ICCJ. Decizia nr. 8926/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8926/2009
Dosar nr. 5703/100/2007
Şedinţa publică din 3 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia 6304 din 20 octombrie 2007, E.I. – Întreprinderea Profesională Unipersonală cu Răspundere Limitată, continuatoarea şi succesoarea SC E.M. SRL, în calitate de lichidator desemnat pentru falimentul SC M. SA – Sighetu Marmaţiei a respins notificările formulate de H.M. şi H.M., vizând restituirea în natură a imobilului (casă de locuit şi teren, în suprafaţă de 20.516 mp) situat în str. Topliţei, Sighetu Marmaţiei, cu motivarea că bunurile societăţilor aflate în procedura de lichidare se valorifică în cadrul acestei proceduri în vederea acoperirii creanţelor către creditorii care au depus declaraţiile de creanţă la dosar, creditori care, în Adunarea Generală din 10 octombrie 2007, s-au pronunţat în sensul respingerii cererii de restituire în natură.
La 16 noiembrie 2007, persoanele îndreptăţite au contestat această decizie, solicitând admiterea notificărilor şi restituirea în natură a imobilului, trecut abuziv şi fără plata nici unei despăgubiri în proprietatea Statului Român, în baza Decretului nr. 223/1974.
Investit în primă instanţă, Tribunalul Maramureş, secţia civilă, prin sentinţa nr. 549 din 25 aprilie 2008, a admis contestaţia şi a modificat Decizia atacată, în sensul că în locul propunerii plăţii despăgubirilor în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, a dispus restituirea în natură a imobilului constând în casă de locuit şi anexe, precum şi teren în suprafaţă de 10.256 m.p, (aferent numărului topografic 2853/2 din CF 8240 Sighetu Marmaţiei) şi 3419 m.p. (aferent numărului topografic 2853/3 din C.F. 5959 Sighetu Marmaţiei) trecut în proprietatea Statului Român în temeiul Legii nr. 59/1974, conform Deciziei administrative nr. 55 din 25 ianuarie 1988.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că în cazul societăţilor comerciale aflate în procedura falimentului, Decizia de restituire în natură sau, după caz, în echivalent, revine entităţilor care conduc activitatea debitorului aflat în încetare de plăţi şi anume lichidatorului, iar nu Adunării Generale a Creditorilor, controlul asupra activităţii acestuia exercitându-se de către judecătorul sindic.
În speţă, se mai arată, nu ne aflăm în ipoteza prevăzută de art. 18 din Legea nr. 10/2001, pentru ca măsurile reparatorii să fie stabilite numai în echivalent şi să fie înlăturată de la aplicare măsura restituirii în natură a imobilului notificat.
Soluţia a fost menţinută de Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie care, prin Decizia nr. 241/A din 26 septembrie 2008, în esenţă cu aceeaşi motivare, a respins ca nefondat apelul pârâtei.
În cauză, a declarat recurs în termen legal pârâta E.I. – Întreprindere Profesională Unipersonală cu Răspundere Limitată care, invocând temeiurile prev. de art. 304 pct. 6 şi 7 C. proc. civ., critică hotărârea dată în apel pe considerentul că în mod greşit a confirmat soluţia primei instanţe, de restituire în natură a imobilului, în condiţiile în care proprietarul SC M. SA – a făcut importante investiţii, pentru a-l transforma într-un complex turistic (motel şi restaurant) situaţie ce generează îmbogăţirea fără justă cauză a notificatorilor.
Aceştia, de altfel, au solicitat doar restituirea în natură a casei de locuit, confiscată în anul 1988, instanţele – prin restituirea întregului Complex Topliţa – acordând mai mult decât s-a cerut.
Recursul se priveşte ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed.
Potrivit dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 10/2001, republicată, imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află, se restituie în natură, în starea în care se găsesc la data cererii de restituire şi libere de orice sarcini.
Textul instituie regula principală a restituirii în natură a imobilelor ce intră în sfera de incidenţă a legii, modalitatea de restituire prin echivalent fiind doar o măsură cu caracter secundar din paleta amplă instituită de legiuitor, menită să asigure, pe cât posibil, repararea prejudiciului suferit de persoana îndreptăţită.
Astfel, din întreaga economie a legii rezultă că măsurile reparatorii în echivalent se propun doar dacă restituirea în natură nu este posibilă.
În speţă, în mod corect au reţinut instanţele că nu ne aflăm în ipotezele reglementate prin dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 10/2001, pentru ca imobilul în legătură cu care s-a formulat notificarea să nu poată fi restituit în natură.
Împrejurarea că imobilul în litigiu a fost solicitat de reclamanţi şi în baza Legii nr. 112/1995 solicitare în urma căreia au obţinut despăgubiri neîncasate (a se vedea Hotărârea nr. 228/1996 a Comisie Judeţene Maramureş) nu împiedică persoanele îndreptăţite să ceară restituirea în natură, concludente în acest sens fiind şi prevederile art. 47 din lege.
Din perspectiva art. 9 din lege, nici faptul că asupra imobilului notificat s-ar fi făcut importante investiţii, nu împiedică restituirea în natură, această apărare fiind invocată de altfel de intimată, pentru prima dată, în recurs.
Nefondată este şi critica încadrată în temeiul prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., în sensul că, prin hotărârea atacată, instanţa ar fi acordat mai mult decât s-a cerut.
Astfel, din probele administrate rezultă fără echivoc că cererea de restituire formulată în baza Legii nr. 10/2001 a purtat asupra întregului imobil situat în Sighetu Marmaţiei, respectiv casă de locuit cu anexele aferente şi teren în suprafaţă de 20.516 m.p. (a se vedea f. 34 şi 35 – Dos. 5703/100/2007 al Tribunalului Maramureş, secţia civilă).
Ca atare, sunt fără suport susţinerile recurentei în sensul că prin notificare s-ar fi cerut doar restituirea construcţiei.
Aşa fiind, în considerarea celor ce preced, recursul urmează a se respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta E.I. lichidator cu SC M. SA Sighetu Marmaţiei împotriva Deciziei nr. 241/A/26 septembrie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8964/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 880/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
