ICCJ. Decizia nr. 4896/2009. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.4896/200.
Dosar nr. 2344/99/200.
Şedinţa publică din 27 aprilie 2009
Deliberând asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului cauzei, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2058 din 7 noiembrie 2007 a Tribunalului Iaşi s-a admis în parte cererea reclamantului U.T.P. în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Iaşi prin Primar, Primarul municipiului Iaşi şi Consiliul Local al municipiului Iaşi.
A fost anulată în parte dispoziţia nr. 472 din 15 martie 2007, emisă de Primarul municipiului Iaşi şi pârâţii au fost obligaţi să atribuie reclamantului o suprafaţă de teren în compensare (pentru suprafaţa de 565 mp teren).
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, prin notificările nr. 2271/2001 şi nr. 2287/2001, reclamantul U.T.P. a solicitat restituirea în natură sau prin echivalent a suprafeţei de 565 mp teren, situat în Iaşi.
Conform art. 3 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, reclamantul şi-a dovedit calitatea de persoană îndreptăţită şi dreptul de proprietate asupra acestui teren, dobândit prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 11321/1932, imobil ce a fost preluat abuziv de către stat de la autorul său, U.T. în baza Decretului de expropriere nr. 252/1982.
S-a reţinut că în prezent restituirea în natură a terenului, fostă proprietate a reclamantului nu mai este posibilă, întrucât este ocupat de un punct termic, un punct trafo şi spaţiu verde, aşa cum s-a evidenţiat în schiţa depusă la dosarul cauzei, anexă la referatul de specialitate întocmit de Secretariatul Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, fiind incidente dispoziţiile art. 11 alin. (4) din aceeaşi lege.
În art. 11 alin. (8) se prevede că în situaţiile de la alin.2-4, măsurile reparatorii prin echivalent constau în compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investită potrivit legii cu soluţionarea notificării şi cu acordul persoanei îndreptăţite sau despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente pentru imobilele preluate abuziv.
Cu toate că reclamantul a formulat anterior emiterii deciziei contestate cerere de atribuire a suprafeţei de teren în compensare, respectiv a suprafeţei de 360 mp, situată în Iaşi, la domiciliul său, proprietatea Consiliului Local Iaşi (cerere înregistrată sub nr. 20587 din 10 noiembrie 2006), prin dispoziţia contestată, Primarul municipiului Iaşi nu s-a pronunţat şi asupra acestei cereri.
Conform actelor depuse la dosar, s-a evidenţiat că la domiciliul reclamantului, există o suprafaţă de teren liberă, aflată în circuitul civil, dobândită de Consiliul Local al municipiului Iaşi printr-un schimb de terenuri efectuat în baza hotărârii nr. 401 din 28 iulie 2003 a Consiliului Local Iaşi.
Potrivit Cap. II art. 1 alin. (3) din HG nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, măsurile reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri sau servicii se acordă prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată a entităţii investite potrivit acestei legi cu soluţionarea notificării.
Conform Cap. II lit. c) pct. 1.7 din HG nr. 250/2007, măsura reparatorie referitoare la compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent prevăzută la art. 1 alin. (2) şi (3) din lege, permite entităţii obligate la restituire să ofere persoanei îndreptăţite prin compensare în echivalent orice bunuri sau servicii disponibile pe care le deţine şi care sunt acceptate de persoana îndreptăţită. În acest sens, entitatea investită cu soluţionarea cererii de restituire poate propune persoanei îndreptăţite ca măsură reparatorie alternativă acordarea de bunuri, respectiv terenuri, construcţii aflate pe alte amplasamente sau bunuri mobile aflate în circuitul civil care sunt deţinute de aceasta.
Tribunalul Iaşi, în baza art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 a admis în parte cererea reclamantului şi a dispus atribuirea de teren în compensare situat în Iaşi.
