ICCJ. Decizia nr. 6594/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6594/200.
Dosar nr. 374/122/2007
Şedinţa publică din 12 iunie 2009
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de fată, retine următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu, secţia civilă, reclamanţii G.S.S. şi V.N.E.F. au formulat contestaţie împotriva dispoziţiei nr. 652 din 8 februarie 2007 emisă de Primarul municipiului Giurgiu, prin care le-au fost soluţionate notificările nr. 524/2001 şi 525/2001 privind restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 124 mp situat în Giurgiu, solicitând anularea acestei dispoziţii şi restituirea în natură a terenului.
Prin aceeaşi contestaţie, reclamanţii au solicitat şi restituirea terenului în suprafaţă de 86,80 mp pentru care pârâta Primăria municipiului Giurgiu nu a emis dispoziţie.
În motivarea contestaţiei, reclamanţii au arătat că imobilul revendicat compus din teren şi construcţie a aparţinut autorilor lor, G.N. şi G.F.
Construcţia a fost demolată în baza Decretului nr. 102/1980, iar terenul este liber, afectat exclusiv de reţele subterane de apă potabilă şi iluminat public, trotuare şi alei pietonale, astfel cum rezultă din expertiza extrajudiciară pe care au depus-o ca probă în dosar.
În ce priveşte terenul în suprafaţă de 86,80 mp, pentru restituirea căruia au formulat notificările nr. 630/2001 şi 636/2001, pârâta le-a răspuns prin adresa nr. 54/10/2007, însă pe parcursul desfăşurării procesului la instanţa de fond, pârâta a emis dispoziţia nr. 9418 din 30 martie 2007, prin care a respins cererea de restituire în natură şi a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale.
Prin sentinţa civilă nr. 274 din 15 noiembrie 2007, Tribunalul Giurgiu a admis contestaţia, a anulat atât dispoziţia nr. 652 din 08 februarie 2007, cât şi dispoziţia nr. 9418 din 30 martie 2007, dispunând restituirea in natură către reclamanţi a terenurilor în suprafaţă de 124 mp şi, respectiv 114,87 mp (suprafaţă rezultată în urma efectuării expertizei). Prin aceeaşi sentinţă, instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că terenul a fost expropriat in anul 1980 în vederea construirii de blocuri de locuinţe, construcţia aflată pe terenul expropriat a fost demolată, iar în prezent terenul revendicat este traversat de reţea de apă potabilă, spre limita nordică, cablu subteran de iluminat, cămin de vane, 2 stâlpi metalici pentru iluminat la extremităţi, 2 pompe cu jet continuu de apă.
O atare situaţie de amenajare ca spaţiu verde, piaţa având căi de acces amenajate pe toate laturile, de travers subteran al conductelor de apă şi iluminat public, nu atrage incidenţa normei de excepţie a nerestituirii în natură, terenul nefiind într-atât afectat utilităţii publice şi destinat a servi nevoilor comunităţii încât să impună prevalenta interesului public local.
Prin Decizia nr. 273 din 11 aprilie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, a respins apelul declarat de reclamanţi şi a admis apelul declarat de pârâtă, a schimbat în tot sentinţa apelată, iar pe fond a respins contestaţia.
În motivarea soluţiei sale, instanţa de apel a reţinut că instanţa de fond, fără a fi investită şi fără a forma obiectul contestaţiei cu care a fost sesizată, s-a pronunţat şi cu privire la dispoziţia nr. 9418 din 30 martie 2008, depăşind limitele investirii sale şi încălcând astfel dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ.
Cu privire la dispoziţia nr. 652 din 08 februarie 2007 contestată prin acţiunea introductivă de instanţă, s-a reţinut că, întrucât terenul solicitat de contestatori este afectat de spaţiu verde, trotuar, parcare, conducte de apa subterane şi un cămin de vizitare, în raport de dispoziţiile OUG nr. 114/2007 cu privire la spaţiile verzi şi ale art. 10 alin. (2) şi art. 11 din Legea nr. 10/2001 nu se poate dispune restituirea în natură.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii G.S.S. şi V.N.E.F., care, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., arată că în mod greşit instanţa de apel a apreciat că terenurile situate în Giurgiu, nu pot fi restituite în natură întrucât, chiar dacă acestea sunt afectate de reţele subterane (apă potabilă şi iluminat public) şi amenajări supraterane (trotuare şi alei pietonale), potrivit expertizei extrajudiciare ing. S.I. depusă ca probă în dosar, aceste amenajări se pot devia pe alte amplasamente.
