ICCJ. Decizia nr. 8264/2009. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8264/2009
Dosar nr. 296/30/2009
Şedinţa publică din 14 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 724 din 25 februarie 2009, Tribunalul Timiş a respins cererea reclamantei D.G.P., în contradictoriu cu pârâtul B.M.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că pârâta a fost returnat din Austria la 24 iulie 2008, în baza acordului încheiat între România cu Austria. Cererea reclamantei nu se încadrează în prevederile art. 38 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 248/2005, deoarece, în acţiune, reclamanta nu a arătat care este motivul pentru care pârâtul a fost returnat din Austria şi potrivit art. 6/1 din Legea nr. 248/2005, modificată prin OG nr. 5/2006 şi OUG nr. 96/2006, cartea de identitate valabilă constituie documentul de călătorie pe baza căruia cetăţenii români pot călători în statele membre ale U.E.
Directiva 38/C.E. din 29 aprilie 2004, în art. 27 alin. (1), prevede că statele membre pot restrânge libertatea de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii şi a membrilor lor de familie, indiferent de cetăţenie, pentru motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică, iar la alin. (2) se prevede că măsurile luate din motive de ordine publică sau siguranţă publică trebuie să respecte principiul proporţionalităţii şi să se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauză.
Începând cu data de 1 ianuarie 2007, pârâtul ca cetăţean al Uniunii, beneficiază de aceste drepturi, iar dispoziţiile legislaţiei Uniunii cu privire la libera circulaţie prevalează celor din legea naţională.
Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia civilă nr. 67/A din 26 martie 2009, a respins apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe, reţinând că începând cu data de 1 ianuarie 2007 România a aderat la U.E. şi că, potrivit reglementărilor dreptului comunitar, toţi cetăţenii membri ai Uniunii au dreptul să circule şi să aibă domiciliu pe teritoriul tuturor statelor membre, fiind supuşi numai limitărilor şi condiţiilor prevăzute de Tratat.
În raport de prevederile Constituţiei României, instanţa este obligată să cerceteze compatibilitatea legii interne privind libera circulaţie a persoanelor cu pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, nefiind ţinută să aplice dispoziţiile legii interne.
Sentinţa apelată fiind pronunţată la data de 17 februarie 2007, nu se poate reţine că a încălcat principiul tempus regit actum, iar în raportul dintre legislaţia naţională şi legislaţia comunitară se aplică principiile stabilite în jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Comunităţii Europene, şi anume principiul efectului direct al directivelor, principiul supremaţiei dreptului comunitar şi obligaţia de a nu aplica dreptul naţional contrar dreptului comunitar.
Art. 38 din Legea nr. 248/2005 prevede că se poate dispune restrângerea dreptului la liberă circulaţie în străinătate a cetăţenilor români, însă art. 27 din Directiva 2004/38/C.E. prevede că statele membre pot restrânge libertatea de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii şi a membrilor lor de familie, indiferent de cetăţenie, pentru motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică, iar aceste motive nu pot fi invocate în scopuri economice.
Făcând aplicarea efectului direct al Directivei la situaţia de fapt din prezenta cauză şi în considerarea principiului supremaţiei dreptului comunitar, norma aplicabilă în cauză este cea comunitară şi „nu există nici una din situaţiile de excepţie prevăzute de art. 27 din Directivă".
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta D.G.P. din M.I.R.A. care, fără să invoce vreun motiv de nulitate, a arătat, în esenţă, că pârâtul a fost returnat din Austria, la data de 24 iulie 2008, în baza acordului de readmisie încheiat de România cu această ţară.
Recurenta a susţinut, că în mod greşit prin Decizia atacată a fost respins apelul, deşi pârâtul a recunoscut că a fost returnat din Austria pentru neîndeplinirea condiţiilor de intrare şi şedere în această ţară.
Temeiul acţiunii l-a constituit măsura returnării pârâtului şi sunt aplicabile prevederile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, text care stabileşte ca unică condiţie necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie, returnarea dintr-un stat cu care ţara noastră are încheiat un acord de readmisie.
Măsura dispusă prin art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 se circumscrie situaţiilor expres prevăzute de art. 53 din Constituţie, respectiv apărarea securităţii naţionale şi a ordinii publice, având în vedere că problema controlului migraţiei ilegale din România spre statele europene prezintă interes atât pe plan intern, cât şi extern, aşa cum se arată şi în Decizia Curţii Constituţionale nr. 855 din 28 noiembrie 2006.
Legea nr. 248/2005 asigură implementarea prevederilor constituţionale, a art. 29 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, a art. 12 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi a art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Recurenta a arătat că, potrivit art. 25 din Constituţie, dreptul la liberă circulaţie în ţară şi în străinătate este garantat. Condiţiile exercitării dreptului la liberă circulaţie se stabilesc prin lege, însă libertatea circulaţiei cetăţenilor nu este absolută, deoarece dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 248/2005 prevăd obligaţiile cetăţenilor români pe perioada şederii lor în străinătate, iar art. 29 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului stipulează că „În exercitarea drepturilor şi libertăţilor sale, fiecare om nu este supus decât îngrădirilor stabilite prin lege, exclusiv în scopul de a asigura cuvenita recunoaştere şi respectare a drepturilor şi libertăţilor altora (.)".
Instanţa de apel a apreciat greşit că nu rezultă împrejurările care ar trebui avute în vedere pentru a se lua măsura restrângerii dreptului pârâtului la liberă circulaţie în străinătate şi nu a interpretat sistematic legea română, prin raportare la obligaţiile care revin cetăţenilor ce părăsesc România.
Statul Român trebuie să îşi probeze capacitatea de a stopa migraţia ilegală şi de a-şi consolida poziţia de membru cu drepturi depline al U.E. Dispoziţiile Legii nr. 248/2005 sunt aplicabile şi după aderare, actul normativ indicând în mod expres care sunt prevederile ce nu se mai aplică (art. 52 din lege).
De aceea, greşit s-a reţinut că această lege nu se mai aplică după data aderării.
În speţă, se justifică aplicarea Legii nr. 248/2005, iar pârâta, care a dat o declaraţie olografă în punctul de trecere a frontierei, a conştientizat că a fost returnată pentru şedere ilegală pe teritoriul Austriei, încălcând astfel obligaţiile prevăzute de art. 5 din Legea nr. 248/2005.
Analizând recursul D.G.P. se constată că acesta este formulat tardiv.
Aşa cum rezultă din actele dosarului, Decizia nr. 67/A din 26 martie 2009 a Curţii de Apel Timişoara a fost comunicată D.G.P. la data de 13 aprilie 2009, iar aceasta a declarat şi a motivat recursul la data de 24 aprilie 2009 cu mult peste termenul prevăzut de art. 37 din Legea nr. 248/2005 acela de 5 zile libere, astfel că recursul de faţă urmează a fi respins ca tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca tardiv recursul declarat de D.G.P. împotriva Deciziei nr. 67/A din 26 martie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8383/2009. Civil. Acţiune în constatare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 8082/2009. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... → |
|---|
