ICCJ. Decizia nr. 6905/2009. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 6905/200.

Dosar nr. 608/116/200.

Şedinţa publică din 24 iunie 2009

Asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:

Prin hotărârea nr. 9 din 27 octombrie 2005, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA Bucureşti a aprobat acordarea unei despăgubiri în sumă de 2165,60 RON (echivalentul a 722,35 dolari SUA) pentru suprafaţa de 722,35 mp teren expropriat din proprietatea numiţilor P.V.T. şi P.C.A.

Prin cererea înregistrată la data de 15februarie 2006, reclamanţii P.V.T. şi P.A. au cerut anularea hotărârii mai sus arătate şi obligarea emitentei să îi acorde o despăgubire calculată în conformitate cu prevederile art. 25, art. 26 şi art. 27 din Legea nr. 33/1994, în moneda Euro, în scopul acoperirii în întregime a prejudiciului cauzat prin expropriere, precum stabilirea unui termen de plată a acestei despăgubiri, conform art. 30 din Legea nr. 30/1994.

Prin încheierea de şedinţă din 4 aprilie 2006, instanţa a respins excepţia inadmisibilităţii cererii în anularea parţială a hotărârii şi excepţia netimbrării cererii de despăgubire, constatând că întreaga acţiune este scutită la plata taxelor de timbru.

In cauză a fost întocmit un raport de expertiză de către o comisie de experţi constituită conform dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 33/1994 (fila 80).

Pârâta C.N.A.D.N. a formulat obiecţiuni la data de 1 septembrie 2006 (fila 103), contestând metodele de evaluare şi datele avute în vedere de experţi la evaluare, solicitând refacerea raportului de expertiză, obiecţiuni la care comisia de experţi a răspuns la data de 13 octombrie 2006 (fila 106).

La data de 3 octombrie 2006, pentru omisiunea deplasării experţilor în vederea vizionării terenului în litigiu, instanţa a dispus anularea expertizei şi refacerea în totalitate a lucrării.

Noul raport de expertiza a fost depus la data de 27 noiembrie 2006, comisia statuând, prin concluziile finale, că valoarea terenului expropriat scos din circuitul agricol este de 12641 RON (3607 Euro) şi a producţiei pe ultimii 3 ani de 387 RON (110 Euro).

Pârâta a formulat din nou obiecţiuni, la data de 10 noiembrie 2006, contestând metoda de evaluare după preţul pieţei, pentru lipsa unei grile de preţuri care să fi fost ataşată expertizei, precum şi cuantumul despăgubirii stabilite pentru lipsa de folosinţă a terenului, obiecţiuni care au fost respinse prin încheierea din 14 noiembrie 2006 ca, de altminteri, şi cererea pentru încuviinţarea unei contraexpertize, solicitată de pârâtă la acelaşi termen.

Prin sentinţa civilă nr. 2448 din 14 noiembrie 2006, Tribunalul Călăraşi a admis în parte cererea, a anulat dispoziţiile art. 2 din hotărârea contestată şi a stabilit cuantumul despăgubirii la suma de 3607 Euro care se va achita echivalent în lei la data plăţii, în loc de 722,35 dolari SUA, cât s-a stabilit prin hotărârea atacată, respingând capetele de cerere prin care reclamanţii solicitau stabilirea unui termen de plată şi plata contravalorii lipsei de folosinţă.

Prin aceiaşi sentinţă pârâta a fost obligată la plata sumei de 900 RON, cheltuieli de judecată.

In motivarea sentinţei instanţa a reţinut că reclamanţii, în conformitate cu prevederile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 şi ale art. 9 din Legea nr. 198/2004, sunt îndreptăţiţi să primească o despăgubire echitabilă pentru terenul care le-a fost expropriat de stat.

Ca atare, instanţa a statuat că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la plata sumei de 3607 Euro, arătând că îşi însuşeşte, ca metodă de calcul a despăgubirii, metoda de evaluare după preţul pieţei, aceasta întrucât metoda indicilor este exagerată şi nejustificată, folosind elemente ale formulei de calcul din mai multe acte normative.

Totodată, instanţa a reţinut că termenul de plată a despăgubirii este cel prevăzut de art. 9-10 din Legea nr. 198/2004, anume 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, precum şi faptul că, în lipsa administrării unor probe cu privire la momentul deposedării, nu poate fi primită solicitarea reclamanţilor de acordare a unei despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a terenului.

