ICCJ. Decizia nr. 4475/2009. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.4475/200.
Dosar nr. 9178/1/200.
Şedinţa publică din 2 aprilie 2009
Deliberând asupra cererii de revizuire de faţă, reţine următoarele:
Tribunalul Dolj, prin sentinţa civilă nr. 572 din 4 martie 2007 a respins cererea formulată de reclamanţii T.I. şi T.A., cerere având ca obiect anularea dispoziţiei nr. 10487 din 20 iunie 2006 emisă în temeiul Legii nr. 10/2001 şi obligarea pârâţilor Primăria municipiului Craiova, Primarul municipiului Craiova să le acorde reclamanţilor la schimb terenul situat în Craiova, sub sancţiunea de daune cominatorii în cuantum de 1000 lei pe zi întârziere, obligarea pârâţilor la plata sumei de 150.000 Euro pentru construcţiile demolate şi la plată de daune morale.
Prin Decizia nr. 899 din 5 decembrie 2007 Curtea de Apel Craiova a respins apelul declarat de reclamanţii T.I. şi T.A. împotriva acestei hotărârii.
Prin Decizia nr. 5452 din 3 octombrie 2008 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a constatat nul recursul declarat de reclamanţi împotriva hotărârii instanţei de apel, sus menţionate, reţinând că nici una din criticile formulate nu se încadrează în cazurile de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire, înregistrată în data de 5 noiembrie 2008, reclamantul T.A., care a indicat generic dispoziţiile art. 322 şi art. 324 C. proc. civ., dar nu a dezvoltat niciun motiv de revizuire din cele prevăzute de textul legal, prin punctele 1-7.
Constatând că nu se poate cerceta calea de atac, decât în situaţia în care instanţa de judecată este legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte va analiza cu prioritate excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire şi va constata că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:
Revizuirea oferă posibilitatea retractării unei hotărâri judecătoreşti definitive numai în cazurile strict determinate de lege.
Potrivit dispoziţiilor art. 322 C. proc. civ. se poate solicita revizuirea unei hotărâri dacă aceasta a rămas definitivă în instanţa de apel, prin neapelare, sau dacă a fost dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul.
Din textul citat rezultă că pentru hotărârile judecătoreşti pronunţate de instanţe de recurs legiuitorul a impus o condiţie specială în sensul că aceste hotărâri pot forma obiect al unei cereri de revizuire numai dacă prin ele se evocă fondul cauzei.
O instanţă de recurs evocă fondul atunci când ea reapreciază dovezile administrate în cauză de instanţele ierarhic inferioare, precum şi temeiurile de drept incidente, schimbând deci situaţia de fapt stabilită de instanţele ale căror hotărâri au fost casate, pronunţând o soluţie proprie şi diferită de cele anterior date în aceeaşi cauză.
În categoria hotărârilor care evocă fondul intră toate hotărârile prin care tribunalele şi curţile de apel rejudecă fondul după casare. per a contrario, nu au acest caracter şi nu pot fi atacate pe calea extraordinară de atac a revizuirii hotărârile prin care s-a respins recursul, prin care s-a dispus casarea cu trimitere sau prin care recursul s-a constatat nul.
În speţă, prin prezenta cerere de revizuire se atacă hotărârea pronunţată de o instanţă de recurs, prin care s-a constatat nulitatea căii de atac, neevocându-se deci fondul cauzei.
Aşa fiind, se constată că nu este îndeplinită o condiţie generală de admisibilitate a cererii de revizuire, condiţie impusă de dispoz. art. 322 C. proc. civ., şi anume aceea ca hotărârea dată în recurs să evoce fondul, situaţie în raport de care analizarea altor condiţii specifice reglementate de cazurile de revizuire, devine inutilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a deciziei nr. 5452 din 3 octombrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, formulată de reclamantul T.A.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 aprilie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 4780/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4462/2009. Civil → |
---|