ICCJ. Decizia nr. 4780/2009. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4780/200.
Dosar nr. 2839/122/200.
Şedinţa publică din 9 aprilie 2009
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 91 din 21 februarie 2007, Tribunalul Giurgiu a respins acţiunea în revendicare imobiliară, formulată de reclamanţii P.M. şi P.C. în contradictoriu cu pârâţii V.E. şi E.V., Primăria municipiului Giurgiu şi D.G.S.P.G Giurgiu.
A respins contestaţia formulată de reclamanţi în contra dispoziţiei nr. 1458/2006, emisă de Primarul municipiului Giurgiu.
A respins acţiunea formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâţii E.V. şi V.E. pentru anularea O.P. nr. 125 din 8 septembrie 1997, emis de Prefectul judeţului Giurgiu.
A respins ca lipsită de interes acţiunea formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâţii Primăria municipiului Giurgiu şi D.G.S.P.C. Giurgiu, privind constatarea nulităţii preluării imobilului în proprietatea statului.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii P.M.C. şi P.M.M.N. au solicitat:
- să se constate că imobilul din municipiul Giurgiu, reprezentând teren în suprafaţă de 216 mp, pe care a fost construită o locuinţă, a fost preluat fără titlu;
- să se constate nulitatea absolută, pentru fraudă la lege şi cauză ilicită a hotărârii de atribuire nr. 26/1997;
- obligarea pârâţilor Primăria municipiului Giurgiu, E.V., V.E. şi RA E. Giurgiu să lase imobilul în deplină proprietate şi liniştită posesie.
La termenul din 20 aprilie 2006, reclamanţii au chemat în judecată pe D.G.S.P.G.G Giurgiu, continuatoarea RA E. Giurgiu, care s-a dizolvat.
La termenul din 18 mai 2006, reclamanţii au precizat că acţiunea se întemeiază pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Tribunalul a mai reţinut că autoarea reclamanţilor a primit în proprietate, în anul 1936, prin act dotai, suprafaţa de 1775 mp teren, loc de casă cu construcţii casă de locuit cu două corpuri şi două magazii.
În anul 1982, prin act autentic, autorii reclamanţilor au înstrăinat casa de locuit şi terenul aferent, în suprafaţă de 1055 mp
Cu adresa nr. 10990/1971, fostul proprietar a fost înştiinţat că în evidenţe figurează o magazie cu patru ochiuri şi teren în suprafaţă de 350 mp, în lotul de 525 mp., ca teren în proprietatea statului, în baza Decretului nr. 92/1950, în anexa la decret fiind menţionaţi I.T.B. şi M.P. cu un imobil naţionalizat, respectiv una magazie cu patru ochiuri, pe o suprafaţă de 175 mp şi teren în suprafaţă de 350 mp
Prin Decizia nr. 148/1975, Comitetul Executiv al Consiliului Popular Giurgiu a decis atribuirea terenului în suprafaţă de 216 mp familiei V., în condiţiile Legii nr. 4/1973, iar la 14 august 1973 s-a eliberat autorizaţie pentru construirea unei locuinţe.
Prin O.P. nr. 125/1997, în baza art. 35 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, s-a atribuit familiei V. suprafaţa de 216 mp teren afectată construcţiei.
Prin hotărârea nr. 26/1997, Comisia de aplicare a Legii nr. 112/1995 a respins cererea formulată de P.M.N. pentru restituirea în natură a imobilului magazie, nepreluat cu destinaţia de locuinţă.
Prin dispoziţia nr. 1458/2006, Primarul municipiului Giurgiu a dispus restituirea în natură a suprafeţei de 450,37 mp teren liber şi a propus acordarea de despăgubiri pentru suprafaţa de 216 mp şi pentru construcţiile magazii nedemolate.
A mai reţinut tribunalul, că întregul imobil intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001 şi că cererea privind constatarea preluării fără titlu este lipsită de interes, deoarece măsurile reparatorii nu sunt diferenţiate de lege în funcţie de modalitatea de preluare.
