ICCJ. Decizia nr. 8383/2009. Civil. Acţiune în constatare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.8383/2009
Dosar nr. 38595/3/2007
Şedinţa publică din 19 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, reclamanta SC P.H. SRL a chemat în judecată pe pârâţii R.D.C., N.P. şi R.A.D. solicitând instanţei să constate intervenită vânzarea-cumpărarea terenului în suprafaţă de 4340 m.p. situat în Bucureşti, înscris la C.F., nr. cadastral 9208 şi să se pronunţe o hotărâre care să ţină loc de vânzare-cumpărare, cu obligarea pârâţilor la plata daunelor moratorii conform art. 4 din antecontractul de vânzare-cumpărare.
Prin sentinţa civilă nr. 2418 din 19 martie 2007 pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti s-a admis excepţia de necompetenţă teritorială şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia comercială.
Prin încheierea din şedinţa publică din 25 septembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a comercială, în dosarul nr. 22635/3/2007, s-a admis excepţia de necompetenţă funcţională şi s-a înaintat cauza în vederea repartizării aleatorii la o secţie civilă, cu motivarea că litigiul nu priveşte un fapt de comerţ.
Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. 38595/3/2007 la data de 06 ianuarie 2007.
În probaţiune s-a depus la dosar antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat între SC P.H. SRL şi R.D.C., N.P. şi R.A.D., printr-un înscris sub semnătură privată.
Pârâţii prin întâmpinare au solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată, în principal, iar în subsidiar obligarea reclamantei să plătească preţul terenului, astfel cum a fost stabilit în antecontractul de vânzare-cumpărare prin art. 2, respectiv la preţul de 200.000 Euro mp.
Prin sentinţa civilă nr. 273 din 8 februarie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea reclamantei SC P.H. SRL, reţinând următoarele:
Potrivit art. 2 din Legea nr. 247/2005, lege în vigoare la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare terenurile cu sau fără construcţii, situate în intravilan şi extravilan, indiferent de destinaţia sau de întinderea lor, pot fi înstrăinate şi dobândite prin acte juridice între vii, încheiate în formă autentică, sub sancţiunea nulităţii absolute.
Reclamanţii nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului în patrimoniul pârâţilor şi nu au propus nici o probă în condiţiile prevăzute de art. 167 şi 172 C. proc. civ.
Nu se pot eluda dispoziţiilor exprese ale legii prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute prin suplinirea consimţământului părţii care se obligă să transmită un drept de proprietate asupra terenului, de către instanţa judecătorească în condiţiile în care ne aflăm în prezenţa unui antecontract de vânzare-cumpărare încheiat sub semnătură privată, nu s-a depus titlul de proprietate asupra terenului, contractul nu are prevăzut un termen până la care urmează să aibă loc tranzacţia iar pe de altă parte la capitolul IV intitulat răspunderea antrecontractuală este prevăzută sancţiunea daunelor moratorii de 3 % din valoarea antrecontractului, pe zi de întârziere dar fără să se stabilească data de la care acestea încep să curgă, respectiv o dată certă.
Tribunalul nu a putut reţine ca întemeiată solicitarea privind, acordarea daunelor moratorii în lipsa dovezilor sus menţionate şi din care să rezulte culpa pârâţilor faţă de împrejurarea că nu a fost semnat contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică.
