ICCJ. Decizia nr. 6843/2009. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6843/200.
Dosar nr. 5680/3/200.
Şedinţa publică din 22 iunie 2009
Deliberând asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului cauzei, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 5680/3/2008 la Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reclamanta B.M.D. a chemat în judecată pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General şi a solicitat ca pe calea contestaţiei prevăzută de Legea nr. 10/2001 să se pronunţe o hotărâre prin care să fie revocată dispoziţia nr. 7602 din 3 aprilie 2007 şi să se restituie în natură numiţilor M.C.C.R.G. şi P.I.L. ap. A1 şi CI din imobilul nr. 2-4, etaj 1, situat în din Bucureşti şi să fie obligat Primarul General să emită o nouă decizie care să cuprindă toţi moştenitori autorilor G.T. şi G.E.
În motivarea contestaţiei s-a arătat în esenţă, că reclamanta este moştenitoarea defunctului G.T. şi prin notificarea nr. 241 din 22 martie 2005 a solicitat restituirea în natură a apartamentului situat la adresa indicată anterior, apartament naţionalizat în baza Decretului nr. 92/1950.
Prin dispoziţia nr. 7602/2006 s-a dispus restituirea în natură numiţilor M.C.C.R.G. şi P.I.L. a apartamentelor IA şi IC, în condiţiile în care aceştia nu sunt singurii moştenitori ai defuncţilor proprietari T.G. şi E.G., care nu au avut copii.
Se susţine că T.G. a fost fratele numitei G.V., care a fost mama bunicului său, M.I.A.C., iar reclamanta este moştenitoarea acestuia, conform certificatului de calitate de moştenitor nr. 35/2001.
Autorii săi Toma şi E.G. au cumpărat prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 18387 din 5 iunie 1935 o suprafaţă de teren, pe care au edificat un imobil, care ulterior a fost naţionalizat prin Decretul nr. 92/1950 pe numele G.E., poziţia nr. 3353.
In apartamentul IA au locuit părinţii săi B.V. şi B.M. şi că odată cu apariţia Legii nr. 112/1995 au depus cerere pentru cumpărarea acestui apartament, fiind încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 1804/112/1997.
Prin sentinţa civilă nr. 1439/2003 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti s-a admis acţiunea formulată de reclamanţii M.C.C.R.G. şi P.I.L. şi s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1804/112/1997, astfel că în prezent prin anularea acestui contract reclamanta este îndreptăţită în calitate de moştenitoare să solicite restituirea în natură a cotei de ½ parte din imobil, cotă ce i se cuvine.
Se mai susţine că Primarul General al Municipiului Bucureşti în mod nelegal a emis Decizia nr. 7602 din 3 aprilie 2007 prin care a soluţionat numai notificarea privind restituirea în natură a apartamentelor IA şi IC, formulate de M.C.C.R.G. şi P.I.L., fără să ia în calcul şi notificarea formulată de reclamantă.
La termenul din 13 martie 2008, intimatul a solicitat chemarea în judecată în baza art. 57 C. proc. civ. şi a numiţilor M.C.C.R.G. şi P.I.L., care apar în calitate de beneficiari în dispoziţia contestată.
Prin întâmpinarea formulată de către cei doi s-a invocat lipsa calităţii procesuale a contestatoarei, excepţia inadmisibilităţii acţiunii, excepţia tardivităţii cererii şi în subsidiar, pe fondul acţiunii au solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată.
Din oficiu, tribunalul a solicitat ataşarea la dosarul cauzei a tuturor actelor ce au stat la baza emiterii dispoziţiei nr. 7602/2007,
Tribunalul a reţinut că, în urma notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001 de către pârâţii M.C.C.R.G. şi P.I.L., Primarul General al Municipiului Bucureşti a emis dispoziţia nr. 7602 din 3 aprilie 2007 prin care a dispus restituirea în natură în proprietatea acestora a apartamentelor nr. 1A şi IC, etaj 1, situate în Bucureşti, sector 1, împreună cu cota de teren de sub construcţie în suprafaţă de 17,66 mp, şi cota parte din părţile de folosinţă comună.