Prin apelul declarat de pârâţii Municipiul Iaşi prin Primar, Consiliul Local Iaşi şi Primarul municipiului Iaşi s-a criticat hotărârea instanţei de fond pentru nelegalitate şi netemeinicie, motivat de faptul că măsura compensării este una reparatorie în echivalent prevăzută de Legea nr. 10/2001, a cărei aplicare rămâne la aprecierea entităţii investite cu soluţionarea cererii, fiind singura în măsură care poate aprecia asupra ofertei, situaţie în care instanţa nu avea competenţa de a se pronunţa sau dispune, deoarece lipseşte acordul de voinţă al părţilor.
Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, prin Decizia nr. 127 din 17 septembrie 2008 a respins apelul formulat de pârâţii Municipiul Iaşi prin Primar, Consiliul Local Iaşi şi Primarul municipiului Iaşi împotriva sentinţei civile nr. 2058 din 7 noiembrie 2007 a Tribunalului Iaşi, pe care a păstrat-o.
S-a reţinut că, prin dispoziţia nr. 472 din 15 martie 2007 emisă de Primarul municipiului Iaşi s-a respins cererea de restituire în natură a suprafeţei de 565 mp teren situat în Iaşi, reclamantului U.P., motivat de faptul că zona este sistematizată şi în prezent amplasamentul fostei proprietăţi pretinse este ocupat de un punct termic, un punct trafo, spaţiu verde străbătut de utilităţi publice şi s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Anterior emiterii acestei decizii, reclamantul U.P. a solicitat să-i fie atribuită în compensare pentru acest teren trecut în proprietatea statului tară plată în momentul demolării construcţiei, suprafaţa de 360 mp, situată în Iaşi, lângă domiciliul său, ce este proprietatea Consiliului Local Iaşi, teren liber, în circuitul civil, nefiind afectat de utilităţi publice şi care a fost dobândit de Consiliul Local printr-un schimb de terenuri realizat cu numiţii M.I., M.E. şi M.C., cu precizarea că înţelege să renunţe la pretenţiile pentru restul terenului de 205 mp ce i s-ar cuveni.
În conformitate cu dispoziţiile art. 26 alin. (1) şi art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, dacă se constată că restituirea în natură a bunului pretins nu este posibilă, entitatea investită cu soluţionarea notificării este obligată ca prin decizie sau dispoziţie motivată să acorde persoanei îndreptăţite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale pentru imobilele preluate în mod abuziv, în situaţiile în care măsura compensării nu este posibilă sau nu este acceptată de către persoana îndreptăţită.
Pentru că în speţă, s-a dovedit că terenul solicitat de reclamant este ocupat, s-a propus respingerea cererii de restituire în natură şi atribuirea unui teren prin compensare.
Aprecierea apelanţilor referitoare la măsura acordării de bunuri sau servicii în compensare sau propunerea acordării de despăgubiri în condiţiile legii că este atributul exclusiv al entităţii deţinătoare, este nefondată, deoarece în virtutea dreptului său de plenitudine de jurisdicţie acordată prin lege. Instanţa, după ce analizează Decizia de respingere a cererii de restituire în natură, în măsura în care constată că nu corespunde cerinţelor legii, poate dispune ea însăşi, direct asupra cererii persoanei îndreptăţite, aşa cum s-a întâmplat în cauză.
Împotriva deciziei nr. 127 din 17 septembrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi au declarat recurs în termen legal pârâţii Municipiul Iaşi prin Primar, Primarul municipiului Iaşi şi Consiliul Local al municipiului Iaşi, care, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţin nelegalitatea acesteia prin încălcarea şi aplicarea greşită a legii, respectiv a art. 1 alin. (2) şi art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
În dezvoltarea criticii se arată că Legea nr. 10/2001 atribuie entităţii investite cu soluţionarea notificării, potrivit art. 26 alin. (1) posibilitatea de a acorda persoanei îndreptăţite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plata despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situaţiile în care măsura compensării nu este posibilă sau nu este acceptată de persoana îndreptăţită.
