ICCJ. Decizia nr. 4894/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4894/2009
Dosar nr. 739/117/2007
Şedinţa publică din 27 aprilie 2009
Asupra recursului civil de faţă;
Prin sentinţa civilă nr. 387 din 18 mai 2007 pronunţată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. 739/117/2007 a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul S.E., în contradictoriu cu pârâta SC L.C.S. C. SA (în prezent SC F. SA), pentru anularea Dispoziţiei nr. 14 din 8 ianuarie 2007 emisă de pârâtă.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 511/2005 a Tribunalului Cluj pronunţată în dosarul nr. 3442/2004 a fost admisă, în parte, acţiunea aceluiaşi reclamant formulată împotriva aceleiaşi pârâte şi a fost obligată pârâta să emită în favoarea reclamantului o decizie pentru stabilirea măsurilor reparatorii în echivalent pentru cota de 377/777 din imobilul ce a fost înscris în C.F. 5683 Cluj nr. top 5112/2, această sentinţă devenind irevocabilă prin respingerea căilor de atac.
În executarea acestei sentinţe, pârâta a emis Dispoziţia nr. 1452 din 1 septembrie 2006 prin care a propus acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Prin încheierea nr. 9633/2006 a Judecătoriei Cluj-Napoca a fost aplicată pârâtei o amendă civilă în cuantum de 50 lei/zi de întârziere, până la îndeplinirea obligaţiei stipulate prin titlul executoriu, respectiv sentinţa nr. 511/2005 a Tribunalului Cluj, considerându-se că Dispoziţia nr. 1452/2006 emisă de pârâtă nu întruneşte această cerinţă.
Pârâta a emis o nouă dispoziţie, respectiv nr. 14 din 8 ianuarie 2007, prin care a propus acordarea despăgubirilor corespunzătoare valorii imobilului de 250 Euro/mp şi a trimis documentaţia la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Reclamantul a contestat nivelul despăgubirilor stabilite de către pârâtă.
Prima instanţă a respins cererea reclamantului, apreciind că valoarea imobilelor şi stabilirea nivelului măsurilor reparatorii prin echivalent se face, după apariţia Legii nr. 247/2005, în conformitate cu dispoziţiile art. 16 din Titlul VII al acestei legi.
S-a apreciat că această modalitate legală se aplică inclusiv dispoziţiilor emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 şi, cu atât mai mult, se aplică în situaţia în care dispoziţia este emisă după adoptarea acestei legi.
S-a mai reţinut că, prin sentinţa civilă nr. 511 /2005 a Tribunalului Cluj nu a fost individualizată măsura reparatorie cuvenită reclamantului şi nici nivelul acesteia, rămânând în sarcina pârâtei să propună una dintre măsurile reparatorii prin echivalent prevăzute de lege.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal, reclamantul, solicitând schimbarea acesteia în sensul admiterii cererii sale.
Reclamantul a criticat această hotărâre, pe motiv că tinde la anularea efectelor titlului său executoriu şi ale încheierii civile nr. 9663/2006 a Judecătoriei Cluj-Napoca, apreciind că singura modalitate legală de valorificare a drepturilor sale o constituie plata efectivă a unor despăgubiri de către pârâtă în cuantumul stabilit de către instanţă şi nu acordarea unor despăgubiri prin Fondul Proprietatea.
Prin Decizia civilă nr. 361/A din 18 octombrie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, a fost respins, ca nefondat, apelul reclamantului.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că prin Decizia nr. 14 din 8 ianuarie 2007 emisă de către pârâtă, a fost adusă la îndeplinire sentinţa civilă nr. 511/2005 a Tribunalului Cluj.
S-a constatat, de asemenea, că obiectul cauzei deduse judecăţii în faţa primei instanţe a constat în cenzurarea dispoziţiei emisă de către pârâtă în ceea ce priveşte valoarea suprafeţei de 377 mp teren, reclamantul fiind nemulţumit de suma de 250 Euro/mp precizată în cuprinsul dispoziţiei.
Deşi acesta era obiectul cauzei deduse judecăţii în prima instanţă, în apel, reclamantul a formulat critici suplimentare, susţinând că singura modalitate legală de valorificare a drepturilor sale o constitui.
plata efectivă a unor despăgubiri de către intimată, însă, această cerere a fost apreciată ca o cerere nouă invocată pentru prima dată în apel şi a fost respinsă ca inadmisibilă.
În ceea ce priveşte critica privind valoarea de 250 Euro/mp, reclamantul nu a solicitat, în motivele de apel, administrarea de probe noi în acest sens, probe pe care nu le-a propus instanţei nici oral.
S-a mai apreciat de către instanţa de apel că prin titlul executoriu nu au fost individualizate măsurile reparatorii, însă, pârâta şi-a îndeplinit această obligaţie prin aceea că a constatat că reclamantul are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, stabilind şi o valoare estimativă a imobilului, iar reclamantul nu şi-a dovedit susţinerile, nereuşind să demonstreze că valoarea terenului în litigiu este mai mare decât cea individualizată prin dispoziţie.
Împotriva acestei decizii, a formulat recurs reclamantul S.E., aducându-i următoarele critici.
În mod greşit instanţa de apel a reţinut că cererea sa de chemare în judecată a fost extrem de sumară, aceasta fiind de fapt concretă şi clară, reclamantul solicitând stabilirea justă a despăgubirilor care îi revin.