In cauză, nefiind vorba despre un imobil aflat în deţinerea autorităţii administraţiei publice şi înstrăinat în mod nevalabil, ci de dare în folosinţă, urmată de executarea unei construcţii autorizate, tribunalul a constatat că măsura acordării reparaţiei prin echivalent este conformă dispoziţiilor art. 10 alin. (2) şi art. 26 din Legea nr. 10/2001.
Prin Decizia nr. 175A din 11 martie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţi.
Instanţa de apel a reţinut că sentinţa tribunalului a fost criticată în apel cu privire la contestaţia emisă de primar în baza Legii nr. 10/2001 şi că, în apel, reclamanţii au renunţat la judecata faţă de pârâţii persoane fizice a acţiunii în revendicare.
Instanţa de apel a mai reţinut că, prin notificarea nr. 1061 din 26 octombrie 2001, reclamanţii, în calitate de moştenitori ai defunctului P.M., au solicitat Primăriei şi Prefecturii Giurgiu despăgubiri băneşti pentru imobilul din Giurgiu, preluat în baza Decretului nr. 92/1950, compus din 2 corpuri de casă, magazie cu patru ochiuri, din care 2 din lemn şi două din cărămidă, fiecare de câte 175 mp, un grajd şi teren.
Prin dispoziţia nr. 1458 din 10 februarie 2006, Primarul municipiului Giurgiu a dispus restituirea în natură, în cote părţi ideale, în favoarea reclamanţilor, a imobilului situat în Giurgiu, compus din teren în suprafaţă de 450,37 mp, afectat de servitute de trecere pentru suprafaţa de 123 mp.
In dispoziţie s-a menţionat că pentru suprafaţa de teren de 216 mp ce nu se poate restitui şi pentru magaziile demolate se va emite dispoziţie de acordare de despăgubiri în condiţiile legii speciale, după punerea în posesie a persoanelor îndreptăţite.
A mai reţinut instanţa de apel, că, potrivit măsurătorilor cadastrale, imobilul revendicat are o suprafaţă totală de 666,37 mp teren, din care se poate restitui în natură terenul în suprafaţă de 450,37 mp teren, diferenţa de teren în suprafaţă 216 mp fiind atribuită în folosinţă pentru construirea unei locuinţe familiei V.
Aplicând dispoziţiile art. 2 lit. i), 7 alin. (1) şi (9) din Legea nr. 10/2001, republicată, instanţa de apel a constatat că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la restituirea în natură a imobilului ce a făcut obiectul notificării.
Împrejurarea că terenul restituit în natură este afectat de servitute de trecere nu este de natură a conduce la admiterea contestaţiei, câtă vreme reclamanţii au beneficiat de dispoziţiile Legii nr. 10/2001, iar prin acţiune nu au contestat restituirea suprafeţei de teren de 450,37 mp, ci au solicitat şi suprafaţa de 216 mp, ce aparţine familiei V.
Cu toate că obiectul acţiunii 1-a reprezentat şi cererea privind restituirea suprafeţei de teren de 216 mp, reclamanţii au adus drept argument în apel împrejurarea că unitatea deţinătoare avea posibilitatea legală de a acorda, în schimbul întregii suprafeţe de teren solicitată, un alt teren echivalent în municipiul Giurgiu.
În ceea ce priveşte criticile referitoare la existenţa a două magazii din lemn şi a două magazii din cărămidă, instanţa de apel a reţinut că, din probele administrate în cauză, a rezultat că statul a preluat, în baza Decretului nr. 92/1950, o magazie cu patru ochiuri, cu suprafaţa clădită de 175 mp., precum şi un teren în suprafaţă de 350 mp, în total 525 mp. Există indicii în ceea ce priveşte magazia cu patru ochiuri, însă suprafaţa construită este de 175 mp şi nu 350 mp
Prin Decizia contestată nu s-a stabilit o anume valoare pentru magaziile demolate, urmând să se procedeze, după punerea în posesie, la emiterea unei dispoziţii în condiţiile Legii nr. 247/2005.
