ICCJ. Decizia nr. 5494/2009. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la data de 3 iulie 2005, reclamanta N.M. a chemat în judecată pe pârâta A.V.A.S. București solicitând să fie obligată să soluționeze notificarea nr. 424/2001 a BEJ D.E., formulată de mama sa, B.M. (decedată la 9 mai 2005), care i-a fost transmisă de Primăria municipiului Brăila, fiind înregistrată în registratura sa sub nr. DJ2/1314 din 11 martie 2004.
Prin sentința civilă nr. 521 din 14 martie 2008, Tribunalul București a admis cererea și a obligat pe pârâta A.V.A.S. București să emită dispoziție sau decizie motivată de soluționare a notificării nr. 424/2001, în termen de 60 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii. Prin aceiași sentință a fost respinsă, ca nefondată, excepția lipsei calității de reprezentant invocată de pârâtă.
în motivarea sentinței s-a reținut că pârâta, potrivit dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 10/2001, are obligația de a se pronunța în termen de 60 de zile de la primire, cu privire notificarea formulată de autoarea reclamantei, motiv pentru care, cum de la data înregistrării documentației transmisă de Primăria Brăila, 24 mai 2007, a expirat termenul legal, fără însă ca pârâta să își îndeplinească obligația, se impune admiterea cererii.
Totodată, instanța a reținut că reprezentantul reclamantei, avocat P.M., a făcut dovada calității sale cu contractul de asistență juridică nr. 99/21 noiembrie 2007.
Prin decizia civilă nr. 759 din 16 octombrie 2008, Curtea de Apel București a respins apelul declarat de pârâtă, ca nefondat, pentru aceleași considerente reținute și de prima instanță.
Instanța de apel a reținut și că apărarea invocată de pârâtă, referitoare la faptul că reclamanta nu ar fi depus toate actele doveditoare, este irelevantă cât timp legea a prevăzut un termen pentru soluționarea notificărilor care, în cauză a fost depășit.
împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta, invocând incidența motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
în motivarea recursului pârâta a susținut că a primit notificarea de la Primăria municipiului Brăila, cu dosarul incomplet, la data de 28 mai 2007 și că a uzat de toate prerogativele pentru soluționarea cererii cu celeritate, solicitând reclamantei să depună diverse documente cu adresele nr. 8769 din 30 martie 2007, nr. 14831 din 31 mai2007, nr. 15097 din 1 iunie 2007 și nr. 17826 din 28 iunie2007.
Recurenta susține și că nu se poate pronunța asupra notificării în lipsa înscrisurilor solicitate, întrucât, în caz contrar s-ar putea angaja răspunderea penală a persoanelor implicate, în condițiile art. 36 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Analizând recursul, înalta Curte constată că nu poate fi primit pentru următoarele considerente:
în drept, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, partea interesată poate cere modificarea acesteia.
Deși invocă incidența motivului menționat, recurenta nu arată argumentele pentru care afirmă că instanțele de fond ar fi încălcat sau aplicat greșit dispozițiile art. 25 din Legea nr. 10/2001.
Astfel, potrivit art. 25 din Legea nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 22 (care prevede că actele pot fi depuse fie ca anexe la notificare, fie în termen de 18 luni de la data intrării în vigoare a legii, 14 februarie 2001), unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.
Cu alte cuvinte, potrivit dispoziției legale menționate, în cazul în care persoana îndreptățită a depus odată cu notificarea toate actele de care aceasta înțelege să se prevaleze pentru dovedirea cererii de restituire, termenul de 60 de zile curge de la data depunerii notificării iar, în cazul în care actele doveditoare nu s-au depus odată cu notificarea, termenul respectiv va curge de la data depunerii acestora, dar nu mai târziu de împlinirea termenului legal.
Totodată, pentru a putea beneficia de prorogarea termenului de soluționare a notificării, este necesar ca entitatea învestită cu soluționarea notificării să comunice în scris persoanei îndreptățite faptul că pentru emiterea deciziei de restituire apreciază a fi necesară depunerea anumitor acte, cu indicarea acestora, în caz contrar întârzierea în soluționare fiind nejustificată.
în cauza supusă judecății, autoarea reclamantei a transmis Primăriei municipiului Brăila notificarea nr. 424/2001 a B.E.J. D.E., prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în municipiul Brăila, imobil care, conform expertizei efectuată de exp. G.V., s-ar afla patrimoniul SC B. SA Brăila.
Conform mențiunilor adresei nr. 19102 din 16 mai 2007 emisă de Primăriei municipiului Brăila, dosarul constituit în vederea soluționării notificării de către această autoritate, în original, a fost transmis pârâtei A.V.A.S. București, cu adresa nr. 19102 din 11 mai 2007 (fila 41 ds. primă instanță), după ce, în prealabil, cu adresa nr. 38729 din 18 martie 2004, transmisese, în copie, notificarea, motivat de faptul că pârâtei îi revine competența de a o soluționa, în conformitate cu dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001 (fila 37).
Așa fiind, în mod corect instanțele de fond, în interpretarea dispozițiilor legale menționate, au statuat că atâta timp cât autoarea reclamantei a atașat notificării actele de care înțelegea să se folosească în dovedirea pretențiilor și, cât timp pârâta, căreia i-a fost înainta dosarul constituit în scopul soluționării notificării de Primăria municipiului Brăila, nu a comunicat reclamantei care anume înscrisuri doveditoare lipsesc și termenul până la care să le depună, refuzul de soluționare a notificării nu este justificat.
Totodată, verificând conținutul adreselor nr. 8769/2007, nr. 14831/2007, nr. 15097/2007 și nr. 17826/2007 (filele 23-29 ds primă instanță) se observă că acestea sunt întocmite sub forma unor modele, în care se evidențiază conținutul obligațiilor care revin, în general, persoanelor care pretind acordarea de măsuri reparatorii în procedura Legii nr. 10/2001, fără a se arăta, în concret, care sunt înscrisurile lipsă din dosarul întocmit în baza notificării formulată de autoarea reclamantei.
în acest context al analizei, este de menționat că sunt imputabile recurentei eventualele deficiențe în comunicarea cu Primăria Brăila, autoritate care i-ar fi transmis, greșit, și alte documente care nu vizau notificarea în cauză, aspect evidențiat în adresa nr. 15097/2007.
întârzierea în soluționarea notificării nu poate fi justificată de pârâtă nici prin existența pericolului angajării răspunderii penale, în condițiile art. 36 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, care sancționează ca fiind infracțiune fapta de a se emite dispoziție favorabilă unei persoane în lipsa oricăror înscrisuri doveditoare care să-i ateste un astfel de drept, faptă care nu se confundă cu obligația legală de soluționa notificările formulate de persoanele pretins îndreptățite la măsuri reparatorii în termenele prescrise de lege.
Așa fiind, pentru considerentele arătate, înalta Curte a constatat că recursul dedus judecății se dovedește a fi nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5000/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5505/2009. Civil → |
|---|
