ICCJ. Decizia nr. 9684/2009. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9684/2009
Dosar nr. 8607/1/2005
Nr. vechi 2055/2005
Şedinţa publică din 26 noiembrie 2009
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgovişte la 01 octombrie 2002, reclamanta G.E. a chemat în judecată pe pârâta SC A. pentru obligarea la restituirea în natură sau la măsuri reparatorii prin echivalent în condiţiile Legii nr. 10/2001 a imobilului clădire, format din 2 corpuri, primul cu 10 încăperi şi dependinţe, al doilea cu 4 încăperi şi dependinţe şi teren aferent în suprafaţă de cca. 1000 m.p., toate situate la sediul pârâtei, în Calea Domnească, Târgovişte.
Prin sentinţa civilă nr. 5701 din 04 noiembrie 2002 judecătoria şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.
În dosarul nr. 9349/2002 format la Tribunal, în urma declinării au intervenit în proces cu cereri de intervenţie O.M. şi P. Târgovişte.
Prima intervenientă în calitate de reprezentantă a firmei SC M. SRL şi-a declinat calitatea de chiriaşă a P. Târgovişte în imobilul revendicat şi a solicitat să se ţină cont de situaţia juridică a chiriaşului şi de îmbunătăţirile aduse de acesta spaţiului pe care-l ocupă.
A doua intervenientă, în interes propriu, P. a solicitat respingerea acţiunii reclamantei, ca inadmisibilă, pentru autoritate de lucru judecat. În motivare intervenienta a arătat că revendicarea imobilului ce face obiectul prezentului dosar a mai făcut obiect de judecată în temeiul art. 480 C. civ., cauză soluţionată irevocabil prin Decizia civilă nr. 1467 din 29 octombrie 2001 a Tribunalului Dâmboviţa prin care s-a modificat sentinţa civilă nr. 2554/2000 şi s-a respins acţiunea în revendicare formulată de reclamantă împotriva SC A. SA şi C.L. Târgovişte.
Tribunalul Dâmboviţa, prin sentinţa civilă nr. 134 din 19 martie 2003 pronunţată în dosarul nr. 9349/2002, a admis în parte cererea reclamantei G.E. în contradictoriu cu SC A. SA şi în temeiul art. 270 şi 271 C. proc. civ., a luat act de învoiala părţilor denumită tranzacţie prin care reclamanta a convenit să lase pârâtei SA A. în deplină proprietate şi posesie „imobilul revendicat potrivit Legii nr. 10/2001, astfel cum aceasta a rezultat din operaţiunea de privatizare prin cumpărarea pachetului majoritar de acţiuni al acestei societăţi de către M. SRL acţionarul majoritar al societăţii pârâte, care se obligă să plătească reclamantei suma de 1.200.000.000 lei, echivalentul a 36.190 dolari S.U.A., în 12 rate lunare, începând cu luna ianuarie 2003, la cursul rol/dolari S.U.A. al fiecărei rate de 3016 dolari S.U.A. Au fost indicate banca şi numărul de cont pentru efectuarea plăţilor.
Tribunalul, în acelaşi dosar, nr. 9349/2002, a mai preluat o sentinţă, nr. 307 din 25 iunie 2003 în soluţionarea cererilor de intervenţie în interes propriu precum şi a cererii reclamantei privind restituirea părţii din imobil ocupată de P. Târgovişte.
Prin sentinţa civilă nr. 307/2003 menţionată s-a respins cererea (contestaţia) reclamantei G.E. privind restituirea imobilului deţinut de P.M. Târgovişte şi au fost respinse cererile de intervenţie formulate de intervenientele O.M. şi P.M. Târgovişte.
În motivarea sentinţei civile nr. 307/2003, Tribunalul a reţinut că reclamanta a revendicat un imobil situat în Târgovişte, Calea Domnească, format din 2 corpuri de clădire şi teren aferent în suprafaţă de 1000 m.p. situate la sediul social al pârâtei.
Pentru recuperarea acestui imobil, instanţa a reţinut că reclamanta a mai făcut o acţiune, în temeiul Legii nr. 112/1995, respinsă pentru că preluarea imobilului nu s-a făcut prin naţionalizare şi o notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, la care nu a primit nici un răspuns.
S-a constatat că s-a luat act de tranzacţia părţilor la 19 martie 2003, iar în continuarea judecăţii cu privire la partea din imobil ocupată de P.M. Târgovişte s-a constatat neîntemeiată cererea.
