ICCJ. Decizia nr. 4992/2009. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4992/2009
Dosar nr. 8453/111/200.
Şedinţa publică din 29 aprilie 2009
Asupra recursului de faţă, constată:
Prin sentinţa civilă nr. 82 din 28 ianuarie 2003 (dosar nr. 8158/ 2003), Tribunalul Cluj şi-a declinat competenţa de soluţionare a cererii disjunse de acţiunea principală în favoarea Judecătoriei Cluj.
Cererea disjunsă, astfel cum a fost precizată la data de 9 octombrie 2003, avea ca obiect solicitarea reclamanţilor B.A.I.Ş. şi B.O.V., formulată în contradictoriu cu pârâţii Consiliul local al municipiului Cluj, SC I.D.I.T. SRL Bucureşti, SC E. SA Cluj Napoca, Banca Transilvania, SC A. SA. Alba Iulia şi Cabinetul individual de avocatură B.I., de a se constata preluarea abuzivă şi fără titlu valabil de stat a imobilului identificat în petitul cererii.
Totodată, reclamanţii au cerut ca, în baza art. 46 din Legea nr. 10/2001, să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1091 din 1 octombrie 1997 de BNP L.M., intervenit între pârâtele SC E. SA Cluj Napoca şi SC I.D.I.T. SRL Bucureşti, având ca obiect imobilul în litigiu, precum şi efectuarea cuvenitelor rectificări în registrul de carte funciară, în raport de prevederile art. 9 din legea mai sus arătată.
Sentinţa civilă menţionată a rămas definitivă şi irevocabilă, ca urmare a respingerii căilor de atac exercitate de părţile litigante.
Prin sentinţa civilă nr. 3832 din 9 aprilie 2004, Judecătoria Cluj a respins cererea dedusă judecăţii, astfel cum a fost precizată.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii.
Prin încheierea nr. 643 din 5 noiembrie 2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a strămutat judecata cauzei de la Curtea de Apel Cluj la Curtea de Apel Oradea.
Prin Decizia civilă nr. 101 din 14 februarie 2005, Curtea de Apel Oradea a admis apelul declarat de reclamanţi, a anulat sentinţa judecătoriei şi a trimis cauza pentru a fi soluţionată în primă instanţă Tribunalului Bihor.
În motivarea deciziei instanţa a reţinut că reclamanţii au dedus judecăţii o acţiune întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, caz în care, prin asimilarea litigiului cu cele prevăzute de art. 24 şi art. 31 din lege, competenţa de soluţionare a acţiunii judecăţii în primă instanţă revine tribunalului şi nu judecătoriei.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâtele SC E. SA Cluj Napoca şi SC I.D.I.T. SRL Bucureşti, invocând, printre altele, că, faţă de natura pricinii, competenţa de judecată a cauzei în primă instanţă revenea judecătoriei.
Prin Decizia civilă nr. 1220/R din 16 noiembrie 2006, Curtea de Apel Oradea a luat act că pârâtele au renunţat la judecata recursului.
Prin sentinţa civilă nr. 497 din 29 mai 2007, Tribunalul Bihor a respins cererea cu judecata căreia a fost investit, reţinând că este dată excepţia puterii lucrului judecat, prevăzută de dispoziţiile art. 1201 C. civ., în raport de menţiunile deciziei civile nr. 2173/R/2005 a Curţii de Apel Cluj, întrucât reclamanţii au dedus judecăţii o reformulare a cererii deja soluţionată prin Decizia menţionată, cu precizarea că sub aspectul excepţiei reţinute, nu este necesar să existe identitate între obiectele celor două procese ci este suficient să urmărească obţinerea aceluiaşi rezultat.
Prin Decizia civilă nr. 447 din 19 octombrie 2007, Curtea de Apel Oradea a admis apelul declarat de reclamanţi, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În motivarea deciziei instanţa a reţinut că, atâta timp cât cererea dedusă judecăţii în prezenta cauza este întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001 şi nu pe cele dreptul comun, astfel cum s-a statuat irevocabil prin Decizia civilă nr. 101/2005 a Curţii de Apel Oradea, în mod greşit tribunalul a reţinut că ar fi incidenţă excepţia puterii lucrului judecat în raport de hotărârea judecătorească mai sus arătată, care a fost pronunţată asupra unei cereri în revendicare, întemeiată pe normele dreptului comun.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâtele SC E. SA Cluj Napoca şi SC I.D.I.T. SRL Bucureşti, invocând incidenţa motivelor prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea recursurilor pârâtele susţin că, în mod nelegal, instanţa de apel a reţinut că Decizia civilă nr. 101/2005 a Curţii de Apel Oradea ar fi obligatorie pentru instanţa de trimitere cu privire la natura cererii deduse judecăţii, întrucât, pe de o parte, curtea de apel a fost învestită cu verificarea competenţei materiale în raport de valoarea obiectului pricinii şi nu în raport de natura pricinii şi, pe de altă parte, fiind vorba de o hotărâre pronunţată de o instanţă de apel, aceasta nu era obligatorie pentru instanţa de trimitere.
