ICCJ. Decizia nr. 6633/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6633/2009
Dosar nr. 3892/90/2007
Şedinţa publică din 12 iunie 2009
Deliberând asupra recursurilor civil de faţă, reţine următoarele:
Reclamanţii B.E., C.L., I.D., M.I., P.C. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Primăria oraşului Olăneşti, Primarul oraşului Olăneşti să se dispună anularea dispoziţiei nr. 1424 din 20 iunie 2007 emisă de Primăria oraşului Olăneşti, ca fiind nelegală şi netemeinică.
În motivare au arătat că prin această dispoziţie emisă în baza Legii nr. 10/2001 Primăria oraşului Olăneşti a dispus restituirea în natură a imobilului construcţie, cunoscut sub denumirea de vila E. şi terenul aferent acestuia în suprafaţă de 550 mp, situate în Băile Olăneşti, jud. Vâlcea către E.M.E. şi P.B.C., cu obligarea beneficiarilor de restituire la a despăgubi pe chiriaşi pentru sporul de valoarea adus imobilului cu destinaţia de locuinţă.
Reclamanţii din fonduri proprii au edificat o construcţie nouă după anul 1982, alta decât cea naţionalizată, fiind singurii care au investit în imobil.
Pârâta Primăria oraşului Olăneşti a ignorat acest lucru la emiterea dispoziţiei atacate şi faptul că prin sentinţa civilă nr. 117 din 22 aprilie 1999 Tribunalul Vâlcea, definitivă şi irevocabilă, a respins acţiunea în revendicare formulată de beneficiarii cererii de restituire a imobilului în contradictoriu cu reclamanţii, pe considerentul inadmisibilităţii acţiunii, care nu a fost promovată de toţi moştenitorii.
Pe cale de excepţie au contestat şi calitatea de persoană îndreptăţită a solicitanţilor E.M.E. şi P.B.C., deoarece aceştia nu au depus dovezi din care să rezulte această calitate şi nici nu s-a dovedit îndreptăţirea lor pentru cota parte a lui T.V., având în vedere că imobilul a fost dobândit la data de 25 noiembrie 1925 de către P.B.E. şi T.V.
Prin întâmpinarea depusă în cauză Primăria oraşului Olăneşti a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor şi a solicitat respingerea acţiunii.
Învestit cu soluţionarea cauzei Tribunalul Vâlcea, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 477 din 27 mai 2008 a respins excepţiile invocate şi acţiunea reclamanţilor.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că dispoziţia contestată este legală în ceea ce priveşte calitatea de persoane îndreptăţite a moştenitorilor E.M.E. şi P.B.C., în raport de dipoz. art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, imobilul poate fi restituit în natură întrucât acesta nu a fost demolat şi nu s-au edificat pe terenul preluat abuziv de către stat construcţii noi autorizate. Din probele administrate a rezultat că lucrările de reparaţii şi consolidări aduse imobilului nu se circumscriu ipotezei art. 19 din lege, care vizează acele construcţii cărora, prin transformările survenite, în raport cu forma iniţială, le-au fost adăugate corpuri de zidărie sau volume din acele materiale ce reprezintă peste 100%, raportat la aria desfăşurată existentă la data preluării.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Primăria oraşului Băile Olaneşti a fost respinsă motivat de faptul că este unitatea emitentă a dispoziţiei contestate în cauză, fiind unitate deţinătoare în sensul Legii nr. 10/2001.
Excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor a fost respinsă întrucât justifică un interes legitim de a promova contestaţia şi un drept propriu.
Împotriva sentinţei pronunţate de tribunal au declarat apel reclamanţii criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică pentru faptul că: dispoziţia contestată a fost emisă de o entitate care nu avea calitatea să soluţioneze notificarea făcută de E.M.E. şi P.B.C., în sensul că unitatea deţinătoare este SC E. SA Olaneşti şi nu Primăria oraşului Băile Olăneşti, nu s-a ţinut cont de faptul că notificarea nu a fost făcută de toţi proprietarii imobilelor revendicate, respectiv de moştenitorii lui T.V., soluţia este greşită pe fondul cauzei întrucât s-a dispus restituirea construcţiei în natură, în condiţiile în care imobilul a fost transformat în totalitate şi a devenit astfel un imobil nou, fiind proprietatea reclamanţilor.