În considerentele instanţei s-a arătat că reclamanta nu a făcut dovada efectuării procedurii contencioase prevăzute de art. 21 din Legea nr. 10/2001 faţă de unitatea deţinătoare şi pentru acest motiv nu există nici răspuns la notificare.
Instanţa a apreciat că cererea reclamantei este prematur formulată în condiţiile în care, în lipsa parcurgerii procedurilor administrative, tribunalul nu a fost legal investit. S-a apreciat astfel că în cauză nu este situaţia reţinută prin sentinţa civilă nr. 134 din 19 martie 2003 a aceleiaşi instanţe când s-a apreciat că procedura necontencioasă prevăzută de art. 20 şi 24 din aceeaşi lege, a fost considerată îndeplinită prin oferta reală de restituire prin echivalent, formulată de pârâta SC A. SA în tranzacţia încheiată de părţi.
Instanţa a mai constatat că cererea reclamantei este nefondată întrucât imobilul a fost preluat de către stat pe baza unei contract de donaţie făcut de moştenitorii fostului proprietar, D.N., contract care este în vigoare, faţă de respingerea irevocabilă a cererii de constatare a nulităţii acestuia.
Instanţa a mai apreciat că art. 48 din Legea nr. 10/2001 invocat de reclamantă ca temei al acţiunii se referă la repunerea în termen pentru obţinerea de măsuri reparatorii a celor care s-au judecat în litigii anterioare, cu condiţia respectării procedurilor instituite de această lege, inclusiv procedura administrativă prealabilă, care nu s-a realizat în cauză.
Cu privire la cererile de intervenţie s-a constatat că acestea nu pot fi soluţionate în cadrul procedurii speciale prevăzute de Legea nr. 10/2001, intervenienta O. nu invocă un drept de proprietate şi pretenţiile sale sunt supuse legii speciale care reglementează raporturile dintre proprietar şi chiriaş.
Cererea de intervenţie a P. a fost respinsă şi pe considerentul că excepţia dirimantă pe care se întemeiază autoritatea de lucru judecat, nu a fost dovedită, în cauză neexistând tripla identitate impusă de o atare excepţie, în condiţiile în care temeiul juridic al prezentei cereri îl constituie dispoziţiile speciale ale Legii nr. 10/2001, iar dosarul pretins a se bucura de autoritate de lucru judecat având o altă cauză juridică.
Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia nr. 102 din 20 ianuarie 2004, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 307/2003.
În motivarea acestei soluţii, Curtea a reţinut, în esenţă, că deşi instanţa de fond a respins acţiunea atât pe excepţie, considerând acţiunea ca prematur introdusă, cât şi pe fondul ei pentru că imobilul a fost dobândit printr-un act de donaţie valabil, reclamanta nu a criticat în motivele de apel respingerea acţiunii pentru excepţia de prematuritate, pentru lipsa notificării şi lipsa calităţii unităţii deţinătoare, ceea ce înseamnă că sub acest aspect hotărârea este definitivă, iar cercetarea fondului devine inutilă.
Analizând totuşi hotărârea sub aspectul soluţionării excepţiei prematurităţii, Curtea de apel a apreciat că aceasta a fost corect reţinută câtă vreme nu s-a făcut dovada notificării P.M. Târgovişte şi nici nu există decizie sau dispoziţie cu privire la cererea reclamantei.
S-a reţinut că practica judiciară a stabilit că dacă persoana notificată nu răspunde în 60 de zile de la sesizare şi nici ulterior, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 24 alin. (7) şi (8) privind atacarea deciziei sau dispoziţiei care cuprinde oferta de restituire întrucât o asemenea dispoziţie nu există iar prevederile menţionate au un caracter special, sunt de strictă interpretare şi aplicare, deci nesusceptibile de aplicare prin analogie.
Instanţa de apel deşi a constatat că soluţionarea pe excepţie a cauzei nu mai făcea necesară examinarea ei pe fond, pentru că s-au formulat critici sub acest aspect a considerat necesar să le analizeze şi a constatat că acestea sunt neîntemeiate, în cauză nefiind aplicabile dispoziţiile art. 7 şi art. 2 lit. c) din Legea nr. 10/2001.
