ICCJ. Decizia nr. 4892/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4892/2009
Dosar nr. 41763/3/2006
Şedinţa publică din 27 aprilie 2009
Deliberând asupra recursului civil de faţă.
Din examinarea lucrărilor dosarului cauzei, constată următoarele.
Prin sentinţa civilă nr. 936 din 27 iunie 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis cererea formulată de reclamantul C.D.V. în contradictoriu cu pârâţii SC C. SA, Administraţia Fondului Imobiliar, C.I., D.M., D.E., M.E. şi A.C.; s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. N4874 din 2 decembrie 2002, încheiat între Consiliul General al Municipiului Bucureşti - Administraţia Fondului Imobiliar şi C.I. privind apartamentul nr.7, situat în Bucureşti, sector 5; a fost obligat pârâtul C.I. să lase în deplină proprietate şi posesie reclamantului imobilul individualizat mai sus şi cota indiviză de teren aferentă; au fost obligaţi pârâţii D.M. şi D.E. să lase reclamantului în deplină proprietate şi posesie apartamentul nr. 6, situat în sector 5, în suprafaţă de 74,17 mp şi cota indiviză de teren aferentă; a fost obligat pârâtul M.E.C. să lase reclamantului în deplină proprietate şi posesie apartamentul nr. 3, situat în Bucureşti, sector 5 în suprafaţă de 126,17 mp şi cota indiviză de teren aferentă; a fost obligat pârâtul A.C. să lase reclamantului în deplină proprietate şi posesie apartamentul nr. 4, situat în Bucureşti, sector 5 şi s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, în ipoteza în care părţile opun titluri de la autori diferiţi, acestea se compară între ele şi se acordă eficienţă titlului dobândit de la autorul al cărui drept este preferabil.
Dobândirea de către o parte a dreptului de proprietate de la adevăratul proprietar conferă preferinţă titlului acestuia faţă de celălalt titlu, dobândit de la un neproprietar.
Titlul preferabil se stabileşte nu în raport de cine posedă bunul sau plăteşte impozitele aferente acestuia, ci în raport de drepturile autorilor de la care provin titlurile exhibate, urmând a se da eficienţă titlului care provine de la autorul al cărui drept este preferabil; această soluţie este o aplicaţie a principiului nemo plus juris ad alium transferre potest quam ipse habet, potrivit căruia nu se poate transmite mai mult decât s-a dobândit, iar transcrierea titlului are importanţă în aprecierea preferabilităţii titlului numai atunci când părţile opun titlul care provine de la acelaşi autor.
Întrucât ambele părţi litigante deţin un titlu de proprietate recunoscut ca valabil prin hotărâri judecătoreşti irevocabile şi au un „bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului, în conflictul dintre ele, tribunalul a recunoscut preferabilitatea titlului înfăţişat de reclamant, ca fiind cel originar şi mai bine caracterizat provenind de la proprietarul iniţial, care obţinuse bunul în condiţii de perfectă legalitate, necontestat şi anterior naţionalizării.
Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 5 septembrie 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis cererea formulată de reclamantul C.D.V., a dispus îndreptarea erorii materiale, strecurate în dispozitivul sentinţei civile nr. 936/2006 a aceleaşi instanţe, în sensul că „a fost obligat pârâtul M.E.C. să lase reclamantului în deplină proprietate şi posesie apartamentul nr. 3, etaj 1 şi nu apartamentul nr. 5, etaj 2" cum eronat s-a trecut.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel apelantul A.C., criticând-o pentru motive de nelegalitate, în sensul că hotărârea este nulă, deoarece nu au fost respectate formele legale privind citarea apelantului, nulitate sancţionată de disp. art. 105 alin. (2) C. proc. civ., apelanţii D.M., D.E. şi C.I. care au solicitat repunerea în termenul de declarare a apelului, deoarece, deşi au indicat instanţei de fond domiciliul numiţilor D. sector 4, iar pentru apelantul C.I. în satul Gruiu, comuna Budeşti, jud. Călăraşi hotărârea a fost comunicată la o adresă greşită, indicată de reclamant prin cererea adresată instanţei, susţinând că sunt întrunite cerinţele art. 103 C. proc. civ.; s-a mai susţinut că hotărârea este nelegală, deoarece pe tot parcursul derulării procesului civil au fost citaţi la o adresă greşită. Apelantul M.E.C. a criticat hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie, deoarece greşit instanţa de fond a reţinut că reclamantul C.D.V. este îndreptăţit la restituirea apartamentului, în condiţiile în care s-a invocat împrejurarea că nu a formulat notificare şi s-a ignorat faptul că apelantul a fost de bună-credinţă la încheierea contractului de vânzare-cumpărare. Apelanta SC C. SA a declarat apel în termen legal, dar nu a indicat motivele acestuia.
