ICCJ. Decizia nr. 4768/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4768/2009
Dosar nr. 846/30/2006
Şedinţa publică din 8 aprilie 2009
Asupra recursurilor civile de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiş sub nr. 846/30 din 23 iunie 2006, K.O. şi K.E. în contradictoriu cu SC A. SA, Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului Timişoara, Primarul Municipiului Timişoara, Ministerul Sănătăţii şi A.V.A.S. au solicitat anularea dispoziţiei nr. 29 din 25 mai 2006 a SC A., prin care li s-a soluţionat notificarea privind apartamentul nr.1 al imobilului din Timişoara, înscris în C.F. 15847 Timişoara, top 21924/1 şi în C.F. 15846 col. Timişoara şi restituirea în natură a imobilului.
Prin aceeaşi cerere reclamantele au solicitat a se dispune înscrierea în cartea funciară a dreptului lor de proprietate în cotă acestuia de 7/8 pentru K.O. şi ⅛ pentru K.E., cu titlu de moştenire şi restituire, în temeiul Legii nr. 10/2001.
În motivarea acţiunii, reclamantele au arătat că imobilul proprietatea autorilor lor K.A. senior, K.A. junior şi K.D., a trecut în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 134/1949 prin Ministerul Sănătăţii, cu destinaţia de farmacie, iar în 1991 acelaşi apartament a trecut în administrarea operativă a S.F. A. SA Timişoara.
În anul 2001 reclamantele împreună cu K.D., în prezent decedată, au notificat prin executorul judecătoresc în temeiul Legii nr. 10/2001 Primăria Municipiului Timişoara şi SC A., solicitând restituirea în natură a imobilului naţionalizat în anul 2002, ambele dosare administrative fiind înaintate A.P.A.P.S.-ului.
Prin Decizia civilă nr. 1660 A din 24 noiembrie 2003 a Tribunalului Timiş irevocabilă prin Decizia nr. 839/2004 a Curţii de Apel Timişoara, SC A. a fost obligată să soluţioneze notificarea reclamantelor emiţând o decizie sau dispoziţie în temeiul Legii nr. 10/2001, iar prin sentinţa nr. 3465 din 14 aprilie 2003, rămasă irevocabilă prin neapelare, A.P.A.P.S.-ul a fost obligat la rândul său să soluţioneze cererea reclamantelor de retrocedare a imobilului.
Prin dispoziţia nr. 29 din 25 mai 2006 emisă de SC A. SA, reclamantele susţin că li s-a respins nelegal cererea de restituire în natură a imobilului, deoarece societatea pârâtă nu are un drept de proprietate asupra acestuia, ci numai un drept de administrare şi că în cauză sunt incidente dispoziţiunile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Deasemenea reclamantele au apreciat că este nerelevantă cota de participare a statului la capitolul Social al societăţii A., atâta vreme cât aceasta nu deţine imobilul ca proprietar.
Reclamantele precizează legitimarea procesuală pasivă a statului, în calitatea acestuia de proprietar tabular al imobilului în considerarea înscrierii dreptului său de proprietate, reprezentat în proces prin Consiliul Local al Municipiului Timişoara, în temeiul art. 38 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 215/2001 coroborat cu art. 12 alin. (5) din Legea nr. 213/1998.
Cât priveşte chemarea în judecată a Primarului Municipiului Timişoara, reclamantele îi motivează legitimarea procesuală prin aceea că primarul fiind iniţial investit cu soluţionarea notificării hotărârea trebuie să-i fie opozabilă şi acestuia.
Prezenţa în proces a Ministerului Sănătăţii a fost justificată prin aceea că în C.F. 15847, poziţia B 1 imobilul figura cu menţiunea „Statul Român prin Ministerul Sănătăţii, cu destinaţia de farmacie", ceea ce a făcut ca dreptul de administrare să revină acestui minister de la data preluării apartamentului de către stat, mai cu seamă că fosta farmacie nr. 12 a cărei locaţie se afla în apartament era subordonată acestui minister.
Prezenţa în proces a A.V.A.S.-ului se motivează de reclamante ca necesară pentru soluţionarea capătului subsidiar de cerere, privind acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent.
