ICCJ. Decizia nr. 7663/2009. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 7663/2009

Dosar nr. 2959/89/200.

Şedinţa publică din 24 septembrie 2009

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui, secţia civilă, la 30 octombrie 2008 reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte a solicitat restrângerea exercitării dreptului la libera circulaţie în Suedia pentru o perioadă de cel mult 3 ani a pârâtului T.M.B.

În motivarea cererii s-a arătat că la 28 august 2008 pârâtul a fost returnat din Suedia în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această ţară, ratificat prin HG nr. 278/1994.

Prin sentinţa civilă nr. 297 din 30 octombrie 2008 Tribunalul Vaslui, secţia civilă, a respins acţiunea ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că din documentele prezentate de reclamantă rezultă că readmisia pârâtului s-a efectuat fără vreo formalitate şi în baza Acordului de readmisie. Într-o astfel de situaţie, chiar dovedită fiind returnarea este aplicabilă o altă procedură de către statul român.

Apelul declarat de Direcţia Generală de Paşapoarte Bucureşti din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 21/A din 4 februarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.

În considerentele hotărârii sale, instanţa de apel a arătat că simpla nerespectare a condiţiilor prevăzute de legea statului membru referitoare la dreptul de şedere pe teritoriul său a unui cetăţean român nu poate fi încadrată în sfera noţiunilor de ordine, siguranţă sau sănătate publică la care se referă art. 27 al Directivei, pentru a justifica admiterea acţiunii.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Administraţiei şi Internelor critica, motivată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând următoarele aspecte:

Autorităţile române au luat act de măsura dispusă de autorităţile franceze şi nu pot cenzura returnarea intimatului. În conformitate cu prevederile acordului dintre România şi Suedia, autorităţile române nu se pot opune returnării statului parte la acord.

Chiar şi în condiţiile actuale în care România este stat membru al Uniunii Europene, cetăţenii români, dobândind statutul de cetăţeni ai Uniunii Europene, trebuie să-şi exercite toate drepturile şi obligaţiile ce izvorăsc din aceasta în acord cu legislaţia actuală şi a obligaţiilor asumate de România în calitate de stat membru al Uniunii Europene.

Obligaţia statului român ca ulterior readmisiei cetăţeanului român returnat, să restrângă dreptul la liberă circulaţie al respectivului cetăţean român este expres stipulată prin art. 38 din Legea nr. 248/2005.

Potrivit art. 25 din Constituţie, condiţiile exercitării dreptului la liberă circulaţie se stabilesc prin lege, astfel că ţine de opţiunea legiuitorului instituirea anumitor cerinţe specifice în care cetăţenii români pot circula în străinătate.

Măsura dispusă prin art. 38 lit. a) se circumscrie situaţiilor expres şi limitativ prevăzute în art. 53 din Constituţie, respectiv apărarea securităţii naţionale şi a ordinii publice, având în vedere că problema controlului migraţiei ilegale din România spre statele europene prezintă interes atât pe plan intern cât şi extern.

Analizând hotărârea atacată, în limitele criticii formulate prin motivele de recurs şi în raport de dovezile administrate în primă instanţă, Înalta Curte a apreciat că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:

Reclamanta a solicitat restrângerea exercitării dreptului intimatului la libera circulaţie în Suedia în temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate.

Conform art. 39 alin. (1) din lege, în situaţia prevăzută la art. 38 lit. a) măsura se dispune, la solicitarea Direcţiei Generale de Paşapoarte, cu privire la statul de pe teritoriul căruia a fost returnată persoana, de către tribunalul în a cărui rază teritorială se află domiciliul acestei persoane, iar când aceasta are domiciliul în străinătate, de către Tribunalul Bucureşti.

Aşadar, luarea acestei măsuri este de competenţa instanţelor judecătoreşti cărora, în lipsa unei prevederi care să dispună altfel, nu le poate fi restrâns dreptul de apreciere şi analizare a dovezilor administrate în cauză.

Într-adevăr, libertatea circulaţiei cetăţenilor români nu este absolută, ea trebuind să se desfăşoare cu respectarea cerinţelor legii materiale speciale, la care trimite art. 25 alin. (1) teza a II-a din Constituţie. Or, Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate nu stabileşte că, prin simpla returnare dintr-un alt stat a unui cetăţean român, trebuie să se dispună restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulaţie.

Dacă legiuitorul ar fi dorit ca simpla luare a măsurii returnării să angajeze în mod direct restrângerea exerciţiului dreptului la libera circulaţie, ar fi stipulat că o asemenea restrângere operează de drept.

În legislaţia primară, art. 18.1. TCE prevede că orice cetăţean al Uniunii are dreptul de a circula şi de a locui liber pe teritoriul Statelor membre, sub rezerva limitărilor şi condiţiilor prevăzute de tratat şi de dispoziţiile luate pentru aplicarea sa.

În legislaţia secundară, Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera circulaţie şi rezidenţă a cetăţenilor Uniunii Europene şi membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1.612/68 şi de abrogare a directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE şi 93/96/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 158 din 30 aprilie 2004, stabileşte că limitarea dreptului cetăţenilor statelor membre la liberă circulaţie poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică.

Prin OUG nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European, aprobată prin Legea nr. 260/2005, şi care a intrat în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană (art. 35) a fost transpusă Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE.

Drept urmare, normele din reglementarea comunitară se vor aplica cu prioritate în raport cu normele de drept intern.

Pe de altă parte, prin Hotărârea pronunţată la 10 iulie 2008 în cauza C-33/2007, Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene a decis că art. 18 şi art. 27 din Directiva 2004/38/CE nu se opune unei reglementări naţionale care permite restrângerea dreptului unui resortisant al unui stat membru de a se deplasa pe teritoriul unui alt stat membru, în special pentru motivul că a fost returnat anterior de acest stat pentru că se afla acolo în situaţie de „şedere ilegală", cu condiţia ca, pe de o parte, conduita acestui resortisant să reprezinte o ameninţare reală, prezentă şi suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societăţii şi, pe de altă parte, norma restrictivă avută în vedere să fie aptă să garanteze realizarea obiectivului pe care îl urmăreşte şi să nu depăşească cadrul a ceea ce este necesar pentru atingerea acestuia.

În cauză nu s-a făcut dovada conduitei intimatului ca fiind suficient de gravă şi care să constituie o ameninţare reală şi prezentă la adresa unui interes fundamental al societăţii, astfel încât este disproporţionată faţă de obiectul urmărit.

Întrucât reclamanta nu a probat, în condiţiile art. 1169 C. civ., incidenţa vreunuia dintre cauzele de limitare prevăzute în Directivă, instanţele de fond au pronunţat hotărâri legale, date cu aplicarea şi interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte a constatat că nu sunt întrunite cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul a fost respins cu consecinţa păstrării hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Ministerul Administraţiei şi Internelor – Direcţia Generală de Paşapoarte împotriva deciziei nr. 21 din 4 februarie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 septembrie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 7663/2009. Civil