Apelul declarat de reclamanta SC P.H. SRL a fost admis prin Decizia civilă nr. 186/ A din 23 martie 2009, de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
A fost schimbată în parte sentinţa apelată în sensul că s-a admis în parte cererea precizată; s-a constatat valabilitatea convenţiei intervenite între părţi, la data de 17 ianuarie 2006, hotărârea dată ţinând loc de contract de vânzare-cumpărare pentru terenul în suprafaţă de 4370 m.p., situat în Bucureşti, str. Drumul între Tarlale, preţul stabilit fiind de 200.000 Euro; s-a respins capătul al doilea de cerere, ca nefondat; au fost obligaţi pârâţii să plătească reclamantei suma de 15.401 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu opinie separată în sensul respingerii recursului formulat de SC P.H. SRL, ca nefondat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Prin antecontractul de vânzare cumpărare sub semnătură privată încheiat, la data de 17 ianuarie 2006, pârâţii N.P., R.A.D. şi R.D.C., în calitate de promitenţi vânzători, s-au obligat să îi vândă reclamantei SC P.H. SRL, în calitate de promitentă cumpărătoare, terenul în suprafaţă de 4.370 m.p., situat în Bucureşti, str. Drumul între Tarlale, înscris în C.F. cu nr. cadastral 9208.
Preţul vânzării cumpărării stabilit de părţi a fost de 200.000 Euro, plătibili la data încheierii contractului în forma notarială. Este adevărat că în cuprinsul înscrisului s-a făcut menţiunea „200.000 Euro/m.p." (art. 2), însă această împrejurare poate fi apreciată în mod rezonabil ca fiind o eroare materială, astfel cum a susţinut apelanta reclamantă, ţinând seama de notorietatea nivelului preţurilor stabilite pe piaţa imobiliară.
În cuprinsul antecontractului de vânzare cumpărare autentificat s-a mai stabilit că vânzătorii se obligă să obţină în prima săptămână din luna februarie toate documentele necesare încheierii contractului de vânzare cumpărare în forma notarială, respectiv plan cadastral, încheiere de întabulare, extras de carte funciară, când se va face şi transferul de proprietate (art. 3).
De asemenea, părţile au prevăzut că, în cazul în care vânzătorul schimbă intenţiile de vânzare, sau chiar vinde terenul altei părţi, acesta se obligă să achite cumpărătorului daune moratorii în valoare de 3 % din valoarea totală a antecontractului, pe zi de întârziere (art. 4).
În interpretarea acestei din urmă clauze contractuale trebuie a se avea în vedere că un prim principiu al efectelor actului juridic civil este cel al forţei obligatorii, reglementat de art. 969 alin. (1) C. civ. Potrivit acestui principiu efectele actului juridic legal încheiat se impun autorilor săi întocmai ca şi legea. Fundamentul principiului forţei obligatorii a actului juridic civil îl reprezintă, pe de o parte, necesitatea asigurării stabilităţii şi siguranţei raporturilor juridice generate de actele juridice civile, iar pe de altă parte, imperativul moral al respectării cuvântului dat. Irevocabilitatea convenţiilor, constituie cel de-al doilea principiu al efectelor actului juridic civil şi este, de asemenea, prevăzută expres de art. 969 alin. (2) C. civ. Corolar al acestor reguli, potrivit art. 1073 C. civ., creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei, text de lege care instituie în materie de obligaţii principiul executării reale sau în natură specifică a obligaţiei.
Prin derogare de la art. 969 alin. (2) C. civ., părţile pot introduce în contract o clauză de dezicere, prin care îşi rezervă dreptul de a se răzgândi şi de a desfiinţa unilateral convenţia ce trebuie să fie clară şi echivocă, ea neputând fi dedusă pe cale de interpretare, ci numai în caz de stipulare expresă în convenţie, astfel că, în caz de dubiu, o prevedere contractuală prin care debitorul se obligă să achite creditorului o sumă de bani în caz de neexecutare, fără a face referire la renunţarea din partea creditorului la dreptul de a cere executarea în natura specifică a obligaţiei asumate de către cocontractant, trebuie interpretată nu ca o clauză de răzgândire, ci ca fiind o clauză penală, reglementată de dispoziţiile art. 1066 – art. 1072 C. civ.
Dată fiind intenţia urmărită de părţi prin inserarea unei clauze penale, pare firească prevederea cuprinsă în art. 1068 C. civ., conform căreia: Creditorul are facultatea de a cere de la debitorul său, care n-a executat la timp, sau îndeplinirea clauzei penale sau aceea a obligaţiei principale".
