ICCJ. Decizia nr. 994/2009. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 994/200.
Dosar nr. 209/84/2007
Şedinţa publică din 4 februarie 2009
Asupra recursului civil de faţă, constată:
Prin dispoziţia nr. 1012 din 17 mai 2006, Primarul municipiului Zalău a respins cererea nr. 22338 din 25 iulie 2005 formulată de petenta S.E., motivat de faptul că nu a fost transmisă prin intermediul executorului judecătoresc şi în termenul legal.
Prin cererea înregistrată la 31 iulie 2007, reclamanta S.E. a cerut anularea dispoziţiei şi retrocedarea imobilului înscris în C.F. 1 Zalău sub nr. top 534/a, compus din 1570 mp şi construcţii, preluat de stat în mod abuziv prin naţionalizare în baza Decretului nr. 92/1950.
În motivarea cererii reclamanta a susţinut că în mod nelegal i-a fost respinsă cererea formulată în acest sens la data de 25 iulie 2005, motivat de faptul că nu ar fi transmis-o prin intermediul executorului judecătoresc.
Reclamanta a arătat că este o persoană în vârstă, că demersurile pentru obţinerea restituirii au fost făcute în numele său de fiica sa şi a susţinut că este îndreptăţită să ceară retrocedarea imobilului în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 247/2005.
Prin sentinţa civilă nr. 2398 din 7 decembrie 2007, Tribunalul Sălaj a respins cererea.
În motivarea sentinţei, tribunalul a reţinut că reclamanta a formulat notificare după expirarea termenului prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001 (14 februarie 2002), anume la data de 25 iulie 2005, caz în care, fiind tardivă nu mai poate fi analizată.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că a procedat la o verificare a cererilor pe care reclamanta Ie-a adresat pârâtei şi a constatat că acestea nu au fost formulate în procedura Legii nr. 10/2001 ci în baza legilor funciare şi ele care fac obiectul unei alte judecăţi.
Prima instanţă a reţinut şi că lipsa formalităţii înregistrării notificării prin intermediul executorul judecătoresc nu era de natură să conducă la respingerea cererii, astfel cum s-a statuat prin Decizia nr. 2401 din 25 martie 2005 a I.C.C.J., însă, pentru ca să fi putut fi soluţionată, era necesar ca pretenţia reclamantei să fi fost adusă la cunoştinţa entităţii deţinătoare în termenul legal.
Prin Decizia civilă nr. 108/A din 18 aprilie 2008, Curtea de Apel Cluj a respins apelul declarat de reclamantă pentru aceleaşi considerente reţinute şi de prima instanţă.
Instanţa de apel a reţinut şi că prin dispoziţiile Legii nr. 247/2005 nu s-a dispus prelungirea termenului de notificare şi nici nu s-a instituit posibilitatea repunerii în termenul de notificare, astfel cum invocă apelanta.
Totodată, instanţa a constatat că nu poate primi nici critica privind refuzul nejustificat al primarului localităţii de a trimite cererea reclamantei comisiei de aplicare a legilor funciare, măsură care nu se impunea cât timp prin cerere s-au formulat pretenţii cu privire la un imobil care cădea în sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, fără a arăta criticile de nelegalitate pe care îşi întemeiază recursul.
În motivarea recursului reclamanta susţine că hotărârile instanţelor de fond sunt nelegale întrucât nu au dispus repunerea sa în termenul de notificare, măsură care se impunea dat fiind că este o persoană în vârstă care domiciliază în străinătate, motiv pentru care nu a avut cunoştinţă de legile române.
Recurenta reiterează şi faptul că lipsa formalităţii transmiterii notificării prin executorul judecătoresc nu justifica decăderea sa din dreptul de a cere retrocedarea şi că se impunea verificarea tuturor cererilor pe care Ie-a adresat entităţii deţinătoare şi efectuarea unei expertize de identificare a imobilului. Totodată, recurenta susţine că în aplicarea Legii nr. 247/2005 şi prin interpretarea cererii sale de o manieră ca aceasta să producă efecte juridice, se impunea retrocedarea cel puţin a terenului liber de construcţii.
Analizând criticile care se fundamentează pe conţinutul hotărârii recurate şi care circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu pot fi primite pentru următoarele considerente:
În drept, notificarea, act procedural necesar fi efectuat de persoanele îndreptăţite în scopul obţinerii unor măsuri reparatorii pentru imobile preluate de stat, a fost prevăzută prin dispoziţiile Legii nr. 10/2001, dispoziţii care nu fost modificate prin Legea nr. 247/2005.
Potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în forma iniţială, persoanele pretins îndreptăţite la măsuri reparatorii aveau obligaţia să notifice cererea lor entităţii deţinătoare a imobilului în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii, termen care a fost prelungit prin OUG nr. 109/2001 şi OUG nr. 145/2001 până la data de14 februarie 2002.
Termenul de notificare este un termen de decădere întrucât durata sa este determinată prin lege iar, potrivit art. 21 alin. (5) din lege, nerespectarea sa atrage pierderea dreptului persoanei îndreptăţite de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent pentru astfel de bunuri.
Fiind un termen de decădere, sancţiunea decăderii poate fi înlăturată în condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 103 C. proc. civ., anume când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei să acţioneze, caz în care, actul de procedură (în discuţie, notificare) se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării şi în acelaşi termen vor fi arătate şi motivele împiedicării.
În speţa supusă analizei, reclamanta nu a formulat notificare în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001 (prima instanţă analizând cererile transmise de reclamantă pârâtului) ci a formulat o cerere de retrocedare a imobilului în litigiu la data de 25 iulie 2005, întemeiată pe dispoziţiilor Legii nr. 247/2005, susţinând, fără a argumenta, că prin acest act normativ este instituită o astfel de posibilitate.
Nici prin cererea transmisă pârâtului şi nici prin cererea introductivă în justiţie reclamanta nu a susţinut că ar fi fost împiedicată să formuleze notificarea în termenul legal şi nu a invocat existenţa unor împrejurări în acest sens, cerinţe impuse de dispoziţiile art. 103 C. proc. civ., ci s-a rezumat să afirme că a fost repusă în termen prin dispoziţiile Legii nr. 247/2005.
Or, prin dispoziţiile Legii nr. 247/2005 nu a fost prevăzută posibilitatea formulării de notificări pentru acordarea de măsuri reparatorii privind imobilele care cad în sfera de aplicare a Legii nr.10/2001 şi nici nu s-a dispus repunerea în termenul de notificare, caz în care invocarea dispoziţiilor acestui act normativ de către reclamantă este formală şi nu poate fi primită.
În acest context al analizei este de menţionat că aspectele de fapt invocate de reclamantă prin recurs, după aproximativ 6 ani de la expirarea termenul legal, anume faptul că este în vârstă, că domiciliază în străinătate şi nu cunoştea dispoziţiile legii române, în scopul obţinerii repunerii în termenul de notificare nu constituie împrejurări fortuite care să justifice o asemenea măsură.
Aşa fiind, cum hotărârea recurată a fost pronunţată cu aplicarea corectă a legii şi cum motivul reţinut, tardivitatea notificării, face inutilă analizarea împrejurărilor de fapt ale cauzei şi a celorlalte aspecte invocate de reclamantă, Înalta Curte urmează a constata că recursul dedus judecăţii se dovedeşte a fi nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.E. împotriva deciziei nr. 108 A din 18 aprilie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă de muncă şi asigurări sociale pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1224/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 999/2009. Civil → |
|---|
