ICCJ. Decizia nr. 8566/2009. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 8566/2009

Dosar nr. 690/33/2007

Şedinţa publică din 22 octombrie 2009

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 12/DC din 10 aprilie 2009, Curtea de Apel Cluj a respins ca inadmisibilă sesizarea, înaintată de Judecătoria Târgu Lăpuş, privind pronunţarea regulatorului de competenţă, ca urmare a inexistenţei unui conflict negativ de competenţă.

A trimis administrativ Dosarul nr. 49/319/2005 al Judecătoriei Târgu Lăpuş, având ca obiect acţiunea principală întregită, extinsă şi precizată, intentată de reclamanta P.R.G.C. Târgu Lăpuş, împotriva pârâţilor P.O.R. II Târgu Lăpuş, C.L. Târgu Lăpuş, C.J. Maramureş pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor D.E., F.L., P.I., U.V., B.M., P.R. şi D.A., precum şi cererea de intervenţie formulată de pârâta P.O.R. II Târgu Lăpuş, împotriva reclamantei, la Tribunalul Maramureş, ca urmare a declinării competenţei în favoarea acestuia de către Judecătoria Târgu Lăpuş.

Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel Cluj a avut în vedere următoarele considerente:

Prin acţiunea civilă înregistrată sub nr. 1394 din 13 decembrie 2005 (49/319/2005) la Judecătoria Târgu Lăpuş, reclamanta P.R. unita cu R.G.C. Târgu Lăpuş le-a chemat în judecată pe pârâtele P.R. şi D.A., solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa, să constate că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 525 stj.p. (1888 mp) înscris în CF nr. 2466 Lăpuş, nr. top ?*- 1073/2 înmm]îl 932^ prin uzucapiunea de 30 de am începută în anul 1902 şi să se dispună intabularea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 1888 mp în CF nr. 2466 Lăpuş, nr. top 1073/2.

în drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1452 şi art. 1478 C. civ. austriac.

La termenul din 28 februarie 2006, Parohia Ortodoxă Lăpuş II a formulat o cerere de intervenţie în interes propriu, prin care a solicitat respingerea acţiunii reclamantei.

La termenul din 11 aprilie2006, reclamanta a depus la dosar o întregire de acţiune, prin care a solicitat ca în contradictoriu cu pârâţii P.O. II Lăpuş, C.L. Târgu Lăpuş, C.J. Maramureş, D.E., F.L., P.I., U.V., B.M., P.R. şi D.A., să se constate nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. 5062/9 din 6 februarie 2006 prin care i s-a reconstituit pârâtei P.O. II Lăpuş, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 1430 mp şi admiterea capetelor de cerere din acţiunea introductivă.

La acelaşi termen din 11 aprilie 2006, reclamanta a mai depus la dosar o întregire de acţiune prin care a solicitat anularea încheierii nr. 465 din 6 aprilie 2006 din CF nr. 2466 Lăpuş prin care s-a intabulat pârâta P.O. II Târgu Lăpuş, precum şi restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară.

La data de 18 octombrie 2006, reclamanta a mai depus o precizare de acţiune, prin care a solicitat să se constate că a dobândi dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 1890 mp din CF nr. 2466 nr. top 1073/2, prin uzucapiune de 30 de ani, în anul 1932; că pe terenul uzucapat a construit Biserica din Baltă şi să se dispună intabularea terenului şi a bisericii în cartea funciară.

Prin încheierea din 24 aprilie 2007 a Judecătoriei Târgu Lăpuş, s-a dispus conexarea dos. nr. 639/319/2006, la dos. nr. 49/319/2005. 1

Prin sentinţa civilă nr. 309 din 27 mai 2008 a Judecătoriei Târgu Lăpuş, s-a admis în parte acţiunea civilă precizată, intentată de reclamanta P.R.U. cu Roma Lăpuş în contradictoriu cu pârâţii P.O. II Lăpuş, C.l. Lăpuş, C.J. Maramureş, D.E., F.L., P.I., U.V., B.M., P.R., D.A. şi, în consecinţă, s-a constatat nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. 5062/9 din 06 februarie 2006 eliberat pârâtei P.O. II.

