordat în compensare şi aşa cum rezultă din întâmpinarea depusă de reclamantă la dosar, Primăria Municipiului Timişoara a emis şi dispoziţia de retrocedare a terenului acordat reclamantei în compensare, care s-a şi intabulat în C.F. 200745 Timişoara, cu suprafaţa de 780 mp, ceea ce evidenţiază încă odată că hotărârile pronunţate în cauză sunt legale.
Nu se poate reţine apărarea pârâtului potrivit căreia stabilirea bunurilor ce pot fi acordate în compensare ţine de atributul exclusiv al entităţii deţinătoare, întrucât imposibilitatea instanţei de a cenzura acest atribut or nega dreptul constituţional al accesului la justiţie şi ar contraveni prevederilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care include printre altele dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente cauzei lor, ca o garanţie a efectivităţii drepturilor şi obligaţia instanţei de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă, pentru a le aprecia pertinenţa.
Întrucât niciuna din criticile pârâtului împotriva deciziei nr. 115/A din 12 mai 2008 nu sunt întemeiate, recursul acestuia va fi respins în temeiul art. 312 C. proc. civ.
În temeiul art. 274 alin. (3) C. proc. civ. recurentul va fi obligat să plătească reclamantei-intimate F.S. suma de 1000 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge a nefondat recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Timişoara împotriva deciziei nr. 115/A din 12 mai 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Obligă pe recurent să plătească intimatei-reclamante F.S. suma de 1000 lei cheltuieli de judecată în recurs cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2909/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2875/2009. Civil → |
|---|
