ICCJ. Decizia nr. 9714/2009. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9714/2009
Dosar nr.364/91/2008
Şedinţa publică din 27noiembrie 2009
Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele.
Prin cererea înregistrată, la 11 februarie 2009, reclamanta D.G.P. Bucureşti a cerut restrângerea exerciţiului dreptului la libera circulaţie al pârâtei P.G.M. în Belgia pentru o perioadă de cel mult 3 ani, returnată în baza Acordului de readmisie încheiat cu această ţară la data de 24 octombrie 2006, aprobat prin HG nr. 825/1995, invocând incidenţa art. 38 lit. a) şi art. 5 lit. a) din Legea nr. 248/2005.
În motivarea cererii, reclamanta a invocat că măsura se impune a fi dispusă, pe de o parte, întrucât pârâta nu a respectat condiţiile de şedere pe teritoriul statului belgian, fiind reţinută de poliţia belgiană pe motiv de cerşetorie şi returnată în ţară şi, pe de altă parte, pentru ca România să probeze capacitatea sa de a stopa migraţia ilegală, cu menţiunea că măsura este în concordanţă şi cu prevederile art. 2 pct. 3 şi 4 din Protocolul 4 adiţional la C.E.D.O.
Prin sentinţa civilă nr. 177 din 6 martie 2009, Tribunalul Vrancea, secţia civilă, a respins cererea.
În motivarea sentinţei instanţa a reţinut că dispoziţiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 trebuie interpretate în concordanţă cu prevederile art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE, care permit limitarea dreptului fundamental la libera circulaţie doar în situaţii excepţionale privind motive de ordine publică sau de sănătate publică cu respectarea principiul proporţionalităţii, potrivit căruia conduita persoanei în cauză trebuie să constituie ameninţare la adresa unui interes fundamental al societăţii.
Instanţa a reţinut că fapta imputată pârâtei nu este atât de gravă încât să fie de natură să constituie o ameninţare la ordinea sau siguranţa publică şi, ca atare, că nu se justifică adoptarea măsurii solicitată de reclamantă.
Prin decima civilă nr. 143/ A din 29 aprilie 2009, Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă, pentru aceleaşi considerente reţinute şi de prima instanţă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta invocând incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului reclamanta susţine că instanţele au înlăturat în mod eronat aplicabilitatea în speţă a dispoziţiilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, dispoziţii care impun o singură condiţie pentru restrângerea libertăţii de circulaţie, aceea a returnării persoanei dintr-un stat în baza acordului de readmisie încheiat de România cu respectivul stat, fiind irelevant motivul pentru care s-a dispus această măsură.
Susţine recurenta că printr-o astfel de reglementare, legiuitorul intern a stabilit de fapt că libertatea de circulaţie nu este absolută, ea trebuind să se desfăşoare cu respectarea unor reguli, fapt care este în concordanţă cu dispoziţiile constituţionale şi ale Protocolului adiţional nr. 4 la C.E.D.O. (art. 2), dispoziţii prin care se garantează dreptul cetăţenilor la liberă circulaţie în ţară şi în străinătate dar, totodată, se instituie şi restrângeri ale exerciţiului acestui drept.
De asemenea, recurenta afirmă că limitarea acestui drept este necesară în scopul evitării migraţiei ilegale, cetăţenii români având obligaţia de a respecta condiţiile de intrare şi de şedere pe teritoriul statelor membre ale Uniunii, condiţii care nu au fost respectate de către pârâtă, măsura returnării dispusă de autorităţile belgiene fiind de natură să facă dovada acestei încălcări.
Totodată, recurenta susţine că aprecierea instanţei de apel referitoare la aplicabilitatea Directivei 2004/38/CE este greşită dat fiind că, în opinia sa, dispoziţiile Legii nr. 248/2005 nu contravin dispoziţiilor Directivei, ele constituind doar cadrul juridic intern pentru libera circulaţie a cetăţenilor români în statele membre ale Uniunii Europene.
