ICCJ. Decizia nr. 2924/2009. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2924/200.
Dosar nr.11540/118/200.
Şedinţa publică din 12 martie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 262 din 10 martie 2008, Tribunalul Constanţa a respins acţiunea formulată de reclamantul S.G. în contradictoriu cu Primăria Constanţa.
A admis acţiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu Municipiul Constanţa, prin primar şi Primarul municipiului Constanţa.
A obligat pârâţii să restituie reclamantului, în natură, imobilul apartament situat în Constanţa, compus din trei camere.
A obligat reclamantul să restituie pârâţilor suma de 25.189 lei, reactualizată potrivit normelor OUG nr. 184/2002.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că reclamantul a fost proprietarul bunului dobândit prin contractul de construire nr. 4959 din 7 august 1972, preluat de stat în temeiul prevederilor Decretului nr. 223/1974.
Preluarea imobilului a fost abuzivă, deoarece Decretul nr. 223/1974 contravenea prevederilor Constituţiei de la 1965.
Tribunalul a mai reţinut că imobilul se află în administrarea RA E.D.P.P. Constanţa, nu a fost înstrăinat şi este ocupat de chiriaşi, putând fi restituit în natură, cu respectarea prevederilor legale în materie de locaţiune.
De asemenea, tribunalul a reţinut că preluarea de către stat s-a făcut fără plată, dar bunul a fost achiziţionat cu plata preţului în rate, iar reclamantul nu a achitat până la data preluării întregul preţ al apartamentului, banii fiind viraţi de către administraţia financiară pentru acoperirea împrumutului contractat.
Prin Decizia nr. 193/C din 17 septembrie 2008, Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, a respins apelul declarat de pârâţii Primarul municipiului Constanţa şi Municipiul Constanţa, prin primar.
Curtea de Apel Constanţa a reţinut că, potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost explicitat prin Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, dovada dreptului de proprietate se poate face cu orice mijloace de probă, sintagma „acte doveditoare" făcând trimitere la orice înscris constatator al unui act juridic civil, jurisdicţional sau administrativ, cu efect translativ sau declarativ de proprietate, care generează o prezumţie relativă de proprietate în favoarea persoanei ce îl invocă.
A mai reţinut curtea de apel, că, deşi legea specială nu defineşte noţiunea de preluarea abuzivă, art. 2 alin. (1) enumără situaţiile juridice care constituie preluări cu acest caracter, astfel că instanţa de fond trebuia să aprecieze dacă situaţia acestuia se încadrează într-unui dintre cazurile prevăzute de text.
Prin urmare, în mod corect tribunalul a verificat conformitatea Decretului nr. 223/1974 cu regimul constituţional din acea vreme şi a constatat nevalabilitatea titlului statului.
Curtea de apel a reţinut că preluarea imobilului de către stat nu s-a făcut cu titlu valabil, încadrându-se în ipoteza prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs Primarul municipiului Constanţa şi Municipiul Constanţa, prin primar.
Fără a invoca vreunul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., recurenţii au arătat că reclamantul nu a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită la restituire, având în vedere că un contract de construire nu este în măsură să facă dovada proprietăţii imobilului. Această convenţie reglementează raporturile dintre executant şi beneficiar în ceea ce priveşte edificarea construcţiei, însă nu are nici un efect asupra dreptului de proprietate.
Prezumţia de proprietate este instituită în condiţiile în care nu se poate face dovada proprietăţii cu actul de proprietate, întrucât acesta nu mai poate fi procurat din motive obiective.
Recurenţii au mai arătat că instanţele au reţinut în mod greşit că bunurile au fost preluate în mod abuziv de către stat, depăşindu-şi limitele investirii prin analizarea constituţionalităţii actului normativ de preluare.
În cauză, instanţele nu au analizat valabilitatea titlului statului, ci neconstituţionalitatea actului normativ de preluare. Cum în regimul constituţional al vremii, controlul constituţionalităţii nu putea fi făcut de către instanţele de judecată, nici în prezent instanţele de judecată nu pot realiza controlul de constituţionalitate.
