ICCJ. Decizia nr. 9805/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 9805/2009

Dosar nr. 13944/63/2007

Şedinţa publică din 3 decembrie 2009

Asupra recursului civil de faţă;

Din examinarea lucrărilor cauzei constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, sub nr. 13944/63/2007, reclamanţii C.C., D.M. şi D.C. au chemat în judecată pe pârâţii, P.M. Craiova şi C.L.M. Craiova, solicitând obligarea acestora la emiterea deciziei prin care să acorde despăgubiri, reprezentând contravaloarea actuală a imobilului situat în Craiova, str. Arţarului, respectiv valoarea actuală a terenului în suprafaţă de 144 mp şi diferenţa dintre valoarea actuală a construcţiei ce a fost demolată şi despăgubirile primite în sumă de 51.258 lei.

În motivarea cererii se arată că, prin dispoziţia a cărei anulare se solicită, s-a respins notificarea reclamanţilor cu motivarea că imobilele solicitate nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001.

Tribunalul Dolj, prin sentinţa civilă nr. 233 din 9 septembrie 2008, a admis contestaţia, a dispus anularea dispoziţiei şi a constatat că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la despăgubiri cu privire la imobilele solicitate.

Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că reclamanţii sunt proprietarii imobilelor în litigiu care au fost preluate în mod abuziv, iar valoarea de circulaţie a acestora s-a stabilit prin raportul de expertiză efectuat în cauză, iar stabilirea şi individualizarea despăgubirilor se va face în conformitate cu Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, pârâtul M. Craiova prin primar, invocând că reclamanţii nu au făcut dovada calităţii de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii, raportat la prevederile art. 30 şi art. 31 din Legea nr. 58/1974.

Curtea de Apel Craiova, prin Decizia civilă nr. 400 din 11 decembrie 2008, a respins apelul ca nefondat.

În considerentele deciziei s-a reţinut că, criticile aduse sentinţei sunt lipsite de interes şi străine de soluţionarea cauzei.

Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs pârâtul M. Craiova prin primar, invocând incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta critică hotărârea sub următoarele aspecte:

- În mod greşit s-a apreciat că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul construcţie situat în Craiova, str. Arţarului, judeţul Dolj.

- Acţiunea are ca temei dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, pârâta a respins notificarea cu motivarea că imobilele nu cad sub incidenţa legii şi se apreciază că soluţiile pronunţate nu sunt motivate în drept.

- În mod greşit s-a reţinut calitatea de persoane îndreptăţite la restituirea în natură sau prin echivalent, care presupune îndeplinirea cumulativă a condiţiilor privind dovada dreptului de proprietate şi dovada preluării abuzive a imobilului.

Examinând criticile formulate prin intermediul cererii de recurs, Înalta Curte a constatat următoarele:

Prin notificarea înregistrată sub nr. 1437/N/2001, reclamanţii au solicitat acordarea de despăgubiri băneşti pentru terenul înstrăinat în suprafaţă de 144 mp şi construcţia demolată, valoarea actuală a construcţiei.

Pârâta a respins notificarea cu motivarea că imobilele pentru care se solicită măsuri reparatorii prin echivalent nu cad sub incidenţa Legii nr. 10/2001.

Criticile aduse soluţiilor pronunţate în cauză vizează în principal faptul că hotărârile nu sunt motivate în drept în ceea ce priveşte regimul juridic al imobilelor supuse analizei şi nici în ceea ce priveşte calitatea de persoane îndreptăţite la restituirea în natură sau prin echivalent a reclamanţilor.

Contrar celor susţinute prin motivele de recurs, în cauza supusă analizei, reclamanţii au făcut dovada dreptului de proprietate pentru imobilul construcţie, care aşa după cum bine s-a reţinut, a aparţinut autorilor reclamanţilor aşa cum atestă contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2709 din 31 martie 1978.

Potrivit acestui act autentic, C.E. şi C.C., au cumpărat imobilul compus din parter şi etaj.

La data încheierii acestui contract, în conformitate cu dispoziţiile art. 30 din Legea nr. 58/1974 terenul în suprafaţă de 144 mp a trecut în proprietatea statului, autorii reclamanţilor dobândind un drept de folosinţă pentru acest teren.

Imobilul construcţie a fost preluat abuziv în baza Decretului nr. 393/1988 iar ulterior a fost demolată, iar autorii reclamanţilor au primit despăgubiri în cuantum de 51.758 lei.

Faptul că s-a plătit o despăgubire la momentul preluării de către stat nu înseamnă că preluarea a fost legală.

Astfel că, imobilul construcţie cade sub incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, modificată, iar reclamanţii au calitate de persoane îndreptăţite la despăgubiri, conform Titlului VII, cap. II-V din Legea nr. 247/2005.

Criticile ce privesc terenul în suprafaţă de 144 mp sunt nefondate, întrucât dispoziţia nr. 13696 din 21 iunie 2007 emisă de pârâtă, a fost anulată în parte şi s-a constatat că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii prin echivalent numai cu privire la construcţie nu şi pentru terenul în suprafaţă de 144 mp.

În atare situaţie criticile formulate în sensul că situaţia juridică a terenului era reglementată de dispoziţiile Legii nr. 58/1974, apar ca lipsite de interes şi străine de soluţionarea cauzei.

În concluzie, dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu sunt aplicabile, hotărârile pronunţate sunt legale, dispoziţiile legii speciale fiind corect aplicate.

Astfel că, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul P.M. Craiova împotriva deciziei nr. 400 din 11 decembrie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia a I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 decembrie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 9805/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs