ICCJ. Decizia nr. 5000/2009. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea de intervenție în interes propriu, (disjunsă prin încheierea din 23 mai 2005 dată de Tribunalul Prahova în dosarul nr.38712005, având ca obiect o acțiune în evacuare), astfel cum a fost precizată, reclamanta M.A., în nume propriu și în calitate de mandatară a surorilor sale M.N. și S.E. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâții Primăria municipiului Ploiești, SC D. SRL, Prefectura Județului Prahova și Statul Român să fie despăgubită cu suma de 3.000.000.000 lei, reprezentând contravaloarea parterului imobilului situat în municipiul Ploiești, jud. Prahova, cu suma de 1.000.000.000 lei, reprezentând contravaloarea apartamentului nr. 3 situat la etajul 3 al aceluiași imobil, suma de 5000 dolari SUA, reprezentând contravaloarea unui ceas de aur, precum și daune cominatorii.
Ulterior, reclamantele au precizat că înțeleg sa solicite obligarea pârâților la plata sumei de 9 miliarde lei, reprezentând contravaloarea imobilului situat în municipiul Ploiești, jud. Prahova, precum și la plata de daune cominatorii și de daune morale.
în motivarea cererii reclamantele au arătat că imobilul pentru care solicită plata de despăgubiri a fost confiscat de stat din patrimoniul autorului lor, G.A. și că, atâta timp cât nu le mai poate fi restituit în natură, sunt îndreptățite la despăgubiri.
Prin sentința civilă nr. 6/CC din 23 mai 2007, Curtea de Apel Ploiești a stabilit competența de soluționare a litigiului, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Prahova.
Prin sentința civilă nr. 1293 din 12 octombrie 2007, Tribunalul Prahova a respins cererea.
în motivarea sentinței instanța a reținut că reclamantele solicită acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin dispozițiile Legii nr. 247/2005, pentru imobilul situat în str. B. nr. 1, invocând că a fost proprietatea autorului lor G.A. care ar fi fost deposedat de stat în mod abuziv de acesta.
Referitor la imobilul situat la adresa mai sus arătată, instanța a constatat că apartamentul 3 (etaj 3) a fost restituit în natură numitelor I.M., T.V.I. și S.M.E., în procedura Legii nr. 112/1995, în baza sentinței civile nr. 1118/1998 Judecătoriei Ploiești, (apartament care a fost înstrăinat către pârâta SC D. SRL) iar, prin dispoziția nr. 4410 din 7 mai 2004 a Primarului municipiului Ploiești, emisă în procedura Legii nr. 10/2001, le-au fost restituite partea de construcție cu destinația de prăvălii - simbolurile 1 și 2, spațiul de la subsolul prăvăliei 1 și terenul în suprafață de 8,7 mp, cotă indiviză din totalul de 77,23 mp aferent clădirii.
Prin dispoziția menționată s-a constatat și că apartamentele simbol 1 (etaj 1) cu terenul aferent aparține lui E.D. (conform contractului 96/1997), cel cu simbol 2 (etaj 2) aparține moștenitorilor defunctei D.M. (potrivit actului de partaj voluntar nr. 8807/1972) și spațiul de la subsolul clădirii aparține numiților T.L.E. și T.D., în baza actului nr. 68/2001.
Instanța a constatat că partea din imobil mai sus arătată a fost restituită către I.M., T.V.I. și S.M.E., în calitatea lor de moștenitoare ale defunctului G.A., calitate care nu le-a mai fost recunoscută ulterior, într-o acțiune în revendicarea imobilului din str. B. nr. 3, anume prin sentința civilă nr. 317/1999 a Judecătoriei Ploiești, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 1297/1999 a Tribunalului Prahova și decizia 4220/1999 a Curții de Apel Ploiești.
Instanța a constatat și că, prin sentința civilă nr. 483 din 22 aprilie 2007, Tribunalul Prahova a statuat că reclamantele M.A., M.N. și S.E. au calitatea de moștenitoare ale defunctului G.A. și, pe cale de consecință, dreptul de a beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în str. B. nr. 3.
Față de situația de fapt arătată, instanța a apreciat că atâta timp cât imobilul în litigiu a ieșit din patrimoniul statului, fiind restituit unor persoane fizice, nu mai poate fi primită cererea de despăgubire formulată de o altă categorie de moștenitori, întrucât statul nu poate fi obligat la o dublă despăgubire referitor la același imobil.