Împotriva acestei sentinţe a declarat ^/pârâta criticând sentinţa în ceea ce priveşte modul de calcul al despăgubirii.

In motivarea apelului pârâta susţine că în mod greşit prima instanţă a respins contrexpertiza solicitată deşi experţii nu au avut în vedere, la calculul despăgubirii şi nu au ataşat o grilă a preţurilor, cu menţiunea că preţurile indicate în cuprinsul expertizei sunt fictive întrucât se raportează doar la valoarea terenurilor care se scot din circuitul agricol, fiind comise grave erori, cu consecinţa stabilirii unui preţ de 5 Euro/mp de teren expropriat.

Referitor la metoda indicilor, apelanta susţine că aceasta nu poate utilizată în cauză, în raport de prevederile art. 2 din HG nr. 746/1991 coroborate cu dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Totodată apelanta solicită a se observa că, în mod nelegal, reclamanţii au invocat că prin hotărârea de despăgubire emisă în anul 2005 s-a avut în vedere evaluarea terenului realizată la nivelul anului 2001, împrejurare de fapt care nu justifica admiterea cererii.

Pârâta reiterează excepţia inadmisibilităţii cererii, motivat de faptul că legea nu prevede posibilitatea anulării parţiale a hotărârilor de evaluare, cu menţiunea că pentru localitatea Vâlcele evaluarea s-a făcut în dolari.

In termenul de judecată din 29 martie 2007, instanţa a încuviinţat apelantei proba cu expertiză, cu obiectivele propuse şi anume: stabilirea valorii despăgubirii în raport de momentul exproprierii.

Prin raportul de expertiză depus de experţi la data de 27 februarie 2008, s-a statuat că la data emiterii hotărârii de despăgubire de către pârâtă, 27 octombrie 2005, după metoda de evaluare după preţul pieţei, reclamanţii sunt îndreptăţiţi la o despăgubire de 2889,40 Euro iar, după metoda venitului net, la o despăgubire de 2176,40 Euro în timp ce, raportat la momentul efectuării expertizei, cuantumul despăgubirii stabilit conform celor două metode mai sus arătate este de 5.778,80 Euro şi, respectiv, de 5117,50 Euro.

Apelanta a formulat obiecţiuni şi la acest raport de expertiză, prin care contestă metoda de calcul a despăgubirii, obiecţiuni la care experţii au răspuns la data de 28 august 2008.

Prin sentinţa civilă nr. 492/A din 9 iunie 2008, Curtea de Apel bucureşti a respins apelul declarat de pârâtă ca nefondat, pentru aceleaşi considerente reţinute şi de prima instanţă.

Instanţa de apel a reţinut şi faptul că deşi a omologat raportul de expertiză întocmit în apel, în condiţii de contradictorialitate şi cu participarea expertului desemnat de expropriator, concluziile sale nu pot fi avute în vedere, întrucât cuantumul despăgubirii stabilite prin acesta este mai mare decât cel stabilit în sarcina pârâtei prin hotărârea primei instanţe, situaţie în care, acordarea acestei despăgubirii ar contraveni principiului neagravării situaţiei unei părţi în propria cale de atac.

Prin încheierea din 11 septembrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea formulată de experţii S.B.R.G., O.A. şi P.F. şi a dispus, în baza art. 213 C. proc. civ., ca pârâta să le achite diferenţa de onorariu în sumă de 633 lei (RON) pentru fiecare.

Împotriva deciziei mai sus arătate a declarat recurs pârâta, invocând incidenţa motivelor prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului pârâta susţine că hotărârile instanţelor de fond au fost date cu încălcarea dispoziţiilor art. 129 C. proc. civ. (prin care se instituie principiul rolului activ al judecătorului), art. 9 şi art. 10 din Legea nr. 198/2004 (prin care se reglementează procedura în caz de contestare a cuantumului despăgubirii de către expropriat), art. 2-27 şi art. 28 din Legea nr. 33/1994 şi art. 212 şi urm. C. proc. civ. (referitoare la administrarea probei cu expertiză).

În dezvoltarea criticilor de nelegalitate pârâta reiterează excepţia inadmisibilităţii cererii deduse judecăţii, motivat de faptul că legea nu prevede o astfel de sancţiune (nulitatea parţială) a hotărârii de despăgubire ci doar posibilitatea revocării acesteia pentru motive temeinice, motiv pentru care nu era scutită la plata taxei de timbru.

