ICCJ. Decizia nr. 6321/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6321/200.
Dosar nr. 8070/118/2007
Şedinţa publică din 4 iunie 2009
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1783 din 18 octombrie 2007, Tribunalul Constanţa, secţia civilă, a respins cererea de repunere în termen formulată de reclamanţii O.P. şi O.V. şi a respins ca tardivă contestaţia formulată în contradictoriu cu pârâtul Primarul oraşului Techirghiol.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii O.P. şi O.V. au formulat, în contradictoriu cu Primarul oraşului Techirghiol, contestaţie împotriva deciziei nr. 19 din 19 ianuarie 2004, emisă de acesta.
A mai reţinut tribunalul, că Decizia contestată a fost comunicată reclamanţilor la data de 21 ianuarie 2004, iar cererea de chemare în judecată a fost introdusă la data de 16 august 2007, cu încălcarea evidentă a termenului de 30 de zile prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data introducerii contestaţiei.
Obţinerea tardivă a unui înscris, care să ateste dreptul de proprietate al autorului reclamanţilor nu poate fi calificată drept o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, aşa cum prevede art. 103 C. proc. civ., iar un alt motiv de repunere în termen nu a fost invocat.
De asemenea, a mai reţinut tribunalul, art. 103 alin. (2) C. proc. civ. impune îndeplinirea actului de procedură în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării, dar reclamanţii nu au fost în măsură să indice data la care au luat la cunoştinţă de înscrisul obţinut de la Arhivele Statului.
Prin Decizia nr. 182/C din 8 septembrie 2008, Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei pronunţată de tribunal.
Instanţa de apel a reţinut că cererea de chemare în judecată cuprinde două petite şi anume, contestaţia împotriva deciziei emisă de primar şi obligaţia de a face ce constă în obligarea primarului oraşului Techirghiol să înainteze notificarea Primarului municipiului Constanţa.
Prin Decizia a cărui anulare s-a cerut, notificarea reclamanţilor a fost respinsă cu motivarea că nu s-au prezentat acte de proprietate pentru imobilul solicitat.
Ulterior, după 2 ani, s-a dovedit că imobilul nu se află pe raza teritorială a oraşului Techirghiol.
Actul de vânzare-cumpărare, în urma demersurilor făcute de reclamanţi, a fost pus la dispoziţia acestora din data de 3 aprilie 2006, conform adresei nr. C 1513 din 3 aprilie 2006 a Direcţiei Judeţene a Arhivelor Naţionale, prin care se precizează că li se eliberează copie xerografiată, legalizată în trei exemplare.
Reclamanţii s-au prezentat pentru ridicarea copiilor de pe titlul de proprietate la data de 25 mai 2007 şi le-au primit semnând de primire la data de 21 iunie 2007.
Prin urmare, a reţinut instanţa de apel, reclamanţii au cunoscut existenţa actului din data de 3 aprilie 2006, au primit înscrisul la data de 21 iunie 2007 şi au formulat contestaţie la instanţă la 16 august 2007 şi nu s-au aflat într-o împrejurare mai presus de voinţa lor, din moment ce au fost invitaţi să primească copie de pe contractul de vânzare-cumpărare la 3 aprilie 2006.
Faţă de dispoziţiile art. 103 C. proc. civ., instanţa de apel a constatat că nu s-a dovedit o împrejurare mai presus de voinţa reclamanţilor de a obţine actul de proprietate, iar din momentul apariţiei Legii nr. 10/2001, aceştia au cunoscut că una din condiţiile esenţiale ale depunerii notificării o reprezintă titlul de proprietate.
A mai reţinut instanţa de apel, că reclamanţii sunt în eroare susţinând că nu cunosc momentul în care au intrat în posesia actului, deoarece acest moment rezultă din înscrisurile depuse la dosar.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii au solicitat şi obligarea Primarului oraşului Techirghiol să trimită notificarea Primarului municipiului Constanţa, dar nu au procedat conform art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 care impune depunerea notificării la persoana deţinătoare, astfel încât cererea nu poate fi primită.
De altfel, a reţinut instanţa de apel, critica vizează primul capăt de cerere şi, implicit, cererea de repunere în termen.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamanţii.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenţii au arătat că Decizia atacată este lipsită de temei legal.
Reclamanţii sunt moştenitorii lui O.P., unica moştenitoare a lui B.E., care a avut în proprietate un teren în suprafaţă de 1575 mp în cătunul Las Mahale, comuna Techirghiol.
Notificarea a fost depusă la Primăria oraşului Techirghiol, deoarece au fost în eroare cu privire la locul situării imobilului.
Instanţa de apel a reţinut în mod greşit că actul de vânzare-cumpărare a fost pus la dispoziţia reclamanţilor la data de 3 aprilie 2006, deoarece adresa nr. 1513 a Direcţiei Judeţene a Arhivelor Statului se referă la un alt act, respectiv la cel transcris sub nr. 479/1928 şi nu la cel transcris sub nr. 130/1901, iar actele înmânate la 21 iunie 2007 privesc alte proprietăţi.
Legiuitorul a lăsat la aprecierea judecătorului analizarea cauzelor care sunt mai presus de voinţa părţii, fără a arăta care sunt acestea şi fără a limita sfera lor de interpretare, astfel încât judecătorul are facultatea de a aprecia dacă o anumită situaţie ar putea fi considerată mai presus de voinţa părţii.
