ICCJ. Decizia nr. 4893/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4893/2009
Dosar nr. 543/99/2007
Şedinţa publică din 27 aprilie 2009
Deliberând asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei constată următoarele.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia civilă, sub nr. 543 din 24 ianuarie 2007, petentul B.C. a formulat contestaţie împotriva Dispoziţiei nr. 1143 din 20 decembrie 2006 emisă de intimatul Primarul comunei Trifeşti, judeţul Iaşi, solicitând desfiinţarea acesteia şi obligarea intimatului la restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 2685 mp şi acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri pentru imobilul-constructie.
În motivarea cererii, contestatorul a susţinut că din acele pe care le-a depus la dosar rezultă că notificarea s-a făcut prin executor judecătoresc B.G., iar din celelalte înscrisuri - acte de proprietate, acte de stare civilă - reiese existenţa unei construcţii ( casă de locuit) şi a unui teren care au fost expropriate, expropriere ce a fost recunoscută de către Inspectoratul Şcolar al judeţului Iaşi şi că terenul pe care se afla casa, proprietatea contestatorului, este folosit de unitatea şcolară din comuna Trifeşti. În drept au fost invocate dispoziţiile Legii 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 525 din 7 aprilie 2008 pronunţată de Tribunalul Iaşi s-a admis contestaţia formulată de contestatorul B.C.; s-a anulat dispoziţia nr. 1143 din 20 decembrie 2006 emisă de Primarul Comunei Trifeşti, judeţul Iaşi; s-a constatat că reclamantul este persoană îndreptăţită la restituirea imobilului compus din construcţie demolată şi teren în suprafaţă de 2685 mp situat în intravilanul satului Trifeşti; s-a dispus acordarea către petent a măsurilor reparatorii constând în despăgubiri în condiţiile Legii nr. 247/2005 pentru imobilul arătat mai sus şi totodată obligarea Primarului Comunei Trifeşti la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 650 lei.
Pentru a se pronunţa în acest astfel, prima instanţă, a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora „sunt îndreptăţite, în înţelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau după caz, prin echivalent, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora".
În speţă, din înscrisurile depuse la dosar, prima instanţă a constatat că petentul este persoana îndreptăţită să solicite măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri în condiţiile legii speciale pentru construcţia demolată, casa de locuit şi teren în suprafaţă de 2685 mp.
Astfel, cu actul de veşnică vânzare, actele de stare civilă depuse la dosar (filele 15, 37, 38, 45, 46) precum şi extrasul din registrul agricol, adeverinţele eliberate în anul 1965 şi 2002 (filele 53, 24 şi 34), petentul a făcut dovada proprietăţii asupra imobilului casă de locuit şi teren în suprafaţă de 2685 mp.
S-a mai reţinut că, întrucât, terenul a cărui restituire în natură se solicită nu este liber de construcţii, pe acesta fiind edificată Şcoala de Arte şi Meserii Iacob Negruzzi Trifeşti, pentru care s-a emis şi titlul de proprietate nr. 342001 (fila 59), se impune acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru acest imobil.
A fost înlăturată critica pârâtului vizând faptul că notificarea nu s-a făcut prin intermediul executorului judecătoresc, faţă de împrejurarea că legiuitorul nu prevede nicio sancţiune pentru situaţiile în care notificatorul a depus cererea direct la entitatea deţinătoare;
De asemenea şi celelalte critici ale pârâtului au fost înlăturate, deoarece, pe de o parte petentul a făcut dovada atât a existenţei construcţiei demolate cât şi a proprietăţii imobilului (compus din casă şi teren) a cărui retrocedare o solicită iar pe de altă parte, din probatoriul administrat rezultă că imobilul a fost preluat abuziv, în absenţa unui decret de expropriere şi demolat pentru construirea şi amenajarea „Şcolii de Arte şi Meserii „Iacob Negruzzi".
Pentru cele de mai sus tribunalul a admis cererea contestatorului, a dispus anularea Dispoziţiei nr. 1143/2006 emisă de intimat şi a constatat că petentul este persoana îndreptăţită la măsuri reparatorii prin echivalent.
În baza dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. a obligat intimatul să plătească contestatorului cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel Primarul Comunei Trifeşti prin reprezentantul său legal criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivare, apelantul a susţinut că în mod greşit s-a reţinut că reclamantul a făcut dovada proprietăţii şi a măsurii exproprierii imobilelor solicitate, dezvoltând astfel:
- actul de veşnică vânzare nr. 9415/1930 priveşte un teren aflat în devălmăşie ce a fost obţinut în temeiul Legii nr. 18/1991 prin titlul de proprietate nr. 154629 din 15 ianuarie 2004 şi nu terenul solicitat de reclamant.
- în ce priveşte casa de locuit, reclamantul a locuit în casa tatălui său, cu nr. 230, aşa cum rezultă din registrul agricol, şi nu a avut niciodată casă de locuit. Adeverinţa din 1965 invocată de reclamant, susţine apelantul, este eronată întrucât, deşi astfel de acte se eliberează în temeiul registrului agricol, acesta din urmă dovedeşte o altă situaţie de fapt.
