ICCJ. Decizia nr. 985/2009. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 985/2009
Dosar nr. 3153/46/200.
Şedinţa publică din 4 februarie 2009
Asupra recursului civil de faţă, constată:
Prin cererea înregistrată la 19 noiembrie 2004, astfel cum a fost precizată reclamanta T.V. a contestat hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 24 din 21 decembrie 2004 emisă de C.N.A.D.N.R. SA, în reprezentarea expropriatorului, Statul Român, şi obligarea acesteia la plata sumei de 521.244.000 lei (ROL), echivalentul sumei de 18.000 dolari S.U.A., cu titlu de despăgubire.
În motivarea cererii reclamanta a arătat prin hotărârea menţionată i s-a acordat o despăgubire de 331.226.280 lei pentru suprafaţa de 2000 mp teren care i-a fost expropriată de stat, sumă pe care o consideră derizorie.
Prin sentinţa civilă nr. 125 din 23 aprilie 2007, după un prim ciclu procesual, Tribunalul Argeş a admis cererea şi a obligat pe pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA să plătească reclamantei sumele de 168.668 lei (RON), contravaloare teren şi de 1548 lei, contravaloare prejudiciu, precum şi suma de 800 lei, cheltuieli de judecată.
În motivarea sentinţei tribunalul a reţinut că prin exproprierea suprafeţei de 2000 mp (2007 mp, conform măsurătorilor), în scopul realizării lucrărilor de construcţie a şoselei „Varianta ocolitoare a municipiului Piteşti, reclamantei ii se cuvine o despăgubire în sumă de 168.668 lei, contravaloare teren şi de 1548 lei, contravaloare prejudiciu, valori stabilite în conformitate cu prevederile art. 9 din Legea nr. 198/2004 şi art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 prin expertiza efectuată în cauză.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta C.N.A.D.N.R. SA susţinând că există neconcordanţe între sumele stabilite cu titlu de despăgubiri de către expert şi cele acordate de instanţă, că la desemnarea experţilor evaluatori nu au fost respectate dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, cu menţiunea că prin hotărârea contestată a propus reclamantei o despăgubire Într-un cuantum rezonabil care a fost stabilit printr-un raport de evaluare întocmit cu respectarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Pârâta critică şi obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, apreciind că în cauză nu era dată culpa sa procesuală.
Prin Decizia civilă nr. 316/A din 17 septembrie 2007, Curtea de Apel Piteşti a admis apelul declarat de pârâtă, a anulat sentinţa primei instanţe şi a reţinut cauza pentru rejudecare, stabilind un nou termen de judecată pentru refacerea raportului de expertiză.
În motivarea deciziei instanţa a reţinut că se impune anularea sentinţei întrucât nu au fost respectate, cu ocazia efectuării expertizei de evaluare, cerinţele prevăzute de art. 25 din Legea nr. 33/1994, anume la efectuarea lucrării (26 februarie 2007) au participat expertul numit de instanţă şi cel desemnat de reclamantă nu şi de cel desemnat de pârâtă, care înştiinţat ulterior efectuării lucrării, anume la 19 martie 2007.
Prin Decizia civilă nr. 117/A din 27 mai 2008, Curtea de Apel Piteşti a admis cererea şi a obligat pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 164.574 lei, despăgubiri pentru suprafaţa de teren expropriată şi suma de 1548 lei, contravaloarea prejudiciului cauzat prin expropriere.
Instanţa a reţinut că majorarea despăgubirii datorată reclamantei se impune în acord cu concluziile raportului de evaluare întocmit de experţii M.L., D.N. şi C.P., dată fiind valoarea de circulaţie a unor terenuri similare cu cel expropriat din patrimoniul reclamantei. Referitor la contravaloarea lipsei de folosinţă, evaluată la suma de 1864 lei, instanţa de apel a reţinut că nu poate agrava situaţia pârâtei în propria cale de atac, sens în care va menţine valoarea stabilită în primă instanţă, anume 1548 lei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta C.N.A.D.N.R. SA, în numele Statului Român, prin invocând incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului pârâta arată că înţelege să supună atenţiei instanţei de recurs prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 (prezentând textul de lege) şi afirmă că instanţele aveau a se raporta cu ocazia stabilirii cuantumului despăgubirilor la „raportul tehnic de expertiză" întocmit la momentul exproprierii, cu menţiunea că valoarea despăgubirii stabilită prin raportul întocmit în cursul judecăţii este vădit disproporţionat de mare. Cu această argumentare, recurenta conchide în sensul că în cauză ar fi fost încălcate dispoziţiile art. 25 şi art. 26 din legea exproprierii.