Prin întâmpinările depuse, Ministerul Sănătăţii a invocat excepţia lipsei de legitimare procesuală pasivă, nefiind emitentul deciziei contestate. Cu o motivare asemănătoare şi primarul Municipiului Timişoara a invocat excepţia lipsei sale de legitimare pasivă, întrucât dispoziţia de soluţionare a notificării contestată în cauză a fost emisă de SC A.
Şi A.V.A.S., prin întâmpinarea depusă şi-a contestat legitimarea, prin aceea că nu a emis Decizia contestată, nu a deţinut în proprietate imobilul în litigiu şi în consecinţă nu poate proceda la restituirea acestuia în natură.
La termenul din 14 octombrie 2006 reclamantele şi-au precizat acţiunea, arătând că în mod greşit au arătat în cuprinsul acesteia că au înţeles să cheme în judecată A.V.A.S.-ul pentru cererea subsecventă privind acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, deoarece nu formulează o atare cerere, însă consideră că A.V.A.S.-ul trebuie să figureze ca pârâtă în proces, întrucât dosarul administrativ se afla în prezent la această agenţie, iar hotărârea ce se va pronunţa trebuie să-i fie opozabilă.
Prin sentinţa nr. 978 din 2 mai 2007 Tribunalul Timiş a respins ca nefondate excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâţi şi ca nefondată contestaţia formulată de reclamantele K.O. şi K.E. împotriva pârâţilor SC A. SA, Statul Român prin Consiliul local al Municipiului Timişoara Primarul Municipiului Timişoara, Ministerul Sănătăţii şi A.V.A.S.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a susţinut că SC A. împotriva căreia reclamantele au făcut notificarea, era titulara dreptului real de administrare atât la data notificării cât şi la data soluţionării contestaţiei, fiind emitenta dispoziţiei contestate Statul Român prin Consiliul Local Timişoara şi Primarul Municipiului Timişoara îşi justifica de asemenea calitatea procesuală pasivă fiind în temeiul Decretului nr. 134/1949 titularii dreptului de proprietate în privinţa imobilului în litigiu statul în calitate de deţinător al proprietăţii este reprezentat în instanţă prin Primarul Municipiului Timişoara, ca reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în timp ce Consiliul Local Timişoara îşi justifică procesual, calitatea de pârât în temeiul art. 23 din Legea nr. 215/2001.
Ministerul Sănătăţii Publice a fost chemat în judecată, şi îşi justifică calitatea procesuală ca administrator al imobilului naţionalizat potrivit Decretului nr. 134/1949 până la data trecerii lui în administrarea SC A. SA Timişoara.
În ceea ce priveşte A.V.A.S. Bucureşti, acesta a fost chemat în judecată, aşa cum se arată în precizarea acţiunii, deoarece în prezent dosarul administrativ se află la această autoritate faţă de care reclamantele au formulat cererea de suspendare a procedurii administrative, iar prin dispoziţia nr. 29 din 25 mai 2006, contestată s-a decis respingerea cererii de restituire în natură a imobilului şi trimiterea acesteia la A.V.A.S. pentru acordarea despăgubirilor în temeiul art. 27 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 10/2001.
Pe fondul cauzei, contestaţia a fost respinsă. Prin notificarea nr. 234 din 30 martie 2001, reclamantele au solicitat restituirea în natură a apartamentului nr. 1 al imobilului din Timişoara, înscris în C.F. nr. 15847 individual Timişoara, nr. top 21924/I şi în C.F. 15846 colectivă Timişoara. Prin sentinţa nr. 3465 a Judecătoriei Timişoara din 14 aprilie 2003 rămasă definitivă prin Decizia nr. 1660 din 24 noiembrie 2003 a Tribunalului Timiş şi menţinută în recurs prin Decizia nr. 239/2004, SC A. a fost obligată, urmarea admiterii acţiunii reclamantelor, să soluţioneze notificarea acestora.