S-a constatat că imobilul în litigiu a fost donat statului printr-un contract de donaţie transcris la grefa Tribunalului Popular al Raionului Târgovişte sub nr. 330 din 22 august 1958 iar donaţia nu a fost anulată printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă. Mai mult decât atât, instanţa judecătorească s-a pronunţat cu privire la actul de donaţie în sensul că este valabil, fiind încheiat cu respectarea tuturor condiţiilor de fond şi formă (conform deciziei civile nr. 1467 din 29 octombrie 2001 a Tribunalului Dâmboviţa, devenită irevocabilă prin Decizia civilă nr. 145 din 29 ianuarie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti).
Împotriva deciziei nr. 102 din 20 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti reclamanta a declarat recurs, în termenul legal prevăzut de lege, invocând în drept motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În fapt, s-a criticat Decizia pentru greşita interpretare dată de instanţă dispoziţiilor art. 48 din Legea nr. 10/2001 şi pentru nerespectarea art. 129 alin. (1), (5) şi (6) C. proc. civ., privind dreptul de apărare prin administrarea probelor, privind obligaţia judecătorului de a stărui prin toate mijloacele legale pentru aflarea adevărului în cauză, precum şi respectarea limitelor investirii.
S-a criticat atitudinea instanţei de a refuza continuarea probaţiunii în denunţarea contractului de donaţie, care trebuia să facă obiectul cercetării instanţei şi în cadrul acestei acţiuni, pe baza actelor noi depuse.
S-a criticat modul în care a fost examinat fondul cauzei pentru a se ajunge la concluzia respingerii acţiunii dar şi depăşirea limitelor investirii, examinându-se o acţiune socotită prematură.
Judecata recursului a fost suspendată la 05 decembrie 2006, la cererea recurentei-reclamante, în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea dosarului nr. 6664/2006, privind cererea de revizuire a deciziei civile nr. 1467 din 29 octombrie 2001 a Tribunalului Dâmboviţa, formulată de recurentă.
Cauza a fost repusă pe rol la 17 noiembrie 2008.
Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate se constată că acesta este nelegală şi netemeinică, împrejurare care conduce la admiterea recursului pentru considerentele ce urmează:
Acţiunea reclamantei introdusă la 01 octombrie 2002 a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 48 din Legea nr. 10/2001.
La fila X în dosarul format la Judecătoria Târgovişte există notificarea formulată de reclamantă în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru restituirea în natură a imobilului situat în Târgovişte, Calea Domnească (fost str. N. Bălcescu), 2 corpuri de clădire şi teren aferent.
Ca urmare, acţiunea a fost greşit soluţionată pe excepţie, ca fiind prematur introdusă, în cauză existând începută procedura potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001, art. 22, prin notificarea formulată de reclamantă către pârâta SC A. SA Târgovişte care, la momentul sesizării instanţei nu răspunsese la cererea reclamantei.
Faţă de această pârâtă cererile reclamantei au fost soluţionate potrivit înţelegerii exprimate prin tranzacţia încheiată de aceste părţi la 05 februarie 2003 şi consfinţită de instanţă prin hotărârea de expedient pronunţată la 19 martie 2003 (sentinţa civilă nr. 134).
Continuând judecata pretenţiilor reclamantei faţă de Primăria municipiului Târgovişte, intervenientă în cauză, Tribunalul a reţinut eronat că acţiunea este prematură, considerând că în cauză nu au fost parcurse etapele administrative prevăzute de Legea nr. 10/2001, ignorând astfel dispoziţiile art. 22 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora „notificarea înregistrată face dovada deplină în faţa oricăror autorităţi, persoane fizice sau juridice, a respectării termenului prevăzut la alin. (1) chiar dacă a fost adresată unei alte autorităţi decât cea care deţine imobilul".
De altfel, Tribunalul reţine în considerentele sentinţei civile nr. 307 din 25 iunie2003 [(în alin. (1) fila X)] că reclamanta a formulat o notificare în baza Legii nr. 10/2001, la care nu a primit răspuns.
Cu toate acestea în alin. (5) de la fila X a aceleiaşi sentinţe, tribunalul, dezicându-se de cele reţinute mai sus conchide că neexistând notificare, nu există nici răspuns la aceasta, iar în lipsa parcurgerii unei proceduri administrative prealabile, tribunalul nu este legal investit.
Este de semnalat că în dosar s-a conturat ideea că o parte din imobilul revendicat este deţinută şi de P.M. Târgovişte.