Totodată, instanța a reținut că nu poate primi nici solicitarea reclamantelor ca Statul Român să fie obligat la plata contravalorii unui ceas de aur și a altor obiecte care ar fi fost confiscate din patrimoniul autorului lor, întrucât astfel de bunuri nu cad în sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Prin decizia civilă nr. 91 din 18 martie 2008, Curtea de Apel Ploiești a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamante, pentru aceleași considerente reținute și de către prima instanță.
împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele, fără a indica motivele de recurs pe care își fundamentează criticile.
în motivarea recursului, reclamantele susțin că, prin probatoriul administrat la judecata în fond, au făcut dovada că sunt îndreptățite să primească măsuri reparatorii prin echivalent, pentru imobilul situat în Ploiești, (subsol, parter și etaj 3), naționalizat din patrimoniul autorului lor, A.G., prin Decretul nr. 92/950, care a decedat în închisoarea Aiud la data de 12 mai 1961, fiind încarcerat în urma unei condamnări politice și, ulterior, reabilitat prin decizia penală nr. 999 din 28 iunie 1994 a Curții Supreme de Justiție.
Reclamantele apreciază că instanțele nu au intrat în cercetarea fondului cauzei întrucât nu au pus în discuția părților împrejurarea că imobilul în litigiu ar face obiectul Legilor fondului funciar.
Recurentele susțin și că, în mod eronat, imobilul în litigiu a fost retrocedat de Primăria municipiului Ploiești numitelor I.M., T.V.I. și S.M.E., referitor la care s-a stabilit că nu au calitatea de moștenitoare ale autorului lor prin decizia civilă nr. 4220/1999 a Curții de Apel Ploiești.
Recurentele enumera hotărârile judecătorești pronunțate cu privire la chestiunile de fapt deduse judecății și în prezenta cauză și susțin că instanțele de fond au încălcat autoritatea de lucru judecat a unora dintre acestea.
Prin întâmpinare, pârâta SC D. SRL Ploiești solicită respingerea recursului, susținând că apartamentul 3 de la etajul 3, prăvălia și spațiile de la subsolul clădirii situată în str. B. nr. 1 au fost preluate de stat prin naționalizare din proprietatea numitului G.G.A. care nu este una și aceiași persoană cu autorul invocat de recurente, G.A., zis D., coincidență de nume care a creat mai multe confuzii.
Intimata arată că autorul recurentelor a fost într-adevăr condamnat pentru motive politice în anul 1960, ocazie cu care acestuia i-a fost confiscat imobilul Ploiești și susține că, din eroare, prin decizia nr. 4220/1999 a Curții de Apel Ploiești s-a reținut că reclamantele, în calitate de moștenitoare ale autorului lor, ar fi îndreptățite și la retrocedarea imobilului din str. B.nr. 3.
Intimata arată că moștenitoarele adevăratului proprietar al imobilului în litigiu, G.G.A. sunt I.M., T.V.I. și S.M.E. cărora, de altminteri, le-a fost retrocedat în natură, parțial în procedura Legii nr. 112/1995 și, parțial în procedura Legii nr. 10/2001, de la care a dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 3 din imobil prin cumpărare.
Analizând criticile formulate de reclamante care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., înalta Curte constată că nu pot fii primite pentru următoarele considerente:
în drept, regimul juridic al imobilelor preluate de stat în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 a fost reglementat prin Legea nr. 10/2001, act normativ care a intrat în vigoare la data de 14 februarie 2001.
Prin intrarea în vigoare a dispozițiilor legii a operat o indisponibilizare a imobilelor care cad în sfera de aplicare a acestui act normativ iar unitatea deținătoare (înțelegând prin aceasta entitatea cu personalitate juridică care exercita, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la un imobil ce face obiectul legii, de ex. primăria) avea a se pronunța cu privire la notificările formulate de persoanele pretins îndreptățite.
Referitor la imobilul în litigiu str. B., nr. 1 (subsol, parter și etaj 3), naționalizat de stat prin Decretul nr. 92/1950 poz. 47 din proprietatea numitului A.G., se observă că apartamentul 3 de la etajul 3 al clădirii a fost restituit în proprietate numitelor I.M., T.V.I. și S.M.E., în procedura Legii nr. 112/995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, în baza sentinței civile nr. 1118/1998 Judecătoriei Ploiești.
