ICCJ. Decizia nr. 5172/2009. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5172/2009
Dosar nr. 5574/2/200.
Şedinţa publică din 5 mai 2009
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de fată, retine următoarele.
Prin cererea înregistrată la data de 15 martie 2007 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V a civilă, reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative (în prezent Ministerul Administraţiei şi Internelor) a solicitat restrângerea exercitării dreptului la libera circulaţie în Spania, pentru o perioadă de cel mult 3 ani, a pârâtei Z.C.C.
În motivarea cererii s-a arătat că la data de 16 iulie 2006 pârâta a fost returnată din Spania, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această ţară, ratificat prin Legea nr. 45/1997, publicată în M.Of. nr. 58/1997, potrivit căreia, fiecare parte contractantă readmite pe teritoriul statului său, la cererea celeilalte părţi contractante si fără formalităţi orice persoană care nu mai îndeplineşte cerinţele privind şederea, aplicabile pe teritoriul statului părţii contractante solicitante."
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 5, art. 38 şi art. 39 din Legea nr. 248/2005.
Prin sentinţa civilă nr. 708 F din 18 mai 2007 Tribunalul Bucureşti, secţia a V a civilă, a respins acţiunea.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că Legea nr. 248/2005 are în vedere situaţia anterioară aderării României la Uniunea Europeană, după această dată măsura limitării exercitării dreptului la liberă circulaţie putând fi dispusă doar din raţiuni de ordine publică, securitate naţională ori sănătate publică.
Directiva nr. 38/2004/CE a fost transpusă în dreptul intern prin OUG nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene.
În lipsa unor măsuri tranzitorii, convenite special pentru România, cetăţenii români îşi exercită dreptul la liberă circulaţie în teritoriile statelor membre ale Uniunii Europene în aceleaşi condiţii în care cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene îşi exercită dreptul la liberă circulaţie pe teritoriul României.
Apelul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte a fost anulat de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, prin Decizia civilă nr. 720 pronunţată la data de 6 noiembrie 2007.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, deşi a fost legal citată cu menţiunea de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 4 lei şi de a depune timbru judiciar de 0,15 lei, reclamanta nu s-a conformat acestei dispoziţii a instanţei.
Prin Decizia nr. 4273 din 26 iunie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de reclamantă, a casat Decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare instanţei de apel.
În considerentele sale, instanţa a reţinut că taxa de timbru a fost achitată de reclamantă la data de 31 octombrie 2007, iar chitanţa doveditoare a fost depusă la dosar, împreună cu timbrul judiciar, la data de 6 noiembrie 2007, în ziua termenului fixat pentru judecată, astfel că a făcut dovada îndeplinirii obligaţiei de achitare a taxelor judiciare de timbru în apel. În rejudecare, prin Decizia nr. 733 din 7 octombrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, a respins apelul declarat de reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că simpla neîndeplinire a formalităţilor privind intrarea şi şederea cetăţeanului român pe teritoriul altui stat membru al Uniunii Europene, situaţie care a determinat returnarea în baza acordurilor de readmisie, nu poate fi considerată, prin sine, ca fiind o conduită de natură a ameninţa securitatea naţională, siguranţa publică, menţinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii sau moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora. Aplicarea după data aderării României la uniunea Europeană a dispoziţiilor Legii nr. 248/2005, care permit restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie pentru simplul fapt că acea persoană a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie, este contrară normelor europene.
Împotriva deciziei Curţii de Apel a declarat recurs Direcţia Generală de Paşapoarte, criticând-o ca fiind nelegală deoarece din dispoziţiile art. 38 lit. a) şi art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005, rezultă că singura condiţie necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate este aceea a returnării cetăţeanului român dintr-un stat cu care ţara noastră are încheiat acord de readmisie. Prin urmare, autorităţile române nu au competenţa de a cerceta şi a se pronunţa asupra legalităţii şi temeiniciei actului de returnare săvârşit de autorităţile străine ci doar de a lua act de această măsură şi de a pune în executare prevederile corespunzătoare din legislaţia naţională, în sensul restrângerii exercitării dreptului la libera circulaţie în statul de unde pârâtul a fost returnat, respectiv Spania.
Solicită admiterea recursului şi modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului reclamantei, iar pe fond admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată. Analizând recursul în limita susţinerilor recurentei, care fac posibilă încadrarea în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Legea nr. 248 din 20 iulie 2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate a fost modificată prin OG nr. 5/2006 şi OUG nr. 96/2006.