Prin dispoziţia nr. 29 din 25 mai 2006, această societate a respins cererea reclamantelor de restituire în natură a imobilului, cu motivarea ca SC A. SA a fost privatizată în anul 1999, iar în prezent Statul Român deţine o singură acţiune în valoare de 0,1 lei din valoarea de înregistrare a imobilului revendicat în activul patrimonial al societăţii A. de 46.337 lei. De asemenea, în temeiul art. 27 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 10/2001 republicată, prin decizie s-a dispus trimiterea cererii la A.V.A.S., instituţia implicată în privatizare, pentru acordarea despăgubirilor.
S-a considerat, în acest context că restituirea în natură a imobilului nu este posibilă deoarece, valoarea acţiunilor sau părţilor sociale deţinute de stat sau autoritatea centrală ori locală este mai mică decât valoarea imobilului, făcând inaplicabil alin. (1) al art. 21 din Legea nr. 10/2001.
Ca urmare, în cauză s-a făcut aplicarea art. 29 din Legea nr. 10/2001 republicată, concluzionându-se că reclamantele sunt îndreptăţite la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent ce urmează a fi propuse de instituţia publică implicată în privatizare, A.V.A.S., căreia i-a fost trimisă cererea reclamantelor.
Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia nr. 480 din 7 noiembrie 2007 a respins ca nefondate apelurile declarate de Consiliul Local al Municipiului Timişoara, Municipiul Timişoara şi reclamantele K.O. şi E.
Cu privire la apelurile pârâţilor, curtea a constatat că prin hotărârea pronunţată, în sarcina acestora nu s-a instituit nici o obligaţie, astfel că nu se justifică interesul acestora de a promova calea de atac a apelului şi, în plus, instanţa a reţinut legitimarea lor procesuală pasivă, prin prisma implicării lor în legătură cu dezlegarea pricinii, pentru ca hotărârea să le fie aplicabilă.
Referitor la apelul reclamantelor, s-a reţinut că imobilul naţionalizat în temeiul Decretului nr. 134/1949, a trecut iniţial din administrarea Ministerului Sănătăţii în administrarea O.F., iar apoi în temeiul Legii nr. 15/1991 în proprietatea SC A. SA care l-a avut mai întâi în patrimoniu, sub forma dreptului de administrare. Societatea pârâtă a fost privatizată în temeiul OUG nr. 88/1997 în anul 1999, Această stare de fapt a fost atestată juridică prin Decizia civilă nr. 839 din 21 octombrie 2004 a Curţii de Apel Timişoara şi sentinţa civilă nr. 6955 din 16 aprilie 1998 a Judecătoriei Timişoara.
Dispoziţia nr. 239/2005 emisă de SC A. şi contestată de reclamante este conformă dispoziţiunilor art. 27 alin. (1) şi art. 21 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 întrucât din interpretarea per a contrario a textelor legale menţionate, rezultă că restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv de stat nu este posibilă în cauzele în care valoarea acţiunilor/a părţilor sociale ale statului este mai mică decât valoarea corespunzătoare a imobilului a cărui restituire se solicită.
În speţă, statul deţine o singură acţiune de 0,1 lei din valoarea imobilului, aceea de 46.377 lei evidenţiat în patrimoniul societăţii pârâte, astfel că în mod corect instanţa de fond a dat eficienţă dispoziţiunilor art. 27 din Legea nr. 10/2001.
Împotriva deciziei civile nr. 480 din 7 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Timişoara au declarat recurs Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Municipiul Timişoara precum şi reclamantele.
Invocând nulităţile prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., pârâţii Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Municipiul Timişoara, arată că în mod greşit li s-a respins excepţia lipsei de legitimare pasivă. În speţă, instanţele au aplicat greşit dispoziţiunile art. 62 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 republicată în 2007, deoarece imobilul fiind în administrarea Ministerului Sănătăţii, primarul ca reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în relaţiile cu alte autorităţi publice, cu persoanele fizice sau juridice, române sau străine, precum şi în justiţie, nu poate avea legitimare procesuală pasivă.
Mai mult însăşi reclamantele au precizat că primarul Municipiului Timişoara a fost chemat în judecată pentru a-i face opozabilă hotărârea.