Totodată, în argumentarea criticii întemeiată pe dispoziţiile art. 129 C. proc. civ., pârâta susţine că hotărârea recurată se întemeiază pe „gravă greşeală de fapt şi de drept, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate" care este „în speţă proba cu expertiză tehnică cu menţiunea că instanţa de apel şi-a ignorat propriile dispoziţii stabilite la data de 29 martie 2007, prin care a statuat că se impune stabilirea valorii imobilului expropriat la momentul exproprierii, pentru ca, ulterior, să ignore obiecţiunile pe care le-a formulat la adresa raportului de expertiză, care adăuga în mod nepermis obiectivelor stabilite de instanţă.

Analizând critici le formulate de pârâtă, care se încadrează în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu pot fii primite pentru următoarele considerente:

In drept, potrivit art. 9 din Legea nr. 198 din 25 mai 2004, privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, „Expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 8, precum şi orice persoană care se consideră îndreptăţită la despăgubire pentru exproprierea imobilului se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 4 alin. (1) sau în termen de 15 zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea comisiei prin care i s-a respins, în tot sau în parte, cererea de despăgubire.

Potrivit dispoziţiei legale menţionate "Acţiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru, cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii şi "În acest caz, plata despăgubirii se face de către expropriator în termen de 30 de zile de la data solicitării, pe baza hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile de stabilire a cuantumului acesteia".

Potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din legea menţionată, "Cererile adresate instanţei judecătoreşti pentru stabilirea, în contradictoriu cu statul român, a dreptului la despăgubire pentru expropriere şi a cuantumului acesteia sunt scutite de taxă judiciară de timbru."

Totodată, potrivit art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite iar la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz altor persoane îndreptăţite, luând în considerare si dovezile prezentate de aceştia.

In raport de conţinutul dispoziţiilor legale menţionate, rezultă cu evidenţă, că expropriatul poate contesta cuantumul despăgubirii, care se poate compune din valoarea reală a imobilului expropriat şi prejudiciul cauzat prin expropriere (care include şi lipsa de folosinţă) stabilit de către expropriator, prin intermediul unei acţiuni în instanţă care este scutită de plata taxelor judiciar de timbru.

Cum, potrivit art. 7 din Legea nr. 198 din 25 mai 2004, stabilirea despăgubirii se face de expropriator printr-o hotărâre, pe cale de consecinţă, expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii are deschisă în justiţie calea acţiuni împotriva acestei hotărâri, în termenul prevăzut de art. 9 din lege, acţiune care îmbracă caracterul unei contestaţii şi care, în caz de admite, atrage anularea sau modificarea hotărârii sub aspectul contestat.

Soluţia se impune, de altminteri, şi în baza principiului accesului liber la justiţie, consacrat prin dispoziţiile art. 25 din Constituţia României şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Ca atare, invocarea de către pârâtă a excepţiei inadmisibilităţii cererii prin care expropriatul, care „a refuzat cuantumul despăgubirii", solicită „anularea" hotărârii prin care acesta a fost stabilit şi, pe cale de consecinţă, a netimbrării acestei se dovedeşte a fi un a formală.

De altminteri, este de observat că pârâta nu expune într-o manieră logico-juridică argumentele pentru care expropriatul ar putea contesta cuantumul despăgubirii nu şi hotărârea prin care acesta se stabileşte de către expropriator şi, respectiv, considerentele pentru care o astfel de hotărâre ar putea fi doar revocată de către expropriator nu şi anulată, în justiţie, la cererea expropriatului care este prejudiciat prin adoptarea sa.

Totodată, potrivit dispoziţiei art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, rezultă cu evidenţă că, în caz de contestare a despăgubirii, cuantumul acesteia se va stabili „la data întocmirii raportului de expertiză şi nu „la data exproprierii" ori la „data hotărârii de despăgubire", astfel cum dezvoltă recurenta, într-o manieră confuză, critica de nelegalitate formulată.

Aşa fiind, cât timp prin dispoziţiile pretins încălcate nu se instituie cerinţa invocată de recurentă, critica formulată de aceasta nu poate fi primită, sub acest aspect fiind irelevant faptul că, în apel, instanţa a încuviinţat ca obiectiv pentru experţi şi cerinţa evaluării despăgubirii în raport de datele solicitate de pârâtă, aspect asupra căruia a revenit ulterior, în respectarea cerinţelor prevăzute de art. 26 alin. (2) menţionate.