Cât priveşte critica referitoare la neacordarea de despăgubiri pentru construcţia demolată, instanţa de apel a reţinut că reclamanţii nu au făcut vreo probă cu privire la existenţa acesteia.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamanţii.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., recurenţii au arătat că acţiunea introductivă a avut caracterul unei plângeri, formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, împotriva dispoziţiei nr. 1458 din 10 februarie 2006, emisă de Primarul municipiului Giurgiu.
Prima greşeală a instanţei de apel constă în faptul că nu s-a pronunţat cu privire la toate bunurile solicitate prin notificare.
Instanţa de apel a considerat că această omisiune ar reprezenta o modificare a cererii, dar această susţinere este greşită, pentru că, în materia Legii nr. 10/2001, contestaţia se referă la toate solicitările făcute prin notificare, iar instanţa are obligaţia de a verifica dacă notificarea a fost soluţionată sub toate aspectele.
Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, deşi a constatat calitatea de proprietar asupra suprafeţei de 720 mp teren, a restituit în natură doar suprafaţa de 450,37 mp teren şi a propus măsuri reparatorii prin echivalent pentru 216 mp teren şi pentru 2 magazii demolate.
Pentru celelalte imobile solicitate, respectiv 2 corpuri de clădire, demolate, două magazii din cărămidă şi grajd, Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 din cadrul primăriei nu s-a pronunţat, iar omisiunea a fost menţinută de ambele instanţe.
Recurenţii au mai arătat că au contestat restituirea în natură a suprafeţei de teren de 450,37 mp, deoarece, din aceasta, suprafaţa de 123 mp teren este afectată de o servitute de trecere către locuinţa şi terenul familiei V.
Existenţa servitutii creează pagubă şi dezavantaj pentru proprietarul terenului, deoarece proprietatea este greu vandabilă, preţul este scăzut şi există riscul unor stări conflictuale cu beneficiarii servitutii.
În aceste condiţii, arată recurenţii, în apel nu şi-au modificat acţiunea, aşa cum susţine instanţa de apel, ci au solicitat alte variante propuse de legea specială, respectiv teren în compensare, în suprafaţă de 720 mp sau despăgubiri prin echivalent pentru tot terenul.
Criticile formulate permit încadrarea recursului în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Prin cererea de chemare în judecată, introdusă la 17 martie 2006 pe rolul Tribunalului Giurgiu, reclamanţii au solicitat să se constate că imobilul situat în Giurgiu, a fost preluat de stat fără titlu, nulitatea absolută a hotărârii de atribuire a terenului în suprafaţă de 216 mp către familia V. şi obligarea pârâţilor să le lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în Giurgiu.
Acţiunea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 480 - 483 C. civ. şi pe art. 24 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
În faţa instanţei de fond, la termenul din 18 mai 2006, instanţa, faţă de declaraţiile precizatoare ale reclamanţilor, a fixat cadrul procesual în limitele căruia judecata urma să aibă loc.
În acest sens, a respins excepţia de necompetenţă materială şi cererea de declinare a cauzei la judecătorie, invocate de Primăria Giurgiu, reţinând că, prin cererea de chemare în judecată, „se contestă măsura dispusă prin dispoziţia nr. 1458/2006 de restituire parţială şi de acordare de despăgubiri".
Instanţa de apel, la termenul din 27 noiembrie 2007, a luat act de faptul că reclamanţii au renunţat la judecată în contradictoriu cu pârâţii E.V. şi V.E. cu privire la capătul de cerere privind revendicarea imobilului, iar în motivarea deciziei atacate menţionează că temeiul juridic al acţiunii este Legea nr. 10/2001 şi analizează pretenţia dedusă judecăţii prin aplicarea dispoziţiilor acestei legi, respectiv a art. 2, art. 7 şi art. 9 din Legea nr. 10/2001.
Prin urmare, este nereală susţinerea reclamanţilor, că ambele instanţe au judecat cauza conform dispoziţiilor dreptului comun.
Sesizate fiind cu o contestaţie împotriva dispoziţiei emise de unitatea deţinătoare în temeiul Legii nr. 10/2001, instanţa de fond şi de apel erau obligate, conform principiului disponibilităţii, ce guvernează procesul civil, să judece cauza în limitele criticilor aduse de reclamanţi dispoziţiei atacate.