La termenul din 12 septembrie 2008 au depus cerere de intervenţie în interesul pârâtei-intimate Primăria oraşului Băile Olaneşti, E.M.E. şi P.B.C. solicitând respingerea apelului şi a acţiunii.
La termenul de judecată din data de 3 octombrie 2008 Curtea a invocat din oficiu excepţia necompetenţei materiale a soluţionării cauzei de către Tribunalul Vâlcea, fiind vorba de o acţiune introdusă de un terţ, prin care se contestă o decizie emisă în baza Legii nr. 10/2001 în favoarea intervenienţilor.
Reprezentanţii reclamanţilor şi intervenienţilor, avocaţii M.V.F. şi L.Ş. au solicitat admiterea excepţiei.
Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 187A din 3 octombrie 2008 a admis apelul reclamanţilor, a anulat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre competentă soluţionare la Judecătoria Râmnicu Vâlcea.
Pentru a se pronunţa astfel, a reţinut că nu sunt incidente dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, republicată potrivit cărora dispoziţia emisă de unitatea deţinătoare sau entitatea învestită cu soluţionarea notificării poate fi atacată de persoana îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unitătii/entitătii.
Prin urmare, cum reclamanţii sunt terţi în raport de dispoziţiile legii care definesc cine sunt persoanele îndreptăţite, cenzurarea legalităţii dispoziţiei de restituire de către aceştia se poate face doar în condiţiile dreptului comun, de competanţa judecătoriei în primă instanţă, conform art. 1 pct. 1 şi art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., şi nu a tribunalului ca instanţă specializată în soluţionarea litigiilor decurgând din aplicarea art. 26 din Legea nr. 10/2001, republicată.
Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanţii B.E., C.L., I.D., M.I., P.C. şi pârâta Primăria oraşului Băile Olăneşti.
Reclamanţii B.E., C.L., I.D., M.I., P.C. au formulat următoarele critici.
- pârâta Primăria oraşului Băile Olăneşti nu avea calitate să emită dispoziţia atacată, întrucât unitatea deţinătoare este SC E. SA Băile Olăneşti,
- notificare în baza căreia s-a emis dispoziţia contestată nu a fost formulată de toate persoanele îndreptăţite, respectiv şi de moştenitorii lui T.V.,
- pe fondul cauzei, dispoziţia este nelegală, întrucât ignoră faptul că imobilul a suferit transformări constructive, care-l pot califica drept o construcţie nouă, diferită de cea naţionalizată;
- soluţia instanţei de apel pe excepţia necompetenţei materiale a tribunalului, ca primă instanţă, este nelegală plecând de la considerentul că reclamanţii sunt terţi, atât timp cât aceştia justifică un drept propriu.
Pârâta Primăria oraşului Băile Olăneşti a formulat următoarele critici:
- susţinerile reclamanţilor în sensul că prin lucrările de reparaţie şi consolidare efectuate au refăcut clădirea nu au fost dovedite;
- dispoziţia contestată a fost emisă cu respectarea legii, pârâta fiind competentă să soluţioneze notificarea.
Analizând criticile formulate de reclamanţi, care se circumscriu doar motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, constată că nu pot fi primite pentru următoarele considerente;
În drept, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se poate cere modificarea unei hotărâri atunci când a fost dată cu aplicarea greşită a legii.
În cauza dedusă judecăţii, reclamanţii au susţinut că se impune casarea hotărârii atacate, întrucât instanţa a reţinut greşit lipsa calităţii lor procesuale active, înlăturându-i de la aplicarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 10/2001.
Curtea de apel a pus în discuţia părţilor, din oficiu, competenţa materială pentru soluţionarea în primă instanţă a cauzei şi, implicit, calificarea juridică a cererii de chemare în judecată.