Potrivit art. 3 din Legea nr. 10/2001 sunt îndreptăţite în înţelesul prezentei legi la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură, sau, după caz, prin echivalent:
a) persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora
b) persoanele fizice, asociaţi ai persoanelor juridice care deţineau imobilele şi alte active în proprietate la data preluării acestora în mod abuziv;
c) persoanele juridice, proprietari ai imobilelor preluate în mod abuziv de stat, de organizaţii cooperatiste sau de orice alte persoane juridice după data de 6 martie 1945; îndreptăţirea la măsurile reparatorii prevăzute pe prezentul articol este condiţionată de continuarea activităţii ca persoană juridică până la data intrării în vigoare a prezentei legi sau de împrejurarea ca activitatea lor să fi fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar acestea să-şi fi reluat activitatea după data de 22 decembrie 1989, dacă, prin hotărâre judecătorească se constată că sunt aceeaşi persoană juridică cu cea desfiinţată sau interzisă, precum şi partidele politice a căror activitate a fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, dacă şi-au reluat activitatea în condiţiile legii.
Totodată, potrivit art. 4 din Legea nr. 10/2001, în cazul în care restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptăţite, coproprietari ai bunului solicitat, dreptul de proprietate se constată sau se stabileşte în cote părţi ideale, potrivit dreptului comun.
De prevederile prezentei legi beneficiază, şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite.
Succesibilii care, după data de 6 martie 1945 nu au acceptat moştenirea sunt repuşi de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi. Cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul prezentei legi. De cotele moştenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la Capitolul III, profită ceilalţi moştenitori ai persoanei îndreptăţite care au depus în termen cererea de restituire ".
Tribunalul a reţinut că în speţă imobilul ce formează obiectul litigiului a cărui restituire se solicită a aparţinut numiţilor G.T. şi G.E. conform actului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 18387 din 5 iunie 1935 şi a contractului de construire nr. 18386 din 5 iunie 1935.
Potrivit testamentului autentificat sub nr. 29131 din 8 mai 1942, numitul T.G. a lăsat întreaga sa avere mobilă şi imobilă soţiei sale G.E. ca legatară universală.
În urma decesului numitului G.T. la 16 iulie 1949 a rămas ca unică moştenitoare în baza testamentului autentificat cu numărul indicat mai sus G.E.
Potrivit certificatului de moştenitor nr. 492 din 13 octombrie 1967 emis de notariatul de Stat al Raionului 30 Decembrie, regiunea Bucureşti, în urma decesului numitei G.E., I.Z.A. şi C.F. au rămas ca moştenitoare cu cota de ½ din masa succesorală, în calitate de nepoate de soră predecedată.
De pe urma defunctei I.Z.A. a rămas ca unic moştenitor legal pârâtul P.I.L. potrivit certificatului de moştenitor nr. 61 din 26 martie 1997, emis de Biroul Notarului Public T.C., iar de pe urma defunctei C.F. a rămas ca unică moştenitoare pârâta M.C.C.R.G., conform certificatului de moştenitor nr. 36 din 7 aprilie 1997, emis de Biroul Notarului Public I.M.
Pentru ca reclamanta B.M.D. să aibă calitatea de persoană îndreptăţită la restituire în baza Legii nr. 10/2001, trebuia să fie moştenitoare a defuncţilor G.T. şi E., proprietarii iniţiali ai imobilului.
Or, aşa cum s-a arătat, în urma deceselor succesive s-a reţinut că de pe urma autorilor Toma şi E.G. au rămas moştenitori numai pârâţii M.C.C.R.G. şi P.I.L., iar reclamanta este o persoană străină de aceşti autori, neavând calitatea de persoană îndreptăţită, iar pe cale de consecinţă, nu are nici calitatea procesuală activă de a solicita revocarea dispoziţiei nr. 7602/2007 emisă în favoarea pârâţilor persoane fizice.
