ICCJ. Decizia nr. 4454/2009. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4454/200.
Dosar nr. 504/44/200.
Şedinţa publică din 2 aprilie 2009
Deliberând asupra recursului civil de faţă, reţine următoarele:
Reclamanta T.M. prin notificarea din 15 octombrie 2001 a solicitat pârâtei Primăria comunei Soveja, în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului preluat abuziv de stat în anul 1948, constând în suprafaţa de 302 mp teren - parcela 57, situat în staţiunea Soveja.
Prin adresa nr. 1534 din 26 mai 2003 Primăria comunei Soveja i-a comunicat faptul că nu poate da curs acestei notificări deoarece terenul solicitat se află în evidenţa pârâtei SC S.R. SRL.
Deşi s-a adresat şi acestei pârâte nu a primit nicio decizie de restituire sau refuz.
Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, reclamanta T.M. a chemat în judecată pe pârâtele SC S.R. SRL şi Primăria comunei Soveja, solicitând obligarea acestora la restituirea în natură a suprafeţei de teren de 302 mp, situat în staţiunea de odihnă Soveja.
Reclamanta a arătat în motivare că terenul a fost naţionalizat în anul 1948, trecut abuziv în proprietatea statului, iar în anul 1968 transferat în patrimoniul U.G.S.R., actualmente SC S.R. SRL şi că nu a primit răspuns la notificările formulate în baza Legii nr. 10/2001.
După un prim ciclu procesual în care instanţele de fond au reţinut că reclamanta este îndreptăţită la restituirea în natură a imobilului solicitat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 9868 din 29 noiembrie 2006 a admis recursul declarat de pârâta SC S.R. SRL, a casat Decizia nr. 147A din 28 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă, şi a trimis cauza pentru rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a se pronunţa astfel Înalta Curte a reţinut că situaţia de fapt nu a fost pe deplin stabilită în ceea ce priveşte identificarea imobilului solicitat a se restitui şi stabilirea dacă acesta este afectat de utilitate publică, în raport de anexa nr. 1 la HG nr. 908/2002, cu referire la bunurile ce aparţin domeniului public al judeţului Vrancea.
În rejudecare, Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, prin Decizia civilă nr. 102A din 20 mai 2008 a admis apelul declarat de pârâta SC S.R. SRL Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 197 din 24 iunie 2004 a Tribunalului Vrancea, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că, a constatat că reclamanta are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafaţa de 302 mp teren, a înlăturat din sentinţă dispoziţiile contrare şi a menţinut celelalte dispoziţii ale acesteia.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea a reţinut concluziile raportului de expertiză întocmit de expert inginer P.A., unde se precizează la art. 4.4 că terenul reclamantei de 302 mp este inclus în suprafaţa de 16.926,6 mp din domeniul public, potrivit HG nr. 908/2002.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta T.M., criticând soluţia pe aspectul nelegalităţii ei, în sensul că, nu s-a dispus restituirea în natură deşi terenul solicitat nu este afectat de utilitate publică, iar conţinutul expertizelor efectuate în cauză este contradictoriu.
Prin întâmpinarea formulată pârâta SC S.R. SRL a solicitat respingerea recursului, arătând că imobilul în litigiu aparţine domeniului public în baza HG nr. 908/2002, neputând fi restituit în natură.
Analizând criticile formulate de recurentă, Înalta Curte le constată fondate pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 „ imobilele preluate în mod abuziv de către stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor şi nerestituite, se restituie, în natură, în condiţiile prezentei legi."
Dispoziţiile art. 7 din lege prevăd la alin. (1) că „de regulă, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură", iar potrivit dispoziţiilor art. 9 „imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire şi libere de orice sarcini."
Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, „în situaţia imobilelor preluate în mod abuziv şi ale căror construcţii edificate pe acestea au fost demolate total sau parţial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber şi pentru construcţiile rămase nedemolate, iar pentru construcţiile demolate şi terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent".
Dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 prevăd că „ în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcţii preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcţii, autorizate, persoana îndreptăţită va obţine restituirea în natură a părţii de teren rămasă liberă, iar pentru suprafaţa ocupată de construcţii noi, cea afectată servitutilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent."
Totodată, aşa cum rezultă din pct. 10.3 al Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin HG nr. 250/2007, restituirea în natură a terenurilor libere este limitată de destinaţia şi suprafaţa acestora, în manieră de a nu afecta căile de acces (existenţa pe terenul respectiv a unor străzi, trotuare, parcări amenajate şi altele asemenea), existenţa şi utilizarea unor amenajări subterane: conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru, adăposturi militare şi altele asemenea, ori amenajările de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, reprezentând acele suprafeţe de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoilor comunităţii, şi anume căi de comunicaţie (străzi, alei, trotuare etc), dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spaţii verzi în jurul blocurilor de locuit, parcuri şi grădini publice, pieţe pietonale şi altele, în determinarea terenului liber avându-se în vedere atât servitutile legale cât şi documentaţiile de amenajarea teritoriului şi urbanism.
Prin urmare, în aplicarea dispoziţiilor legale menţionate, ceea ce ar împiedica restituirea în natură a terenului către reclamantă ar fi existenţa unor „amenajări de utilitate publică", sens în care a fost şi Decizia de casare.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Constatarea faptelor, aşa cum rezultă ele din actele şi dovezile administrate de părţi, este atributul instanţelor de fond iar hotărârea trebuie să fie motivată cu, suficientă claritate, cu privire la starea de fapt prin trimitere la probele de la dosar, obligaţia judecătorilor de a-şi motiva hotărârile constituind una dintre garanţiile dreptului la un proces echitabil.