- terenul pe care se află şcoala nu a fost deţinut de reclamant şi mai mult, în temeiul Legii nr. 18/1991 s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru toate proprietăţile sau prin titlul de proprietate nr. 152829 din 13 octombrie 1994.
Intimatul B.C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat, arătând că şi-a dovedit pretenţiile cu probele administrate în cauză, inclusiv cu expertiza tehnică ce nu a fost contestată de apelant.În continuare a arătat că este moştenitorul defunctului său tată B.C., ce a deţinut terenul în litigiu, pe care l-a cumpărat în anul 1930.
Prin Decizia civilă nr. 146 din 26 septembrie 2008, Curtea de Apel Iaşi a admis apelul declarat de Primarul comunei Trifeşti, pe care a schimbat-o în tot; a respins contestaţia formulată de contestatorul B.C. împotriva dispoziţiei nr. 1143 din 20 decembrie 2006 emisă de Primarul comunei Trifeşti, dispoziţie pe care a păstrat-o.
Pentru a se pronunţa această decizie, instanţa de apel a avut în vedere următoarele:
Din notificarea adresată Primăriei Comunei Trifeşti, aflată la fila 39 dosar rezultă că reclamantul a solicitat măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafaţă de 0,8 ha. de care a fost expropriat, precum şi pentru casa demolată pentru construcţia şcolii, aflată pe suprafaţa de 29 ari.
Totodată reclamantul a solicitat despăgubiri şi pentru alte suprafeţe de teren, de 26 ari şi 56 ari, precizând că atât casa cât şi terenurile au fost dobândite prin acte autentice de vânzare-cumpărare.
Prin precizările făcute ulterior, înregistrate sub nr. 27 din 29 august 2005 şi respectiv 1878 din 17 mai 2006 (filele 19, 22 dosar) reclamantul a arătat că terenul pe care se afla casa are suprafaţa de 0,25 ha şi că a dovedit dreptul său de proprietate asupra acestuia cu adeverinţa nr. 736 din 2 decembrie 1965. Din conţinutul cererii nr. 27/2005 mai rezultă că reclamantul a fost de acord să primească la schimb pentru suprafaţa de 0,25 ha suprafaţa de 80 ari.
La data de 17 mai 2006 reclamantul a solicitat Primarului Comunei Trifeşti respectarea acestei înţelegeri, precizând că suprafaţa de 0,25 ha se află inclusă în titlul său de proprietate.
Prin dispoziţia nr. 1143 din 20 decembrie 2006 Primarul Comunei Trifeşti a respins notificarea, reţinând atât lipsa dovezilor privind dreptul de proprietate asupra construcţiei solicitate, cât şi reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul intravilan prin titlul de proprietate nr. 152829.
Verificând actele dosarului instanţa de apel a constatat că în mod eronat instanţa de fond a reţinut îndreptăţirea reclamantului la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru imobilul construit şi neconstruit ce a făcut obiectul notificării.
Aşa cum rezultă din copia registrului agricol pe anii 1959-1963, aflată la filele 63-64 dosar, reclamantul nu deţinea în proprietate o casă de locuit, ci doar locul de casă, în suprafaţă de 0,25 ha şi suprafaţa de 1,50 ha teren, respectiv suprafaţa totală de 1,75 ha teren.
În ceea ce priveşte casa de locuit ce a aparţinut defunctului C.B., a cărei existenţă este recunoscută de apelantă, instanţa de apel a reţinut că nu s-a făcut în cauză nicio dovadă cu privire la exproprierea şi la pretinsa sa demolare, pentru a putea fi aplicabile dispoziţiile reparatorii ale Legii nr. 10/2001.
Deşi reclamantul a susţinut că imobilul construit a fost demolat în anul 1968 pentru construirea unei şcoli, nu rezultă din niciun mijloc de probă faptul că pe locul actualei şcoli s-a aflat casa de locuit ce a aparţinut autorului reclamantului şi că aceasta a fost demolată de primărie, aşa cum s-a invocat,
Raportul de expertiză efectuat în cauză a identificat suprafaţa de 2685 mp în litigiu ca fiind cea aferentă şcolii doar prin luarea în considerare a susţinerilor reclamantului, nu şi a vreunor înscrisuri sau repere cadastrale. Aşa cum precizează în anexa 1 a raportului de expertiză (fila 104 dosar fond) suprafaţa de 2685 mp individualizată prin punctele A, B, C, D reprezintă, fosta proprietate deţinută de B.A.C., identificată potrivit susţinerilor reclamantului".
Având în vedere modul în care expertul a procedat la identificarea terenului în litigiu instanţa a înlăturat ca neconcludentă această probă şi a respins ca neîntemeiată apărarea intimatului potrivit cu care şi-a dovedit pretenţiile şi cu acest mijloc de probă.
Atâta vreme cât reclamantul nu a făcut dovada amplasamentului imobilului în litigiu, respectiv a faptului că terenul pe care s-a aflat casa tatălui său se află în prezent în patrimoniul statului, nu se poate reţine că în cauză operează prezumţia relativă a preluării abuzive a imobilului de către stat.