Au fost respinse capetele de cerere privind constatarea dobândirii dreptului de proprietate, revendicare, intabulare, rectificare de carte funciară, restabilirea situaţiei tabulare anterioare, anularea încheierii de carte funciară şi cheltuieli de judecată.

S-a respins cererea de intervenţie principală formulată intervenienta P.O. II vizând constatarea dobândirii dreptul de proprietate.

Prin Decizia civilă nr. 262 din A din 23 octombrie 2008 a Tribunalul Maramureş, au fost admise apelurile declarate de pârâta P.O. II Lăpuş şi de reclamanta P.G.C.U. cu Roma Lăpuş, împotriva sentinţei civile nr. 309/27 mai 2008 a Judecătoriei Târgu Lăpuş, care a fost desfiinţată şi s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că: prima instanţa s-a pronunţat asupra excepţiei de fond şi peremptorii invocate de pârâta P.O. II Târgu Lăpuş, privind lipsa de interes a reclamantei de constatare a nulităţii absolute a titlului de proprietate.

Prin sentinţa civilă nr. 371 din 18 martie 2009 a Judecătoriei Târgu Lăpuş, s-a admis excepţia de necompetenţă materială invocată de instanţă din oficiu şi în consecinţă, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta P.R.U. cu Roma Lăpuş în contradictoriu cu pârâţii P.O.R. II Lăpuş, U.V., B.M., P.R., F.L., D.E., P.I., D.A., C.L. Lăpuş şi C.J. Maramureş având ca obiect acţiune în constatare, nulitatea absolută a titlului proprietate, rectificare de carte funciară şi uzucapiune, în favoarea Tribunalului Maramureş.

S-a constatat conflictul negativ de competenţă între Judecătoria Târgu Lăpuş şi Tribunalul Maramureş şi pe cale de consecinţă, a fost sesizată Curtea de Apel Cluj, pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă, născut între cele două instanţe.

Pentru a hotărî astfel, judecătoria a constatat că obiectul principal al cererii este o acţiune în revendicare, iar obiectul subsidiar este rectificare de carte funciară şi intabularea dreptului de proprietate pe numele reclamantei şi anulare titlu de proprietate.

Pe cale de consecinţă, în baza art. 17 C. proc. civ., văzând că tribunalul are competenţă de a judeca în baza art. 2 lit. b), C. proc. civ., procesele şi cererile în materie civilă şi comercială al căror obiect are o valoare de peste 500.000 lei şi în baza art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990, modificat prin OG nr. 64/2004, judecătoria şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Maramureş.

Văzând că Tribunalul Maramureş a desfiinţat hotărârea primei instanţe şi a trimis cauza spre rejudecare Judecătoriei Târgu Lăpuş prin Decizia civilă nr. 262/A din 23 octombrie 2008 pronunţată în dos. nr. 49/319/2005 care, la rândul său, şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Maramureş şi, pe cale de consecinţă, că s-a născut un conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, s-a înaintat dosarul la Curtea de Apel Cluj, pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

La pronunţarea sentinţei, judecătoria a mai avut în vedere şi menţiunile din Decizia civilă nr. 50/A din 2007, conform cărora din interpretarea prevederilor art. 34-38 din Decretul-lege nr. 115/1938, rezultă că acţiunea în rectificare de carte funciară este o acţiune accesorie grefată pe o acţiune principală, în speţă acţiunea în revendicare.

Examinând sesizarea, Curtea de Apel a reţinut următoarele:

Este adevărat că prin încheierea civilă nr. l 148 din 20 octombrie 2006 pronunţată de Tribunalul Maramureş în dos. nr. 7570/100/2006, s-a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii civile intentate de P.R. unita cu Roma P.G.C. împotriva pârâţilor P.O.R. II Lăpuş, C.L. Lăpuş şi C.J. Maramureş, D.E., F.L., P.I., U.V., B.M., P.R. şi D.A., în favoarea Judecătoriei Târgu Lăpuş, având ca obiect nulitatea titlului de proprietate nr. 60621/9 din 6 februarie 2006. Ulterior, Judecătoria Târgu Lăpuş prin încheierea din 24 aprilie 2007 dată în dos. nr. 639/319/2006, a dispus conexarea acestui dosar la dos. nr. 49/319/2005 al aceleiaşi judecătorii.

