ICCJ. Decizia nr. 6470/2009. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6470/2009
Dosar nr. 848/1/200.
Şedinţa publică din 10 iunie 2009
Asupra recursului de faţă, constată:
Cu notificarea nr. 35 din 23 iulie 2001, notificatoarea P.E., în calitate de legatar cu titlu universal a defunctei B.M., a cerut Primarului com. Mateeşti să îi restituie în natură o suprafaţă totală de 85.533 mp teren (dispusă în 14 trupuri de teren situate pe raza localităţii) precum şi o construcţie existentă şi terenul în suprafaţă de 1780 mp pe care este edificată, situate în pct. „Acasă", susţinând că au fost preluate în mod abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1982, fără plata unei despăgubiri, invocând drept temei dispoziţiile art. 2 lit. b) şi art. 4, art. 9 şi art. 11 din Legea nr. 10/2001.
Prin dispoziţia nr. 3 din 7 iulie 2005, Primând com. Mateesti a respins cererea de restituire în natură a construcţiei, casă de locuit, întrucât a fost casată conform deciziei nr. 11 din 4 mai 1987 (art. 1), a terenului în suprafaţă de 5820 mp, întrucât aparţine domeniului public al localităţii fiind afectat desfăşurării activităţii unui târg săptămânal (art. 2), a terenului în suprafaţă de 1780 mp, întrucât a făcut obiectul de reglementare al legilor funciare, fiind emis titlu de proprietate numitului V.M. (art. 3) şi a stabilit că notificatoarea este îndreptăţită la măsuri reparatorii pentru imobilele imposibil de restituit în natură, până la concurenţa sumei de 30000 RON, pentru construcţii şi de 20.000 RON pentru terenul de 5820 mp (art. 4).
Prin contestaţia înregistrată la data de 20 iulie 2005, reclamanta P.E. a cerut anularea dispoziţiilor art. 1, art. 2 şi art. 3 din dispoziţia menţionată şi obligarea pârâtului să îi restituie în natură construcţia - casă de locuit şi terenul aferent acesteia, precum şi suprafaţa de 5820 mp teren.
In motivarea cererii reclamanta a susţinut că imobilul casă de locuit nu a fost demolat şi că acesta există şi prezent pe terenul în suprafaţă de 1780 mp, pentru care s-a reconstituit, în mod nelegal, dreptul de proprietate în favoarea numitului V.M., cu menţiunea că nu i se pot opune dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care se referă la imposibilitatea de restituire a construcţiilor demolate, total sau parţial.
Aşa fiind, în aplicarea principiul priorităţii restituirii în natură, instituit prin dispoziţiile Legii nr. 10/2001, reclamanta a solicitat admiterea cererii de restituire în natură a construcţiilor şi terenului evidenţiate la pct. 1 şi 3, precum şi a terenului în suprafaţă de 5820 mp, evidenţiat la pct. 2 din dispoziţie, pentru care, în mod nelegal i s-a refuzat restituirea sub motiv că ar aparţine domeniului public al localităţii.
Prin sentinţa civilă nr. 699 din 28 septembrie 2006, Tribunalul Vâlcea, secţia civilă, a admis, în parte, contestaţia şi a anulat, în parte, dispoziţia în sensul că a dispus restituirea în natură a imobilelor casă de locuit şi teren aferent acesteia în suprafaţă de 1226,70 mp (identificate de expertiza de la fila 60 dosar, pct. 2) şi a menţinut dispoziţia de respingere a cererii de restituire a terenul în suprafaţă de 5800 mp.
Prin aceiaşi sentinţă a fost respinsă cererea de intervenţie formulată de V.M. şi V.C.
In motivarea sentinţei s-a reţinut că reclamanta a probat că este succesoarea cu titlu universal a autoarei B.M., precum şi faptul că autoarea sa a avut în proprietate imobilele pentru care a formulat notificare, imobile ce au fost preluate în anul 1949 prin expropriere, în temeiul Deciziei nr. 83/1949.
Instanţa a reţinut că se impune, în conformitate cu dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 10/2001, restituirea construcţiei - casă de locuit întrucât aceasta există şi în prezent, nefiind demolată.
Instanţa a reţinut că nu constituie un impediment la restituire împrejurarea că această construcţie apare în evidenţele Primăriei comunei Mateeşti numai până în anul 1987, când a fost casată, întrucât potrivit probatoriului administrat, rezultă că autorul intervenienţilor, S.P., care a fost chiriaş în această clădire, a cumpărat şi plătit în anul 1987 doar materialele de construcţie care urmau să rezulte din demolarea clădirii şi nu însăşi clădirea, caz în care nu pot pretinde un drept de proprietate asupra acesteia.