Ca atare, cum acest apartament nu se mai găsea în patrimoniul statului la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, pentru acesta nu putea opera o indisponibilizare începând cu data de 14 februarie 2001, iar pârâta Primăria municipiului Ploiești nu putea emite dispoziție de restituire, cum greșit invocă recurentele.
în procedura Legii nr. 10/2001, referitor la celelalte părți din clădire mai sus arătate, au solicitat restituirea două categorii de persoane, al căror autor purta numele de A.G., ambele susținând că autorul lor a fost proprietarul imobilului la data naționalizării și, pe cale de consecință, că sunt îndreptățite să primească măsuri reparatorii.
Pe de o parte, au formulat notificarea nr.2630/23.03.2001, I.M., T.V.I. și S.M.E. (cărora le fusese deja restituit apartamentul 3 din clădire), referitor la care Primăria municipiului Ploiești s-a pronunțat prin dispoziția nr. 4410 din 7 mai 2004, în sensul că a dispus restituirea în natură și a celorlalte spatii din clădire, cu altă destinație decât aceea de locuință.
Pe de altă parte, la data de 29 iunie 2004, au formulat notificare reclamantele (fila 177 ds 3877/2005 al Tribunalului Prahova, cu referire la notificarea datată 23 iulie 2001), în calitate de moștenitoare ale defunctei D.M., care invocă că imobilul a naționalizat din patrimoniul autorului lor A.G., (zis D., fiul lui C. și al I., născut la data de 12 decembrie 1898 în localitatea Drajna de Sus, Jud. Prahova, decedat la data de 12 mai 1961).
Așa fiind, cum și partea de imobil deținută de stat la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 a fost restituită în natură în favoarea numitelor I.M., T.V.I. și S.M.E., pe cale de consecință, entitatea deținătoare, Primăria municipiului Ploiești, nu mai dispune a doua măsură reparatorie cu privire la același imobil.
în acest context al analizei este de observat că recurentele contestă doar calitatea de moștenitoare a proprietarului imobilului a persoanelor cărora acesta le-a fost restituit în natură și susțin că, fiind adevăratele moștenitoare, se justifică a li se acorda și lor o despăgubire.
Or, în mod just, instanțele de fond au reținut că entitatea deținătoare nu poate fi obligată să acorde, astfel cum eronat solicită reclamantele, o dublă despăgubire, una moștenitorilor reali și alta moștenitorilor aparenți, pretențiile referitoare la calitatea de moștenitor urmând ca părțile să și le clarifice între ele pe calea dreptului comun și nu în procedura specială prevăzută de Legea nr. 10/2001.
în acest context al analizei, este de menționat că prin hotărârile judecătorești pronunțate cu privire la diversele cereri deduse judecății, formulate de cele două categorii de persoane ce se pretind moștenitori, instanțele au dispus, uneori contradictoriu, cu privire la calitatea lor de moștenitori după defunctul A.G. Aceste hotărâri nu pot fi invocate însă cu autoritate de lucru judecat cât timp din cuprinsul lor nu rezultă cu certitudine dacă analiza calității s-a făcut în raport cu defunctul A.G., zis D. (cu datele de identitate mai sus arătate) sau în raport cu defunctul G.G.A., născut la 8 martie 1875, în corn Ceptura, jud. Prahova, decedat la data de 13 aprilie 1953 (invocat drept autor de I.M., T.V.I. și S.M.E.
Așa fiind, pentru considerentele de fapt și de drept arătate care, în parte, le completează pe cele reținute de instanțele de fond, înalta Curte a constatat că recursul dedus judecății se dovedește a fi nefondat.
Pentru a hotărî astfel, înalta Curte a reținut că nu poate primi nici critica privind omisiunea punerii în dezbatere de către instanțele de fond a incidenței dispozițiilor legilor fondului funciar, cât timp reclamantele și-au fundamentat pretențiile pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.
Văzând și dispozițiile art. 274 C. proc. civ. și solicitarea formulată de intimata SC D. SRL în acest sens,
| ← ICCJ. Decizia nr. 5731/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5494/2009. Civil → |
|---|
