ICCJ. Decizia nr. 6939/2009. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6939/2009
Dosar nr. 2081/105/200.
Şedinţa publică din 24 iunie 2009
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Cu notificarea nr. 232 din 27 ianuarie 2001 a BEJ P.C., notificatorul C.D. a cerut restituire în natură a terenului în suprafaţă de 2,5 ha deţinut de SC E. SA Ploieşti.
În motivarea cererii a arătat că terenul menţionat şi construcţiile edificate pe acesta, parte cu destinaţia de casă de locuit şi anexe gospodăreşti iar parte fiind afectate unei mori, au fost proprietatea autorului lor şi au fost naţionalizate de stat prin Legea nr. 112 din 11 iunie 1948, caz în care este îndreptăţit la restituirea în natură a terenului şi a construcţiilor existente şi la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, pentru construcţiile demolate.
Prin Decizia nr. 149 din 16 februarie 2006, SC E. SA Ploieşti a respins cererea de restituire a terenului, motivat de faptul că nu îl deţine în proprietate (art. 1) şi cererea de restituire a morii „Mândria" şi a celorlalte construcţii (cu excepţia clădirii care a fost restituită reclamantului în baza sentinţei civile nr. 14 din 1 februarie 2001 a Tribunalului Prahova) întrucât le-a dobândit în baza procesului de privatizare, caz în care, în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 10/2001 (art. 2).
Prin contestaţia înregistrată la data de 7 martie 2006, reclamantul C.D. a cerut anularea deciziei menţionate şi pe fond admiterea pretenţiilor formulate prin notificare.
În motivarea cererii, reclamantul reiterează împrejurările în care imobilele în litigiu au fost preluate de stat, în mod abuziv, din patrimoniul autorului său, susţinând că argumentele reţinute de pârâtă în justificarea soluţiei de respingere a cererii sale sunt contrare dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, care îl îndreptăţesc să obţină restituirea în natură a terenului liber şi a construcţiilor existente, precum şi măsuri reparatorii în echivalent pentru construcţiile demolate.
Prin contestaţia înregistrată la data de 17 aprilie 2006, reclamantele S.M.O. şi M.I.G. au cerut anularea deciziei nr. 1539 din 8 martie 2006, prin care li s-a respins, cu aceiaşi motivare, notificarea prin care au formulat aceleaşi pretenţii ca şi reclamantul C.D.
Prin sentinţa civilă nr. 48 din 19 martie 2007, astfel cum fost completată si lămurită prin sentinţa civilă nr. 194 din 21 ianuarie 2008, Tribunalul Prahova a admis cererile conexate, formulate de C.D. şi, respectiv, S.M.O. şi M.I.G., a anulat deciziile nr. 232 din 27 ianuarie 2001 şi nr. 1539 din 8 martie 2006 emise de pârâtă şi a constatat dreptul reclamanţilor de a beneficia de măsuri reparatorii constând în restituirea în natură, în indiviziune, a terenurilor în suprafaţă de 540 mp, de 3130 mp, de 1000 mp (aferent casei de locuit restituită contestatorului C.D.) şi, respectiv, a terenului de 3858 mp, pârâta fiind obligată să le restituie reclamanţilor.
Prin aceiaşi sentinţă s-a constatat că reclamanţii sunt îndreptăţiţi, în indiviziune, să primească despăgubiri pentru diferenţa de 164.442 mp teren şi construcţiile demolate, imposibil de restituit în natură.
În motivarea sentinţei instanţa a reţinut că imobilele în litigiu au fost preluate în mod abuziv de stat, în sensul art. 2 lit. a) din Legea nr. 10/2001, caz în care reclamanţii sunt îndreptăţiţi, în calitate de moştenitori ai proprietarului deposedat de stat să obţină, în condiţiile art. 10 alin. (1) şi (2) din lege, restituirea în natură a terenurilor libere de construcţii şi despăgubiri pentru terenul imposibil de restituit în natură, astfel cum aceste terenuri au fost identificate prin raportul de expertiză întocmit în cauză, precum şi despăgubiri pentru construcţiile demolate.