Instanţa a reţinut că această concluzie se impune chiar dacă în anul 1989 intervenienţii au obţinut o autorizaţie de construcţie şi reparaţie a locuinţei, adăugirea unei camere de locuit, tencuieli, văruieli, vopsitorie.
In privinţa terenului aferent casei care, conform expertizei măsoară 1226,70 mp, tribunalul a constatat că sunt îndeplinite condiţiile art. 2 raportat la art. 11 din Legea nr. 10/2001, cu menţiunea că este irelevantă reconstituirea dreptului de proprietate pentru parte de teren (867 mp), în baza art. 23 din Legea nr. 18/1991 în favoarea intervenienţilor, întrucât aceştia nu erau, pentru considerentele arătate proprietarii construcţiei şi, ca atare, nu erau îndreptăţiţi la restituire.
In privinţa terenului de 5820 mp însă, tribunalul a reţinut că este dată situaţia de excepţie prevăzută de art. 8 din Legea nr. 10/2001, întrucât pentru acest teren reclamanta a formulat cerere de reconstituire în temeiul Legii nr. 18/1991, cerere admisă prin hotărârea 6215 din 15 august 2002 a Comisiei judeţene de fond funciar (anexa 39, poziţia 62, pentru despăgubiri).
Prin Decizia nr. 21 A din 22 ianuarie 2007, Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, minori şi familie, a respins excepţia inadmisibilitătii invocată de către intervenientii V.M. şi V.C., precum şi apelul declarat de către aceştia împotriva sentinţei primei instanţe.
In motivarea deciziei instanţa a reţinut că intervenientii nu au dobândit un drept de proprietate valabil cu privire la construcţiile în litigiu, pe care recunosc că le-au preluat fără a le demola, şi nici asupra terenului aferent acestora, întrucât l-au dobândit de la un neproprietar.
Instanţa de apel a reţinut că atâta timp cât autorul intervenienţilor a deţinut imobilul cu chirie, în mod nelegal, s-a reconstituit în favoarea intervenientului V.M. dreptul de proprietate pentru terenul aferent construcţiilor, deoarece nu puteau beneficia de prevederile art. 23 din Legea nr. 18/1991.
Prin Decizia civilă nr. 4688 din 8 iunie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de intervenienţi, a casat Decizia menţionată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În motivarea deciziei instanţa a reţinut că aspectele de fapt ale pricinii nu au fost pe deplin stabilite şi ca atare, nu au fost avute în vedere la pronunţarea hotărârii.
Anume, instanţa de recurs a statuat că, prin dispoziţia contestată s-a respins cererea de restituire a terenului de 1780 mp, cu motivarea că pentru acesta s-a emis titlu de proprietate familiei V.M. iar casa figurează ca fiind casată prin Decizia nr. 11 din 4 mai 1987 în baza Decretului nr. 425/1986 (fila nr. 6 dosar de fond).
Referitor la acest imobil, instanţa a reţinut că, în recurs, intervenienţii au depus un înscris nou, intitulat „act de dare cu plată a locului de casă" , pentru o suprafaţă de 1250 mp pe care autorul lor a dobândit-o ca „loc de casă" în luna iulie 1989 (fila nr. 5 dosar de recurs).
Instanţa de recurs a mai statuat şi faptul că recurenţii s-au prevalat şi de titlul de proprietate nr. 127/14171 emis de Comisia Judeţeană Vâlcea pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, prin care s-a constituit intervenientului dreptul de proprietate asupra unei suprafeţe de teren de 867 mp din terenul în litigiu.
In condiţiile în care titlul de proprietate menţionat nu a fost desfiinţat iar instanţele nu au fost investite cu o asemenea cerere, care trebuie judecată în contradictoriu inclusiv cu organul emitent, instanţa de recurs a statuat că nu se pot face aprecieri asupra valabilităţii acestui titlu în cadrul procesual al litigiului de faţă.
In aceste condiţii, s-a reţinut că intervenienţii justifică interes în cauză, cel puţin pentru terenul de 867 mp, pentru care s-a emis titlu de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991, teren care nu mai este deţinut în mod cert de Primăria comunei Mateeşti.
Instanţa de recurs a stabilit că situaţia de fapt nu este pe deplin stabilită în ceea ce priveşte restul de teren până la suprafaţa de 1250 mp, care rezultă din actul depus în dosarul de recurs, nici situaţia juridică a acestui teren după data emiterii actului de dare în plată până în prezent, şi nici identitatea dintre acesta şi terenul în litigiu.
