ICCJ. Decizia nr. 4776/2009. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4776/2009
Dosar nr. 7181/105/200.
Şedinţa publică din 8 aprilie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
La 9 august 2006 contestatorul D.A.N. a chemat în judecată pe intimaţii Primarul Municipiului Ploieşti şi N.G.S., solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună modificarea în parte a dispoziţiei nr. 3741 din 7 iulie 2007 emisă de Primarul Municipiului Ploieşti prin care i s-a respins notificarea autorului său D.N., apreciindu-se că nu s-a făcut dovada calităţii de moştenitor a acestuia, a fostei proprietare a imobilului construcţie şi teren, D.M.(O.M.) situat în Ploieşti.
În motivarea contestaţiei, contestatorul a arătat că în mod nejustificat s-a respins notificarea autorului său D.N. întrucât acesta a fost fratele lui D.M.(O.M.), fapt ce rezultă din actul de donaţie autentificat sub nr. 2168 din 17 mai 1990 de fostul notariat de Stat Câmpina.
A mai arătat contestatorul că D.M. a avut o fiică, pe O.V. decedată în anul 1985, care este mama intimatei N.(E.)G.S., astfel încât moştenitorii lui D.N. (bunicul său) sunt tatăl acestuia D.N. şi intimata (E.)N.G.S.
Primarul Municipiului Ploieşti, cu adresa nr. 9583 din 24 februarie 2003, a adoptat soluţia acordării de măsuri reparatorii pentru D.N. şi respingerea cererii notificate de E.G.S.
Că, deşi a fost convins că se va emite o dispoziţie favorabilă pentru autorul său, în realitate i-a fost respinsă notificarea.
Intimata N.G.S. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestaţiei, arătând că în calitate de moştenitoare a bunicii sale O.M., conform certificatului de moştenitor nr. 2167/1992 este singura îndreptăţită la despăgubiri.
Prin sentinţa civilă nr. 204 din 6 februarie 2007 pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia civilă, a fost admisă contestaţia formulată de D.A.N., a fost modificată în parte dispoziţia nr. 3741 din 7 iulie 2006 emisă de Primarul Municipiului Ploieşti, constatând dreptul contestatorului de a beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent în despăgubiri prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru patru apartamente şi suprafaţa de 491,30 mp, teren situat în Ploieşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Autorii contestatorului şi ai intimatei N.G.S., numiţii D.N. şi D.A. (bunicii acestora) au dobândit de la S.U.R. şi R.G., un teren în suprafaţă de 267,30 mp, pe care se afla o prăvălie şi o construcţie cu 10 camere, conform actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 320.2 transcris la nr. 4886 din 16 mai 1935 de Tribunalul Prahova, situat în Ploieşti.
Ulterior, prin actul de vânzare-cumpărare nr. 7223/1935, bunicii contestatorului au mai cumpărat o suprafaţă de teren de 144 mp.
Prin Decretul nr. 92/1950, anexa nr. 5, poziţia 131 imobilul în litigiu a fost naţionalizat de la D.O.M., fiind apoi demolat şi expropriat prin Decretul nr. 417/1986.
D.O.M., conform declaraţiei de notorietate dată de R.A. şi A.G., autentificată sub nr. 3226/2006 este una şi aceeaşi persoană cu D.M. şi O.M., decedată la 19 aprilie 1992, bunica intimatei N.G.S. şi a contestatorului, mama defuncţilor D.N. şi O.M., tatăl şi respectiv mama contestatorului şi a intimatei.
Din declaraţiile martorilor audiaţi la cererea contestatorului, a reţinut prima instanţă că imobilul în litigiu a fost proprietatea bunicilor contestatorului şi a intimatei, fiind la data exproprierii, format din 5 apartamente, din care ulterior, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 212/1974 autoarea intimatei O.M., locuind într-un apartament format din 2 camere, l-a redobândit, iar ulterior, toate cele 5 apartamente fiind demolate.