Susţinerile reclamantei, în sensul că T.G. a fost fratele lui G.V., care la rândul său a fost mama bunicului său M.I.A.C. şi că reclamanta este moştenitoarea acestuia potrivit certificatului de moştenitor de calitate nr. 35/2001 sunt irelevante în cauza dedusă judecăţii, întrucât nici G.V. şi nici M.I.A.C. nu au calitate de moştenitori ai lui G.T. şi nici reclamanta, singurul moştenitor al lui G.T. fiind soţia sa G.E. în calitate de legatar universal, toate celelalte pretinse rude fiind în mod indirect exheredate.
Este adevărat că disp.art.4alm cererea de restituire formulată în baza Legii nr. 10/2001 are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită şi că, de cotele moştenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la Capitolul III, profită ceilalţi moştenitori ai persoanei îndreptăţite care au depus în termen cererea de restituire, dar aceste dispoziţii nu conferă reclamantei calitatea de persoană îndreptăţită, întrucât reclamanta nu are calitate nici de moştenitor legal şi nici testamentar.
In lipsa calităţii de moştenitor, simpla formulare a unei cereri în baza Legii nr. 10/2001 nu îi poate conferi acesteia calitatea de succesor, iar cererea de restituire nu poate avea valoarea unei acceptări a succesiunii, decât în situaţia în care reclamanta ar fi avut vocaţie la moştenirea foştilor proprietari ai imobilului. Or, în speţa dedusă judecăţii, reclamanta nu are vocaţie la moştenirea acestora, în raport de succesiunea deceselor şi a certificatelor de moştenitor enunţate şi care nu au fost anulate printr-o hotărâre judecătorească, în cauză nefiind incidente dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 10/2001.
Astfel, prin sentinţa civilă nr. 774 din 24 aprilie 2008 a Tribunalului Bucureşti, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei B.M.D. şi respinsă acţiunea formulată de către o persoană fără calitate procesuală activă.
Prin apelul declarat de reclamantă, hotărârea instanţei de fond a fost criticată pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinându-se că în mod greşit s-a apreciat că aceasta nu are calitate de moştenitor legal al autorului G.T.
De asemenea, s-a arătat că în mod greşit instanţa a reţinut că în urma decesului autorului T.G. a rămas ca unic moştenitor soţia sa G.E., în baza testamentului invocat.
Plecând de la prevederile art. 686 C. civ., din care rezultă că numai după decesul unei persoane se stabileşte cine culege succesiunea, apelanta a susţinut că E.G. nu s-a folosit de testamentul lăsat de soţul său, astfel că nu se putea reţine că a acceptat succesiunea.
Apelanta reclamantă a mai arătat că are calitate de moştenitor legal al numitului G.T., bunicul său, care a fost fiul surorii acestuia. Astfel, în baza art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, este repusă de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru imobilul în discuţie.
Mai susţine că a respectat dispoziţiile art. 23 pct. 23.1 din Normele metodologice de aplicarea Legii nr. 10/2001, în sensul că a depus actele doveditoare privind calitatea sa de persoană îndreptăţită şi a dreptului de proprietate, fără să îi fie soluţionată notificarea în termen legal şi prin omisiunea de a fi trecută în dispoziţiunea contestată, imobilul a fost restituit.
Intimaţii M.C.C.R.G. şi P.I.L. prin întâmpinare au solicitat respingerea apelului, cu motivarea că apelanta-reclamantă nu este decât rudă de gradul 5 colateral cu autorul G.T. şi că în plus notificarea acesteia s-a depus la 22 mai 2005, cu depăşirea termenului prevăzut de Legea nr. 10/2001 şi că unica moştenitoare a lui T.G. este autoarea lor G.E.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia nr. 740A din 16 octombrie 2008 a respins apelul declarat de reclamanta B.M.D. împotriva sentinţei civile nr. 774 din 24 aprilie 2008 a Tribunalului Bucureşti ca nefondat şi a obligat apelanta să plătească apelanţilor cheltuieli de judecată în cuantum de 2000 lei.
