ICCJ. Decizia nr. 7665/2009. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7665/200.
Dosar nr. 4123/91/2008
Şedinţa publică din 24 septembrie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 4123/91 din 11 noiembrie 2008, reclamantul Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative Bucureşti a chemat în judecată pe pârâtul M.D.I. pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie a acestuia în Italia, în baza art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că pârâtul a fost expulzat la data de 14 octombrie 2008 în baza Decretului Prefectului Primăriei Roma, interzicându-i-se acestuia, datorită comportamentului său, dreptul de a se mai afla pe teritoriul Italiei.
Prin sentinţa civilă nr. 767 din 20 noiembrie 2008, Tribunalul Vrancea a respins acţiunea formulată de Inspectoratul pentru Evidenţa Persoanelor din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative în contradictoriu cu pârâtul M.D.I. Această sentinţă a fost menţinută de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, care, prin Decizia civilă nr. 41A din 29 ianuarie 2009, a respins, ca nefondat, apelul declarat de Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative.
Pronunţându-se astfel, instanţele au reţinut următoarele:
Pârâtul a fost expulzat din Italia la 14 octombrie 2008 în baza Decretului Prefectului Romei şi i s-a interzis acestuia dreptul de intrare în această ţara pe o perioadă de 5 ani.
Nu se impune aplicarea disp. art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, în sensul restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie a pârâtului în Italia, deoarece ar opera o dublă sancţionare pentru aceeaşi faptă.
Împotriva deciziei civile nr. 41A din 29 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă, a declarat recurs reclamantul Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, susţinând, în esenţă, următoarele:
Pe timpul şederii pe teritoriul Italiei, pârâtul a avut un comportament antisocial, fiind arestat de autorităţile italiene pentru comiterea infracţiunii de furt agravant, violenţă, motiv pentru care îndepărtarea acestuia a fost necesară în vederea menţinerii ordinii şi siguranţei publice.
Potrivit art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE, restricţionarea libertăţii de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor uniunii şi a membrilor lor de familie poate fi dispusă pentru motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică. Alineatul 2 al aceluiaşi text de lege prevede că măsurile luate trebuie să respecte principiul proporţionalităţi şi să se întemeieze pe conduita persoanei în cauză.
Conform Decretului emis de autorităţile italiene, împotriva pârâtului s-a dispus măsura interzicerii de a se întoarce pe teritoriul Italiei pentru o perioadă de la 5 la 10 ani, sub sancţiunea executării pedepsei privative de libertate.
Având în vedere exigenţele legislaţiei Uniunii Europene, România trebuie să probeze capacitatea de a stopa migraţia ilegală, iar prezenţa, rară respectarea condiţiilor legale de intrare şi şedere a pârâtului pe teritoriul unor state membre ale UE ar dovedi exact contrariul, cu repercursiuni negative asupra tratamentului aplicat cetăţenilor români ce locuiesc cu forme legale.
În mod greşit instanţa de fond, la judecarea cauzei, nu a luat în considerare dispoziţiile obiectivului nr. 2 lit. d) din HG nr. 1347/2007, precum şi ale Decretului Prefecturii Roma.
Recursul este nefondat.
Reclamanta a solicitat restrângerea exercitării dreptului pârâtului la libera circulaţie în Italia, în temeiul art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate.
Libertatea circulaţiei cetăţenilor români nu este absolută, ea trebuind să se desfăşoare cu respectarea cerinţelor legii materiale speciale, la care trimite art. 25 alin. (1) teza a II-a din Constituţie. Or, Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate nu stabileşte că, prin simpla returnare dintr-un alt stat a unui cetăţean român, trebuie să se dispună restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulaţie.
Dacă legiuitorul ar fi dorit ca simpla luare a măsurii returnării să angajeze în mod direct restrângerea exerciţiului dreptului la libera circulaţie, ar fi stipulat că o asemenea restrângere operează de drept.
In legislaţia primară, art. 18.1. TCE prevede că orice cetăţean al Uniunii are dreptul de a circula şi de a locui liber pe teritoriul Statelor membre, sub rezerva limitărilor şi condiţiilor prevăzute de tratat şi de dispoziţiile luate pentru aplicarea sa.
În legislaţia secundară, Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera circulaţie şi rezidenţă a cetăţenilor Uniunii Europene şi membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1.612/68 şi de abrogare a directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE şi 93/96/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 158 din 30 aprilie 2004, stabileşte că limitarea dreptului cetăţenilor statelor membre la liberă circulaţie poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică.
Prin OUG nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European, aprobată prin Legea nr. 260/2005, şi care a intrat în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană (art. 35) a fost transpusă Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE.
Drept urmare, normele din reglementarea comunitară se vor aplica cu prioritate în raport cu normele de drept intern.
Întrucât reclamanta nu a probat, în condiţiile art. 1169 C. civ., incidenţa vreunuia dintre cauzele de limitare prevăzute în Directivă, atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au pronunţat hotărâri legale, date cu aplicarea şi interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente.
Astfel fiind, Înalta Curte va face aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. respingând recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Ministerul Administraţiei şi Internelor prin Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor împotriva deciziei civile nr. 41A din 29 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Galaţi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 septembrie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 7663/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7410/2009. Civil. Limitarea exercitării... → |
---|