ICCJ. Decizia nr. 5058/2009. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5058/2009
Dosar nr. 5332/99/200.
Şedinţa publică din 30 aprilie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 31 martie 2006 reclamantele B.V.M. şi O.M.R. au chemat în judecată pe pârâtul Primarul Municipiului Iaşi solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să se dispună anularea dispoziţiei nr. 260/2006 emisă de pârât, în parte, în ceea ce priveşte suprafaţa de 258,89 mp.
În motivarea acţiunii reclamantele au arătat că antecesorul acestora N.P.B. prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 19 aprilie 1920 a devenit proprietarul imobilului situat în Iaşi, pe care erau edificate trei construcţii, aşa cum rezultă din Ordonanţa de adjudecare nr. 710 din 5 decembrie 1905.
Ulterior, la 11 mai 1932 autorul lor şi-a întregit proprietatea prin cumpărarea suprafeţei de 172,96 mp, de la T.C.L.
Au mai arătat reclamantele că, pe parcursul a peste 70 de ani, forma şi vecinătăţile imobilului în litigiu au rămas neschimbate aşa cum rezultă din planurile cadastrale ale Municipiului Iaşi din anii 1940, 1955 şi 1989, fapt susţinut şi de expertizele tehnice dispuse în cauză.
Imobilul în litigiu a fost preluat abuziv în temeiul Decretului nr. 92/1950.
Tribunalul Iaşi, prin sentinţa civilă nr. 1134 din 6 iunie 2007 a respins ca nefondată acţiunea reclamantelor B.V.M. şi O.M.R. pentru următoarele considerente:
Prin dispoziţia nr. 260 din 3 februarie 2006 emisă de Primarul Municipiului Iaşi s-a dispus restituirea în parte a imobilului, teren în suprafaţă de 844,05 mp şi construcţii 188,06 mp, iar pentru cele 5 apartamente şi suprafaţa aferentă acestora de 258,89 mp, s-a propus acordarea de măsuri reparatorii, întrucât nu poate fi restituită în natură deoarece a făcut obiectul Legii nr. 112/1995.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamantele susţinând că hotărârea este motivată confuz, nu analizează probele administrate în cauză şi a interpretat greşit dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 10/2001.
Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, prin Decizia nr. 134 din 17 septembrie 2008 a respins apelul declarat de reclamantele B.V.M. şi O.M.R. reţinând următoarele:
Din examinarea considerentelor hotărârii primei instanţe rezultă că aceasta este motivată în fapt şi în drept, a stabilit corect actele normative incidente în cauză, astfel încât susţinerea apelantelor că în speţă ar fi aplicabile dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. a fost înlăturată.
Pe fondul cauzei, curtea de apel a reţinut că reclamantele nu au făcut dovada întinderii suprafeţei de teren preluată de stat în mod abuziv, întrucât din înscrisurile aflate la dosar nu rezultă suprafaţa preluată, arătându-se doar vecinătăţile, iar experţii la întocmirea lucrărilor au avut în vedere prezumţia prevăzută de art. 24 din Legea nr. 10/2001.
În speţă, prezumţia instituită de art. 24 din Legea nr. 10/2001 nu a fost răsturnată întrucât din procesul-verbal nr. 398 din 24 noiembrie 1950 prin care s-a pus în executare măsura preluării abuzive a imobilului se precizează că întinderea suprafeţei de teren preluată de la autorul reclamantelor a fost de 1291 mp
Împotriva acestei din urmă decizii reclamantele B.V.M. şi O.M.R. au declarat recurs invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Dezvoltând criticile de nelegalitate recurentele-reclamante au arătat că instanţele au făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001 întrucât nu au făcut o interpretare teleologică a textului şi a scopului pentru care a fost edictat de legiuitor.
Sensul prezumţiei instituite de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 este acela că, în cazul în care persoana îndreptăţită la restituire nu poate obţine alte înscrisuri care să dovedească dreptul său de proprietate asupra imobilului preluat abuziv, aceasta să poată obţine reconstituirea exclusiv în baza actului normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura.
Prezumţia este instituită exclusiv în favoarea persoanei îndreptăţită la restituire, ea devenind incidentă doar în cazurile în care această persoană face dovada imposibilităţii obţinerii altor înscrisuri referitoare la dreptul de proprietate şi întinderea acestuia.
Recurentele-reclamante au mai susţinut că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 24.2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 întrucât întinderea dreptului de proprietate rezultă din celelalte mijloace de probă depuse la dosar şi nu din procesul-verbal de punere în aplicare a măsurii de preluare abuzivă a imobilului în litigiu.
Sub acest aspect, recurentele au arătat că întinderea dreptului de proprietate, respectiv 1498 mp, rezultă din planurile cadastrale ale Municipiului Iaşi din anii 1940, 1955 şi 1989, întrucât forma şi vecinătăţile proprietăţii au rămas neschimbate.
Faptul că în procesul-verbal nr. 398 din 24 noiembrie 1950 a fost înscrisă suprafaţa de 1291 mp şi nu 1498 mp se explică prin lipsa unei schiţe a terenului şi o măsurătoare a acestuia, ceea ce face de altfel şi o imposibilă individualizare în concret la momentul de faţă a suprafeţei de 1291 mp în cadrul suprafeţei de 1498 mp.
În aceste condiţii, instanţa ar fi trebuit să facă aplicarea prezumţiei instituite de art. 1 lit. c) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, potrivit cu care „faptul că imobilul se regăseşte în patrimoniul statului constituie o prezumţie relativă de preluare abuzivă".
Faţă de cele expuse a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat.
Verificând legalitatea deciziei recurate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale aplicate, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Aşa cum corect a reţinut atât prima instanţă cât şi curtea de apel, potrivit art. 24 din Legea nr. 10/2001, republicată, în absenţa unor probe contrare, existenţa şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.
În speţă, din procesul-verbal nr. 398 din 24 noiembrie 1950 prin care s-a pus în executare măsura preluării abuzive a imobilului situat în str. Iaşi, rezultă că suprafaţa de teren preluată a fost de 1291 mp şi nu de 1498 mp cum susţin recurentele.
Înscrisurile aflate la dosarul cauzei, respectiv planurile cadastrale ale Municipiului Iaşi din anii 1940, 1955 şi 1989, concluziile celor două expertize extrajudiciare cât şi a expertizei dispuse în cauză, coroborate cu adresa nr. 13251 din 24 mai 2004 a Consiliului Local al Municipiului Iaşi, nu fac dovada întinderii dreptului de proprietate al antecesorului recurenţilor ci atestă vecinătăţile terenului, amplasamentul parcelelor în litigiu.
Pe de altă parte, din notificarea formulată de recurentele-reclamante la data de 31 iulie 2001 rezultă că acestea au solicitat restituirea imobilului situat în Iaşi, compus la data naţionalizării din: 465 mp clădiri, 826 mp curte, total suprafaţă 1291 mp.
În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de reclamantele B.V.M. şi O.M.R., împotriva deciziei nr. 124 din 17 septembrie 2008 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă, va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii B.V. şi O.R. împotriva deciziei nr. 124 din 17 septembrie 2008 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5172/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5064/2009. Civil → |
|---|
