ICCJ. Decizia nr. 4791/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.4791/2009
Dosar nr. 28869/3/2007
Şedinţa publică din 9 aprilie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 226 din 4 februarie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă, a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul D.D.I. în contradictoriu cu Primăria municipiului Bucureşti, prin primar general.
A anulat dispoziţia nr. 8590 din 15 august 2007, emisă de Primăria municipiului Bucureşti, prin primar general.
A stabilit dreptul reclamantului la despăgubiri băneşti pentru 200 de acţiuni deţinute de autorul acestuia la S.F. D. S.A.R., conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
A respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind calculul valorii actualizate a acţiunilor.
A admis excepţia inadmisibilităţii capetelor de cerere privind stabilirea despăgubirilor pentru 34,83 ha pădure şi 662 acţiuni deţinute de I.D.
A respins ca inadmisibile capetele de cerere privind stabilirea despăgubirilor pentru 34,83 ha pădure şi 662 acţiuni deţinute de I.D.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, prin dispoziţia nr. 8590 din 15 august 2007, Primarul municipiului Bucureşti a respins notificarea formulată de D.I.D., prin care acesta solicitase stabilirea despăgubirilor pentru 200 de acţiuni deţinute de autorul său la S.A.D., cu motivarea că notificatorul nu a depus acte doveditoare, care să ateste dreptul de proprietate.
Tribunalul a reţinut că reclamantul a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită la despăgubiri pentru 200 de acţiuni aparţinând fostei S.F.D. S.A.R.
Astfel, prin certificatele de moştenitor nr. 1775/1981 şi 608/1987, reclamantul a dovedit, prin borderoul nr. 516/9545 din 14 aprilie 2007 şi titlurile provizorii nr. 5653 şi 5654, că este moştenitor al defunctului V.D., care a cumpărat un număr de 200 de acţiuni la fosta S.F.D. S.A.R.
Punctul 31.2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 250/2001 au caracter exemplificativ şi de recomandare, iar raportat la perioada lungă de timp trecută de la naţionalizare, care a pus pe reclamant în imposibilitatea de a obţine extras de pe registrul acţionarilor, reclamantul a făcut dovada calităţii de acţionar a autorului său, V.D., pentru 200 de acţiuni la fosta S.F.D. S.A., naţionalizată în baza Legii nr. 119/1948.
A mai reţinut tribunalul, că reclamantul a transmis notificarea Prefecturii municipiului Bucureşti, care, în mod legal, a înaintat-o Primăriei municipiului Bucureşti.
Nu se poate imputa reclamantului lipsa de diligentă în identificarea societăţii comerciale care a preluat patrimoniul fostei S.F.D. S.A. şi nici faptul că nu a chemat în judecată şi alte pârâte, în condiţiile în care Primăria municipiului Bucureşti nu a identificat timp de 7 ani societatea comercială care a preluat patrimoniul societăţii naţionalizate şi a soluţionat notificarea pe fond.
În ceea ce priveşte capătul de cerere privind valoarea actualizată a despăgubirilor, tribunalul a reţinut că acordarea şi calculul despăgubirilor se fac în condiţiile Legii nr. 10/2001, aşa cum a fost modificată prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Cât priveşte capetele de cerere privind stabilirea despăgubirilor pentru 34,83 ha pădure şi pentru 662 de acţiuni ce au aparţinut lui I.D., tribunalul a reţinut că solicitarea de despăgubiri pentru suprafaţa de pădure a fost făcută prin adresa nr. 578750 din 7 noiembrie 2006.
Solicitarea, având un alt obiect, reprezintă o nouă notificare, depusă după expirarea termenului de 6 luni prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001, cu modificările ulterioare.
În plus, a reţinut tribunalul, reclamantul nu poate obţine o dublă reparaţie în baza aceluiaşi titlu de proprietate.
