ICCJ. Decizia nr. 6161/2009. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6161/200.
Dosar nr. 3136/30/200.
Şedinţa publică din 29 mai 2009
Deliberând asupra recursului de faţă, reţine următoarele.
Reclamantul Z.F.J. a contestat dispoziţia nr. 231 din 10 martie 2008 prin care s-a soluţionat cererea de retrocedare a imobilului situat în Jimbolia, înscris în C.F. nr. 5198, în contradictoriu cu pârâtul Primarul oraşului Jimbolia, solicitând instanţei să dispună anularea parţială a dispoziţiei, respectiv art. 2, cu referire la ap. 1 - spaţiu cu altă destinaţie (SAD); obligarea pârâtului să emită o nouă dispoziţie prin care să dispună suspendarea procedurilor de retrocedare a apartamentului nr. 1 spaţiu cu altă destinaţie din imobilul susmenţionat, până la soluţionarea acţiunii prin care a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractelor prin care Consiliul local Jimbolia a vândut acel apartament şi terenul aferent.
În motivare a arătat că în cadrul procedurilor de retrocedare a imobilului, prin înştiinţarea nr. 1891 din 27 februarie 2008 a solicitat pârâtului suspendarea acestor proceduri, până la soluţionarea acţiunii, înregistrată la aceeaşi dată, prin care a cerut Judecătoriei Timişoara să constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare a acelui apartament (nr. 6102 din 30 septembrie 1999 şi nr. 1376 din 21 noiembrie 2006).
Pârâtul a încălcat prevederile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, a rezolvat pe fond notificarea privind acel apartament.
Tribunalul Timiş, secţia civilă, prin sentinţa nr. 2548 din 20 iunie 2008 a respins contestaţia formulată de reclamant, ca nefondată.
Instanţa a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 43 pct. 2 din Legea nr. 10/2001, sub sancţiunea nulităţii absolute, este interzisă înstrăinarea în orice mod a imobilelor dobândite în baza Legii nr. 112/1995, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunilor formulate de persoanele îndreptăţite, foşti proprietari sau, după caz, moştenitori ai acestora, potrivit art.45 din lege.
Contestatorul nu a formulat critici cu privire la măsurile dispuse prin dispoziţia nr. 231 din 10 martie 2008 a Primarului oraşului Jimbolia ci, a solicitat anularea parţială a acesteia şi emiterea unei noi dispoziţii prin care să se suspende procedurile de retrocedare a apartamentului nr. 1 spaţiu cu altă destinaţie, până la soluţionare acţiunii având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare a acestuia.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel contestatorul Z.F.J., susţinând că este netemeinică şi nelegală , întrucât pârâtul în temeiul art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 nu trebuia să rezolve notificarea pe fond ci, dat fiind că a fost înştiinţat de existenţa litigiului având ca obiect constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare, trebuia să suspende procedura administrativă de restituire până la soluţionarea irevocabilă a acestei acţiuni.
Contestatorul a mai invocat nelegalitatea sentinţei şi în raport cu dispoziţiile art. 10 alin. (9) din Legea nr. 10/2001, care consideră că au fost încălcate şi care prevăd că valoarea despăgubirilor se stabileşte potrivit valorii de piaţă de la data soluţionării notificării, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare, iar instanţa a stabilit valoarea acestor despăgubiri raportata la data înstrăinării imobilului.
Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, prin Decizia nr. 225 din 22 octombrie 2008 a respins apelul, ca nefondat.
Considerentele pe care s-a fundamentat Decizia au avut în vedere faptul că prin dispoziţia contestată pentru apartamentul nr. 1- spaţiu cu altă destinaţie - Primarul oraşului Jimbolia a propus acordarea de despăgubiri conform evaluării efectuate la data vânzării imobilului, 30 septembrie 1999, în sumă de 12.692,6 lei, actualizată cu indicele de inflaţie, la zi.