În interpretarea sistematică a Legii nr. 10/2001, practica judiciară a conturat soluţia potrivit căreia terţele persoane nu au calea contestaţiei îndreptate împotriva dispoziţiei sau deciziei de restituire în natură a imobilului preluat abuziv de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, contestaţie întemeiată pe dispoziţiile art.24 din legea specială de reparaţie.
Această interpretare este cu atât mai mult justificată, în raport cu actuala reglementare a art. 26 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, conform căreia numai persoana care se pretinde îndreptăţită la restituirea în natură a unui imobil ce face obiectul de reglementare al legii speciale poate contesta dispoziţia de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură, la secţia civilă a tribunalului în a cărui rază teritorială se află sediul unităţii deţinătoare/entităţii învestită cu soluţionarea notificării.
Reclamanţii, care îşi justifică în prezenta cauză calitatea procesuală şi interesul, prin invocarea unui drept propriu asupra imobilului şi un interes legitim de a contesta dispoziţia, nu au calea procedurii speciale în justiţie, prevăzută de art. 24 din Legea nr. 10/2001.
În acelaşi timp însă, terţilor nu li se poate îngrădi accesul liber la justiţie consacrat de art. 21 din Constituţie, prin negarea dreptului de a ataca în justiţie dispoziţia de restituire în natură care, conform prevederilor Legii nr. 10/2001 constituie titlu de proprietate cu „forţa probantă a unui înscris autentic".
În acest context, indiferent de modul cum este intitulată, potrivit dispoziţiilor art. 84 C. proc. civ., instanţele de judecată au obligaţia să interpreteze adecvat cererea de chemare în judecată, potrivit cu scopul urmărit prin promovarea acţiunii, în speţă cererea reprezentând o acţiune de drept comun, formulată potrivit dispoziţiilor art. 109 alin. (1) şi art. 112 C. proc. civ.
Conform dispoziţiilor art. 1 alin. (1) C. proc. civ., judecătoriile soluţionează în primă instanţă „toate cererile şi procesele, în afară de cele date prin lege în competenţa altor instanţe".
Textul instituie regula jurisdicţiei de drept comun în favoarea judecătoriilor, ceea ce conduce la concluzia că restrângerea competenţei judecătoriilor trebuie să fie expresă şi limitativă.
Normele de competenţă fiind de strictă interpretare, rezultă că, în măsură în care codul de procedură civilă sau legile speciale nu prevăd în mod expres competenţa materială a altei instanţe pentru soluţionarea în primă instanţă a unei anumite cereri, competenţa revine judecătoriei.
În prezenta cauză, nici dispoziţiile art. 2 C. proc. civ., şi nici dispoziţiile Legii nr. 10/2001, nu reglementează competenţa tribunalului pentru judecarea acţiunilor directe formulate de terţe persoane împotriva dispoziţiei de restituire în natură, examinată conform art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 ca şi titlu de proprietate, împrejurare în raport cu care Înalta Curte constată că soluţia instanţei de apel este legală.
Pentru aceste considerente şi având în vedere că la judecarea excepţiei invocate de instanţă din oficiu, reclamanţii au fost de acord cu admiterea acesteia, critica recurenţilor-reclamanţi pe acest aspect nu este fondată.
Cu privire la recursul pârâtei Primăria oraşului Băile Olăneşti, criticile de asemenea nu sunt fondate, pentru argumentele deja expuse.
De altfel, întrucât faţă de aceasta parte, prin Decizia atacată nu s-a dispus nimic, recursul apare şi ca lipsit de interes.
Fată de aceste considerente, se constată că nu sunt întrunite cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care recursurile declarate în cauză se privesc ca nefondate şi, vor fi respinse în consecinţă, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanţii B.E., C.L., I.D., M.I., P.C. şi pârâta Primăria oraşului Băile Olăneşti împotriva deciziei nr. 187A din 3 octombrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6637/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6630/2009. Civil. Rectificare carte funciară.... → |
|---|