Se observă însă din petitul acţiunii declinate de tribunal în favoarea judecătoriei că, chiar dacă aceste capete de cerere sunt identice parţial cu acelea din acţiunea civilă înregistrată sub nr. l 394 din 13 decembrie 2005 (dos. unic. nr. 49/319/2005) la Judecătoria Târgu Lăpuş, ulterior întregită, extinsă şi precizată, în acţiunea civilă declinată de tribunal în favoarea judecătoriei inclusiv pct. c) nu s-a solicitat „să se constate" că „pe terenul uzucapat, (reclamanta) a construit biserica din Baltă, top nr. 1073/2 CF 2466 Lăpuş". In plus, tribunalul şi-a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii civile având ca obiect constatarea nulităţii titlului de proprietate nr. „60621/9/6 februarie 2006", deşi în realitate este vorba de titlul de proprietate nr. 50621/9 din 6 februarie 2006 eliberat pârâtei P.O. II Târgu Lăpuş cu privire la terenul în suprafaţă de 1430 mp.

Prin urmare, între acţiunea civilă declinată de Tribunalul Maramureş prin încheierea civilă nr. l 148 din 20 octombrie 2006 dos. nr. 7570/ 100/2006 în favoarea Judecătoriei Târgu Lăpuş, şi acţiunea civilă înregistrată sub nr. 1394 din 13 decembrie 2005 (nr. unic 49/319/2005) la Judecătoria Târgu Lăpuş, ulterior extinsă, întregită şi *pfetizată, nu există tripla identitate, în special obiectul celor două cauze fiind parţial diferit, în plus mai existând şi cererea de intervenţie formulată de P.O.R. Târgu Lăpuş, care nu a existat şi în dos. nr. 7570/100/2006, pentru a putea considera că iniţial ar fi fost învestit Tribunalul Maramureş cu o acţiune cuprinzând toate capetele de cerere inclusiv cele din acţiune înregistrată la Judecătoria Târgu Lăpuş la data de 13 decembrie 2005 cu precizările ulterioare, pentru a considera că a avut loc o declinare reală şi integrală de competenţă de la tribunal la judecătorie. Aşadar, prin încheierea nr. 1/148 din 20 octombrie 2006 a Tribunalului Maramureş, nu s-au declinat în favoarea judecătoriei toate capetele de cerere din acţiunea reclamantei extinsă şi precizată şi nici cererea de intervenţie formulată de pârâtă, pentru a se putea reţine că a avut loc o declinare de competenţă integrală a tribunalului, în favoarea judecătoriei.

Nici prin Decizia civilă nr. 262/A din 23 octombrie 2008 a Tribunalului Maramureş nu a avut loc o declinare a competenţei soluţionării vreunei acţiuni în favoarea Judecătoriei Târgu Lăpuş, ci în cadrul controlului judiciar, au fost admise apelurile declarate de reclamanta P.G.C. unită cu Roma Târgu Lăpuş şi de pârâta P.O.R. II Târgu Lăpuş împotriva sentinţei civile nr. 309 din 27 mai 2008 a Judecătoriei Târgu Lăpuş, care a fost desfiinţată şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi judecătorie, întrucât nu s-a pronunţat asupra excepţiei ridicate de pârâtă, privind lipsa de interes a reclamantei în susţinerea capătului de cerere având ca obiect constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate. Desfiinţarea sentinţei trimitere, nu este identică cu declinarea competenţei.