În speţa supusă analizei, astfel cum s-a reţinut şi prin prima decizie de casare, împrejurările de fapt ale cauzei nu au fost pe deplin stabilite, fapt care pune instanţa de recurs în imposibilitate de a exercita un control efectiv cu privire la soluţia adoptată în raport cu motivele de recurs invocate.
Instanţa de trimitere avea a lămuri situaţia de fapt în sensul de a stabili identificarea terenului în litigiu şi dacă acesta este afectat de utilitate publică.
În drept, potrivit art. 314 C. proc. civ. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie hotărăşte asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite.
Or, în speţă, împrejurările de fapt ale cauzei nu au fost pe deplin stabilite de către instanţă.
Înalta Curte apreciază că o amenajare de utilitate publică în înţelesul Legii nr. 10/2001 nu se poate reţine în cazul de faţă, atât timp cât terenul în litigiu nu a fost identificat ( nu s-au precizat vecinătăţile, dimensiunea laturilor, destinaţia acestuia, ieşirea la eventuale drumuri de acces în zonă), nu s-a stabilit destinaţia acestuia şi faptul dacă este de utilitate publică sau nu, prin raportare la dispoziţiile textului de lege susmenţionat.
În acest context al analizei simpla afirmaţie că terenul solicitat a se restitui în natură este inclus în Anexa nr. 1 al HG nr. 980/2002 privind inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al judeţului Vrancea, nu este prin ea însăşi suficientă pentru a exclude de la restituirea în natură a acestuia, în lipsa unor elemente de configurare a existenţei unei amenajări afectată unei folosinţe generale.
În cauză s-au efectuat două expertize tehnice de specialitate, cu un conţinut contradictoriu pe aspectul destinaţiei suprafeţei de teren revendicat de reclamantă în procedura prevăzută de legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001.
Astfel printr-un prim raport de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert tehnic inginer V.M. (filele 84-86 dosar tribunal) se apreciază că suprafaţa de 302 mp teren, delimitată grafic prin schiţa anexă raportului de expertiză, având ca vecini: N - teren liber, E – C.T.V., S - Alee, V - teren liber, reprezintă teren aparţinând Staţiunii Soveja, care nu figurează în domeniul public al comunei.
Prin cel de al doilea raport de expertiză efectuată în apel, ca urmare a îndrumărilor deciziei de casare, de către expertul ing. P.A. (filele 103-109 dosar curtea de apel) se concluzionează că această suprafaţă, solicitată de persoana îndreptăţită, se include în suprafaţa totală de 16.926,6 mp teren ce constituie domeniu public potrivit HG nr. 908/2002.
Expertul nu a mai efectuat practic o lucrare de specialitate în prezenta speţă, folosindu-se de o schiţă a suprafeţei existentă într-un alt dosar, (respectiv dosarul nr. 281/2000 al Judecătoriei Panciu, întocmită de expertul tehnic inginer P.E.), şi nu a efectuat o reală şi utilă identificare a terenului. De altfel, la punctul 4.5 al acestui raport expertul afirmă că nu poate preciza dacă cei 302 mp teren fac parte din suprafaţa de 3976 mp teren revendicată de alţi proprietari în anul 2000.
Numai în situaţia în care, prin modul şi măsura în care este realizată, prin destinaţia şi uzul acordat în mod obişnuit, apare ca neîndoielnică folosinţa cu caracter general pe care o asigură colectivităţii, amenajarea existentă pe teren ar putea fi calificată ca fiind una de utilitate publică a cărei existenţă să atragă aplicarea prevederilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, ce reglementează o excepţie de la principiul caracterului prioritar al restituirii în natură a bunurilor, principiu consacrat de art. 7 din Legea nr. 10/2001.
Or, în cauză instanţa de apel deşi a dispus efectuarea unei noi expertize, conţinutul acesteia nu este în măsură să lămurească pe deplin situaţia de fapt dedusă judecăţii, cu consecinţe asupra dispoziţiilor legale aplicabile în speţă, având în vedere principiul priorităţii restituirii în natură faţă de cea a măsurilor reparatorii prin echivalent, consacrat Legea nr. 10/2001.
Aşa fiind, cum împrejurările de fapt ale pricinii, pentru considerentele mai sus arătate, nu au fost pe deplin stabilite nici în rejudecare, în baza art. 312 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a admite recursul şi casa Decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Cu ocazia rejudecării instanţa de apel va ordona completarea probatoriilor, în sensul de a se identifica cu certitudine suprafaţa de teren ce constituie imobilul solicitat de către reclamantă (vecinătăţi, servituti, drumuri de acces existente în zonă, destinaţia actuală a acesteia) şi va analiza îndeplinirea în cauză a cerinţelor impuse de Legea nr. 10/2001 în vederea restituirii imobilului preluat abuziv de către statul român.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta T.M. împotriva deciziei nr. 102A din 20 mai 2008 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4466/2009. Civil. Reparare prejudicii erori... | ICCJ. Decizia nr. 4178/2009. Civil → |
|---|