Instanţa de apel a apreciat că acţiunea în anularea contractului de vânzare-cumpărare a fost iniţiată de contestator mult după termenul permis de Legea nr. 10/2001, având în vedere dispoziţiile art. 46 alin. (2), coroborat cu art. 45 şi art. 47 din acelaşi act normativ, care prevăd că în cazul acţiunilor formulate potrivit art. 45 şi art. 47, procedura de restituire începută în temeiul prezentei legi este suspendată până la soluţionarea acelor acţiuni prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, iar persoana îndreptăţită va înştiinţa de îndată persoana notificată, potrivit art. 22 alin. (1) din lege.
Cu privire la critica referitoare la valoarea despăgubirilor, Curtea a apreciat că este o cerere nouă în apel, care în raport de dispoz. art. 294 alin. (1) C. proc. civ. nu poate fi primită.
Împotriva deciziei a declarat recurs în termen legal contestatorul Z.F.J., întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304, pct. 7-9 C. proc. civ.
Criticile formulate au vizat, în esenţă, următoarele:
- hotărârea a fost dată cu încălcarea legii, respectiv a dispoziţiilor art. 10 alin. (9) din Legea nr. 10/2001 şi art. 294 alin. (1) C. proc. civ. cu privire la valoarea despăgubirilor acordate întrucât cu privire la acest aspect critica formulată în apel priveşte interpretarea greşită a legii, nefiind o cerere nouă în apel;
- hotărârea este nelegală, întrucât a reţinut ca tardiv formulată acţiunea vizând nulitatea contractului de vânzare-cumpărare, deşi potrivit legii instanţa trebuia să se pronunţe pe cererea privind suspendarea procedurii de restituire a imobilului în cauză până la soluţionarea litigiului susmenţionat;
- hotărârea conţine motive străine de natura pricinii.
Înalta Curte apreciază ca nefondate criticile ce pot atrage incidenţa motivului de recurs reglementat de dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Verificând considerentele deciziei atacate, Înalta Curte constată că instanţa a răspuns criticilor formulate prin motivele de apel şi care vizau cadrul procesual cu care a fost învestită.
Aşa cum rezultă din redactarea deciziei atacate, Curtea de Apel a verificat stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, motivarea acesteia reflectând punctul său de vedere cu privire la incidenţa textului legal la situaţia de fapt reţinută, considerentele acesteia nefiind contradictorii sau străine de natura pricinii.
Prin urmare, modificarea deciziei în baza art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu se poate dispune.
Nefondată este şi critica vizând nelegalitatea hotărârii în raport de dispoz. art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Astfel potrivit acestui text se poate ataca cu recurs o decizie „dacă instanţa interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia"
Deşi în cuprinsul motivelor de recurs au fost indicate şi dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte nu a identificat argumente care să poată fi circumscrise acestui motiv de modificare a hotărârii.
Simpla menţionare a cazului de modificare nu învesteşte în mod legal instanţa de recurs cu exercitarea controlului de legalitate din perspectiva respectivului motiv de recurs, astfel încât Decizia recurată nu va fi verificată prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
V. Analizând criticile de nelegalitate formulate de contestator, care se circumscriu doar motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, constată că acestea sunt fondate pentru următoarele considerente:
În drept, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se poate cere modificarea unei hotărâri atunci când a fost dată cu aplicarea greşită a legii.
Înalta Curte constată fondată critica referitoare la greşita calificare dată de către Curtea de Apel a motivului de apel vizând nelegalitatea modalităţii de stabilire a valorii despăgubirilor acordate pentru apartamentul nr. 1 - spaţiu cu altă destinaţie, drept o cerere nouă în apel.
Potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (9) din Legea nr. 10/2001 "Valoarea terenurilor, precum şi a construcţiilor nedemolate preluate în mod abuziv, care nu se pot restitui în natură, se stabileşte potrivit valorii de piaţă de la data soluţionării notificării, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare".
Prin urmare, modalitatea de evaluare a bunului este dată prin lege şi imperativă, ea nefiind lăsată la aprecierea instanţei.
Astfel, instanţa de apel, în virtutea plenitudinii de jurisdicţie acordată prin Legea nr. 10/2001, avea a supune controlului judecătoresc oferta de despăgubiri contestată prin prezenta acţiune, potrivit legii speciale.
