ICCJ. Decizia nr. 84/2009. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 84/200.

Dosar nr. 15717/3/200.

Şedinţa publică din 8 ianuarie 2009

Deliberând asupra recursului de faţă, reţine următoarele.

Prin cererea înregistrată la data de 7 mai 2007 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, reclamanta T.D. a formulat contestaţie împotriva refuzului nejustificat al pârâtului Municipiul Bucureşti de a răspunde la notificarea nr. 2506 din 9 august 2001, solicitând instanţei să oblige pârâtul să emită decizie sau dispoziţie motivată, ca răspuns la notificare.

În motivarea contestaţiei, reclamanta a arătat ca prin notificarea nr. 2506 din 9 august 2001, adresată pârâtului prin BEJ T.G., a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Bucureşti, trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950.

Prin sentinţa civilă nr. 1088 din 6 septembrie 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a III a civilă, a admis acţiunea şi a obligat pârâta sa emită decizie sau dispoziţie motivată ca răspuns la notificarea nr. 2506/2001.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că obligaţia pârâtei de a răspunde la notificare este o obligaţie legală, iar termenul pentru neîndeplinirea acestei obligaţii are caracter imperativ, potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. În speţă nu operează prorogarea termenului întrucât pârâtul nu a comunicat petentei că pentru emiterea dispoziţiei mai sunt necesare anumite probe în afara celor depuse odată cu notificarea, astfel că nesoluţionarea notificării este imputabilă pârâtului.

Soluţia tribunalului a fost confirmată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, care prin Decizia nr. 749 A din 26 noiembrie 2007, a respins ca nefondat apelul declarat de pârât.

Decizia pronunţată în apel a fost atacată cu recurs de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General, care, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţine că termenul de 60 de zile prevăzut de art. 25 din Legea 10/2001 nu este un termen imperativ, ci un termen de recomandare.

Potrivit Normelor Metodologice de aplicare a Legii 10/2001 termenul se poate proroga dacă documentaţia depusă este insuficientă pentru fundamentarea deciziei. In speţă, reclamanta nu a depus toată documentaţia necesară, astfel că prorogarea prevăzută de lege este incidenţă în speţa.

Verificând legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate şi având în vedere prevederile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 persoana deţinătoare notificată este obligată ca, în termen de 60 de zile de la data înregistrării notificării sau, dup caz, de la data depunerii actelor doveditoare, să se pronunţe prin dispoziţie sau decizie motivată asupra cererii de restituire formulată prin notificare.

Expirarea termenului imperativ de 60 de zile conferă notificatorului legitimarea de a se adresa instanţei judecătoreşti pentru a obţine obligarea unităţii deţinătoare a imobilului la soluţionarea notificării, prin emiterea deciziei sau dispoziţiei motivate.

Termenul se poate proroga cu acordul expres sau tacit al persoanei îndreptăţite, dacă unitatea deţinătoare, în urma analizei actelor doveditoare depuse, comunică notificatorului, în scris. în intervalul de 60 de zile, faptul că documentaţia este insuficientă pentru fundamentarea deciziei de restituire.

În cauză, nu există nici o dovadă că recurentul a solicitat intimatei completarea dosarului, astfel că este culpabil de depăşirea termenului imperativ de 60 de zile prevăzut de lege.

Pasivitatea recurentului în soluţionarea notificării şi depăşirea termenului rezonabil soluţionării oricărei cereri adresată autorităţilor reprezintă o gravă încălcare a dreptului de proprietate al intimatei enunţat şi prin art. 1 din Protocolul adiţional la C.E.D.O.

Faţă de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva deciziei nr. 749 A din 26 noiembrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 8 ianuarie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 84/2009. Civil