Instanţa de apel a reţinut în primul rând că apelanta recurentă a formulat notificare pentru restituirea imobilului în litigiu în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 la 22 martie 2005, invocând calitatea sa de moştenitor legal al proprietarilor acestuia.
Pe de altă parte s-a reţinut că intimaţii M.C.C.R.G. şi P.I.L. au formulat notificare pentru retrocedarea aceluiaşi imobil şi în temeiul aceluiaşi act normativ la data de 27 iulie 2001.
Astfel, cu toate că la data de 3 aprilie 2007, când s-a emis dispoziţia nr. 7602 a cărei revocare s-a cerut, existau două notificări asupra aceluiaşi imobil, Primarul General al municipiului Bucureşti nu a soluţionat decât una dintre ele, respectiv pe cea a intimaţilor - persoane fizice.
Instanţa a arătat că, procedând astfel, s-a ignorat de către instanţa de fond principiul soluţionării concomitente a tuturor notificărilor existente ce vizează un singur imobil, pentru asigurarea stabilirii unitare a regimului juridic al acestuia şi pentru asigurarea unui tratament juridic egal al tuturor notificatorilor, identic.
Se precizează că modul de soluţionare arătat era necesar, avându-se în vedere că dispoziţia s-a emis cu mult timp după împlinirea termenului de 60 de zile prevăzut de art. 25 din Legea nr. 10/2001.
In virtutea acestui principiu şi ca o sancţiune a nesoluţionării unitare a ambelor notificări, Curtea a constatat că regimul aplicabil apelantei trebuie să fie identic cu cel aplicabil intimaţilor-persoane fizice, inclusiv sub aspectul garanţiilor procedurale conferite de art. 26 din Legea nr. 10/2001.
Plecând totuşi de la această premisă, Curtea a reţinut că soluţia instanţei de fond este legală pentru considerentele ce urmează:
Într-adevăr, potrivit art.4 alin.3 din Legea nr. 10/2001: „de prevederile legii, beneficiază şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite. Succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moştenirea, sunt repuşi de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi".
Tribunalul şi-a întemeiat soluţia de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active pe considerentul că reclamanta nu are calitate de moştenitor legal şi nici de moştenitor testamentar.
S-a constatat că în privinţa inexistenţei calităţii de moştenitor testamentar a apelantei nu există divergenţă între părţi, divergenţa vizând calitatea de moştenitor legal.
Astfel, s-a reţinut că apelanta a invocat în mod eronat calitatea sa de moştenitor legal al proprietarului autor T.G.
Potrivit celor statuate în doctrina juridică, pentru ca o persoană să poată veni la moştenire în temeiul legii, trebuie să aibă, în afara capacităţii succesorale, ca o condiţie generală a dreptului la moştenire şi vocaţie succesorală legală, trebuie să nu fie nedemnă şi să nu fie îndepărtată de la moştenire (direct sau indirect) prin voinţa testatorului (respectiv dezmoştenire sau excludere).
Pentru ca o persoană să poată moşteni în temeiul legii, trebuie să îndeplinească o condiţie pozitivă (vocaţie succesorală legală) şi două condiţii negative (să nu fie nedemnă şi să nu fie dezmoştenită).
Vocaţia succesorală legală generală nu o au decât rudele în linie dreaptă descendentă (fiu, nepot de fiu, strănepot de fiu, etc.) şi ascendentă (părinţi, bunici) în mod nelimitat în grad şi rudele colaterale, dar numai până la gradul IV inclusiv.
Apelanta din cauză este rudă de gradul V cu proprietarul T.G., fiind strănepoata surorii acestuia.
Ea a invocat beneficiul reprezentării succesorale pentru a justifica vocaţia sa succesorală legală. Dacă sub aspectul domeniului de aplicare reprezentarea succesorală este admisă, în privinţa descendenţilor copiilor defunctului şi în privinţa descendenţilor din fraţi şi surori, Curtea a constatat că una dintre condiţiile legale pentru operarea acestui beneficiu al legii este ca reprezentantul (apelanta în cazul de faţă) să îndeplinească prin propria persoană toate condiţiile necesare pentru a culege moştenirea lăsată de defunct, adică să aibă, printre altele, vocaţie succesorală generală proprie la moştenirea lăsată de defunct, pentru ca o persoană care nu ar putea moşteni în nume propriu nu poate culege moştenirea nici prin reprezentare.
