ICCJ. Decizia nr. 888/2009. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 888/2009
Dosar nr.19828/3/200.
Şedinţa publică din 2 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 2939 din 1 februarie 2007 pe rolul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, reclamanta SC B.G. SA a chemat în judecată pe pârâţii Z.N. şi Z.E., solicitând instanţei pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul situat în Bucureşti, imobil pe care reclamanta îl solicită în contul debitului pe care SC Z.G.I. SRL îl are fată de aceasta.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că SC Z.G.I. SRL, ai cărei asociaţi sunt pârâţii, a achiziţionat de la aceasta marfă în valoare de 190723,51 lei, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 46 din 12 iulie 2004; la data de 13 iunie 2005, în calitate de garanţi pentru SC Z.G.I. SRL, pârâţii au semnat o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare referitoare la imobilul în cauză, obligându-se prin această convenţie ca, în ipoteza neachitării debitului datorat, să cedeze reclamantei, în contul datoriei, imobilul deţinut în calitate de proprietari. Această promisiune de vânzare-cumpărare a fost înscrisă în cartea funciară la data de 14 iunie 2005.
A mai susţinut reclamanta că pârâţii nu au achitat suma datorată şi nici nu s-au prezentat la notariat pentru a perfecta actul autentic de vânzare-cumpărare, motiv pentru care a promovat prezenta acţiune.
Prin întâmpinarea formulată, pârâţii au solicitat respingerea acţiunii, arătând că imobilul în litigiu nu a fost evaluat printr-o expertiză tehnică de specialitate, astfel cum părţile au convenit prin actul notarial încheiat. Au menţionat, de asemenea, că nu au refuzat încheierea actului autentic de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul situat în Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr. 3639 din 8 martie 2007, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, reţinând că, în raport de valoarea obiectului cauzei (695.498,3 lei), aceasta este instanţa competenţă să soluţioneze pricina în fond.
Astfel investit, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 1719 din 21 decembrie 2007, a admis acţiunea, a constatat că între părţi a intervenit o convenţie de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul situat în Bucureşti, materializată în înscrisul autentificat sub nr. 1316 din 13 iunie 2005 (BNP R.E.), iar hotărârea astfel pronunţată ţine loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru acest imobil.
Prin Decizia nr. 475 A din 17 iunie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâţii Z.N. şi Z.E. împotriva sentinţei civile nr. 1719 din 21 decembrie 2007 a Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţele au reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat la biroul notarului public, pârâţii s-au obligat să înstrăineze apartamentul proprietatea lor în ipoteza în care nu achită datoria pe care o au faţă de societatea reclamantă şi ţinându-se cont de faptul că apartamentul ce formează obiectul convenţiei încheiate de părţi a fost evaluat conform expertizei tehnice depuse la dosar, sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 1294 şi urm. C. civ. pentru a constata intervenită vânzarea-cumpărarea referitor la imobilul situat în Bucureşti, iar pentru eventuala diferenţă dintre valoarea datoriei reactualizate şi valoarea de piaţă a imobilului, pârâţii au la îndemână posibilitatea promovării unei acţiuni în pretenţii.
În considerentele deciziei pronunţate, instanţa de apel a reţinut că nu a fost sesizată cu critici privind soluţia primei instanţe, iar pârâţii, neformulând motivele de apel în raport de soluţia primei instanţe, nu se pot apăra în calea de atac a apelului invocând achitarea integrală a debitului datorat societăţii reclamante. S-a mai reţinut în considerentele deciziei pronunţate de instanţa de apel că, în apel, pârâţii au achitat debitul în cuantum de 190.723,51 lei, precum şi cheltuielile de judecată, prin ordinele de plată ce au fost ataşate la dosar.
Împotriva deciziei nr. 475 A din 17 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, au declarat recurs pârâţii, invocând dispoziţiile art. 304 pct 8 şi 9 C. proc. civ. şi formulând, în esenţă, următoarele critici:
Deşi părţile au fost de acord cu efectuarea unei expertize tehnice având ca obiect o nouă evaluare a valorii de circulaţie a apartamentului, instanţa de apel nu a încuviinţat efectuarea acestei expertize.
Atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au reţinut că SC Z.G.I. SRL, ai cărei asociaţi sunt pârâţii, a achiziţionat de la reclamantă marfă în valoare de 190723,51, conform contractului de vânzare cumpărare nr. 46 din 12 iulie 2004. Această situaţie de fapt reţinută de către instanţe este nereală şi contrazice evidentele celor două societăţi; marfa achiziţionată este în valoare de 1.438.755,043 lei, în timp ce penalităţile calculate şi acceptate de ambele părţi la semnarea antecontractului de vânzare cumpărare erau de 46848,01 lei, adică un total de 190723,51 lei.