A arătat, de asemenea, că a solicitat şi efectuarea unei expertize tehnice în acest sens, însă cererea a fost respinsă de către Tribunalul Cluj.
Cu toate acestea, nici instanţa de apel nu a luat în considerare adeverinţa eliberată de către Agenţia Imobiliară SC E.I. SRL care a fost depusă de către reclamant la dosarul cauzei.
Reclamantul mai critică faptul că instanţa de apel nu a observat că dispoziţia emisă de către pârâtă nu satisface cerinţele stabilite de lege, în sensul că prin sentinţa civilă nr. 511/2005 a Tribunalului Cluj pârâta a fost obligaţia să emită o decizie şi nu o dispoziţie, iar dispoziţia emisă nu respectă dispoziţiile articolelor de lege invocate în cuprinsul ei.
Reclamantul a precizat că trebuia să i se ceară acordul atunci când a fost emisă dispoziţia respectivă, iar acest lucru nu s-a întâmplat şi că respectiva dispoziţie a fost emisă cu întârziere, deoarece sentinţa civilă nr. 511/2005 pronunţată de Tribunalul Cluj a devenit executorie începând cu 15 iulie 2005, iar dispoziţia respectivă a fost emisă la data de 8 ianuarie 2007.
Se mai susţine de către reclamant că pârâta a depus dosarul complet, privind despăgubirile prin echivalent cuvenite lui, la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la data de 20 decembrie 2006, deşi pe rolul instanţelor judecătoreşti existau litigii cu privire la dispoziţia emisă de către pârâtă.
Dispoziţia nr. 14 din 8 ianuarie 2007 a fost transmisă la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor fără a se respecta termenul în care această dispoziţie putea fi atacată de către reclamant în faţa instanţelor judecătoreşti, încălcându-se astfel, încă o dată, dispoziţiile legale.
La data de 23 mai 2008, pârâta-intimată SC F. SA (fostă SC C. SA) a depus la dosarul cauzei o întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
La aceeaşi dată, intervenienta SC L.C.S. I. SA a depus la dosarul cauzei o cerere de intervenţie în interesul pârâtei SC F. SA ( fostă SC C. SA), solicitând respingerea recursului, arătând că în urma unui proces de divizare a devenit unitatea deţinătoare a acestui imobil şi că, în cauza de faţă, se aplică dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată şi modificată.
Analizând Decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează :
Deşi reclamantul nu precizează temeiul legal al criticilor formulate, din analiza acestor critici, Înalta Curte consideră că acestea pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamantul considerând că s-a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor legale cu privire la stabilirea contravalorii măsurilor reparatorii prin echivalent la care este îndreptăţit.
În mod legal, atât prima instanţă cât şi instanţa de apel au reţinut că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, în sensul că stabilirea valorii efective a măsurilor reparatorii prin echivalent se face de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar reclamantul, în cazul în care este nemulţumit de această valoare, va putea să o conteste în faţa instanţei de contencio.
administrativ, această procedură fiind stabilită de legiuitor tot în cuprinsul Titlului VII al Legii nr. 247/2005.
Acest lucru este indubitabil, cu atât mai mult cu cât ambele dispoziţii, atât Dispoziţia nr. 1452/2006 cât şi Dispoziţia nr. 14/2007, au fost emise după modificarea Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, această din urmă lege stabilind calea de urmat în cazul acordării de măsuri reparatorii prin echivalent, procedura respectivă fiind prevăzută în Titlul VII al acestei legi, în acest sens fiind şi dispoziţiile Deciziei nr. 52/2007 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Prin urmare, este lipsit de importanţă faptul că s-a reţinut prin dispoziţia emisă de către pârâtă o valoare a terenului de 250 Euro/mp, deoarece Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor urmează să facă propria evaluare asupra contravalorii despăgubirilor ce se cuvin reclamantului, iar acesta are la îndemână, în cazul în care este nemulţumit de valoarea rezultată, o acţiune în faţa instanţei de contencios administrativ.
În ceea ce priveşte critica cu privire la faptul că dosarul reclamantului a fost transmis la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de soluţionarea, în mod irevocabil, a plângerilor formulate împotriva dispoziţiile emise de către pârâtă, nici aceasta nu poate fi reţinută, deoarece această procedură s-a dovedit a fi cea corectă şi legală, iar reclamantul, prin faptul că a atacat aceste dispoziţii, nu a făcut decât să prelungească în mod inutil termenul la care urma să i se stabilească contravaloarea efectivă a măsurilor reparatorii prin echivalent ce i se cuvin de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, acest lucru urmând să se întâmple abia de acum înainte.
Având în vedere cele arătate mai sus, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.
În ceea ce priveşte cererea de intervenţie formulată de către intervenienta SC L.C.S. I. SA în interesul pârâtei SC F. SA ( fostă SC C. SA ), aceasta urmează a fi admisă având în vedere soluţia cu privire la recursul reclamantului, apreciind că nu este important faptul că în cauză ar fi aplicabile dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, ci faptul că reclamantul este îndreptăţit la măsuri reparatorii prin echivalent şi că procedura de urmat este cea prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.E. împotriva deciziei nr. 361/A din 18 octombrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, ca nefondat.
Admite cererea de intervenţie formulată de SC L.C.S. I. SA în interesul pârâtei SC F. SA ( fostă SC C. SA ) Cluj-Napoca.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4905/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4895/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