În cadrul procedurii judiciare ce se desfăşoară în baza Legii nr. 10/2001, chiar dacă prin notificarea iniţială s-ar fi solicitat şi alte bunuri, asupra cărora unitatea deţinătoare nu s-a pronunţat prin decizie sau dispoziţie, instanţa de judecată nu se poate pronunţa asupra tuturor solicitărilor făcute prin notificare, dacă acestea nu au făcut obiectul contestaţiei adresate instanţei de judecată.
De aceea, este nefondată critica referitoare la faptul că instanţele nu s-au pronunţat asupra tuturor bunurilor solicitate prin notificare.
Instanţa de fond şi de apel s-au pronunţat asupra cererilor formulate prin contestaţie.
Astfel, în cauză, prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii au solicitat „restituirea în natură a suprafeţei de 216 mp, care aparţine în prezent soţilor V." şi niciodată pe parcursul procedurii judiciare desfăşurate la instanţa de fond nu au arătat că ar contesta faptul neacordării măsurilor reparatorii şi pentru alte bunuri solicitate prin notificare.
Abia prin cererea de declarare a apelului, reclamanţii au criticat sentinţa tribunalului pentru faptul că suprafaţa ocupată de magazii era de 350 mp teren şi pentru faptul că nu li s-a acordat măsuri reparatorii pentru construcţia cu destinaţie de locuinţă, demolată.
Faţă de dispoziţiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face alte cereri noi, în mod corect instanţa de apel a constatat că aceste critici nu pot fi analizate în apel, pentru că reprezintă cereri noi.
Nici criticile referitoare la faptul că nu trebuia dispusă restituirea în natură a suprafeţei de teren de 450,37 mp, afectată de servitute, ci trebuiau acordate despăgubiri pentru întreg imobilul, nu sunt fondate, deoarece, aşa cum s-a arătat, prin contestaţia formulată, reclamanţii nu au criticat restituirea acestei suprafeţe de teren, ci au cerut restituirea şi a diferenţei de 216 mp teren, proprietatea familiei V.
Chiar dacă, în materia Legii nr. 10/2001, persoanele îndreptăţite pot alege între diferitele categorii de măsuri reparatorii prin echivalent atunci când restituirea în natură nu este posibilă, dacă restituirea în natură este posibilă, ele nu pot face această alegere, potrivit art. 7 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată.
În cauză, existenţa servitutii de trecere nu este un impediment la restituirea în natură, deoarece servitutea de trecere nu a fost constituită după data preluării de către stat, pentru că exista anterior.
Chiar reclamanţii au arătat prin notificare că suprafaţa de 115 mp teren „constituie drumul de acces din strada Libertăţii la terenul pe care se aflau magaziile naţionalizate în anul 1972", iar din planul de situaţie nr. 2, anexă la expertiza efectuată de ing. C.P., rezultă că drumul de trecere asigură nu doar accesul la proprietatea familiei V., ci şi accesul la terenul restituit prin dispoziţia primarului.
Nefondate sunt şi criticile referitoare la faptul că, în schimbul terenului ce nu poate fi restituit în natură, primăria avea posibilitatea de a acorda teren în compensare pe raza municipiului Giurgiu.
Potrivit art. 10 alin. (10) din Legea nr. 10/2001, republicată, măsurile reparatorii prin echivalent constând în compensarea cu alte bunuri sau servicii se acordă cu acordul persoanei îndreptăţite, iar potrivit art. 1 alin. (5) din lege, lista cu bunurile disponibile, care pot fi acordate în compensare, se afişează periodic de primărie.
Reclamanţii - recurenţi nu au cerut, pe parcursul procedurii administrative, măsuri compensatorii de la unitatea deţinătoare şi nici nu au făcut dovada că acestea ar avea bunuri disponibile, pe care ar fi refuzat să le acorde.
Faţă de cele arătate, recursul declarat de reclamanţi se va privi ca nefondat şi, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanţii P.M.M.N. şi P.M.C. împotriva deciziei nr. 175A din 11 martie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4791/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4475/2009. Civil → |
|---|
