ICCJ. Decizia nr. 6637/2009. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6637/2009
Dosar nr. 46838/3/2007
Şedinţa publică din 12 iunie 2009
Deliberând asupra recursului civil de faţă, reţine următoarele:
Reclamanta P.E., prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 21 decembrie 2007 a solicitat în contradictoriu cu pârâţii G.Ş., G.M.C., Municipiul Bucureşti şi Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 anularea parţială a dispoziţiei nr. 8656 din 20 noiembrie 2007 emisă în baza Legii nr. 10/2001 de Primarul General al Municipiului Bucureşti.
În motivarea cererii contestatoarea a arătat că prin notificarea nr. 430/2007 a fost somată de către pârâţii G.Ş., G.M.C. să predea imobilul pe care îl deţine în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 154/1/1997, iar titlu de care au înţeles să se folosească aceştia este dispoziţia contestată, prin care pârâţilor li s-a restituit în natura imobilul situat în Bucureşti, Sector 1, teren în suprafaţă de 827,90 mp şi construcţii (P, p+1, cu excepţia apartamentului nr. 3), de care a luat cunoştinţă în data de 20 noiembrie 2007.
A precizat că deţine apartamentul nr. 2 din imobilul situat în Bucureşti, iar dispoziţia de restituire face referire la imobilul situat în Bucureşti, nr. 27 şi 27A, iar în preambulul dispoziţiei se face referire la faptul că s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 154/1/1997.
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, iar la termenul de judecată din data de 21 ianuarie 2008 contestatoarea a precizat verbal, prin reprezentant convenţional, că prezenta cerere constituie o contestaţie în regimul juridic al Legii nr. 10/2001.
Pârâţii Primăria municipiului Bucureşti, la termenul de judecată din 21 ianuarie 2008, şi, prin întâmpinare, G.Ş., G.M.C. au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, motivând că aceasta nu este persoană îndreptăţită în sensul acordat de legea specială de reparaţie.
La termenul de judecată din 18 februarie 2008 contestatoarea a invocat excepţia necompetenţei materiale a instanţei, arătând că litigiul pe care l-a promovat este de fond funciar.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă, prin sentinţa civilă nr. 311 din 18 februarie 2008 a respins excepţia necompetenţei materiale a instanţei, ca neîntemeiată, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a contestatoarei, a respins contestaţia formulată de P.E., ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.
Pentru a se pronunţa astfel prima instanţă a reţinut că prin cererea care a învestit instanţa, contestatoarea a stabilit cadrul procesual precizând expres că acţiunea face obiectul Legii nr. 10/2001 iar, pe de altă parte, a apreciat că nu este un litigiu de fond funciar, întrucât poartă asupra unui imobil situat în intravilanul localităţii, teren şi construcţie, nefîind incidente speţei dispoziţiile Legii nr. 18/1991, concluzie sprijinită de art. 2 coroborat cu art. 8 din Legea nr. 10/2001.
S-a apreciat ca întemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei conform dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, având în vedere că persoana care pretinde un drept propriu dobândit în baza Legii nr. 112/1995 nu se include în categoria persoanelor îndreptăţite, astfel cum sunt definite prin dispoziţiile art. 3 din legea specială de reparaţie, Legea nr. 10/2001.
Împotriva sentinţei tribunalului a formulat apel reclamanta, criticând-o pentru faptul că instanţa în mod greşit a apreciat că nu are calitate procesuală activă, întrucât, în speţă, dispoziţia contestată a fost emisă în frauda legii, caz de nulitate absolută, care poate fi invocată oricând şi de oricine. Aceasta deoarece pârâţii G.Ş. şi G.M.C. nu au solicitat suspendarea acţiunilor civile formulate în faţa instanţelor judecătoreşti pentru a urma calea administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001, context în care emiterea dispoziţiei de restituire este nelegală.