Potrivit art. 1073 C. civ., creditorul are dreptul de a dobândi „îndeplinirea exactă a obligaţiei". Acest text, care instituie în materie de obligaţii principiul executării reale sau în natură specifică a obligaţiilor, dă posibilitatea instanţei ca, în situaţia în care lucrul se mai găseşte în patrimoniul vânzătorului, să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de contract de vânzare - cumpărare şi care va avea efect constitutiv, operând transferul proprietăţi de la data rămânerii definitive.
De aceea, astfel cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă, reclamanta avea obligaţia de a proba existenţa dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu în patrimoniul pârâţilor.
Cu înscrisurile depuse direct în apel, respectiv titlul de proprietate nr. 100134 din 31 octombrie 2002 şi certificatul de moştenitor suplimentar nr. 56 la certificatul de moştenitor nr. 40 din 31 octombrie 2001 eliberat de notar public M.l., s-a făcut însă dovada calităţii pârâţilor de proprietari ai terenului situat în Bucureşti, str. Drumul între Tarlale.
Prin art. 5 alin. (2) din titlul X al Legii nr. 247/2005 s-a prevăzut că în situaţia în care după încheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fără construcţii, una dintre părţi refuză ulterior să încheie contractul, partea care şi-a îndeplinit obligaţiile poate sesiza instanţa competentă care poate pronunţa o hotărâre care să ţină loc de contract.
Unica obligaţie stabilită în sarcina promitentei cumpărătoare rezultă din dispoziţiile art.2 din contract:
„Preţul terenului asupra căruia părţile au convenit este de (..), plătibili la data încheierii contractului informă notarială".
Aceasta înseamnă că părţile au legat naşterea dreptului de a pretinde plata preţului şi a obligaţiei corelative de plată a acestuia de o condiţie suspensivă. Potrivit art. 1017 C. civ., condiţia suspensivă este aceea de a cărei îndeplinire depinde naşterea drepturilor subiective civile şi a obligaţiilor corelative.
Pe cale de consecinţă, până la încheierea contractului de vânzare cumpărare sau a pronunţării hotărârii care ţine loc de contract de vânzare cumpărare, în sarcina promitentei cumpărătoare nu s-a născut încă obligaţia de plată a preţului.
S-ar fi pus problema neîndeplinirii condiţiei instituite de art. 5 alin. (2) din titlul X al Legii nr. 247/2005 în situaţia în care părţile ar fi stipulat prin antecontract plata preţului sau cel puţin a unei părţi din acesta la un moment anterior încheierii contractului de vânzare cumpărare, în principiu prin stabilirea unui termen cert, adică a unei date calendaristice, iar promitentul cumpărător nu şi-ar fi îndeplinit acea obligaţie la momentul sesizării instanţei.
Din acelaşi considerent, nu era necesar ca apelanta reclamantă să facă dovadă că are şi că a consemnat preţul stipulat în antecontract în favoarea promitenţilor vânzători.
Promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare, ce este distinctă de o vânzare şi nu produce efectele acesteia, constituie la rândul său un contract, care nu transferă dreptul de proprietate, ci dă naştere la un drept de creanţă, fiecare dintre părţi fiind obligată, obligaţie de a face, faţă de cealaltă, să încheie contractul de vânzare-cumpărare.
Prin urmare, antecontractului de vânzare cumpărare, care nu constituie o înstrăinare, nu îi sunt aplicabile prevederile art. 2 alin. (1) din titlul X al Legii nr. 247/2005 şi deci nu era necesară încheierea sa în formă autentică.
Apelanta reclamantă nu a plătit niciun avans, după cum nu i-a invitat pe intimaţii pârâţi la notariat, pentru a dovedi refuzul acestora de a încheia contractul de vânzare cumpărare şi nici nu a dovedit că are posesia terenului pentru că asemenea obligaţii nu au fost stabilite în sarcina sa nici pe cale convenţională, prin încheierea antecontractului, şi nici printr-o dispoziţie legală.