La 14 ianuarie 2008, intimatul C.D.V. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelurilor ca nefondate cu motivarea că părţile din proces au fost citate cu respectarea dispoziţiilor art. 90 alin. (1) C. proc. civ., că a fost stabilită identitatea dintre imobilul proprietatea sa, situată în sector 5 şi imobilul cu adresa poştală în sector 5 şi că prin dispoziţia emisă de Primar nr. 5861 din 29 mai 2006 i s-a restituit în natură partea din imobil rămasă liberă, fiind menţionate apartamentele înstrăinate, printre care şi apartamentele apelanţilor.
Intimatul a mai subliniat că, în cadrul acţiunii în revendicare, buna-credinţă este irelevantă şi că disp. art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 nu sunt aplicabile raportat la jurisprudenţa CEDO cu privire la respectarea dreptului de proprietate.
Cu privire la cererea de repunere în termen formulată de apelanţii D.M., D.E. şi C.I. în condiţiile art. 103 alin. (2) C. proc. civ., s-a reţinut că este întemeiată, având în vedere următoarele considerente:
În acest sens, instanţa a reţinut că apelanţii au făcut dovada că, domiciliul lor nu este cel indicat prin contestaţia formulată de intimat la 29 iunie 2006.
Aceste împrejurări au fost confirmate prin adeverinţele emise de Asociaţia de locatari a blocului 04 din sector 4, hotărâri judecătoreşti şi procesele-verbale întocmite de executorul judecătoresc din care rezultă că apelanţii au un alt domiciliu decât cel la care au fost citaţi. Mai mult decât atât, intimatul-reclamant a avut cunoştinţă de adresa exactă a apelanţilor, fiind parte în cauzele soluţionate prin hotărârile judecătoreşti depuse la dosar, ori executările s-au realizat la stăruinţa sa.
De fapt, intimatul este cel care a fixat cadrul procesual prin indicarea domiciliilor pârâţilor potrivit contestaţiei adresată instanţei.
În aceste condiţii, s-a reţinut ca fiind întrunite cerinţele art. 103 alin. (2) C. proc. civ., apelanţii fiind împiedicaţi de o împrejurare mai presus de voinţa lor să formuleze apelurile în termenul prev. de art. 284 alin. (1) C. proc. civ., ceea ce a impus admiterea cererii de repunere în termen pentru declararea apelului.
Cu privire la legalitatea şi temeinicia sentinţei pronunţate de instanţa de fond, cu respectarea principiului disponibilităţii, apelurile s-au reţinut ca fondate. Astfel, instanţa a avut în vedere că cererea introdusă de intimatul-contestator C.D.V., având ca obiect contestaţia împotriva dispoziţiei nr. 5862 din 28 mai 2006 prin care s-a respins notificarea privind restituirea în natură şi s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent pentru apartamentele înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 (ap. nr. 3, 6 şi 7), a criticat vânzarea ap. nr. 7 ulterior formulării notificării şi că părţile contractante au fost de rea-credinţă.
S-a mai reţinut că, instanţa de fond a soluţionat cauza cu lipsă de procedură faţă de pârâţi, citaţiile fiind restituite cu menţiunea „adresă incorectă" (fila 38 dosar fond), în condiţiile în care la dosar existau contractele de vânzare-cumpărare unde adresa acestor părţi era evidenţiată corect.