Aşa fiind, cum actul de dare în plată de care prevalează recurenţii nu a fost cunoscut instanţei de apel, instanţa de recurs a statuat că se impune trimiterea cauzei spre rejudecate, ocazie cu care urmează a fi lămurită şi calitatea de persoană juridică deţinătoare a imobilului, în accepţiunea Legii nr. 10/2001.
Prin Decizia civilă 2446/A din 24 noiembrie 2008, Curtea de Apel Piteşti, reinvestită cu judecata cauzei, a admis apelul declarat de mtervenienţi şi a schimbat, în parte sentinţa, în sensul că a restituit în natură reclamantei casa de locuit şi terenul aferent în suprafaţă de 362 mp, astfel cum s-a identificat prin raportul de expertiză.
In motivarea deciziei, referitor la împrejurările de fapt ale cauzei, instanţa a reţinut că intervenienţii s-au prevalat de faptul că autorul lor, S.P., ar fi cumpărat de la cooperativa agricolă de producţie (CAP) o suprafaţă de 1200 mp teren pentru care sunt îndreptăţiţi să li se reconstituie dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, caz în care acest imobil este exceptat de la restituire către fostul proprietar prin dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001.
Instanţa a mai reţinut că prin raportului de expertiză efectuat în cauză s-a identificat suprafaţa totală de 1229 mp teren stăpânită de apelanţi şi suprafaţă de 867 mp teren pentru care li s-a reconstituit dreptul de proprietate în conformitate cu dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 18/1991, care au fost interpretate greşit de prima instanţă.
Anume, instanţa de apel reţine că dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 18/1991 sunt incidente numai în cazul în care se referă la terenurile atribuite în vederea edificăm de locuinţe şi anexe gospodăreşti şi nu a terenurilor aferente construcţiilor deja edificate.
Pornind de la aceste constatări de fapt, instanţa a reţinut, fără a argumenta, că face obiectul situaţiei de excepţie instituită prin dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, suprafaţa de 867 mp teren care este distinctă de o suprafaţă de 362 mp teren cu construcţii care se impune a fi retrocedată reclamantei.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs mtervenienţii, invocând incidenţa motivelor prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ.
In motivarea recursului intervenienţii susţin că instanţa de rejudecare nu s-a conformat deciziei de casare, în ceea ce priveşte stabilirea situaţiei juridice a terenului asupra căruia au pretins un drept de proprietate în baza actului de dare în plată, depus în recurs, indicaţie care, conform art. 315 alin. (1) şi 3 C. proc. civ., era obligatorie.
Totodată, intervenienţii susţin că instanţa de trimitere nu a analizat dreptul lor de proprietate asupra suprafeţei de până la 1200 mp teren, primit de autorul lor în locul unui alt teren expropriat, şi nici asupra construcţiilor noi (grajduri, magazii, coteţe) pe care le-au edificat odată cu refacerea vechii construcţii, şi nici criticile formulate prin primul apel şi recurs cu privire la soluţia pronunţată cu privire la casa de locuit, astfel cum s-a statuat prin Decizia de casare şi trimitere spre rejudecare.
Analizând recursul, Înalta Curte constată că este fondat pentru următoarele considerente:
In drept, potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului iar, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol după casare, instanţa de fond va judeca din nou, ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată.
Casând hotărârea recurată, cu trimiterea cauzei pentru completarea probatoriilor, Înalta Curte statuează în sarcina judecătorului fondului obligativitatea de a stabili motivat care sunt împrejurările de fapt ale pricinii, ştiut fiind că, potrivit art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate hotărî asupra fondului pricinii numai în cazurile în care acestea sunt pe deplin stabilite, în sensul că sunt lămurite.
Necesitatea motivării în fapt a hotărârii presupune ca judecătorul să răspundă clar şi complet cu privire la faptele deduse judecăţii prin prisma probatoriului administrat şi nu prin simple afirmaţii, adică printr-o motivare formală sau insuficientă, care face imposibilă exercitarea controlului judiciar.
În cauza supusă analizei, împrejurările de fapt nu au fost pe deplin stabilite iar motivarea deciziei recurate referitoare la situaţia de fapt şi de drept a terenului şi a construcţiilor în litigiu se dovedeşte a fi una formală, întrucât instanţa nu analizează şi nu răspunde criticilor de nelegalitate aduse sentinţei primei instanţe prin declaraţia de apel şi, respectiv, prin cea de recurs, astfel cum s-a statuat prin Decizia de casare.