Criticile formulate permit încadrarea recursului în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii persoanele fizice care au fost proprietarii imobilelor la data preluării abuzive a acestora de către stat.
Prin urmare, persoana care se pretinde îndreptăţită, trebuie să dovedească faptul că la data preluării imobilului de către stat era proprietarul acestuia.
În cauză, între reclamant şi fosta O.CL.P.P. Constanţa, a fost încheiat, în temeiul Legii nr. 9/1968 pentru dezvoltarea construcţiei de locuinţe, vânzarea de locuinţe din fondul de stat către populaţie şi construirea de case proprietate personală de odihnă sau turism şi H.C.M. nr. 1735/1968, contractul de construire nr. 4959 din 7 august 1972, prin care unitatea contractantă se obliga să asigure beneficiarului construirea unei locuinţe proprietate personală, compusă din 3 camere şi dependinţe, situată în complexul de locuinţe Tomis Nord din Constanţa.
În urma executării obligaţiilor asumate prin contract, între părţi s-a încheiat la aceeaşi dată şi procesul-verbal de predare-primire nr. 1463 care atestă predarea apartamentului către beneficiar.
Or, potrivit art. 44 alin. (1) din Legea nr. 9/1968, contractul pentru construire împreună cu procesul-verbal de predare-preluare constituie titlul de proprietate pentru locuinţele ori casele de odihnă sau turism construite în condiţiile acestei legi.
În condiţiile în care cele două înscrisuri se află la dosar, reclamantul a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului prin titlu translativ de proprietate, conform legii în vigoare la momentul constituirii, şi, pe cale de consecinţă, a calităţii de persoană îndreptăţită.
Prin urmare, este neîntemeiată şi critica referitoare la prezumţia de proprietate, care se aplică numai atunci când titlu de proprietate nu mai există.
Nefondate sunt şi criticile referitoare la faptul că instanţele nu au analizat valabilitatea titlului statului, ci neconstituţionalitatea actului normativ de preluare.
Cu privire la acest aspect, Curtea Constituţională s-a pronunţat în mod constant că, potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, neconstituţionalitatea unei legi se poate constata doar cu referire la raporturile juridice stabilite după intrarea în vigoare a Constituţiei din 1991 (Decizia nr. 3/1993). Curtea nu este competentă să rezolve sesizări privind încălcări ale ordinii constituţionale săvârşite anterior, deoarece s-ar aduce atingere principiului neretroactivităţii legii (Decizia nr. 5/1995).
Prin urmare, controlul de neconstituţionalitate al actelor normative care au fost în vigoare şi şi-au produs efecte anterior adoptării Constituţiei României din anul 1991, poate fi realizat de către instanţele de judecată în cadrul litigiilor de drept comun.
Acest control de constituţionalitate este posibil în virtutea dreptului constituţional de acces liber la justiţie.
În condiţiile în care Curtea Constituţională este împiedicată de principiul retroactivităţii legii să cerceteze neconstituţionalitatea actelor normative aprobate sub imperiul vechilor Constituţii, iar instanţelor de drept comun li s-ar nega o asemenea competenţă, doar pentru faptul că la acea dată nu puteau exercita controlul de constituţionalitate, persoanele interesate s-ar afla în faţa unui adevărat obstacol în ceea ce priveşte accesul liber la justiţie, pentru că nici o autoritate nu ar putea verifica legalitatea titlului statului.
De altfel, art. 6 din Legea nr. 213/1998, republicată prevede în termeni expliciţi că instanţele judecătoreşti sunt competente să stabilească valabilitatea titlului statului [alin. (3)], ceea ce presupune verificarea respectării Constituţiei, a tratatelor internaţionale la care România era parte şi a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat [alin. (1)].
Faţă de cele arătate, recursul declarat de pârât se va privi ca nefondat şi, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Primarul municipiului Constanţa şi Municipiul Constanţa, prin primar, împotriva deciziei nr. 193/C din 17 septembrie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 12 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2910/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2909/2009. Civil → |
|---|