În lipsa oricărei probe referitoare la exproprierea imobilului şi la demolarea casei de locuit soluţia primei instanţe de acordare a măsurilor reparatorii pentru acest imobil apare ca neîntemeiată, a concluzionat instanţa de apel.
În ceea ce priveşte terenul în suprafaţă de 2685 mp la care reclamantul şi-a limitat pretenţiile, Curtea a reţinut că atât reclamantul, prin cererea înregistrată sub nr. 1878 din 17 mai 2006 cât şi pârâtul au precizat că este inclus în titlul de proprietate emis în temeiul Legii nr. 18/1991, divergenţele apărând doar în ceea ce priveşte amplasamentul acesteia.
Deşi reclamantul şi-a schimbat poziţia ulterior emiterii dispoziţiei nr. 1143/2006, susţinând că acest teren excede suprafeţei de 1,75 ha înscrisă în rolul agricol şi pentru care s-a emis titlul de proprietate nr. 152829 din 13 octombrie 1994 (pentru suprafaţa de 1,73 ha, ca urmare a aplicării coeficientului de reducere) instanţa a constatat nu numai că este o susţinere contradictorie, dar şi nedovedită.
Ţinând seama şi de prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată potrivit cărora nu fac obiectul acestei legi terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, instanţa a constatat întemeiat apelul formulat de Primarul Comunei Trifeşti a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.
Împotriva deciziei de mai sus, a declarat recurs, în termen legal, reclamantul B.C., critica având următoarele aspecte:
În motivarea recursului, s-a arătat că instanţa de apel în mod greşit a reţinut că nu s-a făcut dovada existenţei unei case de locuit, pe de o parte, iar pe de altă parte în ceea ce priveşte casa defunctului C.B., nu s-ar fi făcut nicio dovadă cu privire la expropriere şi pretinsa demolare.
Recurentul reclamant este nemulţumit şi de faptul că instanţa de apel a înlăturat proba cu expertiză efectuată în cauză, care a procedat la identificarea terenului potrivit elementelor avute la dispoziţie şi care concordă cu susţinerile acestuia.
Deşi recurentul pârât nu a indicat textual motivul de recurs, Înalta Curte va analiza recursul prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi va constata că recursul este fondat pentru considerentele ce succed.
Conform prevederilor art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie hotărăşte asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii, la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin stabilite.
În cauza de faţă, instanţele de fond nu au stabilit pe deplin situaţia de fapt.
Din analiza dosarului, se observă natura contradictorie a situaţiei de fapt relevate de probatoriul administrat în faţa primei instanţe faţă de probatoriul administrat în faţa instanţei de apel, situaţie care a condus la pronunţarea unor soluţii diferite.
Astfel, există contradicţii cu privire la existenţa sau neexistenţa, expropierea şi pretinsa demolare a casei de locuit ce a aparţinut autorului reclamantului.
Mai mult, se pune şi problema dacă reclamantul este sau nu îndreptăţit la măsuri reparatorii, conform Legii nr. 10/2001.
În faţa instanţei de fond s-a efectuat o expertiză care a identificat suprafaţa de 2685 mp în litigiu ca fiind cea aferentă şcolii doar prin luarea în considerare a susţinerilor reclamantului, nu şi a vreunor înscrisuri sau repere cadastrale. Aşa cum precizează în anexa 1 a raportului de expertiză (fila 104 dosar fond) suprafaţa de 2685 mp individualizată prin punctele A, B, C, D reprezintă, fosta proprietate deţinută de B.A.C., identificată potrivit susţinerilor reclamantului".
Însă, având în vedere modul în care expertul a procedat la identificarea terenului în speţă, instanţa a înlăturat ca neconcludentă această probă, ce era absolut necesară convingerii instanţei pentru soluţionarea corectă a pricinii.
Ca urmare, instanţele nu au dat eficienţă dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., impunându-se casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei pentru rejudecare.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de trimitere va completa probatoriului prin efectuarea unei expertize tehnice imobiliare care să individualizeze cu vecinătăţi şi schiţă suprafaţa de teren solicitată, să stabilească dacă terenul a cărei restituire se cere este liber de construcţii, iar în caz negativ, să se stabilească destinaţia construcţiei şi deţinătorul. Se va stabili pe deplin întreaga situaţie de fapt şi, totodată, daca există posibilitatea restituirii în natură precum şi natura juridică a terenului în litigiu. Se vor administra orice alte probe necesare şi utile lămuririi pe deplin a situaţiei de fapt.
Deci, după completarea probatoriului, se va soluţiona cererea reclamantului în raport de situaţia de fapt stabilită şi de prevederile legale incidente în speţă.
Pentru aceste motive, Înalta Curte va dispune casarea deciziei pronunţate în cauză de Curtea de Apel Iaşi şi trimiterea cauzei la această din urmă instanţă în vederea rejudecării apelului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul B.C. împotriva deciziei nr. 146 din 26 septembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4896/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4892/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