În recursul declarat şi motivat în drept pe dispoziţiunile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. reclamantele critică Decizia sub următoarele aspecte:
- Decizia a fost pronunţată cu încălcarea dreptului la apărare prevăzut de art. 156 C. proc. civ., deoarece avocatul ales a pus concluzii în cauză după dezbateri, concluziile celorlalte părţi fiind puse în lipsa acestuia (aflat la un alt complet) şi prin strigarea dosarului peste rând.
În afară de aceasta, instanţa nu a pus în discuţie şi nu s-a pronunţat în privinţa cererilor de probaţiune formulate de reclamante în cuprinsul motivelor de apel.
Procedând în această manieră, recurentele afirmă că le-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil consfinţit de art. 21 alin. (3) din constituţie şi art. 6 din Convenţia Europeană a drepturilor şi libertăţilor fundamentale;
- considerentele hotărârii nu sunt susţinute de probe, motiv pentru care în apel au fost solicitate probe privind actele ce au stat la baza înscrierii dreptului de administrare în C.F. 15847 ind. Timişoara, a modului în care imobilul în cauză figurează în patrimoniul societăţii precum şi titlul cu care îl deţine. De asemenea s-a cerut în motivele de apel, efectuarea unei expertize contabile prin care să se stabilească valoarea participaţiei statului prin raportare la patrimoniul social al acesteia, verificându-se astfel incidenţa art. 21 din Legea nr. 10/2001.
La termenul din 7 noiembrie, instanţa nu a pus în discuţie cererea de probaţiune şi nu s-a pronunţat asupra acestei cereri, ceea ce echivalează cu o necercetare a fondului.
- Greşit instanţa a concluzionat că SC A. fiind o societate cu capital privat iar valoarea părţilor sociale deţinute de stat fiind mai mică decât aceea a imobilului revendicat, nu este posibilă restituirea acestuia în natură.
Instanţa nu reţine că SC A. nu deţine conform situaţiei de carte funciară, decât un drept de administrare asupra imobilului în litigiu, proprietatea acestuia revenind Statului Român. SC A. nu a depus nici o dovadă din care să rezulte că apartamentul în litigiu i-a fost atribuit în proprietate.
- În cauză, instanţa de apel preluând considerentele sentinţei a interpretat greşit dispoziţiunile art. 21 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 deoarece SC A. este un deţinător precar al imobilului. În contextul în care art. 1 şi art. 9 din Legea nr. 10/2001 instituie principiul restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv nu se justifică refuzul restituirii acestora în natură, indiferent de participaţia statului la capitolul social.
Recursul reclamantelor este nefondat.
Dreptul la apărare al reclamantelor nu a fost violat în cauză, de vreme ce avocatul acestora absent la dezbateri, dar înainte de ridicare şedinţei de judecată s-a prezentat punând concluzii. Luarea dosarului peste rând nu a fost probată, în afară de faptul că existenţa unor impedimente legate de prezenţa acestuia la alte complete putea fi evitată prin solicitarea scrisă de strigare a dosarului la o anumită oră. Mai mult, instanţa nu poate fi acuzată de nerespectarea ordinii de pe listă, dacă într-adevăr aceasta ar fi existat, în condiţiile în care apelantele prin avocat, au solicitat judecarea cauzei în condiţiile art. 242 alin. (2).
Cererea de probatorii a fost formulată de reclamante printr-o petiţie suplimentară motivelor de apel, cu depăşirea termenului prevăzut de art. 134 C. proc. civ.
Ca urmare, intervenind sancţiunea prevăzută de art. 287 alin. (2) C. proc. civ. aceea a decăderii, omisiunea instanţei de apel de a se pronunţa în privinţa acestora, nu afectează legalitatea deciziei pronunţate.