În ceea ce priveşte cererea pentru acordarea despăgubirilor cuvenite celor 662 de acţiuni deţinute de D.I., tribunalul a reţinut că acestea au fost solicitate la 6 ianuarie 2003, cu depăşirea termenului de 6 luni prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001, modificată şi republicată, sancţiunea fiind pierderea dreptului de a mai solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent şi că, oricum, reclamantul nu a produs probe privind calitatea de moştenitor de pe urma defunctului D.I. şi nici privind calitatea acestuia de acţionar.
Prin Decizia nr. 417 din 20 mai 2008,Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamantul D.D.I. şi Municipiul Bucureşti, prin primar general.
Instanţa de apel a reţinut, în ceea ce priveşte apelul declarat de reclamant, că, potrivit art. 31 pct. 1 din Legea nr. 10/2001, republicată, reactualizarea despăgubirilor acordate se realizează în temeiul legii speciale, iar nu după algoritmul solicitat de apelantul - reclamant.
Notificările prin care s-au solicitat măsuri reparatorii pentru 34,83 ha pădure şi 662 de acţiuni ce au aparţinut lui D.I. sunt distincte de prima notificare şi nu o completează, deoarece cuprind petite noi, care investesc unitatea deţinătoare în mod distinct.
Termenul de depunere a notificării este reglementat de art. 22 din Legea nr. 10/2001, republicată, iar termenul de depunere al actelor doveditoare este reglementat de art. 23 din Legea specială, noţiunile de „notificare" şi acte „doveditoare" neconfundându-se nici în ceea ce priveşte natura lor, nici în ceea ce priveşte termenul până la care pot fi depuse.
În ceea ce priveşte apelul declarat de Municipiul Bucureşti, prin primar general, instanţa de apel a reţinut că posibilitatea de a depune acte doveditoare după depăşirea termenului reglementat de art. 22 din Legea nr. 10/2001, nu este interzisă de nici un text legal, iar procedura derulată în faţa instanţei de judecată intră sub incidenţa Codului de procedură civilă, care permite administrarea de probe în toate fazele procesuale.
Instanţa de apel a mai arătat că, în actuala reglementare a art. 23 din Legea nr. 10/2001, republicată, actele doveditoare pot fi depuse până la data soluţionării notificării.
împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamantul D.D.I. şi Municipiul Bucureşti, prin primar general.
Recurentul D.D.I. nu a indicat nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., dar a arătat că au fost încălcate dispoziţiile art. 22.1 pct. b) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG. nr. 250/2007 şi art. 23 din Legea nr. 10/2001, republicată.
În cauză a existat o notificare „în bloc pentru mai multe imobile", iar solicitarea de măsuri reparatorii pentru suprafaţa de teren acoperită de pădure ce a aparţinut societăţii este o completare a notificării, pentru că suprafaţa de 34,83 ha pădure este partea ce-i revine, corespunzătoare celor 200 de acţiuni.
Recurentul a solicitat instanţei de recurs să fie despăgubit pentru lipsirea de drepturi timp de 60 de ani, reprezentând neplata dividendelor, beneficiilor chiriilor, prin înmulţirea valorii acţiunilor şi activelor calculate după art. 31 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu coeficientul 3,6 şi indică modalitatea de calcul a despăgubirilor, precum şi valoarea acestora, de 1.674.807,5 Ron.
Recurentul a mai solicitat despăgubiri pentru cele 662 de acţiuni deţinute de D.I., în cuantum de 402.022,44 Ron şi a solicitat instanţei supreme să trimită dosarul la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în termen de zece zile, sub control judiciar, conform art. 16 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, ca fiind unica instituţie care acordă despăgubiri.
Municipiul Bucureşti, prin primar general a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a arătat că Decizia instanţei de apel a fost dată cu încălcarea legii, deoarece, potrivit art. 21-23 din Legea nr. 10/2001, republicată, notificarea trebuie însoţită de acte doveditoare ale dreptului de proprietate şi calităţii de moştenitor, iar art. 21.1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 prevăd că acte doveditoare ale dreptului de proprietate sunt orice acte juridice translative de proprietate, care atestă deţinerea proprietăţii de către o persoană fizică sau juridică.