Se invocă şi faptul că instanţa ar fi acordat mai mult decât s-a cerut, anume mai mult decât suma de 18.000 de dolari cerută prin cererea de chemare în judecată, sens în care apreciază că au fost încălcate dispoziţiile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Totodată, pârâtul susţine fără a argumenta că nu a fost în culpă procesuală, caz în care, în mod eronat, a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată, precum şi faptul că se impunea reducerea cuantumului acestora de către instanţele de fond.
Analizând criticile care se circumscriu formal motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu pot fi primite pentru următoarele considerente:
În drept, potrivit art. 25 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite persoanei expropriate „instanţa va constitui o comisie de experţi compusă dintr-un expert numit de instanţă, unul desemnat de expropriator şi un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii iar, potrivit art. 26 alin. (1) şi (2) din aceiaşi lege „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite iar la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după ca% altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia".
Prin dispoziţiile legale menţionate nu se instituite obligativitatea reţinerii de către instanţă a valorii despăgubirii stabilită prin raportul tehnic de expertiză întocmit de expropriator la momentul exproprierii, astfel cum dezvoltă recurenta, într-o manieră confuză, critica de nelegalitate formulată.
Aşa fiind, cât timp prin dispoziţiile pretins încălcate nu se instituie cerinţa invocată de recurentă (ci, dimpotrivă se autoriză instanţa să constituie o comisie de experţi care să calculeze despăgubirea funcţie de preţul de circulaţie al imobilului la data întocmirii raportului), pe cale de consecinţă, critica de nelegalitate se dovedeşte a fi străină în raport de textul legii şi, ca atare, nefondată.
Totodată, potrivit art. 27 alin. (2) din lege, "despăgubirea acordată de către instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată"
Deşi invocă dispoziţia legală menţionată, recurenta nu dezvoltă critica pe care înţelege să o fundamenteze pe acest text de lege, rezumându-se să arate care era valoarea despăgubirii solicitată de reclamantă prin cererea de chemare în judecată (formulată la data de 31 ianuarie 2005), anume echivalentul în lei a sumei de 18.000 dolari SUA.
În cauza supusă analizei se constată că, urmare a multiplelor cicluri procesuale pe care pricina le-a suferit ca urmare a exercitării de către pârâtă a căilor de atac, pricina a fost rejudecată în fond de către instanţa de apel care a anulat sentinţa dată de tribunal şi a dispus la cererea pârâtei refacerea expertizei, noul raport de evaluare, însuşit şi de către reclamantă, fiind întocmit la data de 14 aprilie 2008.
Nici pe parcursul judecăţii şi nici prin raportul de expertiză nu s-a realizat o corelaţie între suma de 18.000 de dolari şi valoarea în lei a despăgubirii stabilită prin raportul de expertiză, chestiune de fapt care nu fost supusă analizei instanţelor de fond.
Aşa fiind, cât timp instanţele de fond nu s-au pronunţat asupra acestei chestiuni de fapt, instanţa de recurs este imposibilitate să exercite controlul judiciar cu privire la acest aspect.
Aşa fiind, pentru considerentele arătate, Înalta Curte urmează a constata că recursul dedus judecăţii se dovedeşte a fi nefondat.
Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reţinut şi că pârâtul nu şi-a argumentat criticile referitoare la aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., în aplicarea cărora instanţele de fond l-au obligat la plata cheltuielilor de judecată avansate de reclamantă, cheltuieli al căror cuantum este rezonabil şi care, de altminteri, nu a fost contestat în cursul judecăţii desfăşurate în faţa acestor instanţe, cheltuieli pe care, pentru aceleaşi considerente le datorează şi pentru judecata în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta C.N.A.D.N.R. împotriva deciziei nr. 117 A din 27 mai 2008 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă conflicte de muncă şi asigurări sociale pentru minori şi de familie.
Obligă pe recurenta pârâtă C.N.A.D.N.R. la plata sumei de 1500 lei, cheltuieli de judecată către reclamanta T.V.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 999/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 938/2009. Civil → |
|---|