Faţă de această situaţie şi având în vedere că O.M. a deţinut în proprietate numai unul din cele 5 apartamente naţionalizate de la bunicii părţilor, pentru care s-a emis Decizia contestată, rămânând în afara acesteia celelalte 4 apartamente, instanţa de fond a pronunţat soluţia mai sus menţionată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel intimaţii N.G.S. şi Primarul Municipiului Ploieşti, criticând-o ca nelegală şi netemeinică întrucât contestatorul nu a făcut dovada calităţii de moştenitor al fostei proprietare a imobilului, respectiv D.O.M. (bunica intimatei N.G.S.) care nu este bunica contestatorului, în realitate fiind mătuşa acestuia şi sora tatălui.
Apelanta-intimată N.G.S. a mai arătat că, în mod greşit prima instanţă a reţinut că i se cuvine doar un apartament din cele 5, în realitate întreg imobilul aparţinând acesteia.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 400 din 5 octombrie 2007 a respins ca nefondate apelurile declarate de intimaţii Primarul Municipiului Ploieşti şi N.G.S., pentru următoarele considerente:
Contestatorul D.A.M. şi intimata N.G.S. au ca autori comuni pe D.N. şi D.G.A. în calitate de bunici şi străbunici ai acestora, proprietarii imobilului din litigiu.
Cei doi defuncţi au avut doi copii respectiv D.N., tatăl contestatorului şi D.M., bunica intimatei N.G.S., astfel că acest lucru face incontestabil dreptul intimatului la a beneficia de reparaţia reglementată de Legea nr. 10/2001 pentru imobilele preluate abuziv la stat şi ulterior expropriate ce au aparţinut bunicilor săi, în egală măsură cu intimata apelantă.
Mai reţine curtea de apel că în mod corect prima instanţă a constatat dreptul contestatorului pentru 4 din cele 5 apartamente şi pentru suprafaţa de 411,30 mp, întrucât în anul 1974 în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 212/1974 al cincilea apartament a fost cumpărat de la stat de către bunica apelantei intimate, D.O.M., devenind proprietatea exclusivă a acesteia.
Ca atare, cu privire la acest apartament dreptul la măsuri reparatorii revine numai apelantei-intimate atâta vreme cât este unica moştenitoare a acesteia din urmă fostă proprietară.
Că nici un moment, contestatorul D.A. nu a pretins vreun drept la reparaţie pentru acest apartament şi nici nu a susţinut faptul că D.O.M. ar fi fost autoarea sa şi că ar avea vocaţie succesorală la moştenirea acesteia.
În raport cu cele expuse, curtea a mai reţinut că atâta vreme cât nu s-a făcut dovada faptului că toate cele 5 apartamente şi terenul ce formează imobilul în litigiu ar fi aparţinut în exclusivitate autoarei defuncte a apelantei, criticile formulate sunt nefondate.
Împotriva acestei din urmă decizii au declarat recurs intimata N.G.S. şi Primarul Municipiului Ploieşti.
Dezvoltând criticile de nelegalitate recurenta-intimată N.G.S. a arătat că bunica sa O.M. figurează în Decretul nr. 92/1950 ceea ce atestă calitatea de proprietar a acesteia pe întreg imobilul în litigiu.
În cazul în care instanţele au reţinut faptul că bunica sa, O.M. şi fratele acesteia, D.N. au devenit proprietari asupra imobilului, atunci trebuiau să reţină că fiecare au avut un drept de proprietate de ½ din masa succesorală compusă din acest imobil, pe care l-au transmis mai departe la proprii moştenitori, aşa cum rezultă de fapt şi din certificatele de moştenitor aflate la dosar.
În acest sens, recurenta a arătat că ambele instanţe au greşit atunci când au reţinut faptul că, D.A. are un drept de proprietate asupra întregului imobil prin moştenire de la tatăl său D.N., în condiţiile în care acesta are un drept de proprietate de ½ din imobil, aşa cum reţine şi instanţa de apel.
De asemenea, instanţele nu au luat în considerare faptul că mama sa, care era fiica naturală a lui D.N., tatăl contestatorului (mama recurentei şi contestatorul au fost fraţi consangvini cu drept de moştenire după acesta) a fost adoptată cu efecte restrânse de O.M. (bunica recurentei), astfel încât aceasta din urmă şi-a păstrat dreptul de moştenire şi după tatăl său D.N. cât şi după mama sa adoptivă, O.M.