Nici împrejurarea că aceasta nu ar fi avut niciun dezavantaj material nu exonerează intimaţii pârâţi de la executarea obligaţiilor pe care şi le-au asumat.
Din reglementările generale referitoare la termen ca modalitate a actului juridic civil, prevăzute de art. 1022 – art. 1025 C. civ., rezultă că acesta este un eveniment viitor şi sigur ca realizare, până la care este amânată începerea ori stingerea exerciţiului drepturilor subiective şi a obligaţiilor corelative.
per a contrario, în situaţia în care actul juridic nu este afectat, de o asemenea, modalitate care să amâne momentul la care creditorul îşi poate exercita dreptul născut în temeiul acestuia, creanţa este exigibilă din chiar momentul încheierii sale.
De altfel, raţionamentul intimaţilor pârâţi ar conduce fie la înlăturarea principiului forţei obligatorii al efectelor actelor juridice, în situaţiile în care părţile nu au stipulat un termen, ce sunt şi cele mai numeroase, fie la instituirea pe cale jurisprudenţială a obligativităţii stipulării unui termen în contract, deşi legiuitorul a înţeles să reglementează această modalitate a actului juridic ca pe o facultate a părţilor.
Ca atare, faptul că în antecontract nu s-a stipulat data prezentării părţilor la notariat nu afectează existenţa obligaţiei promitenţilor vânzători de încheiere a contractului de vânzare cumpărare.
Nu poate fi reţinut nici argumentul pârâţilor în sensul că nicio instanţă de judecată nu poate obliga în mod valabil o persoană să încheie un contract de vânzare cumpărare împotriva voinţei acesteia.
Pronunţarea unei hotărâri care să tină loc de contract de vânzare cumpărare nu constituie decât o formă de executare silită a obligaţiei pe care respectiva persoană şi-a asumat-o în mod valabil.
Referitor la capătul al doilea de cerere, instanţa de apel a reţinut că, deşi intitulate „daune moratorii", sumele de bani la care au făcut referire părţile nu sunt datorate pentru executarea cu întârziere a obligaţiei asumate, ci pentru neexecutarea ei, întrucât se face referire la cazul în care „vânzătorul îşi schimbă intenţiile de vânzare sau chiar vinde terenul".
În ceea ce priveşte solicitarea pârâţi, formulată subsidiar, de obligare a apelantei reclamante la achitarea preţului stabilit prin antecontractul de vânzare cumpărare, instanţa de apel a reţinut că ea nu poate fi analizată în cadrul prezentei cauze, întrucât, pe de o parte, potrivit art. 294 alin. (1) C. proc. civ., în apel nu se pot face cereri noi iar pe de altă parte instanţa de control judiciar nu poate verifica hotărârea primei instanţe sub aspectul nepronunţării asupra aceleiaşi cereri formulate în cuprinsul întâmpinării, întrucât pârâţii nu au declarat apel împotriva acesteia.
Nemulţumiţi fiind, în termen legal, au declarat recurs, pârâţii critica întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 2, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., vizând următoarele aspecte:
- hotărârea recurată s-a dat de alţi judecători decât cei care au luat parte la dezbaterea în fond a pricinii;
- instanţa de apel a admis cererea de apel formulată eronat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 243 din 8 februarie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, sentinţă care este străină de natura pricinii; apelul trebuia judecat împotriva sentinţei civile nr. 273, astfel încât cererea este lovită de nulitate;
- interpretând greşit actul juridic dedus judecaţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit si vădit neîndoielnic al acestuia şi fără nicio motivare, cercetare a dispus îndeplinirea exactă a obligaţiei, schimbând preţul care este stabilit în antecontract respectiv 2000.000 euro/mp.
În fine, se critică Decizia recurată invocându-se aspecte de netemeinicie, prin interpretarea greşită a probelor dosarului de către instanţa de apel.