În ce priveşte propunerea privind acordarea de despăgubiri, recurenţii arată că le sunt aplicabile dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Verificând legalitatea deciziei recurate, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
În primul rând, trebuie arătat că în mod corect a reţinut instanţa de apel că obiectul contestaţiei îl constituie exclusiv dispoziţia nr. 652 din 08 februarie 2007 care priveşte terenul situat în Giurgiu, astfel că pronunţarea de către instanţa de fond şi cu privire la dispoziţia nr. 9418 din 30 martie 2008, fără a forma obiectul contestaţiei cu care a fost sesizată, reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ.
De altfel, reclamanţii au formulat separat contestaţie împotriva acestei dispoziţii, respinsă de Tribunalul Giurgiu, prin sentinţa civilă nr. 295 din 10 decembrie 2007.
Criticile recurenţilor vizând greşita respingere a cererii de restituire în natură a terenului pentru care s-a emis dispoziţia nr. 652 din 08 februarie 2007 sunt nefondate întrucât din analiza probelor administrate în cauză, inclusiv raportul de expertiză tehnică, rezultă fără dubiu că terenul este afectat de spaţiu verde, trotuar, parcare, conducte de apa subterane şi un cămin de vizitare, fiind aplicabile în speţă prevederile art. 10 alin. (2) şi art. 11 din Legea nr. 10/2001.
Prin dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 10/2001 s-a reglementat situaţia restituirii în natură sau acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent în cazul imobilelor expropriate, prevăzându-se ipoteze şi soluţii diferenţiate în raport de particularităţile faptice ale pricinii.
Esenţial în aplicarea acestui text de lege este lămurirea împrejurării dacă scopul exproprierii a fost atins, iar, pe de altă parte, dacă imobilul este liber şi neafectat de utilităţi publice.
Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, prin teren liber, restituibil în natură, se înţelege terenul neconstruit sau neafectat de amenajări de utilitate publică, ce nu afectează căile de acces (existenţa pe terenul respectiv a unor străzi, parcări, trotuare), existenţa sau utilizarea unor amenajări subterane (conducte de alimentare cu apăr, gaze, petrol, electricitate de mare calibru).
Instanţa de apel a procedat la o corectă interpretare şi aplicare a prevederilor acestor dispoziţii legale, considerând că terenul nu poate 11 restituit în natură întrucât este afectat de utilităţi publice.
De altfel, la art. 10.3 din HG nr. 250/2007 privind Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 se prevede că entitatea învestită cu soluţionarea notificării are obligaţia de a verifica destinaţia actuală a terenului solicitat, pentru a nu afecta căile de acces (existenţa pe terenul respectiv a unor străzi, trotuare, parcări amenajate şi altele asemenea), existenţa şi utilizarea unor amenajări subterane: conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru, adăposturi militare şi altele asemenea, iar în cazul în care se constată astfel de situaţii, restituirea în natură se va limita numai la acele suprafeţe de teren libere sau, după caz, numai la acele suprafeţe de teren care nu afectează accesul şi utilizarea normală a amenajărilor subterane.
Sintagma „amenajări de utilitate publică" are în vedere acele suprafeţe de teren afectate unei utilităţi publice, respectiv suprafaţa de teren supusă unor amenajări destinate a servi nevoile comunităţii, căi de comunicaţie, dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spaţii verzi, parcuri şi grădini publice, pieţe pietonale şi altele.
Întrucât terenul revendicat este afectat de spaţiu verde, trotuar, parcare, conducte de apa subterane şi un cămin de vizitare, faţă de dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 10/2001 şi de cele mai sus enunţate, în mod judicios s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent.
Nu poate fi primită nici critica vizând pretinsa îngrădire a dreptului de proprietate în sensul art. 1 din Protocolul 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului prin acordarea măsurilor reparatorii în echivalent întrucât, potrivit practicii europene, fiecare stat are dreptul să stabilească modul concret de ocrotire juridică a cetăţenilor săi, atât în raporturile dintre ei, cât şi în raporturile dintre aceştia şi stat şi de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general, iar acordarea despăgubirilor corespunzătoare valorii de piaţă a imobilului constituie o justă reparaţie.
Pentru considerentele arătate, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIV.
IN NUMELE LEGI.
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii G.S.S. şi V.N.E.F. împotriva deciziei civile nr. 273 din 11 aprilie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 12 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6558/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6542/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