În situaţia în care pârâţii au achitat în apel atât debitul iniţial, cât şi penalităţile de întârziere stabilite prin antecontractul de vânzare cumpărare ce a făcut obiectul acestei cauze, dar şi cheltuielile de judecată stabilite în fond, adică achitarea integrală a pretenţiilor, soluţia instanţei de apel este nelegală, creându-se o situaţie fără precedent pentru pârâţi, care „au ajuns şi cu banii daţi şi cu apartamentul luat".
Recursul este fondat în sensul considerentelor ce succed.
Prin antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1316 din 13 iunie 2005 de BNP E.R. (promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare), încheiat între SC B.G. SA, pe de o parte şi Z.N. şi Z.E., pe de altă parte, aceştia din urmă s-au obligat să se prezinte la Biroul notarial şi să vândă după trecerea termenului de 10 ani prevăzut de art. 9 alin. ultim din Legea nr. 112/1995 (sau imediat după încetarea impedimentului legal în eventualitatea abrogării alin. ultim al art. 9 sus menţionat în lege), dar nu mai târziu de 15 zile de la încetarea interdicţiei legale de înstrăinare, societăţii comerciale B.G. SA, apartamentul nr. 1, format din parter+etaj, cu nr. cadastral 9484/1 situat în Bucureşti, cu datele de identificare menţionate în antecontract, în situaţia în care SC Z.G.I. SRL, ai cărei asociaţi sunt Z.N. şi Z.E., nu achită SC B.G. SA datoria în sumă de 1.907.235.028 (190.723,51) lei, reprezentând facturi pentru marfă livrată şi penalităţi de întârziere la plată, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 46 din 12 iulie 2004, conform centralizatorului din data de 8 iunie 2005, cu care Z.N. şi Z.E. au fost de acord.
De asemenea, prin antecontractul de vânzare-cumpărare menţionat, părţile, de comun acord, s-au obligat să efectueze o expertiză tehnică asupra apartamentului ce face obiectul convenţiei pentru a se constata valoarea de circulaţie a acestuia, iar în situaţia în care valoarea de circulaţie a apartamentului va fi mai mare decât suma datorată (actualizată) de către SC Z.G.I. SRL, societăţii comerciale B.G. SA, aceasta din urmă urmează să o achite promitenţilor vânzători.
Fără a analiza clauzele cuprinse în acest antecontract de vânzare-cumpărare, instanţa de fond, având în vedere raportul de expertiză privind evaluarea imobilului în litigiu depus de către reclamată în justificarea cuantumului taxei judiciare de timbru pe care aceasta a achitat-o, a reţinut că la dosarul cauzei a fost depus raportul de evaluare a imobilului în litigiu, din care rezultă că valoarea de piaţă a proprietăţii imobiliare este de 20.300 Euro, respectiv 695.498,3 lei.
La rândul său, instanţa de apel a soluţionat apelul declarat de pârâţi, nemanifestând rol activ şi ignorând împrejurarea că, în cursul judecăţii în apel a cauzei, aceştia au achitat debitul şi că astfel nu mai este îndeplinită condiţia stipulată în antecontract pentru a se putea pronunţa o hotărâre care să ţină cont de act de înstrăinare al imobilului.
Astfel, la dosar apel a fost depusă copia ordinului de plată nr. 2 din 30 mai 2008 , prin care pârâţii au achitat suma de 190.723,51 lei, reprezentând c/val. factură marfă şi penalităţi conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 1316 din 13 iunie 2005, precum şi copia ordinului de plată nr. 1 din 30 mai 2008, prin care a fost achitată şi suma de 10.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Neavând în vedere aceste aspecte şi nefiind preocupată de verificarea stabilirii situaţiei de fapt în cauza dedusă judecăţii, instanţa de apel a pronunţat hotărârea atacată în prezentul recurs cu încălcarea dispoziţiilor art. 295 alin. (1) C. proc. civ.
Faţă de cele ce preced, se constată incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., considerent pentru care se va admite recursul declarat de pârâţi, se vor casa Decizia pronunţată de instanţa de apel şi sentinţa pronunţată de instanţa de fond şi, pe fond, se va respinge acţiunea reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâţii Z.N. şi Z.E. împotriva deciziei nr. 475A din 17 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III- a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa nr. 1719 din 21 decembrie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, şi, pe fond, respinge acţiunea reclamantei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 84/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 81/2009. Civil → |
|---|