O altă critică a vizat necompetenţa funcţională a instanţei, litigiul fiind unul de fond funciar, ce atrage competenţa unei secţii specializate pe aceste litigii, plecând de la ideea că Legea nr. 10/2001 se circumscrie cadrului mai larg al legilor proprietăţii, respectiv legislaţia fondului funciar.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, prin Decizia nr. 735A din 15 octombrie 2008 a respins ca nefondat apelul, menţinând soluţia primei instanţe.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de apel a reţinut că în speţă se contestă o dispoziţie emisă în baza Legii nr. 10/2001, privind apartament şi teren în intravilan şi nu o dispoziţie emisă în sistemul reglementat de legislaţia funciară şi că, în acest context, în raport de cadrul procesual stabilit prin acţiunea introductivă, s-a reţinut corect de către prima instanţă lipsa calităţii procesuale active a reclamantei, atât în ceea ce priveşte calitatea sa de persoană îndreptăţită, în raport de prevederile art. 26 alin. (2) Legea nr. 10/2001 cât şi pe aspectul bunului asupra căruia poartă litigiul (dispoziţia contestată privind apartamentul nr. 27 şi 27A, iar reclamanta invocând dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 27 B).
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs reclamanta P.E. invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 3, 5, 7, 8, 9 C. proc. civ. reiterând criticile formulate în apel, astfel: dispoziţia atacată, nr. 8656/2007, a fost emisă cu fraudarea legii, context din care rezultă că reclamanta are calitate procesuală activă, întrucât nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană interesată; cauza a fost soluţionată de o instanţă necompetentă, fiind astfel vătămată într-un drept al său, întrucât în speţă se impunea ca litigiu să fie soluţionat de un complet specializat pe litigii de fond funciar, de competenţa judecătoriei în condiţiile art. 1 C. proc. civ. Consideră că pentru aceste motive instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii şi a dat o hotărâre cu aplicarea greşită a legii.
I. În ceea ce priveşte critica vizând incidenţa în cauză a motivului de recurs reglementat de dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte nu o va reţine.
Se constată că prin cererea dedusă judecăţii reclamanta P.E. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii G.Ş., G.M.C., Municipiul Bucureşti şi Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 anularea parţială a dispoziţiei nr. 8656 din 20 noiembrie 2007 emisă în baza Legii nr. 10/2001 de Primarul General al Municipiului Bucureşti.
În raport de obiectul cererii, care a învestit instanţa sunt incidente dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, potrivit cărora secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz al entităţii învestite cu soluţionarea notificării este competentă în a soluţiona contestaţia formulată împotriva dispoziţiei emise în baza acestui act normativ.
Astfel, se retine că în cauză obiectul care a învestit instanţa nu este de drept funciar, având în vedere, prioritar în analiza acestuia, faptul că nu se contestă un titlu de proprietate emis în procedura legislaţiei funciare, ci o dispoziţie emisă în baza Legii nr. 10/2001.
II. Nu se poate reţine nici critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., motiv indicat de recurentă dar fără a dezvolta însă în ce fel a fost vătămată şi în ce a constat încălcarea formelor de procedură la care face referire textul legal.
Astfel se constată că pentru a fi atrasă aplicabilitatea acestui motiv de casare hotărârea atacată trebuie să fi fost dată cu încălcarea unei norme de procedură cu caracter imperativ, ori o normă de procedură cu caracter dispozitiv, ce nu a putut fi invocată decât prin recurs şi dacă s-a produs părţii care o invocă o lezare procesuală ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii.
Or, în lipsa unor argumente ale recurentei cu privire la menţionarea nomelor de procedură care au fost încălcate şi în lipsa oricăror dovezi în acest sens, instanţa nu poate face o analiză a acestui motiv de recurs.
III. Înalta Curte apreciază ca nefondate criticile ce pot atrage incidenţa motivului de recurs reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Verificând considerentele deciziei atacate, Înalta Curte constată că instanţa a răspuns criticilor formulate prin motivele de apel şi care vizau cadrul procesual cu care a fost învestită.