Corect s-a reţinut că SC A. Timişoara deţine proprietatea imobilului în litigiu înscris în C.F. 15847 pe numele statului. Iniţial imobilul a fost preluat de stat în temeiul Decretului nr. 134/1947 şi dat succesiv în administrarea Ministerului Sănătăţii şi apoi în administrarea O.F. Pârâta SC A. SA s-a constituit prin transformarea O.F. Timişoara în baza HG nr. 15/1991 şi în condiţiile Legii nr. 15/1990. Patrimoniul O.F. inventariat şi evaluat în temeiul art. 19 din Legea nr. 15/1990 a constituit capitalul social iniţial al SC A. deţinut integral de Statul Român şi vărsat în întregime la data constituirii societăţii. Societatea deţine proprietatea imobilului aflat în administrarea O.F. Timişoara şi înscris în C.F. 15847 în baza art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economiei de stat în regii autonome şi societăţi comerciale, respectiv HG nr. 15/1991 privind înfiinţarea societăţilor comerciale farmaceutice. Aşadar, modul de dobândire, respectiv de deţinere în proprietate a imobilului în litigiu este legal, iar menţiunile C.F. au doar un efect de opozabilitate în temeiul art. 25 din Legea nr. 7/1996 în afara de faptul că în situaţia dreptului de proprietate deţinut prin efectul legii, opozabilitatea dreptului se prezumă fără înscrierea în cartea funciară, potrivit art. 26 din Legea nr. 7/1996. Sub acest aspect, criticile din recurs prin care reclamantele contestă dreptul de proprietate al societăţii A. asupra imobilului litigios pe care îl deţine sunt nefondate.
Este cert stabilit cu statutul societăţii A., cu actele emise de oficiul registrului comerţului, depuse în recurs, prin care ni s-a comunicat structura acţionariatului, cu contractul de vânzare-cumpărare acţiuni şi actul adiţional la acest contract, că SC A. a fost privatizată în baza OUG nr.88/1997 şi că în prezent statul deţine, aşa cum rezultă din adresa nr. 6227 din 12 februarie 2008 a oficiului registrului comerţului, de pe lângă Tribunalul Timişoara, nu o acţiune, aşa cum eronat s-a reţinut în considerentele deciziei, ci un număr e 383.634 acţiuni corespunzător unei valori la aportul capitalului societăţii de 3836,40 RON.
Potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, imobilele terenuri şi construcţii preluate abuziv, care sunt deţinute la data intrării în vigoare a legii de o regie autonomă la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar sau asociat majoritar sau orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite în natură persoanei îndreptăţite prin decizie/dispoziţie motivată a organelor de conducere a unităţii deţinătoare.
Alineatul 2 al art. 21 statuează că prevederile alin. (1) sunt aplicabile şi atunci când statul sau o autoritate publică centrală sau locală (…) este acţionar sau asociat minoritar al unităţii care deţine imobilul, dacă valoarea acţiunilor sau părţilor sociale deţinute este mai mare sau egală cu valoarea corespunzătoare a imobilului a cărui restituire în natură este cerută.
În speţă, instanţa, în aplicarea principiului prevăzut de art. 7 din Legea nr. 10/2001 care consacră prioritatea acordării măsurilor reparatorii în natură precum şi a alin. (2) al art. 21 din lege, care transpune într-un mod specific acest principiu, în cazul societăţilor comerciale privatizate parţial, era datoare să dispună efectuarea unei expertize pentru evaluarea imobilului a cărui restituire în natură s-a solicitat, cu respectarea criteriilor legale de evaluare şi deducerea lucrărilor efectuate de societatea pârâtă în calitatea acesteia de proprietar.
În funcţie de încadrarea valorică a imobilului în valoarea acţiunilor deţinute de stat la capitolul social al SC A., se va decide, în aplicarea alin. (2) din art. 21 din Legea nr. 10/2001 asupra modalităţii de restituire a imobilului în litigiu.
În temeiul art. 313 C. proc. civ. recursul reclamantelor va fi admis iar Decizia nr. 480 din 7 noiembrie 2007 casată cu trimitere, deoarece modul de abordare a cauzei de către instanţă echivalează cu o nesoluţionare a acesteia pe fond.
Instanţa de trimitere urmează a analiza şi motivele de nelegalitate ale deciziei, faţă de criticile Consiliului Local al Municipiului Timişoara şi ale Municipiului Timişoara privitoare la lipsa de legitimare a acestora, considerent pentru care va fi admis în temeiul art. 313 C. proc. civ. şi recursul Consiliului Local al Municipiului Timişoara şi al Municipiului Timişoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamantele K.O., K.E. şi pârâţii Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Municipiul Timişoara împotriva deciziei nr. 480 din 7 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4776/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4702/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