Analizând criticile formulate care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu pot fi primite pentru următoarele considerente:
Contrar susţinerii recurentei, înlăturarea aplicabilităţii la speţă a dispoziţiilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 s-a făcut în mod corect cu referire la normele comunitare şi la raportul care trebuie să existe între acestea şi normele de drept comun intern.
Astfel, potrivit art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, restrângerea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate a cetăţenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani cu privire la persoana care a fost re turnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România şi acel stat.
Dispoziţia legală menţionată, adoptată anterior momentului aderării României la Uniunea Europeană, a fost analizată de instanţele de fond în legătură cu dispoziţiile art. 27 alin. (l) din Directiva 2004/38/CE (potrivit cărora statele membre pot restrânge libertatea de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii şi a membrilor lor de familie, indiferent de cetăţenie, pentru motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publica) şi acestea au statuat, în mod legal, că reglementarea internă este restrictivă şi vine în conflict cu prevederile Directivei ca, de altminteri, şi cu cele ale art. 2 alin. (3) din Protocolul nr. 4 adiţional la C.E.D.O.
Potrivit dispoziţiilor comunitare, pentru ca motivele de ordine publică sau de siguranţă publică să justifice măsurile de îngrădire a dreptului la libera circulaţie este necesar, potrivit art. 27 alin. (2) din Directivă, ca măsura să se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauză, care trebuie să constituie o ameninţare reală, prezentă şi suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societăţii.
Referitor la conduita pârâtei, instanţele de fond au constatat, pe de o parte, că nerespectarea condiţiilor de şedere şi de muncă pe teritoriul unui alt stat nu satisface exigenţele dispoziţiilor comunitare [(cu care vin în conflict dispoziţiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005)] iar, pe de altă parte, că nu s-a dovedit că fapta imputată acesteia (cerşetorie) este de natură să constituie o ameninţare gravă la adresa intereselor fundamentale ale unei societăţi democratice.
Instanţele de fond au statuat, totodată, în mod corect, că astfel de motive, de ordine publică sau de siguranţă publică, nu pot rezulta în mod suficient din faptul însuşi al expulzării unei persoane, chiar suspectă de săvârşirea unei infracţiuni, şi, cu atât mai puţin, că nu pot fi reţinute doar pe consideraţiuni de stopare a fenomenului de migraţiune ilegală, astfel cum a susţinut reclamantul, pentru că ar însemna ca principiul proporţionalităţii în adoptarea măsurii să nu mai intereseze, ceea ce nu este permis.
În acest context al analizei este de menţionat şi faptul că prin dispoziţiile art. 25 şi 53 din Constituţie României, invocate de recurent, se consacră dreptul fundamental al cetăţenilor români la liberă circulaţie în ţară şi străinătate.
Prin dispoziţiile constituţionale menţionate sunt arătate, totodată, şi condiţiile în care un astfel de drept poate fi restricţionat, care sunt în concordanţă cu cele prevăzute de directivă, anume pentru: apărarea securităţii; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav şi numai dacă această măsură este necesară într-o societate democratică şi proporţională cu situaţia care a determinat-o şi ea trebuie să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau libertăţii.
Reţinând şi că instanţa de judecată, ca autoritate a statului cu obligaţii decurgând din aderare, trebuie să interpreteze şi să aplice legea internă, în orice măsură posibilă, în lumina textului şi finalităţii directivei, pentru a se atinge rezultatul avut în vedere de aceasta, precum şi faptul că autorităţile statului trebuie să se conformeze prevederilor art. 189 alin. (3) din Tratatul de Instituire a Comunităţii Europene, Înalta Curte, pentru considerentele arătate, urmează a constata că recursul dedus judecăţii se dovedeşte a fi nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta D.G.P. împotriva deciziei nr. 143/ A din 29 aprilie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9756/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 9710/2009. Civil. Drepturi băneşti. Recurs → |
|---|