Prin Decizia civilă nr. 357 din 118 septembrie 2007, as fel cum a fost îndreptată prin încheierea din 9 octombrie 2007, Curtea de Apel Ploieşti a respins apelul declarat de pârâtă şi a obligat-o să plătească intimaţilor suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată.
În motivarea deciziei instanţa a reţinut că în raport de prevederile art. 9 coroborate cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 se impunea restituirea terenurilor identificate prin raportul de expertiză ca fiind libere de construcţii, cu menţiunea că măsura restituirii se justifica a fi dispusă şi în raport de prevederile art. 29 din lege.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta invocând incidenţa motivelor prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului pârâta dezvoltă o singură critică, anume susţine că în mod greşit instanţele de fond au dispus restituirea în natură a terenului deşi acesta este afectat folosinţei construcţiilor existente şi este necesar desfăşurării activităţii sale, cu menţiunea că motivarea instanţei în sensul că restituirea în natură se impunea datorită faptului că ar fi libere de construcţii, nu este susţinută din punct practic şi este de natură să genereze alte litigii.
Analizând critica formulată de recurentă, Înalta Curte constată că nu poate fi primită pentru următoarele considerente:
În drept, instanţele de fond şi-au fundamentat soluţia pe dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora „In situaţia imobilelor preluate în mod abuziv fi ale căror construcţii edificate pe acestea au fost demolate total sau parţial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber fi pentru construcţiile rămase nedemolate, iar pentru construcţiile demolate si terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent."
În fapt, prin hotărârile instanţelor de fond, din suprafaţa totală de 21.142 mp teren, preluată de stat din patrimoniul autorului lor, reclamanţilor le-au fost restituite în natură: - 3858 mp, identificat prin raportul de expertiză ca fiind teren nefolosit şi care nu este situat în perimetrul încercuit al societăţii; - 3150 mp fi - 540 mp, identificate prin acelaşi raport ca fiind situate în perimetrul societăţii însă libere de construcţii şi, respectiv, - 1000 mp teren situat în imediata vecinătate a celor două menţionate şi pe care se află fosta casă de locuit retrocedată reclamantului C.D., cu menţiunea că restul terenului, de 164.442 mp, nu poate fi restituit şi rămâne în posesia pârâtei, justificat de faptul că este „este echipat cu construcţiile şi utilităţile edificate în scopul desfăşurării obiectului său de activitate (morărit şi panificaţie)".
Prin cererea de recurs pârâta nu dezvoltă o critică concretă şi nu arată care sunt argumentele pentru care susţine că instanţele de fond ar fi făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor legale mai sus arătate în raport de situaţia de fapt evidenţiată prin probatoriul administrat în cauză.
Recurenta se rezumă să susţină, prin recurs, că terenul, fără a indica care dintre cele restituite reclamanţilor, îi era necesar pentru desfăşurarea activităţii şi fără a arăta care este impedimentul legal de restituire a acestor terenuri, libere de construcţii, cu trimitere la probatoriul administrat, relevant sub acest aspect.
Pe cale de consecinţă, fiind vorba de o critică formulată de pârâtă în termeni generali, instanţa de control judiciar este în imposibilitate să o analizeze în concret, şi respectiv să constate dacă în cauză erau sau nu incidente dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Aşa fiind, cum hotărârea recurată a fost pronunţată cu aplicarea corectă a legii la situaţia de fapt evidenţiată prin probatoriul administrat şi cuprinde considerentele de fapt şi de drept pe care se fundamentează soluţia pronunţată, Înalta Curte urmează a constata că în cauză nu sunt incidente motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte, în raport de limitele învestirii, urmează a constata că recursul dedus judecăţii se dovedeşte a fi nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC E. SA Ploieşti împotriva deciziei nr. 357 din 18 septembrie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6921/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6914/2009. Civil → |
|---|