În acest context al analizei, critica contestatorului pe acest aspect nu îmbracă forma unei cereri noi, de reevaluare a pretenţiei în raport cu acţiunea introductivă, ci vizează însăşi greşita aplicare a textului legal susmenţionat.
Se reţine însă că soluţia legislativă oferită de Legea nr. 10/2001 consacră principiul priorităţii restituirii în natură faţă de cea prin echivalent.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, „Imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor şi nerestituite, se restituie, în natură, în condiţiile prezentei legi." iar, conform dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din acelaşi act normativ „în sensul prezentei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înţelege: a) imobilele naţionalizate prin Decretul nr. 92/1950 pentru naţionalizarea unor imobile, cu modificările şi completările ulterioare, prin Legea nr. 119/1948 pentru naţionalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere şi de transporturi, precum şi prin alte acte normative de naţionalizare".
Dispoziţiile art. 7 prevăd că, de regulă, imobilele preluate abuziv se restituie în natură [alin. (1)], iar în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă datorită unei imposibilităţi obiective, persoanele îndreptăţite beneficiază de măsuri reparatorii prin echivalent.
În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile pct. 7.1 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin HG nr. 250/2007.
Instanţa de apel, în temeiul dispoziţiilor art. 295 alin. (1) C. proc. civ., în limitele cererii de apel, verificând situaţia de fapt stabilită de prima instanţă urma a controla aplicarea legii de către aceasta.
Se constată că instanţa de apel a aplicat greşit legea, la situaţia de fapt reţinută, întrucât nu s-a pronunţat de ce a înlăturat de la aplicare dispoziţiilor legii cu privire la restituirea în natură a apartamentului nr. 1 – spaţiu cu altă destinaţie - ce constituie obiectul contestaţiei formulate de către reclamant.
Potrivit dispoziţiilor art. 46 alin. (2) "în cazul acţiunilor formulate potrivit art. 45 şi art. 47, procedura de restituire începută în temeiul prezentei legi este suspendată până la soluţionare acelor acţiuni prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă. Persoana îndreptăţită va înştiinţa de îndată persoana notificată, potrivit art. 22 alin. (1)."
Or, în speţă, contestatorul a înştiinţat la data de 22 februarie 2008 pârâtul Primarul oraşului Jimbolia despre acţiunea în constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare având ca obiect apartamentul nr. 1 - spaţiu cu altă destinaţie, acţiune (dosar nr. 1611/30/2009) care a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timişoara la aceeaşi dată.
Înalta Curte consideră incident speţei textul de lege susmenţionat, astfel încât va reţine critica de nelegalitate formulată pe acest aspect.
Aceasta cu atât mai mult, cu cât soluţionarea cererii de restituire a acestui apartament depinde de dezlegarea juridică dată în acţiunea privind nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare a apartamentului, soluţie funcţie de care acesta poate fi restituit în natură sau nu.
Faţă de aceste considerente, în baza art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de contestator, va modifica Decizia recurată, admiţând apelul acestuia şi, pe cale de consecinţă, va dispune anularea parţială a dispoziţiei menţionate, respectiv a art. 2, cu referire la apartamentul nr. 1, spaţiu cu altă destinaţie şi teren aferent, în sensul că, va suspenda procedura administrativă privind acest imobil până la soluţionarea irevocabilă a cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 1611/30/2009 al Tribunalului Timiş.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de contestatorul Z.F.J. împotriva deciziei nr. 225 din 22 octombrie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Modifică Decizia recurată, în sensul că, admite apelul formulat de contestator şi schimbă în tot sentinţa civilă nr. 2548 din 20 iunie 2008 a Tribunalului Timiş, secţia civilă, în sensul că, admite contestaţia împotriva dispoziţie nr. 231 din 10 martie 2008 emisă de Primarul oraşului Jimbolia.
Dispune anularea parţială a dispoziţiei menţionate, respectiv a art. 2, cu referire la apartamentul nr. 1, spaţiu cu altă destinaţie şi teren aferent.
Suspendă procedura administrativă privind acest imobil până la soluţionarea irevocabilă a cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 1611/30/2009 al Tribunalului Timiş.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6359/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6208/2009. Civil → |
|---|