În ceea ce priveşte apelul declarat de pârâtul A.C., s-a avut în vedere că, în faţa instanţei de fond nu s-a depus contractul de vânzare-cumpărare a ap. nr. 4 din imobil, contractul fiind prezentat în apel (fila 73 dosar apel).
Cu toate acestea, s-a analizat de către instanţa de fond valabilitatea titlului, constatându-se nulitatea acestuia şi reţinând că titlul contestatorului este preferabil, în lipsa titlului apelantului, aspect ce este echivalent cu o necercetare a fondului în lipsa actului a cărui nulitate a fost solicitată.
Împotriva deciziei nr. 129A din 25 februarie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă, a declarat recurs reclamantul C.D.V., criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art.304 pct.9 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte nelegalitatea soluţiei instanţei de apel cu privire la admiterea cererii de repunere în termenul de declarare a apelului, formulată de pârâţii D.M., D.E. şi C.I. se susţine că au fost încălcate disp. art. 103 C. proc. civ. care prevăd că „actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării; în acelaşi termen vor fi arătate şi motivele împiedicării".
Recurentul susţine că cererea de repunere în termen a fost formulată tardiv, prin depăşirea celor 15 zile de la data comunicării hotărârii instanţei de fond.
În ceea ce priveşte citarea pârâţilor la o altă adresă decât cea de domiciliu, învederează că procedura a fost legal îndeplinită şi că aceştia aveau obligaţia să dovedească domiciliul numai cu actul de identitate şi nu cu alte înscrisuri.
Referitor la nelegalitatea deciziei instanţei de apel se susţine că în mod greşit a fost admis apelul pârâtului M.E.C. numai pe motivul nelegalei citări; în condiţiile în care i s-a acordat un termen pentru imposibilitatea de a se prezenta, termen la care nu s-a prezentat, instanţa avea posibilitatea aplicării art. 225 C. proc. civ.
Cu privire la apelul pârâtului A.C. se susţine că în mod greşit a fost admis, avându-se în vedere că instanţa de fond a soluţionat acţiunea în revendicare prin compararea titlurilor, fără ca titlul deţinut de acest apelant să fie depus la dosar.
Hotărârea este criticată şi pentru faptul că greşit a reţinut nelegala citare a acestui pârât.
Criticile formulate de recurent vizează şi aspecte legate de fondul cauzei, cu privire la admisibilitatea acţiunii în revendicare prin comparare de titluri, cu privire la preluarea imobilului de către stat în mod abuziv şi fără titlu valabil şi la aspectele vizând buna-credinţă şi principiul error communis facit jus invocate de apelanţi direct în apel, fără să aducă probe în sprijinul susţinerilor.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, instanţa îl reţine ca nefondat pentru considerentele ce urmează:
O primă critică se referă la interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 103 C. proc. civ., referitor la repunerea în termen formulată de apelanţii D.M., D.E. şi C.I. pentru declararea apelului.
Cei trei apelanţi au formulat apel împotriva hotărârii instanţei de fond la momentul când au aflat despre existenţa acestei hotărâri, cât şi despre cererea de repunere în termen, invocând disp. art. 103 C. proc. civ.
Nu există dubiu că cererea ar fi fost formulată cu depăşirea termenului prevăzut de art. 103 alin. (2) C. proc. civ., aceasta fiind depusă odată cu cererea de apel.
În sensul art. 103 alin. (1) C. proc. civ., împrejurarea mai sus de voinţa părţii trebuie să fie una obiectivă, asimilabilă forţei majore care nu putea fi prevăzută şi nici depăşită de către apelant.
Apelanţii-pârâţi au dovedit că domiciliile lor sunt altele decât cele din cererea de chemare în judecată, respectiv D.M. şi D.E. - în Bucureşti, sector 4, iar C.I. în satul Gruiu, localitatea Budeşti, judeţul Călăraşi şi nu la adresa din Bucureşti, sector 5, aşa cum au fost menţionaţi de reclamant în acţiune, situaţie pe care acesta o cunoştea chiar din momentul sesizării instanţei.