Astfel, prin Decizia de casare, instanţa de recurs a trimis cauza spre rejudecare pentru ca instanţa de trimitere să stabilească motivat în fapt şi în drept considerentele pentru care apreciază că pentru imobilele în litigiu are calitatea de entitate deţinătoare pârâta Primăria com. Mateeşti şi, pe cale de consecinţă, aceasta are obligaţia de a dispune cu privire la solicitarea de restituire în natură formulată de reclamantă.
Soluţia s-a impus în raport de faptul că pentru parte din aceste imobile, anume pentru casa de locuit şi anexe gospodăreşti, precum şi suprafaţa de 867 mp teren aferent acestora, intervenienţii V.M. şi V.C., au pretins că sunt titularii unui drept de proprietate şi că nu le incumbă obligaţia de a le restitui reclamantei în procedura Legii nr. 10/2001.
Anume, intervenienţii au susţinut că autorul lor, S.P. a dobândit un drept de proprietate cu privire la suprafaţa de 1250 mp teren, situat în perimetrul construibil al localităţii Mateeşti, cu vecinătăţile indicate, în baza actului de dare în plată încheiat la data de 18 iulie 1989 (fila 136 ap) cu C.A.P. Mateeşti, act emis în baza hotărârii adunării generale a membrilor cooperatori din data de 14 februarie 1989 (fila 136 ap) şi care nu a fost desfiinţat.
Referitor la terenul aferent construcţiilor, totodată, intervenientul V.M. a arătat că i-a fost emis un titlu de proprietate, pentru suprafaţa de 867 mp în procedura Legii nr. 18/1991.
Referitor la construcţiile edificate pe acest teren, casă de locuit şi anexe gospodăreşti, intervenienţii au susţinut, de asemenea, că acestea sunt proprietatea lor şi că acestea nu sunt proprietatea Primăriei com. Mateeşti.
Anume, intervenienţii au susţinut că autorul lor, S.P., a deţinut construcţiile vechi în baza unui contract de închiriere (nr. 332 din 10 iulie 1983) şi, că, urmare a deciziei nr. 11 din 4 mai 1987 a Primărie com. Mateeşti de a dispune, datorită vechimii, casarea acestora, a preluat în proprietate, prm cumpărare, materialele de construcţii care urmau să rezulte în urma demolăm, cu menţiunea că, ulterior, după cumpărarea terenului aferent, nu le-a mai demolat ci le-a refăcut în proporţie de 90%, edificând şi construcţii noi, conform autorizaţiei 15 din 3 octombrie 1989 care a fost emisă intervenientului.
Ca atare, intervenienţii au susţinut că atâta timp cât autorul lor a cumpărat materiale rezultate din casarea construcţiei vechi în anul 1987 şi, mai apoi, a cumpărat terenul pe care aceasta era edificată, cu act de dare în plată de la cooperativa agricolă de producţie, aceste imobile ca şi construcţiile edificate ulterior sunt proprietatea lor, fiind irelevant faptul demolării construcţiei vechi, cu menţiunea că acestea nu cad în sfera de reglementare a Legii nr. 10/2001, fiind exceptate prin dispoziţiile art. 8 din acest act normativ.
In raport de situaţia de fapt evidenţiată, prin Decizia de casare s-a solicitat instanţei de trimitere să procedeze la o identificare a imobilelor în litigiu şi să se statueze cu privire la natura juridică a drepturilor invocate de părţile litigante în raport cu înscrisurile prezentate, inclusiv în raport de menţiunile înscrisului nou, care fusese depus în recurs, anume de „actul de dare cu plată a locului de casă" în baza căruia autorul lor a cumpărat o suprafaţă de 1250 mp teren de la cooperativa agricolă de producţie.
Prin hotărârea pronunţată, instanţa de apel nu analizează în nici un fel la apărarea formulată de intervenienţi cu privire la dobândirea de către autorul lor a unui drept de proprietate pentru suprafaţa de 1250 mp teren, identificat în actul de dare în plată, drept consolidat parţial prin emiterea şi a unui titlu de proprietate, nr. 127/14171, în procedura Legii nr. 18/1991 de către Comisia Judeţeană Vâlcea pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.
Totodată, instanţa nu răspunde în nici un mod criticilor formulate de intervenienţi prin apel şi care au fost reiterate prin recurs, privind greşita restituire a construcţiilor, casă de locuit si anexe gospodăreşti, şi a terenului aferent acestora, care sunt în posesia lor şi pretind că sunt proprietatea lor, fiind dobândite în modalităţile mai sus arătate.