În raport de această condiţie, descendenţii din fraţi şi surori pot veni la moştenire prin reprezentare numai până la gradul IV inclusiv (strănepotul de frate), pentru că pe linie colaterală legea conferă vocaţie succesorală generală numai până la acest grad. Faţă de aceste aspecte, apelanta nu poate invoca în favoarea sa această instituţie de drept succesoral.
Neavând vocaţie succesorală legală generală, apelanta nu are calitate de moştenitor legal sau succesibil (succesorul având vocaţie generală succesorală, dar nemanifestându-şi încă dreptul de opţiune succesorală), în sensul art. 4 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001, situaţie în care s-a reţinut că în mod corect instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active.
Faţă de lipsa calităţii de persoană îndreptăţită, în baza admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale active, Curtea a constatat că toate criticile apelantei vizând calitatea de moştenitor a intimaţilor - persoane fizice se circumscriu fondului dispoziţiei criticate, neputând fi analizate în acest cadru procesual care are ca obiect verificarea legalităţii soluţiei de constatare a lipsei calităţii procesuale active a apelantei.
Conform art. 274 C. proc. civ., apelanta a fost obligată să plătească cheltuieli de judecată în cuantum de 2000 lei intimaţilor M.C.C.R.G. şi P.I.L., reţinând culpa sa procesuală în declanşarea şi desfăşurarea căii de atac a apelului.
Împotriva deciziei nr. 740 A din 16 octombrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a declarat recurs reclamanta B.M.D., criticând-o pentru nelegalitate prin prisma motivelor prev. de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor se arată că, instanţa de apel a soluţionat o singură notificare în condiţiile în care la data emiterii dispoziţiei nr. 7602 din 3 aprilie 2007, existau două notificări privind acelaşi imobil. Procedând astfel, s-a ignorat principiul soluţionării concomitente a tuturor notificărilor existente asupra unui imobil, pentru asigurarea stabilirii unitare a regimului juridic al imobilului şi pentru asigurarea unui tratament juridic egal al tuturor notificatorilor.
Se mai susţine că a fost încălcat art. 7 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 10/2001, republicată, coroborat cu art. 4 alin. (1) din aceeaşi lege, astfel că, regimul juridic aplicat apelantei este diferit de cel aplicat intimaţilor.
În acest sens, se susţine, că în ceea ce priveşte calitatea de moştenitoare a apelantei, instanţa a reţinut eronat că Legea nr. 10/2001 nu prevede gradul de rudenie până la care se vine la moştenire.
Conform art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, precizează recurenta, că succesibilii care, după data de 6 martie 1945 nu au acceptat moştenirea sunt repuşi de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul legii. Cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul acestei legi".
Mai susţine că, atâta timp cât nu s-a deschis succesiunea după G.T. se află sub protecţia legii, care prevede că toţi succesibilii sunt repuşi în drept pentru a accepta moştenirea.
Succesibilul care trebuia să vină la moştenire la data decesului autorului G.T., se pretinde că a fost bunicul apelantei, M.I.A.C., în calitate de nepot de soră. Potrivit certificatului de calitate de moştenitor, apelanta B.M.D. este unica moştenitoare a bunicului său C.M.I.A.
În acest sens, se precizează că, C.V., sora lui G.T. era decedată din anul 1927, deci, la data decesului autorului G.T., astfel că, potrivit art. 664 C. civ., bunicul apelantei a urcat în gradul şi în drepturile mamei sale, respectiv gradul II, iar în consecinţă, apelanta dobândeşte gradul IV, strănepoată de soră.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
De fapt, recurenta a reiterat susţinerile din acţiunea prin care a investit instanţa şi motivele de apel.