În susţinerea acestor critici apelantul a formulat mai multe argumente rezultate din interpretarea probelor administrate în cauză, iar instanţa de apel în mod legal a grupat aceste argumente şi a răspuns prin considerente comune, obligaţia care-i incumba în baza art. 295 C. proc. civ. fiind de a răspunde tuturor motivelor de apel formulate, iar nu fiecărui argument folosit de apelant, în parte.
Or, din redactarea deciziei atacate rezultă că, în limitele cererii de apel cu care a fost învestită, Curtea de Apel a verificat stabilirea situaţiei de fapt şi aplicare legii de către prima instanţă, astfel încât, modificarea deciziei în baza art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu se poate dispune.
IV. Nefondată este şi critica vizând nelegalitatea hotărârii în raport de dispoz. art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Astfel potrivit acestui text se poate ataca cu recurs o decizie „dacă instanţa interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia"
Deşi în cuprinsul motivelor de recurs au fost indicate şi dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte nu a identificat nici o critică care să poată fi circumscrisă acestui motiv de modificare a hotărârii.
În cauză, Decizia recurată nu s-a bazat pe o anumită interpretare a unui act juridic dedus judecăţii şi care, greşită fiind, să determine schimbarea naturii ori a sensului lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
Simpla menţionare a cazului de modificare nu învesteşte în mod legal instanţa de recurs cu exercitarea controlului de legalitate din perspectiva respectivului motiv de recurs, astfel încât Decizia recurată nu va fi verificată prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
V. Analizând criticile formulate de reclamantă, care se circumscriu doar motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, constată că nu pot fi primite pentru următoarele considerente:
În drept, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se poate cere modificarea unei hotărâri atunci când a fost dată cu aplicarea greşită a legii.
În cauza dedusă judecăţii, reclamanta a susţinut că se impune casarea hotărârii atacate, întrucât instanţa a reţinut greşit lipsa calităţii sale procesuale active, făcând aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, temei de drept indicat, de altfel, şi susţinut de această parte.
În exercitarea controlului judiciar asupra criticilor de nelegalitate, Înalta Curte va avea ca premisă situaţia de fapt stabilită în cauză prin Decizia atacată de către Curtea de Apel.
Astfel, în calificarea de persoană îndreptăţită se au în vedere dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 10/2001, republicată, potrivit cărora sunt îndreptăţite, în înţelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii, constând în restituirea în natură sau prin echivalent pct. a) „persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării abuzive a acestora „ şi b) „persoanele fizice, asociaţi ai persoanei juridice care deţinea imobilele şi alte active în proprietate la data preluării acestora în mod abuziv", precum şi, în condiţiile art. 4 alin. (2) „moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite" iar potrivit alin. (3) succesibilii care nu au acceptat moştenirea după data de 6 martie 1945 dar au formulat cerere de restituire în condiţiile prezentei legi.
Potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 Decizia/dispoziţia motivată de respingerea a notificării sau a cererii de restituire în natură se poate ataca doar de persoana care se pretinde îndreptăţită la o astfel de măsură, în condiţiile textelor legale susamintite, nu şi de titularul unui drept de proprietate obţinut în temeiul Legii nr. 112/1995.
Faţă de întregul material probator administrat în cauză, Curtea de Apel a apreciat ca fiind nedovedit dreptul reclamantei, de a ataca, în prezentul cadru procesual, în condiţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 dispoziţia nr. 8656 din 20 noiembrie 2007 emisă în baza Legii nr. 10/2001 de Primarul General al Municipiului Bucureşti, înlăturând astfel aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 3 lit. a) şi b) şi art. 4 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001, cu referire la art. 26 alin. (3) din lege.
Având în vedere că procesul civil este guvernat de principiul disponibilităţii, care în sens material circumscrie dreptul părţii de a determina limitele cererii de chemare în judecată şi a dispune pe cale incidentală de obiectul procesului, Înalta Curte apreciază că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală
Faţă de aceste considerente, se constată că nu sunt întrunite cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care recursul declarat în cauză se priveşte ca nefondat şi, va fi respins în consecinţă, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) c. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta P.E. împotriva deciziei nr. 735A din 15 octombrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6638/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6633/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