Instanţa de trimitere se rezumă să dispună restituirea în natură către reclamantă a casei de locuit, motivat de faptul că nu s-a făcut dovada demolării efective a construcţiei vechi şi care a fost proprietatea autorilor reclamantei, fără a argumenta în vreun mod criteriile în raport cu care a stabilit că Primăria com. Mateesti ar avea calitatea de entitate deţinătoare a acestui imobil, în sensul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
Deşi dispune restituirea în natură a construcţiei menţionate, instanţa constată că terenul aferent acestei construcţii se impune a rămâne în proprietatea intervenienţilor V.M. şi V.C., fără argumenta cum se justifică aplicarea a două acte normative de reparaţie distincte, anume Legea nr. 10/2001 pentru construcţii (în favoarea reclamantei) şi Legea nr. 18/1991 pentru terenul aferent construcţiilor (în favoarea intervenienţilor) deşi, în mod necontestat, la data de 1 ianuarie 1990, construcţiile şi terenul constituiau un singur imobil.
Totodată, instanţa de trimitere dispune restituirea către reclamantă a unei suprafeţe de suprafeţe de 362 mp teren pe care însă se află edificate 2 grajduri C6 şi C7 precum şi magazia de lemne C8, fără clarifica situaţia juridică a construcţiilor edificate pe acest teren şi, respectiv, fără a argumenta criteriile în raport cu care a statuat că Primăria com. Mateeşti ar avea calitatea de entitate deţinătoare a acestor imobile.
Aşa fund, cum instanţa de apel nu s-a conformat primei decizii de casare, în sensul că nu a procedat la stabilirea regimului juridic al terenului şi al construcţiei care face obiectului prezentului litigiu, motivat în fapt, prin trimitere la dovezile invocate de părţile din proces şi, în drept, prin trimitere la dispoziţiile Legii nr. 10/2001, pe care le apreciază a fi incidente raportului juridic dedus judecăţii, Înalta Curte, în baza art. 304 pct. 7 şi 9 coroborat cu art. 312 alin. (5) C. proc. civ., urmează a admite recursul, a casa Decizia şi a trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
In rejudecare, prin hotărârea pronunţată, instanţa va răspunde de motivat în fapt, adică cu trimitere ia înscrisurile probatorii şi după caz, rapoartele de expertiză si planurile de situaţie pe care le găseşte a fi relevante, criticilor aduse de intervenienţi soluţiei primei instanţe şi, totodată, şi apărărilor formulate de celelalte părţi litigante.
Totodată, instanţa va statua în mod explicit, astfel cum s-a dispus şi prin prima Decizia de casare, cu privire la natura dreptului dobândit de autorul intervemenţilor cu privire la suprafaţa de 1250 mp teren în baza actului de dare în plată, prin analiza dispoziţiilor legale care reglementau această modalitate de transmitere a terenurilor agricole deţinute de cooperativele agricole de producţie precum şi în raport de prevederile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, inclusiv de menţiunile titlului de proprietate emis în favoarea intervenientului.
Totodată, instanţa va statua motivat cu privire la efectele juridice ale operaţiunii de casare a unei construcţii, în baza Decretului nr. 425/1986, adică de scoaterea definitivă din folosinţa şi din inventarul unităţi administrativ teritoriale care o deţinea, în corelaţie cu faptul demolării sau nedemolării acesteia de către cumpărătorul materialelor de construcţie rezultate ca urmare a casării, căruia i-a fost atribuit terenul aferent, cu plată, pentru construcţia unei noi locuinţe, precum şi cu noţiunea de entitate deţinătoare în sensul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
Cu privire la construcţia - casă de locuit, instanţa de trimitere are a stabili situaţia juridică a acesteia şi în raport cu lucrări de reparaţie şi de întreţinere, inclusiv de a celor de adăugire efectuate de titularul autorizaţiei de construire nr. 5 din 3 octombrie 1989, V.M., inclusiv a lucrărilor de reparaţii şi adăugiri care s-ar fi efectuat în baza cererii nr. 762/1987, precum şi în raport de situaţia celorlalte construcţii - anexe gospodăreşti evidenţiate la pct. 2-10 din expertiză.
în raport de aspectele de fapt ale pricinii, instanţa de trimitere va statua dacă actualele construcţii şi terenul aferent acestora cad în sfera de aplicare a Legii nr. 18/1991 sau, după caz, a Legii nr. 10/2001.
In ipoteza în care se apreciază că imobilul menţionat cade în sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001, instanţa va dispune cu privire la cererea de acordare de măsuri reparatorii formulată de reclamantă şi, în mod explicit, cu privire la calitatea de entitate deţinătoare a persoanei juridice căreia apreciază că îi incumbă obligaţiile prevăzute de legea de reparaţie menţionată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de intervenienţii V.M. şi V.C. împotriva deciziei nr. 246/A din 24 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6515/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6375/2009. Civil → |
|---|