Se impune a fi observat că recurentului-reclamant prin dispoziţia emisă de Primarul Municipiului Bucureşti i s-a restituit, printre altele, mansarda de la etajul 3 al imobilului, la care accesul se făcea prin ap. nr. 6, proprietatea pârâţilor D. şi apoi prin ap. nr. 7, proprietatea pârâtului C.I.
Reclamantul, după obţinerea dispoziţiei de restituire a imobilului a iniţiat procese împotriva locatarilor din apartamentele nr. 6, 7 şi mansardă şi a chemat în judecată alte persoane decât apelanţii din prezenta cauză, deoarece aceştia nu mai aveau domiciliile la respectiva adresă din anul 2005, când apartamentele au fost închiriate către SC K.S.D. SRL, conform contractului de închiriere nr. 1019511 din 3 martie 2005, înregistrat la Administraţia Financiară şi depus la dosar. Ulterior, cu ocazia punerii în executare a hotărârii, executorul judecătoresc a constatat că întreg imobilul este în posesia acestei societăţi începând cu data de 3 martie 2005.
În anul 2007, reclamantul a promovat o acţiune pentru evacuarea acestei societăţi din imobil, aspecte ce dovedesc fără niciun dubiu împrejurarea că avea cunoştinţă de faptul că pârâţii nu mai locuiesc la această adresă, domiciliul acestora fiind altul, unde se impunea citarea lor.
De fapt, din conţinutul dovezilor privind îndeplinirea procedurii de citare (aflate de filele nr. 67-68 dosar fond) rezultă că pârâţii nu mai locuiesc la adresa indicată, dar că instanţa nu a dispus verificări sub aspectul aflării domiciliului şi citării acestora.
Neîndeplinirea procedurii de citare atrage nulitatea formei de procedură în condiţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Având în vedere că recurentul cunoştea adresa reală a pârâţilor, corect s-a reţinut că apelanţii au fost citaţi la o altă adresă decât aceea la care îşi aveau reşedinţa, motiv pentru care instanţa de apel a admis cererea de repunere în termen pentru promovarea apelurilor.
În această situaţie, pârâţii nu au avut posibilitatea să se apere, fiind încălcate principii fundamentele şi garanţii ale procesului civil, motive pentru care în mod corect a procedat instanţa de apel prin admiterea căii de atac exercitată de pârâţi, desfiinţarea hotărârii instanţei de fond şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Nefondată este şi critica referitoare la nelegalitatea deciziei sub aspectul soluţiei de admitere a apelului declarat de pârâtul A.C.
Temeiul de drept al desfiinţării sentinţei apelate l-a constituit art. 297 alin. (1) C. proc. civ., respectiv excepţia nulităţii hotărârii de fond, pronunţată cu citarea greşită a apelanţilor-pârâţi şi în lipsa contractului de vânzare-cumpărare a pârâtului A.C., astfel că instanţa nu se putea pronunţa asupra fondului dreptului în lipsa acestui act de la dosar.
În raport de limitele în care s-a pronunţat instanţa de apel, criticile din recurs trebuie să se circumscrie şi să se raporteze acestei motivări.
Motivele de recurs exced considerentelor de fapt şi de drept reţinute de instanţa de apel referitoare la admisibilitatea acţiunii în revendicare, la analiza modului de preluare a imobilului de către stat, buna-credinţă a chiriaşilor-cumpărători şi analiza principiului error communis facit jus, aspecte ce nu au fost analizate de instanţă în raport de nulitatea hotărârii, faţă de nelegarea citare a pârâţilor şi de lipsa titlului pârâtului A.C..
În raport de cele arătate, criticile reclamantului sunt neavenite.
În consecinţă, fiind făcută dovada soluţionării cauzei de către instanţa de fond, fără citarea pârâţilor la adresele corecte, judecarea fiind făcută fără ca aceştia să cunoască termenele de judecată şi pentru lipsa titlului de proprietate al pârâtului A.C. a cărui nulitate s-a solicitat, instanţa neputând analiza fondul cauzei, soluţia pronunţată de către instanţa de apel este legală, urmând a fi menţinută şi recursul declarat de reclamant va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul C.D.V. împotriva deciziei nr. 129A din 25 februarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4893/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4791/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
