ICCJ. Decizia nr. 4903/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4903/2009
Dosar nr. 1472/1/2008
Şedinţa publică din 27 aprilie 200.
Asupra recursului civil de faţă;
Prin cererea înregistrată la data de 26 martie 2003, sub nr. 1761/2003, pe rolul Tribunalului Arad, reclamantul H.O.H. a chemat în judecată pe pârâta SC R. Sîntana, solicitând instanţei, ca prin sentinţa ce o va pronunţa să dispună anularea deciziei nr. 50 din 3 februarie 2003 emisă de pârâtă şi, totodată, să dispună restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 5.856 mp şi a unui atelier împreună cu un şopron, imobilul fiind situat în localitatea Comlăuşi, conform C.F. nr. 798 Comlăuşi.
În motivarea cereri sale, reclamantul a arătat că terenul şi construcţiile au fost proprietatea mătuşii sale R.V., al cărei moştenitor este, fiind expropriate în mod abuziv.
În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize topografice.
Ulterior, pârâta a emis Decizia nr. 548 din 3 noiembrie 2003 prin care a revocat Decizia nr. 50/2003 cu motivaţia că nu este competentă, conform Legii nr. 10/2001, să soluţioneze cererea de restituire formulată de petent.
Şi împotriva acestei decizii a formulat plângere reclamantul.
Prin sentinţa civilă nr. 858 din 9 decembrie 2003 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 1731/2003, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC R. Sîntana; a fost respinsă plângerea formulată de reclamant împotriva Deciziei civile nr. 50/2003 emisă de către pârâtă; a fost admisă plângerea formulată împotriva Deciziei nr. 548/2003, care a fost anulată.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că pârâta are calitate procesuală pasivă şi are obligaţia de a emite dispoziţie motivată de restituire sau ofertă pentru acordarea de măsuri reparatorii.
Deoarece notificarea a fost soluţionată prin Decizia nr. 50/2003, unitatea emitentă nu mai putea să revoce această decizie prin Decizia nr. 548/2003, mai ales că prima decizie fusese deja comunicată persoanei îndreptăţite.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul H.O.H. şi pârâta SC R. Sîntana, iar prin Decizia civilă nr. 1641 din 30 iunie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, în dosarul nr. 829/C/2004, a fost admis apelul reclamantului; a fost schimbată în parte sentinţa în sensul admiterii acţiunii reclamantului; a fost anulată Decizia nr. 50/2003 emisă de către SC R. Sîntana şi a fost obligată aceasta să facă ofertă de restituire prin echivalent corespunzătoare valorii terenului şi respectiv construcţiei.
Prin aceeaşi decizie a fost respins apelul declarat de pârâtă.
Instanţa de apel a reţinut că imobilul înscris în C.F. 796 Comlăuşi a fost proprietatea antecesoarei reclamantului, fiind preluat în mod abuziv de către stat prin expropriere.
Notificarea a fost adresată iniţial Primăriei Sîntana care, prin Dispoziţia nr. 2359/2002, a trimis pârâtei dosarul în vederea soluţionării notificării cu privire la construcţii.
În ceea ce priveşte terenul menţionat în notificare, deoarece pe raza comunei Comlăuşi nu mai exista teren disponibil, în temeiul Legii nr. 1/2000, reclamantul a fost înscris în Anexa nr. 39 pentru despăgubiri, urmând ca pentru construcţii să primească despăgubiri prin echivalent, conform Legii nr. 10/2001.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC R. Sîntana, iar prin Decizia civilă nr. 5403 din 1 iunie 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, în dosarul nr. 39684/1/2004 (număr vechi 17103/2004), a fost admis recursul declarat de pârâtă; a fost casată Decizia recurată şi s-a trimis cauza la aceeaşi instanţă pentru rejudecarea apelurilor.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de recurs a reţinut că instanţa de apel trebuia să hotărască asupra a două chestiuni, şi anume : calitatea de unitate deţinătoare a pârâtei SC R. Sîntana şi aplicabilitatea art. 27 din Legea nr. 10/2001.