A mai arătat recurentul, că sarcina probei revine persoanei ce se pretinde îndreptăţită şi că dispoziţia atacată a fost emisă cu respectarea textelor de lege invocate.
Analizând recursurile, în limita criticilor formulate, care permit încadrarea în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că acestea nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare:
Astfel, în ceea ce priveşte recursul declarat de reclamant, se constată că, în cadrul procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001, notificarea este cea care determină limitele în care se desfăşoară procedura administrativă şi judiciară. De aceea, art. 22 alin. ( )in Legea nr. 10/2001 prevede că notificarea va cuprinde denumirea şi adresa persoanei notificate, elementele de identificare a persoanei îndreptăţite, elementele de identificare a bunului imobil solicitat, precum şi valoarea estimată a acestuia.
În cauză, prin notificarea înregistrată sub nr. 4410 la 25 septembrie 2001 la Biroul de Executori Judecătoreşti S. şi N. şi transmisă Prefecturii municipiului Bucureşti, reclamantul a solicitat despăgubiri băneşti pentru 200 de acţiuni pe care le avea tatăl său la S.A.R. D.
Prin cererea din 6 ianuarie 2003, înregistrată la Primăria municipiului Bucureşti sub nr. 178, reclamantul a solicitat completarea notificării cu despăgubiri pentru cele 662 de acţiuni deţinute de unchiul său, I.D., iar prin memoriul din 7 noiembrie 2006, înregistrat la Primăria municipiului Bucureşti sub nr. 578750, reclamantul a solicitat despăgubiri, conform art. 29 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, republicată pentru pădurea de 9500 ha, pe care o avea S.A.D.
Se constată, aşadar, că nu a existat o „notificare în bloc pentru mai multe imobile", aşa cum pretinde reclamantul, ci o notificare, prin care a solicitat despăgubiri pentru 200 de acţiuni pe care V.D. le-a deţinut la societatea ce a avut în proprietate, completată de cererea prin care a solicitat acordarea de despăgubiri pentru acţiunile deţinute de unchiul său, D.I. şi de memoriul din 7 noiembrie 2006 referitor la teren (pădure)
Cererile ulterioare reprezintă, însă, noi solicitări de despăgubiri.
Fiind cereri noi, trebuiau făcute în termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost prelungit succesiv prin OUG nr. 109/2001 şi nr. 145/2001.
Art. 23 din Legea nr. 10/2001, republicată nu este aplicabil, deoarece el se referă la termenul de depunere a actelor care dovedesc şi susţin cererea de acordare a măsurilor reparatorii şi nu la termenul de depunere a cererii de despăgubiri.
Prin urmare, în mod corect, instanţa de fond şi cea de apel au constatat că cererile pentru acordarea de măsuri reparatorii pentru cele 662 acţiuni deţinute de D.I. şi teren au fost formulate cu depăşirea termenului legal, sancţiunea, conform art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, republicată, fiind pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
De altfel, conform susţinerii recurentului - reclamant, solicitarea de măsuri reparatorii pentru terenul (pădure), reprezintă partea ce-i revine corespunzătoare celor 200 acţiuni.
In ceea ce priveşte măsurile reparatorii cuvenite pentru acţiunile deţinute de tatăl reclamantului, V.D., se constată că, potrivit art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001, republicată, sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii persoanele fizice, asociaţi ai persoanei juridice care deţinea imobilele şi alte active în proprietate la data preluării acestora în mod abuziv, iar potrivit art. 31 alin. (3) din lege, măsurile reparatorii se vor propune după stabilirea valorii recalculate a acţiunilor, ce se va face potrivit alin. (4) al articolului.
