ICCJ. Decizia nr. 4365/2009. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la data de 7 august 2007, reclamanta L.A.L. a chemat în judecată pe pârâta D.M.E. cerând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în municipiul București, imobil pe care l-a evaluat la suma de 91.552 lei.
Prin întâmpinare, pârâta D.M.E. a contestat evaluarea făcută imobilului în litigiu de către reclamantă și a solicitat, în scopul stabilirii taxelor judiciare de timbru, a competenței materiale de primă instanță și a căilor de atac care pot fi exercitate împotriva hotărârii instanței, efectuarea unei expertize judiciare prin care să se determine valoarea de circulație a imobilului în litigiu.
Totodată, pârâta a formulat cerere reconvențională și o cerere de chemare în garanție a Municipiului București și a Ministerului Finanțelor Publice.
Municipiul București a depus întâmpinare și a formulat o cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice.
Ministerul Finanțelor Publice a depus întâmpinare și a formulat cereri de chemare în garanție a Municipiului București și a SC T.A. SA București.
Prin expertiza efectuată de ing. T.I.C. (fila 90) s-a stabilit că imobilul în litigiu are o valoare de piață de 640.177 lei (echivalentul a 173.725 Euro).
Concluziile expertizei nu au fost contestate de părțile litigante, la rândul său, reclamanta solicitând declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
Prin sentința civilă nr. 2763 din 18 martie 2008, Judecătoria Sectorului 3 București a admis excepția necompetenței sale materiale de a soluționa cauza și și-a declinat competența în favoarea Tribunalului București.
In motivarea sentinței instanța a reținut că, potrivit art. 2 pct. 1. lit. b) C. proc. civ., în raport de valoarea obiectului cererii de chemare în judecată, competența de soluționare a cauzei în primă instanță revine Tribunalului București.
Prin sentința civilă nr. 1128/26 iunie 2008, Tribunalul București și-a declinat competența de soluționare a litigiului în favoarea Judecătoriei sectorului 3 București și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat cauza pentru regulator de competență Curții de Apel București.
în motivarea sentinței instanța a reținut că, potrivit art. 181C. proc. civ., instanța învestită potrivit dispozițiilor referitoare la competența după valoarea obiectului rămâne competentă să judece chiar dacă ulterior învestirii intervin modificări în ceea ce privește cuantumul valorii aceluiași obiect.
Cum, în speță, modificările referitoare la valoarea de circulație a imobilului în litigiu au intervenit după învestirea Judecătoriei Sectorului 3, anume după acordarea a cinci termene în vederea administrării de probe, tribunalul a reținut că nu se justifică soluția de declinare a competenței în favoarea sa.
Prin sentința civilă nr. 38 din 4 septembrie 2008, Curtea de Apel București a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.
în motivarea hotărârii instanța a reținut că soluția se impune în raport de dispozițiile art. 181C. proc. civ. și de împrejurarea că judecătoria a fost învestită în mod legal cu soluționarea litigiului, a administrat probe în vederea combaterii cererii de chemare în judecată și s-a pronunțat asupra cererilor de introducere în proces a altor persoane.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta D.M.E., invocând incidența motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
în motivarea recursului pârâta susține că a contestat valoarea indicată de reclamantă prin cererea de chemare în judecată și că, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 147/1996 coroborat cu art. 5 din Normele metodologice de aplicare a legii, în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize de evaluare.
Recurenta apreciază că în mod eronat s-a stabilit competența de primă instanță în favoarea judecătoriei, cu mențiunea că cele cinci termene de judecată au fost acordate în scopul administrării expertizei de evaluare.
Analizând lucrările dosarului, înalta Curte constată următoarele:
în drept, art. 1 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. consacră principiul plenitudinii de jurisdicție a judecătoriilor.
în determinarea competenței materiale a tribunalelor, legea stabilește însă și un criteriu valoric. Astfel, potrivit art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., tribunalul judecă, în primă instanță (cu excepțiile menționate), procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 500.000 lei.
Criteriul valoric este avut în vedere și în stabilirea căilor de atac care pot fi declarate împotriva hotărârii dată în primă instanță (art. 282^1 C. proc. civ.).
Totodată, potrivit art. 181C. proc. civ., instanța învestită potrivit dispozițiilor referitoare la competența după valoarea obiectului cererii rămâne competentă să judece chiar dacă, ulterior învestirii, intervin modificări în ceea ce privește cuantumul valorii aceluiași obiect.
Dispoziția legală menționată reiterează regula potrivit căreia competența materială se fixează prin actul de sesizare și încă din momentul învestirii instanței.
în speța supusă analizei nu a intervenit însă o modificare a cuantumului valorii obiectului cererii, în sensul art. 181C. proc. civ., ci, la momentul învestirii instanței, valoarea indicată de reclamantă în actul de sesizare a instanței a fost contestată de pârâtă.
în această situație, în scopul înlăturării unui eventual abuz de drept în materia competenței după criteriul valoric, instanța a efectuat verificării în vederea stabilirii valorii obiectului pricinii.
în acest scop, judecătoria a încuviințat și administrat proba cu expertiză de evaluare, prin care s-a stabilit că valoarea de piața a imobilului în litigiu este de 640.177 lei.
Concluziile expertizei au fost însușite și de reclamantă, care a solicitat admiterea excepției invocată de pârâtă și declinarea competenței de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea tribunalului.
Faptul că, în scopul administrării probei cu expertiză, judecătoria a acordat mai multe termene de judecată și, respectiv, că părțile au formulat și alte cereri incidentale, care însă nu sunt supuse unei încuviințări prealabile din partea instanței în fața căreia sunt formulate, nu prezintă relevanță juridică sub aspectul supus analizei.
Așa fiind, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., înalta Curte a admis recursul declarat de pârâtă, a casat sentința recurată și, constatând că a fost dedusă judecății o cerere în materie civilă al cărei obiect are o valoare de peste 500.000 lei, în raport de dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., a stabilit competența de soluționare în primă instanță în favoarea Tribunalului București.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4158/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3679/2009. Civil → |
|---|