Ca atare, pârâtele susţin că prima instanţă era abilitată să recalifice cererea dedusă judecăţii ca fiind formulată în procedura dreptului comun, întemeiată pe dispoziţiile art. 480-481 C. civ. şi să reţină excepţia puterii lucrului judecat, soluţie ce se impunea cu atât mai mult cu cât cererea a fost disjunsă de petitul cererii introductive întemeiat pe prevederile Legii nr. 10/2001, acesta din urmă fiind respins, ca prematur formulat, prin sentinţa civilă nr. 82/2003 a Tribunalului Cluj.
Analizând criticile formulate de pârâte, care se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu pot fi primite pentru următoarele considerente:
În drept, instanţele au a verifica, prealabil cercetării fondului cauzei, dacă au fost legal învestite cu judecata litigiului în raport de normele de competenţă materială sau teritorială prevăzute de dispoziţiile Codului de procedură civilă.
Verificarea respectării normelor de competenţă se realizează atât de instanţa învestită cu judecata litigiului, la cererea părţilor litigante sau din oficiu, cât şi pe calea controlului judiciar, de către instanţele ierarhic superioare învestite cu judecata căilor de atac (apel sau recurs).
În acest din urmă caz, hotărârea instanţei de control judiciar prin care se statuează cu privire la competenţa unei anumite instanţe de a soluţiona litigiul este obligatorie, cât timp aceasta este irevocabilă (adică, este pronunţată de o instanţă de recurs sau, fiind pronunţată de o instanţă de apel nu a fost atacată cu recurs ori recursul a fost respins) şi, cât timp, instanţa în favoarea căreia s-a stabilit competenţa nu se declară necompetentă şi nu declanşează un conflict negativ de competenţă.
În speţa supusă analizei, într-un prim ciclu procesual al cauzei în apel, prin Decizia civilă nr. 101 din 14 februarie 2005, Curtea de Apel Oradea a statuat că reclamanţii au dedus judecăţii o cerere întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001 şi că, în raport de prevederile acestui act normativ, competenţa materială de primă instanţă aparţine secţiei civile a tribunalului, sens în care a trimis cauza, spre competentă soluţionare, Tribunalului Bihor.
Decizia instanţei de apel, prin care s-a statuat cu privire la natura juridică a litigiului dedus judecăţii şi, pe cale de consecinţă, cu privire la instanţa competentă să-1 judece în primă instanţă, a rămas irevocabilă ca urmare a faptului că pârâtele SC E. SA Cluj Napoca şi SC I.D.I.T. SRL Bucureşti şi-au retras recursul.
La rândul său, Tribunalul Bihor, învestit cu judecata cauzei, nu a declanşat un conflict de competenţă ci a procedat la judecata litigiului.
Aşa fiind, soluţia dispusă prin Decizia civilă nr. 101 din 14 februarie 2005 Curtea de Apel Oradea a intrat în puterea lucrului judecat.
Ca atare, Înalta Curte nu poate primi critica adusă de pârâtele SC E. SA Cluj Napoca şi SC I.D.I.T. SRL Bucureşti hotărârii recurate, potrivit căreia Decizia civilă nr. 101/ 2005 a Curţii de Apel Oradea, prin care s-a statuat cu privire la natura juridică a cererii deduse judecăţii, nu ar fi fost obligatorie pentru instanţa de trimitere, sens în care aceasta era abilitată să recalifice cererea dedusă judecăţii.
De altminteri, în argumentarea excepţiei autorităţii lucrului judecat, tribunalul nici nu a reţinut că ar fi procedat la o recalificare a cererii deduse judecăţii ci a motivat că pentru retinerea acestei excepţii nu este necesar să existe o identitate de obiect, ci este suficient ca prin cele două cereri deduse judecăţii partea reclamantă să urmărească acelaşi rezultat, fără însă a observa că cele două cereri au cauze juridice diferite.
Problema cauzei juridice a fost tranşată, de altfel, în mod irevocabil, astfel s-a arătat deja, prin Decizia nr. 101 din 14 februarie 2005 a Curţii de Apel Oradea, care trimiţând pricina spre judecare în primă instanţă tribunalului, a avut în vedere calificarea şi fundamentul juridic al acesteia, dat de dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Aşa fiind, pentru considerentele arătate, Înalta Curte urmează a constata că recursul dedus judecăţii se dovedeşte a fi nefondat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut şi că prin dezvoltarea motivelor de recurs nu se formulează critici care să se încadreze în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., motiv pentru care nu poate fi analizat.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâtele SC L.D.T.I. SRL şi SC E. SA împotriva deciziei nr. 447 din 19 octombrie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4932/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5004/2009. Civil → |
|---|