Recurenta-reclamantă nu a dovedit că este moştenitoarea autorilor săi, nedepunând certificate de moştenitor şi acte de stare civilă. Nedovedindu-şi calitatea de succesor al autorilor săi, implicit, nu are nici calitate procesuală activă.
In speţă, s-a dovedit conform certificatului de moştenitor nr. 492/1967 că de pe urma defunctei E.G. au rămas ca moştenitori C.F. şi I.Z.A.
Potrivit certificatului de moştenitor nr. 36 din 7 aprilie 1997, de pe urma defunctei C.F., unica moştenitoare este M.C.C.R.G., iar potrivit certificatului de moştenitor nr. 61 din 26 martie 1997, P.I.L. este unicul moştenitor al defunctei I.Z.A.
Faptul că ar mai exista rude de gradul V şi VI colaterale de pe urma autoarei intimatelor, care ar avea vocaţie la succesiune, numai în situaţia în care ascendenţii nu dispun în vreun mod de bunurile lor nu are relevanţă în cauza de faţă.
Apelanta se consideră moştenitoarea lui G.T. ca rudă de gradul V colaterală, fără să ţină seama de faptul că cei doi intimaţi sunt moştenitori legali, dovedit cu certificatele de moştenitor, anexate, ce reprezintă voinţa autentic exprimată şi legal valorificată a defunctului de a-şi testa întreaga avere unicei sale moştenitoare G.E.
În aceste condiţii, recurenta nu are calitate procesuală potrivit dispoziţiilor Codului civil şi Legii nr. 10/2001.
Prin hotărârea recurată, corect s-a reţinut împrejurarea că reclamanta nu are calitate de persoană îndreptăţită în sensul stabilit de legiuitor prin Legea nr. 10/2001 şi nici nu este moştenitoarea celor doi autori
Chiar în situaţia în care s-ar reţine dovada calităţii de moştenitoare, totuşi, în raport de dispoziţiile art. 4 pct. 4 din Legea nr. 10/2001, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, potrivit cărora în situaţia în care există mai mulţi moştenitori, dar numai o parte dintre ei au formulat notificarea în termen legal, cotele părţi care li s-ar fi cuvenit revin de drept moştenitorilor care s-au conformat prevederilor actului normativ enunţat.
Astfel, câtă vreme recurenta a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 la data de 22 martie 2005, depăşind termenul legal, chiar dacă ar fi avut dreptul de persoană îndreptăţită, cota sa ar fi revenit de drept intimaţilor.
La 22 martie 2005, data notificării nr. 241 prin care a solicitat restituirea imobilului în litigiu, termenul legal de depunere a notificării era deja depăşit. Susţinerile făcute în sensul că se afla pe rolul instanţei o cauză prin care a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare, încheiat în baza Legii nr. 112/1995 prin care a devenit proprietar nu pot fi reţinute în cauză şi nu au nicio relevanţă.
Legea menţionează în mod expres care este termenul pentru depunerea notificării prin care se solicită retrocedarea bunurilor şi nu prevede nicio excepţie în care să fie inclusă notificarea recurentei.
În consecinţă, nu pot fi reţinute criticile formulate de recurentă, motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. nefiind aplicabile în speţă, deoarece este evident că Decizia recurată cuprinde motivele pe care se sprijină şi care nu sunt contradictorii ori străine de natura pricinii, Decizia fiind pronunţată cu aplicarea corectă a legii.
Faţă de considerentele expuse, recursul declarat de reclamantă urmează să fie respins ca nefondat.
Conform art. 274 alin. (1) C. proc. civ., reţinându-se culpa procesuală a recurentei, urmează să fie obligată să plătească intimaţilor-pârâţi M.C.C.R.G. şi P.I.L. suma de 2000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul pentru avocat, dovedite cu chitanţa de la fila 35 dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta B.M.D. împotriva deciziei nr. 740A din 16 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Obligă recurenta-reclamantă să plătească intimaţilor-pârâţi M.C.C.R.G. şi P.I.L. 2000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6905/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6788/2009. Civil → |
|---|