Ca urmare a acestor modificări a fost introdus art. 61, potrivit căruia cartea de identitate valabilă constituie document de călătorie pe baza căruia cetăţenii români pot călători în statele membre ale Uniunii Europene.
Potrivit art. 17 din Tratatul de constituire a Comunităţii Europene, aplicabil României începând cu 1 ianuarie 2007, data aderării la Uniunea Europeană, este cetăţean al Uniunii, orice persoană care are cetăţenia unui stat membru. Aşa cum s-a apreciat în jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie prin instituirea Comunităţii, statele au creat un drept aplicabil resortisanţilor lor şi lor însele, respectiv o ordine juridică proprie, integrată sistemului juridic al statelor membre de la intrarea în vigoare a Tratatului şi care se impune jurisdicţiilor acestora.
Efectul direct al dreptului comunitar conferă acestuia competenţa generală de a completa cu drepturi şi obligaţii noi, astfel încât, orice persoană, cetăţean al Uniunii Europene, dobândeşte dreptul de a cere judecătorului naţional să i se aplice dispoziţiile din tratate, regulamente, decizii şi directive comunitare, pentru protecţia unui drept conferit de acestea.
Strâns legat de principiul efectului direct al dreptului comunitar, principiul supremaţiei sale presupune aplicarea de către judecătorul naţional, a dreptului comunitar în totalitatea sa, pentru protejarea drepturilor pe care le conferă cetăţenilor şi neaplicarea oricărei prevederi din dreptul naţional care ar putea veni în conflict cu dreptul comunitar, fie anterioară, fie ulterioară regulii comunitare.
În virtutea acestor principii, în domeniul liberei circulaţii, cetăţenii români vor fi supuşi legislaţiei naţionale, în speţă Legea nr. 248/2005, numai în măsura în care aceasta este concordantă cu legislaţia comunitară, în caz contrar aceasta din urmă aplicându-se în mod direct şi prioritar.
În acest sens, art. 2 din Directiva Parlamentului European şi a Consiliului nr. 2004/38/CE din data de 19 aprilie 2004 stabileşte condiţiile care reglementează exercitarea dreptului la libera circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre, de către cetăţenii Uniunii, precum şi restrângerile acestui drept, din motive de ordine publică sau sănătate publică.
Potrivit art. 27 alin. (1) din Directivă, statele membre pot restrânge libertatea de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii şi a membrilor de familie, indiferent de cetăţenie, pentru motive de ordine publică sau de siguranţă publică, cu respectarea principiului proporţionalităţii şi cu condiţia de a se baza exclusiv pe conduita personală a individului în cauză.
România este începând cu 1 ianuarie 2007 membră a Uniunii Europene şi potrivit legislaţiei comunitare menţionate, toţi românii sunt cetăţeni ai acesteia, statut ce le conferă dreptul de liberă circulaţie în toate statele membre.
Prin urmare, în măsura în care dispoziţiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 modificată prin OG nr. 5/2006 potrivit căreia, recurenta Direcţia Generală de Paşapoarte a solicitat restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie a pârâtei Z.C.C. îi creează o situaţie mai grea acestuia şi nu îi conferă garanţia respectării dreptului la libera circulaţie în calitate de cetăţean al Uniunii, în condiţiile în care în sarcina pârâtului nu s-a reţinut vreuna din situaţiile prevăzute de art. 27 din Directiva Parlamentului European şi a Consiliului nr. 2004/38/CE, ele nu îşi vor mai găsi aplicabilitate în speţă. Deşi calitatea de membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge libertatea de circulaţie a cetăţenilor săi, restrângerea nu se poate dispune numai pentru faptul că o persoană a fost returnată pentru şedere ilegală dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie, aşa cum susţine recurenta.
În cauză, singurele probe administrate sunt talonul de returnare şi procesul verbal din 16 iulie 2006, întocmit pe Aeroportul Henri Coandă din care rezultă că pârâta a ieşit legal din ţară la data de 6 martie 2004 şi a locuit fără forme legale în Madrid. Întrucât reclamanta nu a probat, în condiţiile art. 1169 C. civ., incidenţa vreunuia dintre cauzele de limitare prevăzute în Directivă, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală, dată cu aplicarea şi interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente.
În raport de aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Administraţiei şi Internelor împotriva deciziei nr. 733 din 7 octombrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 5 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5068/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5058/2009. Civil → |
|---|