Se precizează că o astfel de compensare este o măsură reparatorie în echivalent prevăzută de Legea nr. 10/2001, a cărei acordare este la aprecierea instituţiei deţinătoare, investită cu soluţionarea notificării şi care este singura ce poate aprecia dacă va face sau nu o ofertă.
Recurenţii susţin că, instanţa de judecată nu avea competenţa să se pronunţe sau să dispună acordarea de teren în compensare, în condiţiile în care Legea nr. 10/2001 reglementează pentru instanţa de judecată numai competenţa de a stabili calitatea de persoană îndreptăţită, existenţa sau nu a posibilităţii de restituire în natură a imobilelor şi nicidecum stabilirea categoriei de măsuri reparatorii în echivalent care să fie acordată.
S-a mai susţinut că, în patrimoniul Municipiului Iaşi nu au fost identificate bunuri sau servicii susceptibile să fie oferite în compensare ca măsură reparatorie prevăzută de Legea nr. 10/2001 pentru imobilele preluate abuziv şi care nu pot fi restituite în natură.
De asemenea, s-a avut în vedere că Municipiul Iaşi nu are în proprietate terenuri care să poată fi oferite în compensare pentru imobilele ce fac obiectul Legii nr. 10/2001 şi care în prezent sunt sistematizate. Până la finalizarea procesului de restituire a proprietăţilor, nu există certitudinea menţinerii în patrimoniul municipiului a imobilelor aflate în prezent în administrare, prioritate la restituire având proprietarii de drept.
În final, recurenţii susţin că, prin Decizia recurată instanţa şi-a depăşit competenţa şi s-a subrogat în atributiunile entităţii investite cu soluţionarea notificării, transformând o dispoziţie permisivă, aceea de a acorda, în măsura posibilităţilor, bunuri sau servicii în compensare, în obligaţia de a acorda o asemenea măsură reparatorie.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, instanţa îl reţine ca nefondat pentru următoarele considerente:
În cauză, prin notificarea nr. 2272/2001 şi ulterior prin cea cu nr. 2287/2001, reclamantul U.T.P. a solicitat restituirea în natură sau prin echivalent a suprafeţei de 565 mp situat în Iaşi.
S-a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită, a dreptului de proprietate asupra imobilului, cât şi a preluării abuzive de către stat de la autorul său prin Decretul nr. 252/1982.
Cu privire la natura juridică a terenului s-a stabilit că nu este posibilă restituirea în natură, fiind ocupat de punct termic, spaţiu verde şi alte utilităţi publice.
În această situaţie, art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 stabileşte că în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil.
Pentru situaţiile prevăzute la alin. (2)-(4) din acelaşi articol, măsurile reparatorii prin echivalent pot consta în compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, compensare realizată de entitatea investită cu soluţionarea notificării şi cu acordul persoanei îndreptăţite.
Este adevărat că, iniţial reclamantul a solicitat restituirea în natură a imobilului expropriat în suprafaţă de 565 mp, dar ulterior, înainte de a se emite Decizia contestată a solicitat atribuirea unei suprafeţe de teren în compensare cu o suprafaţă de 360 mp, proprietatea Consiliului Local Iaşi, situat lângă domiciliul acestuia.
Prin actele depuse la dosar s-a dovedit că, lângă domiciliul reclamantului există o suprafaţă de teren liberă aflată în circuitul civil, dobândită de Consiliul Local al municipiului Iaşi printr-un schimb de terenuri efectuat cu persoane fizice.
Prin adresa nr. 45694 din 27 mai 2008, emisă de Primarul municipiului Iaşi (fila 58 - dosar apel) se precizează că Municipiul Iaşi nu are în proprietate bunuri sau servicii şi nici terenuri care să poată fi oferite în compensare pentru imobile ce fac obiectul Legii nr. 10/2001, în prezent sistematizate.