Natura şi întinderea despăgubirilor cuvenite persoanei îndreptăţite care a fost acţionar sau este moştenitorul unuia dintre acţionarii societăţii naţionalizate sunt strict determinate de lege, recalcularea acţiunilor, făcându-se, potrivit alin. (4) al art. 31 din Legea nr. 10/2001, republicată, în baza valorii activului net din ultimul bilanţ contabil, cu utilizarea coeficientului de actualizare stabilit de B.N.R. prin ordinul nr. 3 din 27 aprilie 2001 şi a indicelui inflaţiei stabilit de Institutul Naţional de Statistică şi a prevederilor Legii nr. 303/1947 pentru recalcularea patrimoniului societăţilor pe acţiuni, în cazul în care bilanţul este anterior acesteia.
Prin urmare, măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, republicată nu pot consta, aşa cum pretinde reclamantul, în despăgubiri pentru lipsirea de drepturi timp de 60 de ani, reprezentând neplata dividendelor, beneficiilor şi chiriilor.
De asemenea, în această etapă a procedurii de restituire, instanţa civilă nu poate stabili cuantumul despăgubirilor, deoarece, potrivit art. 1 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, dispoziţiile titlului sunt aplicabile şi despăgubirilor propuse foştilor acţionari, prin Decizia emisă în temeiul fostului art. 32 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Or, conform procedurii instituite în art. 16 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, notificările, însoţite de propunerea motivată de acordare a despăgubirilor şi toată documentaţia vor fi transmise de entitatea care a soluţionat notificarea Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Este sarcina acestei comisii să emită titluri de despăgubiri în baza raportului întocmit de comisiile de evaluare, Decizia putând fi atacată în instanţa de contencios administrativ, conform art. 19 - 20 din Titlul VII al Legii privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Instanţa de recurs nici nu poate trimite direct dosarul Comisiei Centrale, aşa cum solicită reclamantul, deoarece o asemenea sesizare nu o poate face, conform legii, decât persoana juridică investită cu soluţionarea notificării, după ce emite Decizia cu propunerea de acordare de despăgubiri.
Nici recursul declarat de Municipiul Bucureşti, prin primar general nu este fondat.
Art. 22 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data notificării, prevedea că actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum şi cele ce atestă calitatea de moştenitor, vor fi depuse ca anexe la notificare sau în termen de cel mult 21 luni de la intrarea în vigoare a legii. Ulterior, termenul a fost prelungit prin OUG nr. 184/2002, aprobată prin Legea nr. 48/2004 şi OUG nr. 10/2003, aprobată prin Legea nr. 289/2003, unitatea deţinătoare fiind obligată, potrivit art. 23 din lege, să se pronunţe prin decizie sau dispoziţie motivată în termen de 60 de zile de la depunerea notificării sau actelor doveditoare.
Potrivit textelor de lege invocate, reclamantul trebuia să depună documentaţia de care a înţeles să se folosească pentru dovedirea calităţii de persoană îndreptăţită, dar stabilirea prin lege a momentului până la care, în etapa procedurii administrative, persoana îndreptăţită poate să depună actele doveditoare, nu limitează dreptul instanţei de a soluţiona litigiul doar pe baza actelor depuse în etapa procedurii administrative.
O asemenea limitare, ar avea ca efect îngrădirea accesului la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil, consacrate de art. 21 din Constituţia României şi recunoscute părţilor prin art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Or, garanţia oferită de art. 6 din Convenţie cuprinde atât dreptul părţilor de a-şi susţine prin probe cererile, dar şi dreptul instanţei de a încuviinţa şi administra acele dovezi pe care le apreciază ca fiind pertinente, concludente şi utile.
Faţă de cele arătate şi în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., ambele recursuri se vor privi ca nefondate şi vor fi respinse ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamantul D.D.I. şi Municipiul Bucureşti, prin primarul general împotriva deciziei nr. 417 din 20 mai 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia IV a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4892/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4780/2009. Civil → |
|---|