S-a mai reţinut că instanţa de apel a omis să analizeze legalitatea Deciziei nr. 548/2003 şi nu a motivat de ce a respins apelul declarat de pârâtă.
Prin Decizia civilă nr. 404/A din 24 septembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în dosarul nr. 39684/1/C/2004, a fost admis apelul declarat de către reclamant; a fost schimbată în parte sentinţa nr. 858 din 9 decembrie 2003 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 1761/2003; a fost anulată Decizia nr. 50 din 3 februarie 2003 emisă de pârâtă şi aceasta a fost obligată să soluţioneze notificarea transmisă de către reclamantă; a fost menţinută sentinţa apelată cu privire la anularea Deciziei nr. 548/2003 emisă de pârâtă.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că pârâta este unitatea deţinătoare în sensul Legii nr. 10/2001, având, prin urmare, obligaţia de a soluţiona notificarea reclamantului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC R. Sîntana, aducându-i următoarele critici :
- Decizia recurată este dată cu încălcarea normelor legale în vigoare, deoarece, în mod greşit instanţa de apel a reţinut că pârâta ar fi unitate deţinătoare în sensul Legii nr. 10/2001.
Prin Decizia de casare nr. 5403 din 1 iunie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a specificat faptul că instanţa de apel trebuia să analizeze două chestiuni, şi anume: calitatea de unitate deţinătoare a pârâtei şi aplicabilitatea dispoziţiilor art. 27 (în prezent art. 29) din Legea nr. 10/2001.
Prima chestiune a fost tratată în mod superficial şi cu încălcarea legii de către instanţa de apel, deoarece pârâta este o unitate de drept privat şi, potrivit art. 21 din Legea nr. 10/2001, numai unităţile de stat ( autorităţi publice, regii autonome, societăţi comerciale în care statul este acţionar ) sunt unităţi deţinătoare obligate să dispună restituirea în natură, în toate celelalte cazuri despăgubirea se acordă prin echivalent, la propunerea autorităţilor locale.
- În considerentele deciziei recurate nu s-a analizat aplicabilitatea în speţă a dispoziţiilor art. 27 din Legea nr. 10/2001, aşa cum a dispus instanţa de recurs, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ.
Pârâta menţionează că bunurile solicitate a fi restituite, au ieşit din patrimoniul public şi au intrat în patrimoniul unei persoane private, fiind aplicabile dispoziţiile art. 27 (în prezent art. 29) din Legea nr. 10/2001.
Analizând Decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce urmează :
Prin Decizia nr. 5403 din 1 iunie 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, în dosarul nr. 39684/1/2004, în primul ciclu procesual, a fost admis recursul declarat de către pârâtă; a fost casată Decizia civilă nr. 1641 din 30 iunie 2004 a Curţii de Apel Timişoara şi a fost trimisă cauza aceleiaşi instanţe, spre rejudecarea apelurilor.
S-a stabilit de către instanţa supremă, în mod irevocabil, că, în rejudecarea apelurilor, instanţa de apel trebuie să analizeze două aspecte, şi anume: calitatea de unitate deţinătoare a pârâtei şi aplicabilitatea dispoziţiilor art. 27 ( în prezent art. 29 ) din Legea nr. 10/2001.
Instanţa de apel, în rejudecarea apelurilor, nu a analizat deloc aplicabilitatea dispoziţiilor art. 27 (în prezent art. 29) din Legea nr. 10/2001 şi a analizat, în mod cu totul superficial, calitatea de unitate deţinătoare a pârâtei, încălcând astfel dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în conformitate cu care, în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi a necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Mai mult, instanţa de apel nici nu s-a pronunţat asupra apelului declarat de către pârâta SC R. Sîntana.
Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 315 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa Decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecarea apelurilor la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SA R. Sîntana, împotriva deciziei nr. 404/A din 24 septembrie 2007 a Curţii de Apel Timişoara.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecarea apelurilor aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4898/2009. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4842/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