Aşa fiind, instanţa nu poate primi solicitarea pârâtei de a se omologa, contrar dispoziţiilor legale menţionate, doar raportul de expertiză care a evaluat imobilul la data exproprierii, şi care ar fi data de 25 noiembrie 2005.

Pentru aceste considerente de drept, care le completează pe cele reţinute de instanţa de apel, Înalta Curte urmează a constata ca în cauză, nu este incident motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., caz în care, recursul dedus judecăţii se dovedeşte a fi nefondat.

La data de 9 martie 2009, pârâta a declarat recurs şi împotriva încheierii de şedinţă din 11 septembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, solicitând să se constate că aceasta este lovită de nulitate.

În motivarea recursului pârâta susţine că încheierea menţionată, prin care s-a majorat cuantumul onorariului experţilor care au efectuat lucrarea în apel a fost pronunţată după închiderea dezbaterilor şi în lipsa unei dovezi de înştiinţare a sa, la sediul reprezentantului său legal, despre desfăşurarea acestei şedinţe, caz în care, în condiţiile art. 105 C. proc. civ., se impune anularea actului de procedură mai sus arătat.

Analizând recursul, Înalta Curte constată că nu este fondat, pentru. următoarele considerente:

În drept, potrivit art. 304 pct. 5 C. proc. civ. se poate cere, pe calea recursului, casarea unei hotărâri judecătoreşti, categorie în care se încadrează şi încheierea supusă analizei, „când instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2)" din cod.

În speţă, nu este incident motivul de recurs invocat de pârâtă.

încheierea atacată cu recurs a fost pronunţată în conformitate cu prevederile art. 2812 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora dispoziţiile prezentului articol, referitoare la completarea hotărârilor judecătoreşti, se aplică şi în cazul când instanţa a omis să se pronunţe asupra cererilor martorilor, experţilor, traducătorilor, interpreţilor sau apărătorilor, cu privire la drepturile lor.

In cauza supusă analizei, cererea de majorare a onorariilor de expertiză de la 500 lei/fiecare la 800 lei fiecare, formulată de cei 3 experţi, a fost pusă în dezbaterea publică a părţilor litigante, inclusiv a pârâtei, la data de 6 martie 2008, când reprezentantul parchetului a fost de acord cu majorarea iar avocatul pârâtului a cerut termen pentru a lua la cunoştinţă de conţinutul expertizei şi a-şi spune părerea cu privire la această cerere, cauza fiind amânată la data de 17 aprilie 2008.

Pârâta a formulat obiecţiuni la data de 11 aprilie 2008, omiţând însă să îşi spună părerea cu privire la cererea menţionată.

La 17 aprilie 2008, s-au luat în dezbatere obiecţiunile formulate de pârâtă iar discutarea şi pronunţarea asupra cererii de majorare asupra onorariului de expertiză a fost amânată de instanţă pentru termenul din 29 mai 2009, când au avut loc dezbaterile în fond asupra cauzei şi când, instanţa a omis să reia discuţia şi să se pronunţe asupra cererii menţionate.

Aşa fiind, în mod just instanţa de apel, în complinirea omisiunii de a se pronunţa cu privire la cererea de majorare a onorariului, luată în dezbatere la data de 6 martie 2008, a dispus, prin încheierea din 11 septembrie 2008, conform art. 2812 alin. (3) C. proc. civ., completarea deciziei sub acest aspect.

Este de observat şi faptul că pentru termenul de judecată din 11 septembrie 2008, pârâta C.N.A.D.N.R SA a fost citată la sediul său social, din Bucureşti, citaţia fiind primită sub semnătură de funcţionarul de la serviciul registratură la data de 1 septembrie 2008.

Or, prin cererea de recurs pârâta nu a arătat în ce anume constă vătămarea sa, în sensul art. 105 alin. (2) C. proc. civ., şi care i-ar fi fost cauzată prin pronunţarea încheierii mai sus arătate, prin care s-a soluţionat o cerere accesorie de care avea cunoştinţă din data de 6 martie 2008, şi pentru soluţionarea căreia a fost înştiinţată, sub semnătură, la sediul său social şi nu la sediul reprezentantului său legal.

Aşa fiind, în raport de limitele învestirii, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă împotriva încheierii menţionate se dovedeşte a fi nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursurile declarate de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA reprezentantă a Statului Român împotriva deciziei nr. 492 A din 19 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, şi împotriva încheierii din 11 septembrie 2008 pronunţată de aceeaşi instanţă în dosarul nr. 608/116/2006.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6905/2009. Civil