Nici instanţa de fond şi nici instanţa de apel, în raport de motivul respingerii acţiunii în revendicare pentru partea de imobil deţinută de intervenienta P.M. Târgovişte, în aplicarea dispoziţiilor art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001, nu s-au preocupat de necesitatea individualizării imobilului revendicat de reclamantă, din perspectiva componentelor acestuia (două corpuri de clădire şi cca. 1000 m.p.), dar mai ales de identificarea deţinătorilor imobilului.
Acest demers era necesar a se face nu numai sub aspectul individualizării bunului, obligatoriu într-o acţiune în revendicare, dar şi din perspectiva continuării judecăţii, după încheierea tranzacţiei, pentru „partea din imobil deţinută de P.M. Târgovişte".
O asemenea analiză nu a fost făcută şi ea nu poate fi clarificată cu probele administrate în cauză, în lipsa unei expertize tehnice care să individualizeze pe teren faptic şi să se raporteze la actele de proprietate prezentate, componenţa şi configuraţia de amplasare pe teren a imobilului revendicat.
De remarcat că nici din tranzacţia consfinţită de instanţă prin care s-au rezolvat o parte din pretenţiile reclamantei, nu se pot determina părţile din imobil deţinute de pârâta SC A.SA.
Pe parcursul judecării prezentei cauze s-a pronunţat în paralel o soluţie definitivă şi irevocabilă cu privire la anularea contractului de donaţie privind imobilul în discuţie, către Stat.
Prin Decizia civilă nr. 140 din 29 martie 2007 pronunţată în dosarul nr. 6664/2006, Tribunalul Dâmboviţa a admis cererea de revizuire formulată de reclamantă împotriva deciziei nr. 1467 din 29 octombrie 2001 a Tribunalului Dâmboviţa, în temeiul art. 322 pct. 5 C. proc. civ. şi pe cale de consecinţă a fost schimbată în tot Decizia nr. 1467/2001, respingându-se apelurile şi menţinându-se soluţia de fond, sentinţa civilă nr. 2580 din 08 mai2001 a Judecătoriei Târgovişte prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de donaţie autentificat la 21 august1958 de fostul N.S.R. Târgovişte, obligând pârâtele C.L.M. Târgovişte, R.A.G.C. Târgovişte şi A. SA Târgovişte să lase în proprietatea reclamantei două corpuri de clădire şi terenul aferent în suprafaţă de 1854 m.p., situate în Târgovişte, Calea Domnească.
Decizia civilă nr. 140 din 29 martie 2007 a Tribunalului Dâmboviţa a rămas definitivă şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 738 din 05 septembrie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, prin care s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de C.L.M. Târgovişte împotriva deciziei de admitere a cererii de revizuire.
Se constată că în mare parte pretenţiile reclamantei au fost soluţionate atât prin sentinţa civilă nr. 134 din 19 martie 2003 (hotărârea de expedient) rămasă definitivă prin neapelare, cât şi prin sentinţa civilă nr. 2580 din 08 mai 2001, sentinţă ce-şi produce efecte ca urmare a desfiinţării deciziei nr. 1467/2001 pe calea revizuirii mai sus amintite.
Având în vedere cele mai sus arătate, precum şi precizările recurentei în sensul că din acţiunea cu care au fost investite instanţele în prezenta cauză la 01 octombrie 2002 a mai rămas nesoluţionată o diferenţă de teren din imobilul revendicat şi cu privire la care instanţele nu s-au pronunţat, se constată că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Văzând dispoziţiile art. 312 şi 314 C. proc. civ., se impune casarea ambelor hotărâri cu trimiterea cauzei spre rejudecare în limitele precizate la Tribunalul Dâmboviţa.
Instanţa de trimitere, constatând că acţiunea reclamantei întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001 este justificată, va analiza, în raport de modalităţile de soluţionare a pretenţiilor reclamantei mai sus arătate (sentinţa civilă nr. 134/2003 şi respectiv sentinţa civilă nr. 2580/2001) cererea referitoare la terenul, parte componentă a imobilului revendicat.
În acest sens se vor administra probe, eventual o expertiză tehnică pentru individualizarea terenului cât priveşte întinderea şi persoana deţinătoare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă G.E. împotriva deciziei nr. 102 din 20 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, pe care o casează.
Admite apelul reclamantei împotriva sentinţei civile nr. 307 din 25 iunie 2003 a Tribunalului Dâmboviţa pe care o desfiinţează şi trimite cauza spre rejudecare la această din urmă instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9622/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 9485/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