Prin aceeaşi adresă se menţionează că terenul în suprafaţă de 360 mp, situat în Iaşi, identificat de intimatul-reclamant ca fiind liber şi pe care îl solicită în compensare este în proprietatea privată a Municipiului Iaşi şi face parte din categoria de terenuri ce urmează a fi amenajate ca spaţii verzi, locuri dejoacă pentru copii şi parcări.
În această situaţie, pornind de la prevederile din Cap. II lit. c) pct. 1.7 din HG nr. 250/2007, s-a reţinut că măsura reparatorie referitoare la compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, prevăzută la alin. (1), (2) şi (3) din lege, permite entităţii obligate la restituire să ofere persoanei îndreptăţite, prin compensare în echivalent, orice bunuri sau servicii disponibile pe care le deţine şi care sunt acceptate de persoana îndreptăţită.
În considerarea acestor dispoziţii legale şi faţă de finalitatea reparatorie a Legii nr. 10/2001, care presupune interpretarea acesteia în favoarea celor îndreptăţiţi şi, potrivit principiului constituţional al protejării şi garantării dreptului de proprietate al persoanelor care l-au pierdut prin acte abuzive, în temeiul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, corect s-a dispus atribuirea terenului în compensare, situat în Iaşi, în suprafaţă de 360 mp reclamantului U.T.P.
Reclamanţii, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., printr-o interpretare eronată a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 susţin că măsura reparatorie în echivalent prin compensare ar fi numai la aprecierea instituţiei deţinătoare.
Legea dispune în mod clar că instituţia deţinătoare poate propune acordarea de despăgubiri numai în măsura în care compensarea nu mai este posibilă sau nu este acceptată de persoana îndreptăţită.
Prin urmare, propunerea acordării de despăgubiri este o măsură la care se recurge în ultimă instanţă şi numai dacă măsura compensării nu este posibilă sau nu este acceptată de persoana îndreptăţită.
În speţă, s-a dovedit posibilitatea compensării ce poate fi aplicată fără niciun impediment, existând acceptarea persoanei îndreptăţite.
Cu privire la competenţa instanţei de a soluţiona pe fond contestaţia formulată împotriva dispoziţiei de respingere a cererilor de restituire în natură a imobilelor preluate abuziv, în aplicarea dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 şi potrivit Deciziei XX/2007, pronunţată în recursul în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nu se poate reţine în cauză încălcarea de către instanţă a competenţei materiale pe motivul că natura măsurilor reparatorii ce se pot acorda în baza Legii nr. 10/2001 persoanelor îndreptăţite ar fi atributul exclusiv al entităţii deţinătoare.
Mai mult decât atât, intimatul a făcut dovada existenţei terenului în suprafaţă de 360 mp care este liber şi în circuitul civil, nefiind afectat de utilităţi publice.
Chiar dacă se susţine de către Consiliul Local al municipiului Iaşi că acesta nu este inclus în categoria bunurilor ce pot fi acordate în compensare pentru imobilele revendicate în baza Legii nr. 10/2001, totuşi se menţionează că este în proprietatea privată a municipiului Iaşi, liber de utilităţi publice şi că în viitor urmează a fi destinat spaţiilor verzi, spaţiilor de joacă pentru copii şi parcărilor. Această precizare nu este susţinută de probe, fiind vorba numai despre o eventuală destinaţie viitoare, fără a se dovedi includerea într-un plan de sistematizare sau începerea unor lucrări în vederea realizării acestui scop.
În aceste condiţii, corect au fost obligaţi recurenţii la atribuirea în compensare a acestui teren reclamantului pentru terenul preluat abuziv prin expropriere.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de pârâţi urmează să fie respins, menţinându-se Decizia recurată ca legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâţii Municipiul Iaşi prin Primar, Primarul municipiului Iaşi şi Consiliul Local al Municipiului Iaşi împotriva deciziei nr. 127 din 17 septembrie 2008 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4897/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4893/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
