ICCJ. Decizia nr. 5505/2009. Civil
| Comentarii |
|
Prin dispoziția nr. 9520 din 13 februarie 2008, Primarul General al Municipiului București a respins notificarea prin care G.A.A. a cerut restituirea în natură a două apartamente situate în imobilul din București, justificat de faptul că au fost înstrăinate către chiriași în procedura prevăzută de Legea nr. 112/1995 (art. 1).
Prin aceiași dispoziție a propus să se acordare notificatoarei măsuri reparatorii prin echivalent pentru cele două apartamente (art. 2).
Prin cererea înregistrată la data de 18 martie 2008, reclamanta G.M.A. a cerut anularea dispoziției și obligarea pârâtei Primăria Municipiului București să emită dispoziție de restituire în natură a celor două apartamente, susținând că acestea au fost preluate în mod abuziv de stat din patrimoniul autoarei sale și, ca atare, au fost înstrăinate către terțe persoane de un neproprietar, caz în care, actele de înstrăinare sunt lovite de nulitate absolută.
Reclamanta a invocat ca temei juridic dispozițiile art. 24 pct. 31 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.
Prin sentința civilă nr. 925 din 28 mai 2008, Tribunalul București a respins contestația.
în motivarea sentinței s-a reținut că dispoziția contestată a fost emisă în conformitate cu dispozițiile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora, pentru imobilele înstrăinate de stat cu respectarea dispozițiilor legale, măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent, caz în care, contestația dedusă judecății, în condițiile art 26 alin. (3) din lege, nu este întemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a constatat că reclamanta nu a contestat valabilitatea celor contracte de vânzare cumpărare, nr. 3829/1997 și nr. 4304/1997, posibilitate recunoscută de dispozițiile art. 45 din lege, caz în care se prezumă că au fost încheiate cu respectarea condițiilor impuse de Legea nr. 112/1995.
Prin decizia civilă nr. 889 din 26 noiembrie 2008, Curte de Apel București a respins apelul declarat de reclamantă ca nefondat, pentru aceleași considerente reținute și de prima instanță.
Instanța de apel a reținut și că acordarea de despăgubiri prin echivalent foștilor proprietari, care au fost deposedați de stat în mod abuziv, pentru imobilele imposibil de restituit în natură, respectă dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și este în concordanță cu jurisprudența Curții europene a Drepturilor Omului, care nu impun stabilirea prin legea internă a unei anumite modalități de despăgubire a persoanelor prejudiciate.
împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, invocând incidența motivelor prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.
în motivarea recursului reclamanta reiterează aspectele de fapt ale cauzei (istoricul) și susține că atâta timp cât imobilul în care sunt situate cele două apartamente a fost preluat de stat în mod abuziv, prin Decretul nr. 326/1949, fără o dreaptă despăgubire, conform art. 480-481 C. civ., statul a avut doar folosința nu și proprietatea acestuia, caz în care nu îl putea înstrăina către terțe persoane în mod valabil.
Pentru aceste considerente, recurenta apreciază că instanțele de fond au interpretat greșit actul dedus judecății, în sensul art. 304 pct. 8 C. proc. civ. și au aplicat greșit legea, în sensul art. 304 pct. 9 din același cod, motiv pentru care solicită modificarea hotărârilor și, pe fond, admiterea cererii.
Analizând recursul, înalta Curte constată că nu poate fi primit pentru următoarele considerente:
în drept, potrivit art. 304 C. proc. civ. se poate cere modificarea unor hotărâri când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia (pct. 8) sau când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (pct. 9).
Din dezvoltarea motivelor de recurs se constată că recurenta nu invocă niciun argument cu privire la incidența în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Totodată, din verificarea lucrărilor dosarului se constată că reclamanta a învestit instanțele de fond cu judecata unei contestații, formulată în temeiul art. 24 alin. (31) din Legea nr. 10/2001 (astfel cum acest articol a fost modificat prin Legea nr. 247/2005, devenit art. 26 alin. (3), după republicarea legii), împotriva dispoziției nr. 9520 din 13 februarie 2008 emisă Primarul General al Municipiului București, cadru procesual în limita căruia s-a desfășurat judecata.
Așa fiind, cum instanțele de fond s-au pronunțat cu privire la actul juridic pe care reclamanta 1-a dedus judecății, fără a-i schimba natura ori înțelesul, înalta Curte urmează a constata că se dovedește a fi străină lucrărilor dosarului critica plivind interpretarea greșită a actului dedus judecății.
Totodată, se constată a nu fi fondată nici critica privind aplicarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 10/2001.
în fapt, așa cum rezultă din lucrările dosarului, cele două apartamente în litigiu, a căror retrocedare în natură a solicitat-o reclamanta, au fost înstrăinate de stat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, anume la data de 30 iunie 1997 și la data de 17 octombrie 1997.
Pentru astfel de situații, prin dispozițiile Legii nr. 10/2001, act normativ care a intrat în vigoare la data de 14 februarie 2001, s-a statuat că persoanelor îndreptățite urmează a li se acorda măsuri reparatorii prin echivalent [art. 18 lit. d)], cu excepția cazului în care, la cererea persoanei îndreptățite, se constată că actele de înstrăinare ar fi fost întocmite cu nerespectarea dispozițiilor legale, instituindu-se posibilitatea contestării unor astfel de acte prin dispozițiile art. 46 din lege, caz în care se putea dispune restituirea în natură a unor astfel de imobile.
în speța supusă analizei, reclamanta nu a contestat, în condițiile prevăzute de dispozițiile legale menționate, valabilitatea actelor de înstrăinare, cele două apartamente intrând, după expirarea interdicțiilor legale de înstrăinare, în circuitul civil.
Ca atare, în mod just instanțele de fond au reținut că retrocedarea în natură a celor două apartamente nu mai era posibilă și au constatat că, în mod legal, pârâta, prin dispoziția contestată, a propus să se acorde reclamantei de măsuri reparatorii prin echivalent, în scopul acoperirii prejudiciului suferit.
Așa fiind, pentru considerentele arătate, înalta Curte a constatat că recursul dedus judecății se dovedește a fi nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5494/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5212/2009. Civil → |
|---|
