ICCJ. Decizia nr. 6602/2009. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6602/2009
Dosar nr. 4737/121/200.
Şedinţa publică din 12 iunie 2009
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de faţă, reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 3 iulie 2008 pe rolul Tribunalului Galaţi, secţia civilă, reclamantul Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative (în prezent Ministerul Administraţiei şi Internelor) a solicitat restrângerea exercitării dreptului la libera circulaţie în Italia a pârâtului T.I.
În motivarea cererii s-a arătat că la 19 iunie 2008 pârâtul a fost expulzat din Italia, în baza Decretului Tribunalului din Treviso.
n drept au fost invocate dispoziţiile obiectivului nr. 2 lit. d) din HG nr. 1347/2007 şi cele ale art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005.
Prin sentinţa civilă nr. 889 din 30 iulie 2008, Tribunalul Galaţi, secţia civilă, a respins acţiunea.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că limitarea exercitării dreptului la liberă circulaţie a cetăţenilor români în teritoriile statelor membre ale Uniunii Europene după data de 1 ianuarie 2007 se poate face numai din motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică, conform dispoziţiilor comunitare, care au prioritate faţă de cele naţionale, în raport de dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Constituţia României.
Apelul declarat de reclamantul Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor a fost respins de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, prin Decizia civilă nr. 209/A pronunţată la data de 23 octombrie 2008.
Instanţa de apel a reţinut în considerentele sale că HG nr. 1347/2007 cuprinde planul de măsuri privind sprijinirea cetăţenilor români aflaţi în Italia, ca urmare a situaţiei create prin adoptarea de către statul italian a noilor reglementări ce vizează îndepărtarea de pe teritoriu, iar art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, prevede posibilitatea limitării dreptului la circulaţie al persoanei a cărei prezenţă pe teritoriul unui stat, prin activitatea pe care o desfăşoară, ar aduce atingere gravă intereselor României ori relaţiilor bilaterale dintre România şi acel stat.
În speţă, deşi pârâtul a fost expulzat pe motivul săvârşirii unor infracţiuni grave pe teritoriul Italiei, acesta a fost arestat şi a executat pedeapsa pentru faptele săvârşite, iar aplicarea unei noi sancţiuni ar aduce atingere unui drept fundamental al cetăţeanului, fără o justificare rezonabilă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor, criticând-o ca fiind nelegală deoarece, în raport cu dispoziţiile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor este obligat să înainteze instanţei competente dosarul de îndepărtare al cetăţenilor români expulzaţi din Italia, iar potrivit dispoziţiilor obiectivului nr. 2 lit. d) din HG nr. 1347/2007, instanţa trebuie să pronunţe o decizie vizând interzicerea deplasării cetăţenilor expulzaţi pe o perioadă determinată.
Or, în speţă, conform Decretului emis de autorităţile italiene, împotriva pârâtului s-a dispus măsura interzicerii de a se întoarce pe teritoriul Italiei pentru o perioadă de până la 5 ani, sub sancţiunea executării pedepsei privative de libertate.
Solicită admiterea recursului şi modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului reclamantului, iar pe fond admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
Analizând recursul în limita susţinerilor recurentului, care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Reclamantul şi-a motivat în drept acţiunea pe dispoziţiile art. 2 lit. d) din HG nr. 1347/2007 şi pe dispoziţiile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005.
HG nr. 1347/2007 cuprinde planul de măsuri privind sprijinirea cetăţenilor români aflaţi în Italia, ca urmare a situaţiei create prin adoptarea de către statul italian a noilor reglementări ce vizează îndepărtarea de pe teritoriu, iar art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, prevede posibilitatea limitării dreptului la circulaţie al persoanei a cărei prezenţă pe teritoriul unui stat, prin activitatea pe care o desfăşoară, ar aduce atingere gravă intereselor României ori relaţiilor bilaterale dintre România şi acel stat.
În art. 2 lit. d) din HG nr. 1347/2007 se prevede că M.I.R.A. D.G.P. sau, după caz, I.N.E.P. înaintează instanţei „dosarul de îndepărtare", însă acest demers trebuie efectuat în directă corelare cu dispoziţiile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005.
Este corect considerentul instanţei de apel în sensul că, deşi pârâtul a fost expulzat pe motivul săvârşirii unor infracţiuni grave pe teritoriul Italiei, acesta a fost arestat şi a executat pedeapsa pentru faptele săvârşite, iar aplicarea unei noi sancţiuni ar aduce atingere unui drept fundamental al cetăţeanului, fără o justificare rezonabilă.
Potrivit art. 17 din Tratatul de constituire a Comunităţii Europene, aplicabil României începând cu 1 ianuarie 2007, data aderării la Uniunea Europeană, este cetăţean al Uniunii, orice persoană care are cetăţenia unui stat membru.
Aşa cum s-a apreciat în jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie prin instituirea Comunităţii, statele au creat un drept aplicabil resortisanţilor lor şi lor însele, respectiv o ordine juridică proprie, integrată sistemului juridic al statelor membre de la intrarea în vigoare a Tratatului şi care se impune jurisdicţiilor acestora.
Efectul direct al dreptului comunitar conferă acestuia competenţa generală de a completa cu drepturi şi obligaţii noi, astfel încât, orice persoană, cetăţean al Uniunii Europene, dobândeşte dreptul de a cere judecătorului naţional să i se aplice dispoziţiile din tratate, regulamente, decizii şi directive comunitare, pentru protecţia unui drept conferit de acestea.
Strâns legat de principiul efectului direct al dreptului comunitar, principiul supremaţiei sale presupune aplicarea de către judecătorul naţional, a dreptului comunitar în totalitatea sa, pentru protejarea drepturilor pe care le conferă cetăţenilor şi neaplicarea oricărei prevederi din dreptul naţional care ar putea veni în conflict cu dreptul comunitar, fie anterioară, fie ulterioară regulii comunitare.
In virtutea acestor principii, în domeniul liberei circulaţii, cetăţenii români vor fi supuşi legislaţiei naţionale, în speţă Legea nr. 248/2005, numai în măsura în care aceasta este concordantă cu legislaţia comunitară, în caz contrar aceasta din urmă aplicându-se în mod direct şi prioritar.
In acest sens, la art. 2 din Directiva Parlamentului European şi a Consiliului nr. 2004/38/CE din data de 19 aprilie 2004 stabileşte condiţiile care reglementează exercitarea dreptului la libera circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre, de către cetăţenii Uniunii, precum şi restrângerile acestui drept, din motive de ordine publică sau sănătate publică.
Potrivit art. 27 alin. (1) din Directivă, statele membre pot restrânge libertatea de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii şi a membrilor de familie, indiferent de cetăţenie, pentru motive de ordine publică sau de siguranţă publică, cu respectarea principiului proporţionalităţii şi cu condiţia de a se baza exclusiv pe conduita personală a individului în cauză.
România este începând cu 1 ianuarie 2007 membră a Uniunii Europene şi potrivit legislaţiei comunitare menţionate, toţi românii sunt cetăţeni ai acesteia, statut ce le conferă dreptul de liberă circulaţie în toate statele membre.
Întrucât reclamantul nu a probat, în condiţiile art. 1169 C. civ., incidenţa vreunuia dintre cauzele de limitare prevăzute în Directivă, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală, dată cu aplicarea şi interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente.
În raport de aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor.
PENTRU ACESTE MOTIV.
IN NUMELE LEGI.
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor din Ministerul Administraţiei şi Internelor împotriva deciziei nr. 209/A din 23 octombrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 12 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6607/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6558/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