A mai arătat recurenta, că şi în condiţiile în care instanţa ar reţine faptul că imobilul a fost în proprietatea celor doi soţi, părinţii bunicii sale O.M.şi a bunicului natural D.N. atunci dreptul de moştenire care i-a fost transmis, ca urmare a adopţiei cu efecte restrânse îi dă un drept de proprietate de ½ după bunica sa O.M. şi un drept de ¼ după bunicul său natural D.N.
Primarul Municipiului Ploieşti a criticat Decizia atacată ca fiind nelegală, întrucât instanţa de apel, în mod greşit a considerat că nu s-a dovedit în nici un fel faptul că D.O.M. a dobândit întregul imobil în proprietate de la defuncţii săi părinţi cât şi faptul că intimatul-contestator are dreptul de a beneficia de reparaţia integrală pentru imobilul expropriat.
A mai arătat recurentul că în absenţa unor probe contrare, existenţa şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de notorietate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura iar persoana individualizată în act este presupusă că deţine imobilul sub nume de proprietar.
În consecinţă, câtă vreme în Decretul nr. 92/1950, poziţia 131 figurează D.O.M., se prezumă că aceasta deţinea imobilul compus din 5 apartamente în calitate de proprietar.
Faţă de cele prezentate a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, iar pe fond respingerea contestaţiei şi menţinerea dispoziţiei nr. 3747/2006 emisă de Primarul Municipiului Ploieşti.
Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, în raport de probele administrate în cauză, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate pentru considerentele ce urmează.
Potrivit principiilor generale ale devoluţiunii legale a moştenirii, respectiv principiul chemării la moştenire în ordinea claselor de moştenitori legali, principiul proximităţii gradului de rudenie între moştenitorii din aceeaşi clasă şi principiului egalităţii între rudele din aceeaşi clasă şi de acelaşi grad chemate la moştenire de pe urma defuncţilor D.P.N. şi D.A. au rămas ca moştenitori legali, în cote egale de câte ½ fiecare, fiul şi fiica defuncţilor, respectiv D.O.M. şi D.N.N.
Masa succesorală a acestora va fi culeasă de moştenitorii lor legali, D.A. şi O.V. în mod diferenţiat, în funcţie de regimul juridic aplicabil adopţiei privind pe numita O.V., sora intimatului contestator D.A.M. (după tatăl comun D.N.N.), care a fost adoptată cu efecte restrânse de O.M. în anul 1953.
Conform certificatului de moştenitor nr. 2167/1992 unica moştenitoare a defunctului O.M.D. este contestatoarea N.G.S.
În cazul adopţiei cu efecte restrânse, adoptatul şi descendenţii lui devin rudă numai cu adoptatorul, nu şi cu rudele acestuia, dar păstrează şi legăturile de rudenie cu părinţii fireşti şi cu rudele acestora.
În acest caz, instanţa avea obligaţia să stabilească vocaţia succesorală a recurentei şi intimatului-contestator în raport de regimul juridic aplicabil adopţiei cu efecte restrânse şi dreptul la măsuri reparatorii asupra bunurilor în litigiu.
Deşi curtea de apel a reţinut că, potrivit certificatului de moştenitor nr. 362 din 30 martie 1990 „succesorii celor doi au fost D.N. tatăl, contestatorului şi O.M. bunica apelantei intimate N.G.S. şi acest lucru formează incontestabil dreptul intimatului contestator la a beneficia de reparaţia reglementată de Legea nr. 10/2001 pentru imobilele preluate abuziv la stat şi ulterior expropriate ce au aparţinut bunicilor săi, în egală măsură cu intimata-apelantă".
Apelul recurentei N.G.S. a fost respins, contrar acestor considerente.
În consecinţă, în temeiul art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate, va casa Decizia şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, pentru stabilirea corectă a situaţiei de fapt.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de intimaţii N.G.S. şi Primarul municipiului Ploieşti împotriva deciziei nr. 400 din 5 octombrie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4842/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4768/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