Reţinând că în speţă există doar o declinare de competenţă Judecătoriei^ Târgu Lăpuş în favoarea Tribunalului Maramureş, dispusă prin sentinţa civilă nr. 371 din 18 martie 2009, Curtea de Apel a considerat că, în mod greşit, cu încălcarea art. 21 C. proc. civ., Judecătoria Târgu Lăpuş a constatat că în faţa ei s-a ivit un conflict negativ de competenţă şi a trimis eronat dosarul la Curtea de Apel Cluj, pentru pronunţarea regulatorului de competenţă, când trebuia să îl trimită Tribunalului Maramureş, ca urmare a declinării competenţei sale de soluţionare a acţiunii civile extinse, întregite şi precizate intentate de reclamantă împotriva pârâţilor şi a cererii de intervenţie, în favoarea tribunalului.

Numai dacă primind dosarul, şi Tribunalul Maramureş şi-ar fi declinat competenţa de soluţionare a acţiunii reclamantei extinse, între şi precizate, precum şi a cererii de intervenţie, în favoarea Judecătoriei Târgu Lăpuş, s-ar fi ivit conflictul negativ de competenţă şi ar fi fost necesară sesizarea Curţii de Apel Cluj, pentru a pronunţa regulatorul de competenţă.

Aşa fiind, în baza art. 20-22 C. proc. civ., Curtea de Apel a respins ca inadmisibilă sesizarea judecătoriei privind pronunţarea cu privire la un conflict de competenţă inexistent, şi pentru buna administrare a justiţiei, a trimite dosarul la Tribunalul Maramureş, în favoarea căruia judecătoria şi-a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii civile întregite, extinse şi precizate, precum şi a cererii de intervenţie.

Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs P.O. II Lăpuş.

Prin motivele de recurs formulate se susţine că tribunalul este instanţa competentă să soluţioneze cauza faţă de valoarea imobilului care depăşeşte suma de 100.000 lei.

Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 20 alin. (2) C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă „când două sau mai multe instanţe, prin hotărâri irevocabile s-au declarat necompetente de a judeca aceeaşi pricină".

Aşa cum rezultă din conţinutul dispoziţiilor legale menţionate, pentru a exista conflict negativ de competenţă este necesar ca instanţele sau organele cu activitate jurisdicţională să se declare necompetente prin hotărâri irevocabile şi să-şi decline competenţa în legătură cu aceeaşi pricină.

În mod corect, Curtea de Apel a constatat că, în cauză, aceste condiţii nu sunt îndeplinite deoarece prin încheierea nr. 1148 din 20 octombrie 2006 a Tribunalului Maramureş, nu s-au declinat în favoarea judecătoriei toate capetele de cerere din acţiunea reclamantei extinsă şi precizată şi nici cererea de intervenţie formulată de pârâtă, iar prin Decizia civilă nr. 262/A din 23 octombrie 2008 a Tribunalului Maramureş nu a avut loc o declinare a competenţei soluţionării vreunei acţiuni în favoarea Judecătoriei Târgu Lăpuş, ci admiţându-se apelurile declarate împotriva sentinţei civile nr. 309 din 27 mai 2008 a Judecătoriei Târgu Lăpuş, a fost desfiinţată sentinţa şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi judecătorie.

În cauză, existând numai o declinare de competenţă a Judecătoriei Târgu Lăpuş în favoarea Tribunalului Maramureş, dispusă prin sentinţa civilă nr. 371 din 18 martie 2009, nu sunt îndeplinite condiţiile sesizării Curţii de Apel cu un conflict de competenţă în temeiul art. 20 alin. (2) C. proc. civ., hotărârea recurată prin care s-a constatat inexistenţa unui astfel de conflict, fiind legală.

Faţă de soluţia dispusă prin Decizia recurată, susţinerile formulate prin motivele de recurs vizând valoarea bunului şi instanţa competentă material să soluţioneze litigiul în primă instanţă sunt irelevante, în cauză neexistând, pentru considerentele expuse, un conflict de competenţă în sensul art. 20 alin. (2) C. proc. civ.

Prin urmare, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta P.O. II Lăpuş împotriva Deciziei nr. 12/DC din 10 aprilie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 octombrie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 8566/2009. Civil