Analizând Decizia recurată, în limita criticilor formulate, prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Cu privire la motivul de recurs invocat de către recurenţii - pârâţi, art. 304 pct. 2 C. proc. civ., „când hotărârea s-a dat de alţi judecători decât cei care au luat parte la dezbaterea în fond a pricinii", Înalta Curte observă că: dosarul a fost înregistrat la data de 17 iunie 2008 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti; la data de 26 ianuarie 2009, instanţa a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 242 alin. (2); la data de 23 februarie 2009, cauza a fost repusa pe rol, toate probele au fost administrate, instanţa acordând părţilor cuvântul pe fond, rămânând în pronunţare. Instanţa, a amânat pronunţarea pentru data de 02 martie 2009, data la care s-a repus cauza pe rol pentru termenul din 23 martie 2009, Completul 2, ora 12,00, cu citarea părţilor, pentru reluarea dezbaterilor, în complet de divergenţă conform art. 257 C. proc. civ., dată la care părţile prezente au pus concluzii, instanţa, rămânând în pronunţare asupra cauzei. Faţă de expunerea de mai sus, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 2, invocat, nu poate fi primit.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de recurs, invocat de către pârâţi şi anume art. 304 pct. 7 C. proc. civ., susţinerile recurenţilor în sensul că, instanţa de apel a admis apelul împotriva Sentinţei civile nr. 243 din 08 februarie 2008 în loc de 273 pronunţata de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, nu poate fi apreciata ca fiind străina de natura pricinii. Este vorba despre o eroare materiala, însă în considerentele instanţei rezulta că sentinţa apelată este nr. 273 din 08 februarie 2008, astfel că nici această critică nu se găseşte fondată.
Cu privire la cel de-al treilea motiv de recurs invocat de către recurenţi şi anume art. 304 pct. 8 C. proc. civ.", când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecaţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit si vădit neîndoielnic al acestuia":
Analizând Decizia recurată se observă că nu există îndeplinită vreo condiţie dintre cele arătate pentru a modifica sau casa respectiva hotărâre.
Hotărârea cuprinde motivele pe care se sprijină, acestea nu sunt contradictorii şi se referă concret la speţă.
Actul juridic dedus judecăţii nu a fost greşit interpretat, ci strict raportat la acţiunea dedusă judecăţii, şi nu i-a fost schimbată natura ori înţelesul.
Instanţa a aplicat temeiurile legale incidente faţă de obiectul acţiunii fără a le încălca ori aplica greşit.
Faţă de motivul întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9, Înalta Curte analizează recursul prin prisma motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., adică este învestită cu cercetarea nelegalităţii hotărârii atacate, în sensul de a verifica aplicarea corectă a legii, neputând reevalua probele administrate în cauză sau situaţia de fapt. Astfel, criticile legate de aspecte de temeinicie a soluţiei, în sensul reinterpretării probelor, a prevederilor antecontractului de vânzare cumpărare, nu pot fi analizate în recurs.
Mai mult, la data de 09 octombrie 2009, reclamanta a procedat la notificarea recurenţilor în vederea achitării preţului in cuantum de 200.000 euro, prin B.E.J. Asociaţi D.G. si L.G., pentru data de 14 octombrie 2009 ora 10, însă aceştia nu s-au prezentat. Având în vedere faptul ca nu s-au prezentat în vederea ridicării preţului, reclamanta a procedat la consemnarea sumei de 200.000.00 euro la C.E.C. Agenţia Victoria, pe seama şi la dispoziţia recurenţilor pârâţi, împrejurare faţă de care se constată că reclamanta şi-a îndeplinit obligaţia de plată a preţului.
Prin urmare, faţă de considerentele expuse, apreciind că în cauză s-a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente, în baza art. 312 alin. (l) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâţii R.D.C., R.A.D. şi N.P. împotriva deciziei nr. 186/ A din 23 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8332/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 8264/2009. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