Lipsa actului de proprietate, pe care l-au căutat mult timp la instituţiile statului reprezintă o împrejurare mai presus de voinţa părţii, care poate atrage incidenţa dispoziţiilor art. 103 C. proc. civ. cu privire la repunerea în termen.
Recurenţii au mai arătat că, în cauză, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, aşa cum reţine instanţa de apel, deoarece nu puteau depune notificare la Primăria Constanţa din moment ce notificarea lor a fost soluţionată iar termenul de depunere a notificărilor expirase.
Criticile formulate permit încadrarea recursului în dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., dar nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 103 C. proc. civ.: „Neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.
În acest din urmă caz, actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării; în acelaşi termen vor fi arătate şi motivele împiedicării".
În cauză, prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii au solicitat anularea deciziei nr. 19 din 19 ianuarie 2004, emisă de Primarul oraşului Techirghiol şi obligarea pârâtului să înainteze notificarea Primăriei Constanţa.
Prin urmare, fiind vorba despre o procedură generată de aplicarea Legii nr. 10/2001, aplicabile sunt dispoziţiile acestei legi, inclusiv în ceea ce priveşte termenele procedurale reglementate.
Astfel, potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, Decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pentru a solicita repunerea în termenul de a formula contestaţie, reglementat de art. 26 alin. (3) din legea specială, reclamanţii ar fi trebuit să demonstreze că o împrejurare mai presus de voinţa lor i-a împiedicat să se adreseze instanţei.
Cererea de repunere în termenul de a formula contestaţie a fost motivată de O.P. şi O.V. prin împrejurarea că nu erau în posesia actelor de proprietate, pentru obţinerea cărora declanşaseră mai multe demersuri la autorităţile competente.
Or, lipsa unor documente, prin care s-ar fi putut proba temeinicia pretenţiilor deduse judecăţii nu reprezintă o împrejurare mai presus de voinţa părţii, care să ducă la nerespectarea termenului de contestare impus de lege, din moment ce existenţa acestor documente nu reprezintă un fine de neprimire al contestaţiei.
Chiar în lipsa înscrisurilor invocate, reclamanţii trebuiau să respecte termenul legal de introducere a contestaţiei, urmând să continue demersurile de căutare a înscrisurilor pe parcursul procedurii judiciare, chiar apelând la concursul instanţei, dacă ar fi fost nevoie.
Şi în ipoteza în care s-ar accepta punctul de vedere al reclamanţilor că lipsa titlului de proprietate reprezintă o împrejurare mai presus de voinţa lor, care i-a împiedicat să respecte termenul de 30 de zile de contestare a deciziei emise de primar, cererea de repunere în termen este nefondată.
Astfel, la dosar se află două adrese eliberate de Direcţia Judeţeană Constanţa a Arhivelor Naţionale, care poartă nr. C 1513 din 3 aprilie 2006 şi nr. C 1653 din 18 iunie 2007.
Prin adresa nr. C 1513 din 3 aprilie 2006, reclamantului O.P. i se comunică că i se eliberează copie xerografiată legalizată de pe transcrierea cu nr. 479/1928 a actului de vânzare-cumpărare privind pe cumpărător E.B., iar prin adresa nr. C 1653 din 18 iunie 2007 se comunică reclamantului că i se eliberează copie xerografiată legalizată de pe transcrierea cu nr. 130/901 a actului de vânzare privind pe cumpărător L.B.
La 21 iunie 2007, reclamantul O.P. semnează de primirea copiei actului de vânzare-cumpărare transcris la nr. 130/901, prin care D.B. vinde lui L.B. lotul 153 din parcelarea B.
Copia înscrisului primit sub semnătură vizează tocmai terenul solicitat prin notificare.
Chiar dacă instanţa de apel a reţinut în mod eronat că actul de vânzare-cumpărare a fost pus la dispoziţia reclamanţilor din data de 3 aprilie 2006, conform adresei nr. C 1513 din 3 aprilie 2006 a Direcţiei Judeţene a Arhivelor Naţionale, aceştia puteau intra în posesia actului din data de 18 iunie 2007, potrivit adresei nr. C 1653 şi au intrat în posesia copiei legalizate la data de 21 iunie 2007, când O.P. a semnat de primire.
Chiar acceptând, aşa cum s-a arătat, că lipsa titlului de proprietate ar fi reprezentat o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, acestea trebuiau să respecte termenul de 15 zile, reglementat de art. 103 alin. (2) C. proc. civ., de a cere repunerea în termen şi de a introduce contestaţie, calculat de la data de 21 iunie 2007.
Cât priveşte criticile referitoare la capătul de cerere privind obligarea transmiterii notificării către Primăria Constanţa, se constată că acestea sunt nefondate, deoarece o asemenea obligare s-ar fi putut dispune numai dacă s-ar fi admis contestaţia şi s-ar fi anulat Decizia emisă de Primarul oraşului Techirghiol.
De altfel, motivarea instanţei de apel vizează şi acest aspect, nu doar cel contestat de recurenţi, privind aplicarea art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată.
Faţă de cele arătate, recursul declarat de reclamanţi se va privi ca nefondat şi, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanţii O.P. şi O.V. împotriva deciziei nr. 182/C din 8 septembrie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6277/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6349/2009. Civil → |
|---|
