ICCJ. Decizia nr. 6208/2009. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6208/2009
Dosar nr. 18658/3/200.
Şedinţa publică din 29 mai 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte a chemat în judecată pe M.A., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună restrângerea exercitării dreptului pârâtului la libera circulaţie în Spania pentru o perioadă de cel mult 3 ani.
Prin sentinţa nr. 1234 din 17 iulie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantei.
Soluţia instanţei de fond a fost menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 774 din 22 octombrie 2008, prin care s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative.
S-a reţinut de către instanţa de apel că în raport de efectul direct al directivei comunitare rezultă fără echivoc că împrejurarea prin care autorităţile unui alt stat au dispus expulzarea pârâtului nu este prin ea însăşi suficientă pentru a se interzice dreptul la liberă circulaţie a unui cetăţean român pe teritoriul respectivului stat. Sub acest aspect, libertatea de circulaţie nu poate fi îngrădită decât dacă situaţia invocată de reclamantă prin cererea sa poate fi încadrată într-unui dintre cele trei cazuri ce constituie excepţii de la principiul liberei circulaţii a persoanelor, ceea ce nu s-a dovedit în speţă.
În cauză a declarat recurs, în termen legal, reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte care, fără a indica temeiul pe care-şi fundamentează calea extraordinară de atac, a susţinut, în esenţă, că soluţia este greşită întrucât măsura dispusă prin art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 se circumscrie situaţiilor expres şi limitativ prevăzute în art. 53 din Constituţie, respectiv apărarea securităţii naţionale şi a ordinii publice, având în vedere că problema controlului migraţiei ilegale din România spre statele europene prezintă interes atât pe plan intern cât şi extern.
Recursul se priveşte ca nefondat, urmând a fi respins în considerarea următoarelor argumente:
Potrivit art. 4-6 din Directiva nr. 38 din 29 aprilie 2004 a Parlamentului European şi Consiliului Uniunii Europene, cetăţenii acestei uniuni (prin urmare şi cetăţenii români, cu începere de la 1 ianuarie 2007) au dreptul de a intra, de a rămâne timp de 3 luni şi de a ieşi de pe teritoriul altui stat membru, fără nici o condiţionare sau formalitate, alta decât aceea de a deţine o carte de identitate sau un paşaport.
În baza art. 27-33 din aceeaşi Directivă, cetăţenilor Uniunii Europene li se poate restricţiona dreptul la libera circulaţie şi de rezidenţă pe teritoriul unui stat membru numai pentru motive de ordine, securitate sau sănătate publică, de regulă în modalităţile refuzului de a acorda dreptul de intrare sau a expulzării, aplicate de statul afectat.
Aceste norme au fost transpuse, de altfel, în legislaţia internă prin OUG nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European.
Textul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, prin care se stipulează o modalitate suplimentară de restrângere a dreptului la liberă circulaţie în cazul returnării unui cetăţean român în temeiul unui acord de readmisie, are un caracter discriminatoriu în raport cu regimul de care beneficiază ceilalţi cetăţeni ai Uniunii Europene şi se situează în afara ipotezelor strict şi limitativ prevăzute prin dispoziţiile art. 27 din Directiva nr. 38 din 29 aprilie 2004, devenită aplicabilă în baza art. 20 alin. (2) din Constituţie.
Cum legislaţia comunitară, prioritară în speţă, nu permite restricţionarea dreptului discutat decât în condiţiile art. 27 din Directivă, excluzând raţiuni de ordin economic, de imagine ori cu caracter preventiv şi cum simpla neîndeplinire de către pârât a formalităţilor privind intrarea ori şederea în Spania, neînsoţită de alte probe nu constituie, în sine, o conduită de natură să afecteze ordinea şi securitatea publică a acestui stat, soluţia instanţelor de fond şi apel se justifică. Aşa fiind, recursul declarat de reclamantă urmează a se respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte împotriva deciziei nr. 774 din 22 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6161/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6118/2009. Civil → |
|---|
